ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 486/2017

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 12.12.2012, sub nr. x/2012, ulterior precizată și completată, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună admiterea acțiunii revocatorii, declararea ca fiindu-i inopozabile contractul de partaj voluntar fără sultă autentificat sub nr. x/18.10.2012, actul de partaj autentificat sub nr. x/08.11.2012, contractul de donație autentificat sub nr. x/07.11.2012 și contractul de donație imobiliară autentificat sub nr. x/13.11.2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii introductive și a precizărilor/completărilor ulterioare, reclamantul a arătat că este creditorul pârâtului B., acesta datorându-i suma de 4.316.130 RON compusă din suma de 535.500 RON debit principal-contravaloare acțiuni neachitate conform contractului de cesiune având încheierea de legalizare a semnăturii nr. 12977/25.07.2008, completat prin actele adiționale nr. x/28.07.2008 și nr. y/26.05.2011, suma de 3780.630 RON reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate pentru perioada 16.12.2008-29.10.2012, acestea fiind datorate și în continuare până la data plății efective a debitului (0,5%/zi), că această creanță este certă, lichidă și exigibilă conform art. 379 alin. (3)-(4) C. proc. civ. de la 1865, rezultând din contractul încheiat de către părți, împrejurare rezultată și ca urmare a pronunțării încheierii nr. 4719/2012 din dosar nr. x/2012 al Tribunalului Maramureș având ca obiect ordonanță de plată, cererea de anularea acesteia fiind rezultatul reținerii lipsei de procedură la pronunțarea ei, iar nu lipsa condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 119/2007. Reclamantul a mai arătat că a mai înregistrat o cerere nouă având ca obiect ordonanță de plată admisă prin încheierea nr. 4719/02.08.2012 ce este executorie, motiv pentru care a demarat executarea silită împotriva debitorului în dosar execuțional nr. x/ex./2012 al B.E.J. F., însă debitorul a formulat cerere în anulare ce a fost admisă, motiv pentru care titlul său executoriu a fost anulat, iar executarea silită a fost total paralizată. În acest context, debitorul a procedat la înstrăinarea G. deținut în Eforie Nord și a celorlalte apartamente deținute către fosta soție, H. sau către fiii său, I. și D..

Reclamantul a mai învederat că nu a avut cunoștință despre aceste operațiuni ale debitorului și nu s-a putut opune realizării lor și prin încheierea actelor atacate a suferit un prejudiciu actual și personal, pârâtul provocându-și starea de insolvabilitate cu scopul de a împiedica realizarea creanței, împrejurări ce rezultă din momentul la care a acționat, respectiv prin înstrăinarea tuturor proprietăților deținute în aparență deși a păstrat folosința lor, pârâtul B. și fosta soție având în continuare același domiciliu, respectiv toți fiind asociați în S.C. J. S.R.L., societate cu sediul la domiciliul părților, rezultă indubitabil că debitorul și-a provocat starea de insolvabilitate, fiind îndeplinite dispozițiile art. 975 C. civ. de la 1864 (conform ultimei precizări din 02.09.2015).

Prin sentința civilă nr. 4038/10.04.2013, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă la data de 29.04.2013 sub număr nou 4529/100/2013.

În fața acestei instanțe, excepția necompetenței materiale invocate de către reclamant a fost respinsă prin încheierea de ședință din 20.06.2013, excepția perimării invocate de către pârâți a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 03.09.2015, ocazie cu care s-a constatat că excepția insuficientei timbrări a acțiunii a rămas fără obiect ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru, respectiv excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive au fost unite cu fondul cauzei. Totodată, excepția lipsei de interes, a fost unită cu fondul cauzei la data de 26.11.2015.

Prin sentința civilă nr. 1419 din 3 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului A., a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și a lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocate de către pârâți.

S-a recalificat excepția inadmisibilității acțiunii în apărare de fond și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut faptul că, prin contractul de cesiune de acțiuni din data de 25.07.2008, purtând încheierea de legalizare a semnăturii nr. 12997/2008 emisă de B.N.P. K., încheiat între A., în calitate de cedent și PFA B., în calitate de cesionar, s-a convenit înstrăinarea unui nr. de 1.454.860 acțiuni deținute la S.C. L. Baia Sprie S.A., în schimbul unui preț de 1.071.000 RON. Potrivit clauzelor convenite de părți, suma de 535.500 RON (1/2) din prețul acțiunilor, a fost achitată la data semnării contractului, diferența de 535.500 RON urmând a fi achitată cel mai târziu până la data de 15.12.2008.

La data de 28.07.2008, părțile au încheiat actul adițional purtând încheierea de legalizare a semnăturii nr. 13085/2008 emisă de B.N.P. K., prin care s-a convenit completarea contractului de cesiune cu patru clauze, potrivit cărora, până la plata diferenței de preț a acțiunilor cesionate, PFA B. nu are dreptul de a le înstrăina și nici de a le greva cu sarcini, asupra acțiunilor aferente în număr de 727430, neachitate, cedentul având drept de gaj. S-a mai convenit faptul că nerespectarea termenului de scadență va atrage obligația de plată a unor penalități de întârziere de 0,5%/zi și a dreptului de a solicita rezoluțiunea contractului, că în situația rezolvării favorabile a situației activelor S.C. L. Baia Sprie S.A. vizând un contract de concesiune, cesionarul se obligă să mai achite suplimentar suma de 100.000 Eur, sumă ce va deveni exigibilă la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, iar în această din urmă situație, în situația nerespectării scadenței, cesionarul va datora penalități de 0,5 %/zi, cuantumul acestora putând depăși debitul principal.

Prin actul adițional nr. x/26.05.2011, A. și B., acesta din urmă în calitate de succesor în drepturi al PFA B., au convenit ca scadența de plată a debitului de 535.500 RON să fie stabilită ca fiind 25.07.2011, restul clauzelor asumate de către părți rămânând nemodificate.

Ca urmare a neachitării diferenței de preț la împlinirea scadenței convenite de părți, A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 21.06.2012 cererea de emitere ordonanță de plată având nr. dosar x/2010, ce a fost admisă prin încheierea nr. 4719/2012. Hotărârea judecătorească a fost însă anulată în calea de atac prin sentința civilă nr. 6291/18.10.2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. x/2012 (reținându-se în esență nelegala citare a debitorului).

Reclamantul-creditor A. a reiterat cererea de emitere ordonanță de plată în dosar nr. x/2012, cererea fiind respinsă ca fiind inadmisibilă prin sentința civilă nr. 1083/2013. În dosar nr. x/2013, Tribunalul Maramureș a pronunțat la data de 08.05.2013 sentința civilă nr. 2976 prin care a admis noua solicitare de emitere a unei ordonanțe de plată, hotărâre care la rândul său a fost desființată în cererea în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013

Pe rolul Tribunalului Maramureș a mai fost înregistrat dosarul nr. x/2015 având ca obiect pretenții, A. formulând acțiune având ca obiect obligarea pârâtului B. la plata restului de preț și a unor penalități de întârziere ce depășesc cuantumul debitului principal, cauza fiind suspendată conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea altor litigii purtate de părți având ca obiect anularea contractului de cesiune/acțiunea revocatorie de față.

Cererea de deschidere a procedurii falimentului PFA B. ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș a fost respinsă definitiv ca inadmisibilă, reținându-se în esență împrejurarea că la data de 17.05.2010 a încetat calitatea de comerciant a PFA B. prin radiere din registrul comerțului, astfel că dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind insolvența nu erau aplicabile în cauză. S-a mai reținut că numitul B. este într-adevăr succesor universal al PFA B., însă procedura insolvenței nu îi poate fi aplicată (decizia Curții de Apel Cluj nr. 318/2014-dosar).

Prin contractul de partaj voluntar fără sultă autentificat sub nr. x/18.10.2012, respectiv prin actul de partaj autentificat sub nr. x/08.11.2012, B. și C. au convenit partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, astfel: C. a primit în deplină proprietate și posesie imobilul G. din Eforie Nord, județul Constanța și 4 apartamente în Baia Mare, județul Maramureș; B. a primit în deplină proprietate și posesie 3 apartamente situate în Baia Mare, județul Maramureș, respectiv acțiunile de la S.C. L. Baia Sprie S.A. Ulterior, prin contractul de donație autentificat sub nr. x/07.11.2012 și contractul de donație imobiliară autentificat sub nr. x/13.11.2012, cei doi foști soți au donat 2, respectiv 3 apartamente situate în Baia Mare, județul Maramureș, fiilor E. și D..

Sub aspectul excepțiilor invocate s-a reținut că acestea nu sunt întemeiate deoarece:

Calitatea procesuală activă a reclamantului A., decurge din specificul acțiunii revocatorii. Astfel, acțiunea reglementată prin art. 975 C. civ. de la 1864 este acțiunea creditorului îndreptată împotriva actelor juridice efectuate de către debitor în fraudarea intereselor sale și derivă din gajul general în privința patrimoniului debitorului.

Acest raport juridic obligațional având drept părți pe creditorul A. și debitorul B. rezultă din conținutul contractului de cesiune de acțiuni din data de 25.07.2008 și în cadrul procesual de față îi conferă reclamantului A. calitatea de titular al dreptului de a exercita acțiunea revocatorie (indiferent de soarta litigiului având ca obiect pretenții-dosar nr. x/2014). Așadar acesta are calitate procesuală activă, contrar apărărilor pârâților. De altfel, argumentele redate în susținerea excepției nu pot determina admiterea excepției, deținerea unui titlu executoriu împotriva debitorului neavând o semnificație juridică similară cu deținerea unei creanțe (distincția fiind importantă doar din perspectiva caracterului executoriu al acesteia).

Totodată, pârâta C. deține calitate procesuală pasivă în cauză, contrar apărărilor formulate prin întâmpinare, nefiind necesar ca aceasta să fie la rândul său parte în raportul obligațional originar stabilit cu reclamantul. Exercitarea acțiunii pauliene împotriva actelor juridice în care aceasta este parte presupunea chemarea sa în judecată. Eventuala neparticipare a acesteia la fraudă nu constituie motiv de excludere din cadrul litigios de față, ci eventual motiv de respingere a acțiunii introductive de instanță.

Excepția lipsei de interes este de asemenea neîntemeiată. Lipsa titlului executoriu nu poate fi valorificată din această perspectivă în cauza dedusă judecății. Acțiunea revocatorie nu reprezintă un act de executare silită a debitorului ci reprezintă un mijloc procedural de declarare ca inopozabil a unui act juridic fraudulos, iar necesitatea deținerii unui titlu executoriu reprezintă o chestiune de fond și nu poate sta la baza admiterii unei excepții cu această argumentare.

Raportat la obiectul acțiunii, la specificul acesteia și la prevederile art. 84, respectiv art. 129 alin. (4)-(5) C. proc. civ. de la 1865, reținând inclusiv poziția exprimată de reprezentanta reclamantului cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, instanța a recalificat excepția de inadmisibilitate invocată de către pârâți ca veritabilă apărare pe fondul cauzei.

Pe fond s-a apreciat că acțiunea revocatorie de față nu este întemeiată cu următoarele considerente:

Condițiile de exercitare a acțiunii pauliene presupun probarea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și de regulă anterioară celei obiect al actului a cărui revocare se solicită, a încheierii unor acte frauduloase prin care să se fi produs un prejudiciu creditorului, a fraudei debitorului în sensul că acesta a realizat că prin actele încheiate își provoacă sau agravează starea de insolvabilitate, respectiv în actele cu titlu oneros, complicitatea la fraudă a terțului. În actele cu titlu gratuit această din urmă cerință nu este necesară.

Primele condiții vizând existența unei creanțe certe lichide și exigibile, respectiv producerea unui prejudiciu, trebuie corelate cu starea de insolvabilitate a debitorului. Astfel, actele invocate de creditor ca fiind frauduloase trebuie să provoace sau să agraveze starea de insolvabilitate a debitorului.

Analizând conținutul contractului de partaj voluntar fără sultă autentificat sub nr. x/18.10.2012, a actului de partaj autentificat sub nr. x/08.11.2012, a contractului de donație autentificat sub nr. x/07.11.2012 și contractului de donație imobiliară autentificat sub nr. x/13.11.2012, instanța a reținut următoarele:

Pârâții B. și C. au divorțat prin sentința civilă nr. 6022/21.06.2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. x/2009.

La finalul anului 2012, împotriva lui B. s-a demarat executarea silită de către reclamantul A. în dosar execuțional 504/ex./2012 al BEJ F., ca urmare a încheierii nr. 4719/2012 a Tribunalului Maramureș, executorie, pronunțată în procedura specială a ordonanței de plată reglementată la acel moment prin O.U.G. nr. 119/2007. Titlul executoriu a fost anulat ulterior prin sentința civilă din dosar nr. x/2012.

În acest context, la data de 18.10.2012 între B. și C. se încheie contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/2012 de către B.N.P. M. prin care imobilul G. din Eforie Nord, înscris în cf x, bun comun dobândit în timpul căsătoriei, evaluat la suma de 1.061.755 Eur, a fost preluat în deplină proprietate și posesie de către C., fără plata unei sulte.

La data de 08.11.2012 între aceleași părți, se încheiere actul autentic de partaj voluntar prin care B. preia în deplină proprietate și posesie un număr de 3 apartamente și 1454860 acțiuni la S.C. L. Baia Sprie S.A., iar C., preia în deplină proprietate și posesie 4 apartamente. Bunurile imobile-apartamente erau evaluate la acel moment la suma de 244.910 RON conform Ghidului proprietății imobiliare-menționat la dosar, în cuprinsul actului. Acțiunile cu care a rămas B. sunt cele ce au făcut obiectul contractului de cesiune din anul 2008.

Prin contractele de donație din 13.11.2012 și 07.12.2012, cei doi foști soți au donat fiilor E. și D. câte 2, respectiv 3 apartamente (diferite de cele dobândite în urma partajului de către cei doi foști codevălmași).

La momentul încheierii acestor acte, B. mai deținea, potrivit înscrisurilor de la dosar, calitatea de asociat și administrator în mai multe societăți comerciale: S.C. N. S.R.L. (deținea 50% din capitalul social), S.C. J. S.R.L. (deținea 50 % din capitalul social), S.C. O. S.R.L. (50 % din capitalul social), respectiv în S.C. L. Baia Sprie S.A. (40 % din capitalul social).

Astfel, în urma partajului, debitorul B. a rămas cu acțiunile S.C. L. Baia Sprie S.A., 3 apartamente, iar în plus deținea cu titlu de bunuri proprii părți sociale la societățile comerciale mai sus-menționate, respectiv calitatea de administrator la acestea.

Instanța a apreciat așadar, că reclamantul nu a făcut în cauză dovada insolvabilității debitorului B..

Executarea silită demarată împotriva sa de către reclamant a rămas fără obiect ca urmare a desființării titlului executoriu. Existența unei alte executări silite din partea unui terț față de pârât, nu reprezintă în aprecierea instanței dovadă a insolvabilității acestuia, tot astfel cum formularea unei cereri de ajutor public judiciar în cursul anului 2015 de către B., nu are relevanță în cauză, starea de insolvabilitate trebuind să fie o consecință directă, nemijlocită a încheierii actelor ce fac obiectul procedurii judiciare de față, a acțiunii revocatorii.

Creanța invocată de către reclamant îndeplinește aparent condițiile prevăzute de art. 379 alin. (3)-(4) C. proc. civ., actul constatator al acesteia conținând suficiente date legate de cuantum, creanța rezultă din actul redactat de părți în anul 2008 și ulterior, respectiv are stabilit termenul de restituire la data de 25.07.2011.

Raportat la împrejurarea că între părți există două litigii având ca obiect pretenții și constatare nulitate act, vizând inclusiv creanța/contractul de cesiune, cauze nesoluționate definitiv, instanța învestită cu soluționarea prezentei acțiuni se limitează a aprecia că în aparență, creanța îndeplinește condițiile necesare promovării acțiunii de față, nefiind obligatoriu în analiza admisibilității acțiunii, a fi constatată într-un titlu executoriu.

S-a reținut totuși că părțile nu au stabilit în privința penalităților de întârziere datorate pentru nerespectarea scadenței, posibilitatea ca acestea să depășească cuantumul debitului principal. Clauza de la pct. 4 din actul adițional din 28.07.2008 vizând exclusiv situația prevăzută la art. 3 din același act. Desigur că toate acestea urmează a fi lămurite definitiv în litigiile purtate separat de către părți.

În privința condiției vizând frauda debitorului, instanța a constatat că probațiunea administrată nu a relevat aceasta. Prin ordonanța din 03.06.2015 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosar penal nr. x/2014, definitivă, s-a dispus clasarea cauzei penale vizând plângerea penală formulată de A. împotriva lui B. având ca obiect infracțiunile de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor și înșelăciune, prevăzute de art. 239 alin. (1), alin. (2) și art. 244 alin. (1) C. pen.. Din declarațiile martorilor P. și Q., a rezultat că aceștia nu au avut cunoștință personal despre situația de fapt esențială existentă în cauză, aceștia relatând date sau împrejurări ce le-au fost comunicate de către reclamant în legătură cu cauza, neavând percepții proprii care să fie valorificate în urma audierii. Astfel, relatarea martorului P. vizând o presupusă recunoaștere a existenței debitului principal, poate fi valorificată eventual în litigiul având ca obiect pretenții, iar nu în cauza de față. Poziția martorului Q. a fost relativ asemănătoare, acesta necunoscând detalii relevante pentru justa soluționare a acțiunii revocatorii de față.

Frauda debitorului ar presupune în speță că acesta și-a dat seama că prin actele de partaj și de donație își provoacă insolvabilitatea, respectiv că o agravează.

Analizând contractul de partaj, actul de partaj voluntar și contractele de donație, coroborat cu restul probațiunii administrate în cauză, rezultă că cei doi foști soți au realizat un partaj echitabil, respectiv că aceștia și-au înzestrat copiii rezultați din căsătorie cu bunuri imobile comune, nereieșind cu certitudine că actele au avut drept scop sustragerea imobilelor de la executarea silită, sau că au fost încheiate în scopul provocării insolvabilității debitorului B..

Este clar că momentul ales pentru încheierea acestor acte (contemporan demarării executării silite de către reclamantul A.) poate genera suspiciuni în privința sincerității lor și a împrejurării că debitorul B. a cunoscut că sunt frauduloase în sensul legii, însă condiția legii nu a fost probată efectiv, iar din împrejurarea că debitorul a rămas cu mai multe bunuri imobile (în valoare de aproximativ 120.000 RON - aproximativ jumătate din valoarea lor prevăzută în actul de partaj voluntar) și cu acțiuni la S.C. L. Baia Sprie S.A. care în anul 2008 valorau aproximativ 1.000.000 RON, deținând separat de acestea calitatea de asociat în alte societăți comerciale, respectiv a rămas cu conturi bancare de aproximativ 1.000.000 Eur, instanța a concluzionat anterior că acesta nu și-a provocat insolvabilitatea, respectiv nu și-a agravat-o.

Actul de partaj în sine reprezintă finalul previzibil al desfacerii căsătoriei dintre soții Chira, reglementarea definitivă a situației juridice a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei acestora. Dreptul fostei soții a debitorului Chira de a primi la partaj bunuri dobândite astfel nu poate fi ignorat în cauză, iar contractele de donație de bunuri comune celor doi fii sunt în aprecierea instanței tot o rezultantă a înțelegerii celor doi soți de a finaliza ultima legătură comună - cea privitoare la bunurile codevălmașe.

Pârâta C. a declarat cu prilejul interogatoriului că partajul a fost efectuat la solicitarea sa, după ce a aflat că fostul soț s-a implicat în afaceri cu femeia cu care ar fi avut o relație în timpul căsătoriei, împrejurare ce a generat cererea sa de divorț, iar donațiile au fost efectuate copiilor și în scopul recompensării acestora pentru munca efectiv prestată la edificarea imobilului. Aceasta a mai arătat că blocurile respective au fost achiziționate de către familia sa, iar nu de către B.. Se remarcă faptul că ambii pârâți au afirmat că la partaj, B. ar fi rămas inclusiv cu conturi bancare de aproximativ 1.000.000 Eur, împrejurare necontestată de către reclamant.

Instanța a mai reținut că în privința actelor de partaj, nu poate fi primită afirmația reclamantului că ar reprezenta acte cu titlu gratuit motivat de împrejurarea că nu s-a datorat sultă. Partajul de bunuri comune nu se circumscrie noțiunii de act cu titlu gratuit, act ce presupune că doar una dintre părți obține un avantaj patrimonial. Prin partajul de bunuri comune, foștii codevălmași ce nu aveau stabilită nici măcar o cotă ideală din bunurile comune, pun capăt stării de indiviziune recunoscându-și cota de contribuție la dobândirea acestora, dobândind în proprietate exclusivă bunurile prin preluarea lor în natură, datorând sultă în cazul în care bunul atribuit are o valoare mai mare. În cauză, partajul s-a efectuat fără plata unei sulte, părțile apreciind că bunurile dobândite în proprietate exclusivă sunt echivalente valoric.

În privința pârâtei C., se impunea a se face dovada celei de-a patra condiții prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii revocatorii, respectiv participarea sa la fraudarea intereselor creditorului, probă neadministrată de către reclamant. Reaua-credință a pârâtei, cunoașterea împrejurării că actele sunt frauduloase, fiind încheiate în scopul provocării insolvabilității sau a agravării ei și susținerea efectivă a pârâtului în acest scop. Aprecierile reclamantului din concluziile scrise conform cărora actul de partaj reprezintă în fapt o donație indirectă nu pot fi primite în acest cadru procesual în care instanța nu a fost învestită și cu soluționarea unei cereri de declarare a simulației.

S-a apreciat deopotrivă că situația actuală financiară a pârâtului B. nu poate influența soluția pronunțată în cauză, întrucât starea de insolvabilitate trebuie apreciată la momentul încheierii actelor atacate în demersul procesual de față, actele ulterioare ale debitorului ce au determinat pierderea activelor rămase în urma partajului, nefăcând obiectul acțiunii revocatorii de față.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul A. a formulat apel, care, prin decizia civilă nr. 1569/A/2016 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost admis în parte cu consecința schimbării parțiale a hotărârii tribunalului și a admiterii în parte a acțiunii civile exercitată de reclamantul A. împotriva pârâților B. și H., în sensul că a fost declarată inopozabilitatea față de reclamant a contractului de partaj voluntar încheiat între pârâți, autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2012 de B.N.P. M., având ca obiect imobilul situat în localitatea Eforie Nord, județul Constanța, cu număr top. x și număr cadastral x - C1, din CF nr. x Eforie, în limita creanței rezultând din contractul de cesiune de acțiuni încheiat între reclamant și pârâtul B. la data de 25 iulie 2008 și actele adiționale la acesta.

Au fost obligați pârâții să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în primă instanță în sumă de 3.000 RON.

S-a pus în sarcina pârâților taxa judiciară de timbru aferentă părții admise din acțiune, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar și au fost obligați pârâții B. și C. la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 52.677,80 RON în favoarea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Au fost obligați pârâții intimați B. și C. să-i plătească apelantului A. cheltuieli de judecată în apel în sumă de 4.000 RON, parțiale.

S-a pus în sarcina pârâților intimați B. și C. taxa judiciară de timbru aferentă părții admise din apel, pentru care apelantul a beneficiat de ajutor public judiciar și au fost obligați pârâții intimați la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 26.338,90 RON în favoarea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.

În considerentele deciziei, instanța de apel a subliniat faptul că prima chestiune care se impune a fi lămurită în cauză este legea aplicabilă raporturilor juridice dintre părți, respectiv acțiunii revocatorii, chestiune de drept care a și fost pusă în discuția părților astfel așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din data de 2 iunie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., dispozițiile din noul C. civ. privind acțiunea revocatorie se aplică și creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data intrării în vigoare a codului, dacă scadența se situează după această dată.

Noul C. civ. a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Așa cum rezultă din contractele depuse la dosar și cum corect a reținut și prima instanță, reclamantul a încheiat cu pârâtul B. contractul de cesiune de acțiuni din care s-a născut dreptul său de creanță la data de 15 decembrie 2008, scadența plății diferenței de preț fiind prelungită prin acte adiționale pentru data de 25 iulie 2011, ambele date situându-se anterior celei intrării în vigoare a noului C. civ., astfel că, potrivit dispozițiilor legii de punere în aplicare a acestuia, acțiunea revocatorie rămâne guvernată de dispozițiile art. 975 C. civ., așa cum corect a reținut prima instanță.

Cu privire la condițiile creanței, în art. 1563, noul C. civ. prevede doar condiția creanței certe, în timp ce, sub imperiul vechiul C. civ., creanța trebuia să fie certă, lichidă și exigibilă. Întrunirea celor trei condiții este necesară cel puțin la momentul pronunțării hotărârii, întrucât finalitatea ei este revocarea actului în limitele creanței.

De remarcat că reclamantul solicită revocarea mai multor acte, fiecare având ca obiect mai multe bunuri de valoare, susceptibile de urmărire silită, astfel că determinarea cuantumului creanței este necesară pentru a se stabili dacă toate aceste acte trebuie revocate sau doar unul dintre acestea și acesta în tot sau numai în parte.

În ceea ce privește aceste condiții, din contractul de cesiune încheiat între părți rezultă atât cuantumul diferenței de preț, care este determinat, fiind vorba despre suma de 535.500 RON, cât și a daunelor moratorii, care sunt de 0,5 % pe zi întârziere, potrivit actului adițional purtând încheierea de legalizare a semnăturii nr. 13085/2008 emisă de Biroul Notarului Public K., act adițional la care face referire și prima instanță, acestea, fiind, așadar, cel puțin determinabile.

Reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2012 la Tribunalul Maramureș, prin care a solicitat suma de 4.316.130 RON, din care 535.500 RON debit principal și daune moratorii, în principal, în sumă de 3.780.630 RON, pentru perioada 16 decembrie 2008 - 29 octombrie 2012, în subsidiar, în sumă de 1.207.552,50 RON, pentru perioada 26 iulie 2011 - 19 octombrie 2012, renunțând ulterior la judecată, iar, ulterior, a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2015, reținută și de prima instanță, în care a reiterat doar solicitarea principală, privind daunele moratorii de la data scadenței stabilită prin contractul inițial, fără a ține seama de prorogarea convenită de părți prin actul adițional .

Așadar, creanța reclamantului este certă, existența ei rezultând din contractul încheiat între părți, lichidă, întrucât cuantumul ei este determinat, respectiv, determinabil, fiind întrunită și condiția exigibilității, debitul principal fiind scadent la data de 25 iulie 2011, conform actului adițional nr. x din 26 mai 2011, reținut de prima instanță, iar daunele de întârziere de 0,5 % pe zi de la data scadenței prorogate, respectiv din 26 iulie 2011, așa cum a solicitat chiar reclamantul prin cererea inițială subsidiară de recuperare a debitului.

Pârâtul B. a formulat o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune și a actelor adiționale, însă, în prezentul dosar, nu a înțeles să reitereze sub forma unor apărări de fond motivele de nulitate invocate în acel dosar, iar instanța nu a apreciat că ar trebui să invoce din oficiu motivul nulității absolute a titlului reclamantului, întrucât, la o apreciere sumară, contestația nu este serioasă, asupra caracterului ei fondat sau nefondat urmând să statueze instanța investită cu acțiunea în constatarea nulității.

Referitor la condiția insolvabilității, o bună parte a doctrinei și practicii sub imperiul vechiul C. civ. au apreciat necesară condiția existenței unui titlu executoriu, creditorul putând face dovada insolvabilității prin încercarea de punere în executare a acestuia și lipsa identificării unor bunuri urmăribile în patrimoniul debitorului ori identificării unor bunuri a căror valoare este inferioară valorii creanței.

De remarcat că, în cauză, așa cum a reținut prima instanță, împrejurare necontestată de părți în apel, acțiunea creditorului pentru obținerea titlului executoriu a fost suspendată până la soluționarea acțiunii pauliene.

Reclamantul a solicitat primei instanțe suspendarea prezentei cauze până la soluționarea cauzei având ca obiect obținerea titlului executoriu, anterior momentului suspendării celeilalte cauze, iar, prin încheierea ședinței publice din 14 septembrie 2015, prima instanță a respins cererea de suspendare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., acțiunea în pretenții neavând o înrâurire hotărâtoare asupra prezentei acțiuni. Această încheiere nu a fost atacată odată cu fondul de niciuna dintre părți. Prin această statuare, intrată în autoritate de lucru judecat prin neatacare, prima instanță a stabilit că nu este necesară existența titlului executoriu pentru admisibilitatea acțiunii, administrând alte probe pentru a verifica starea de solvabilitate a debitorului, conform opiniei minoritare.

În ceea ce privește solvabilitatea sau insolvabilitatea debitorului, prima instanță a reținut că, în urma partajului, debitorul ar fi rămas cu bunuri imobile în valoare de cca. 120.000 RON, cu acțiuni la firma S.C. L. Baia Sprie S.A., care, în anul 2008, valorau aproximativ 1.000.000 RON, având și conturi în bancă în valoare de aproximativ 1.000.000 euro și calitatea de asociat la alte firme, trăgând concluzia că ar fi solvabil.

Părțile au încheiat două contracte de partaj, între foștii soți, primul autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2012 de Biroul Notarului Public M., privind hotelul din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, al doilea autentificat sub nr. x din 8 noiembrie 2012 de B.N.P. Asociați K., privind o parte din apartamentele coproprietatea părților, precum și un contract de donație privind alte apartamente aflate în coproprietate, autentificat sub nr. x din 13 noiembrie 2012 de B.N.P. Asociați K., prin care au donat celelalte apartamente aflate în coproprietatea lor fiului lor, respectiv pârâtului E. .

În realitate, așa cum rezultă din actul de partaj privind hotelul din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, atribuit pârâtei B., în cuprinsul actului de partaj, părțile au evaluat doar acest imobil, neexistând vreo evaluare actuală raportat la acel moment a firmei de transport rămasă în proprietatea pârâtului debitor, care, de altminteri, nu a fost amintită, nici în acest act de partaj, nici în cel încheiat ulterior și autentificat sub nr. x din 8 noiembrie 2012 de Biroul Notarului Public Asociați K. .

Raportul de evaluare reținut de prima instanță privind firma de transport datează din anul 2008, se arată în cuprinsul considerentelor, iar, în apel, la solicitarea instanței, pârâtul a depus un raport din 14 mai 2010, prin care proprietățile firmei sunt evaluate la 2.033.100 euro .

Și acest raport este anterior scadenței obligației și actului de partaj a cărui revocare se cere.

În ceea ce privește evaluarea hotelului, în interogatoriile luate de instanța de apel din oficiu, consemnate în încheierea ședinței publice din 14 aprilie 2016, părțile au arătat că evaluarea acestuia s-a făcut raportat la grilele notariale, în fața primei instanțe, în interogatoriul luat de aceasta pârâtului debitor, acesta declarând că hotelul valora cca. 3.000.000 euro.

Prin urmare, la momentul partajului, în realitate, părțile nu au făcut nicio evaluare a celor două active mari, pentru hotel trecând în contract valoarea minimă din grila notarială, iar la cealaltă firmă, nefăcând vreo referire.

În ceea ce privește apartamentele pe care soții le aveau în proprietate, o parte dintre acestea au fost partajate în natură, prin actul autentificat sub nr. x din 8 noiembrie 2012, restul fiind donate fiului foștilor soți. Pârâții B. și C. au arătat în interogatoriul luat din oficiu de instanța de apel că nu au mai partajat o parte din apartamente, înțelegându-se să le doneze direct fiului lor și că nu au făcut o evaluare a acestora la momentul încheierii contractelor. Iată, deci, că nici apartamentele obiect al contractelor a căror revocare se cere nu au fost evaluate de părțile contractante.

Apartamentele care i-au revenit pârâtului debitor în urma partajului au și fost executate silit în cursul procesului de alți debitori ai acestuia, deși a fost notată în cartea funciară acțiunea revocatorie, așa cum rezultă din actele de adjudecare depuse de pârâtul intimat la dosar, coroborate cu extrasele de carte funciară depuse la dosar de către reclamantul apelant .

Prima instanță a reținut că pârâtul ar fi fost acționar și la alte firme, însă nu poate fi confundat patrimoniul debitorului persoană fizică cu cel al persoanei juridice al cărei acționar este. Oricum, nu s-a dovedit valoarea bunurilor din patrimoniul acestor firme.

S-a mai reținut că debitorul ar fi avut conturi bancare în valoare de cca. 1.000.000 euro la momentul la care a încheiat contractele de partaj. La solicitarea instanței de apel, pârâtul intimat B. a depus la dosar extrase de cont privind aceste sume, din care rezultă că acestea au fost lichidate la 31 decembrie 2011, respectiv 31 ianuarie 2011, așadar, anterior încheierii contractelor a căror revocare se cere.

Pârâta C. a recunoscut că știa de posibilitatea ca debitorul să-și risipească averea, pentru că locuia cu o altă femeie, împreună cu care se ocupa de firma care i-a revenit acestuia în urma partajului. Este adevărat că s-a referit la această posibilitate ca la o virtualitate, respectiv o chestiune care s-ar putea întâmpla în viitor, însă, din circumstanțele în care au fost încheiate contractele a căror revocare se cere, respectiv lipsa evaluării bunurilor supuse partajului, în special având în vedere raporturile tensionate dintre foștii soți, se poate trage concluzia că s-a acceptat cel puțin crearea unei stări de insolvabilitate a debitorului la acel moment.

Este adevărat că această chestiune se referă la condiția relei - credințe a terțului, care ar fi irelevantă dacă starea de insolvabilitate nu s-ar fi creat în concret.

Din împrejurările în care au fost încheiate contractele, respectiv faptul că nu au fost evaluate bunurile, coroborate cu faptul că debitorul avea mai mulți creditori, fiind și executat silit de o parte din aceștia în cursul prezentului proces, instanța prezumă judiciar, în temeiul art. 1203 din vechiul C. civ., că debitorul și-a creat o stare de insolvabilitate prin încheierea contractelor a căror revocare se cere, urmărind să păstreze bunurile cele mai valoroase în patrimoniul familiei și să le sustragă urmăririi silite a creditorilor săi, demers în care familia sa cel puțin a acceptat, dacă nu a și urmărit, să-l ajute.

În ceea ce privește condițiile relei - credințe a debitorului și complicității terțului din contractele cu titlu oneros, din considerentele deja reținute, instanța a apreciat că toți pârâții au fost de rea - credință. În cazul dobânditorului cu titlu gratuit, buna sau reaua sa credință este irelevantă.

În legătură cu condiția relei - credințe a debitorului, pârâții au invocat faptul că, prin ordonanța din 3 iunie 2015 din dosarul nr. x/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, s-a dispus clasarea cauzei penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu prin fraudarea creditorilor și înșelăciune, invocând autoritatea de lucru judecat a acestei ordonanțe. În realitate, clasarea s-a dispus nu pentru că faptele nu ar fi existat ori nu ar fi fost săvârșite de debitor, ci pentru că nu sunt prevăzute de legea penală .

Din considerentele arătate, rezultă că sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii, așa cum acestea rezultă din dispozițiile art. 975 din vechiul C. civ.

Așa cum s-a reținut, însă, cu ocazia analizării primei condiții referitoare la creanță, câtă vreme s-a solicitat revocarea mai multor contracte, fiecare dintre acestea având ca obiect mai multe bunuri, se impune o comparare a cuantumului creanței cu valoarea bunurilor obiect al contractelor, pentru a se ști dacă este necesară revocarea tuturor sau numai a unora, în tot sau în parte.

Avându-se în vedere cuantumul debitului principal și a daunelor moratorii datorate de la scadența prorogată a acestuia, calculate potrivit cererilor de chemare în judecată formulate de reclamant, necontestate sub aspectul calculelor, instanța a apreciat că revocarea primului contract este suficientă pentru acoperirea cuantumului creanței, sub acest aspect, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantului urmând a fi admis.

Nu va fi declarat inopozabil, așadar, al doilea contract de partaj, având ca obiect apartamente care deja au fost supuse executării silite de către alți creditori.

În ceea ce privește contractul de donație, chiar intimații s-au arătat de acord, prin întâmpinare, ca, în subsidiar, să fie revocat acesta. Instanța de apel nu va da, însă, curs acestor solicitări ale părților, întrucât revocarea primului contract este suficientă pentru acoperirea creanței, iar revocarea doar a contractului de donație ar fi insuficientă pentru acoperirea creanței, valoarea a două apartamente de câte o cameră din municipiul Baia Mare fiind notoriu cu mult sub cuantumul creanței. De altfel, prima instanță a reținut că valoarea bunurilor imobile rămase în patrimoniul debitorului a fost de cca. 120.000 RON. În plus, terțul din contractul oneros este donatar, deci nu se poate pune problema prejudicierii acestuia prin opțiunea instanței doar în favoarea contractului cu titlu oneros și nu a ambelor contracte. De aceea, acțiunea apare ca fiind nefondată față de pârâtul donatar.

Raportat la cele reținute deja, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantului a fost admis în parte, sentința apelată a fost schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii doar împotriva pârâților 1 și 2, părți ale primului contract și declarării inopozabilității doar a unuia din cele trei contracte obiect al acțiunii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C. și B., criticând decizia atacată în privința întregii hotărâri, solicitând cu prioritate în temeiul art. 244 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, suspendarea judecății în recurs, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarul civil nr. x/2015 al Tribunalului Maramureș, dosar având ca obiect acțiunea prin care reclamantul A. tinde să obțină un titlu executoriu împotriva recurenților de față, în considerarea contractului de cesiune de acțiuni și a actelor adiționale la acesta care se află și la baza prezentei acțiunii revocatorii contestată. Sub aspectul recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. din 1865, se solicită, în principal, admiterea căii de atac și modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii apelului formulat de reclamantul intimat A. și a păstrării ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe. În subsidiar, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul de a se dispune obligarea recurenților la plata taxei judiciare de timbru către Consiliul Local Baia Mare aferentă părții admise din acțiune, calculul urmând a se face raportat la suma de 47.272,30 RON pentru care s-a acordat eșalonarea plății.

În argumentarea motivului de modificare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. din 1865, respectiv hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, recurenții au învederat următoarele:

Astfel cum s-a statuat legal prin art. 261 pct. 5 teza I din C. proc. civ. din 1865, dar și doctrinar, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

În cazul dedus judecății, instanța de apel a conchis în mod legal că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 975 din C. civ. din 1864, însă a reținut necritic opinia primei instanțe și, în consecință, nu a analizat și cerința necesității existenței titlului executoriu pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii formulată, mărginindu-se să observe, doar, că prima instanță, soluționând cererea de suspendare formulată de recurenți, a reținut prin încheierea din 14 septembrie 2015, că acțiunea în pretenții (formulată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureș), nu are o înrâurire hotărâtoare asupra acțiunii revocatorii și că, deci, nefiind atacată odată cu fondul, această încheiere a intrat în puterea lucrului judecat, lăsând să se observe că nu a putut examina această condiție a acțiunii revocatorii deoarece încheierea de respingere a cererii de suspendare nu a fost atacată odată cu fondul.

Se consideră că, indiferent de atacarea sau nu a dispoziției primei instanțe privind modul de soluționare al cererii de suspendare formulată, nu este înlăturată posibilitatea legală a părților de a formula o nouă cerere de suspendare și în căile de atac. Dar, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) din C. proc. civ. din 1865, judecătorul este obligat să pună în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin, fiind în drept să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare având - totodată - îndatorirea să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

În condițiile date, apreciază că sunt contradictorii motivele reținute de instanța de apel cu privire la chestiunea în discuție, în condițiile în care recurenții au invocat printr-o cerere separată motivele de fapt și de drept ale cererii de suspendare prin scriptul depus în dosarul nr. x/2012 (al Judecătoriei Baia Mare, atașat), la termenul din 06.03.2013, asupra căreia instanța nici nu s-a pronunțat. Dar, ulterior, aceeași cauză a fost suspendată la cererea reclamantului, prin încheierea din 03.04.2014, pronunțată chiar în dosarul nr. x/2013, urmare formulării unei acțiuni în declararea insolvabilității persoanei fizice (B.) în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Această opinie combate aserțiunea instanței de apel.

Pe de altă parte, sunt contradictorii ori străine de natura pricinii și motivele (aserțiunile) privind argumentarea evaluării bunului imobil G., din moment ce instanța de apel a reținut în mod expres, cu referire la acest imobil, că "...a fost evaluat doar acest imobil..." (pag. 8 alin. (3) din decizie), pentru ca în aceleași considerente (pag. 8 alin. (7) să conchidă că "...la momentul partajului... părțile nu au făcut nicio evaluare a celor două active mari...", referindu-se la imobilul G. și acțiunile deținute la S.C. L. S.A. Baia Sprie. Cu toate acestea și reținerea valorilor din grila notarială constituie evaluare și, oricum, și această modalitate de evaluare este tot legală. Iar o probă contrară privind subevaluarea imobilului nu a fost produsă, ci dimpotrivă, au fost formulate doar susțineri ori presupuneri care exced instituției probațiunii. Pe de altă parte și reținerea, fără a fi dovedită, a instanței de apel privind "...raporturile tensionate dintre foștii soți..." se evidențiază a fi contradictorie și străină de natura pricinii, din moment ce instanța de control judiciar a desprins concluzia, bazată pe o constatare neprobată, că aceste raporturi tensionate ar fi fost cauza determinantă care a determinat-o pe recurenta C. și aceasta ar fi "...acceptat cel puțin crearea unei stări de insolvabilitate a debitorului la acel moment." În fapt și în drept, aceste motive contradictorii, dar și neprobate, au făcut posibilă reținerea relei - credințe în cauză, bazată și pe prezumția judiciară reglementată în art. 1203 din C. civ. din 1864, în condițiile în care, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate, (interogatoriile recurenților, hotărârea de divorț, interogatoriile pârâților E. și D., etc.), foștii soți Chira s-au despărțit în fapt în anul 2008, stabilindu-se în localități diferite, în Eforie Nord și, respectiv, în Baia Mare, fără a mai relua ulterior conviețuirea, ceea ce face ca încheierea contractului de cesiune și a actelor adiționale să nu le fie cunoscută membrilor familiei la momentul încheierii lor. Astfel, reținerea relei - credințe în sarcina acestora apare ca fiind în contradicție flagrantă cu probațiunea, fiind întemeiată pe motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Astfel, hotărârea pronunțată în apel se întemeiază pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce o face să fie criticabilă și, în consecință, să fie modificată, în sensul solicitat, întrucât formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În ceea ce privește motivul de modificare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, respectiv hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se arată următoarele:

Acest motiv de modificare reprezintă ipoteza a II-a a pct. 9 și se referă, astfel cum s-a statut doctrinar, la situațiile în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera și spiritul lor, fie le aplică greșit, fie interpretarea pe care le-o dă este prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.

Consideră recurenții că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și/sau aplicarea greșită a legii, din moment ce nu s-a dovedit în cauză frauda debitorului, respectiv faptul că acesta nu a urmărit și nici nu și-a dat seama că prin actele juridice de partaj voluntar și de donație încheiate își provoacă insolvabilitate. De altfel, focalizând atenția exclusiv pe imobilul G., instanța de apel a omis să observe că starea de (in)solvabilitate trebuie examinată la momentul încheierii actelor pretins frauduloase și nu în raport de momentele anterioare sau ulterioare încheierii lor, ori de starea de (in)solvabilitate creată/dobândită ulterior. Astfel, în cauză există probe certe, indubitabile, privind echitatea partajului, iar intervenirea stării de insolvabilitate a recurentului B., ulterior datei încheierii actelor juridice de partaj voluntar, din cauze dependente, ori independente de voința sa, nu poate fi imputat cocontractantului C., cel puțin pentru faptul că au fost despărțiți în fapt din anul 2008, că aceasta din urmă nu a cunoscut nimic despre creanța fostului soț etc. dar și datorită faptului că prin actul de partaj încheiat nu a făcut altceva decât să-și revendice cota parte cuvenită din bunurile comune, dobândite în timpul căsătoriei, partajul matrimonial fiind și legal și necesar, urmare desfacerii căsătoriei.

Privite prin prisma raportului de evaluare al firmei de transport, (depus în fața instanței de fond), dar și a raportului depus în instanța de apel, apar ca inexacte și contradictorii și aserțiunile instanței de apel privind caracterul inechitabil, în cazul dat, al partajului voluntar. Concluzia certă care se impune, în această situație, vizează faptul că la momentul partajului, lotul recurentului B. a fost, valoric, chiar mai mare decât lotul recurentei C., chiar și dacă am avea în vedere că nu s-au evaluat acțiunile deținute la firmele enumerate. Astfel, în comparație cu lotul cuvenit recurentei C., evaluat la 1.061.755 Eur, prin preluarea imobilului G., bunurile care au revenit recurentului B. sunt la nivelul sumei de cca. 4.000.000 Eur, reprezentând valoarea acțiunilor deținute la societățile comerciale menționate, conturile bancare și bunurile atribuite conform actelor de partaj voluntar încheiate.

Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada insolvabilității debitorului B. la momentul încheierii (și urmare încheierii) actelor juridice pretins frauduloase ci, dimpotrivă, solvabilitatea sa, iar faptul că ulterior acesta a fost executat silit, pentru recuperarea altor creanțe, acest aspect nu-i poate profita, după cum s-a remarcat doctrinar și jurisprudențial, reclamantului intimat.

În condițiile date, și incidența în cauză a dispozițiilor art. 1203 din C. civ. din 1864, privind prezumția judiciară, apare ca reținută cu încălcarea legii, atâta timp cât nu s-a dovedit frauda. Și faptul că recurentul B. și-a lichidat conturile bancare (în sumă de cca. 1.000.000 Eur) la 31.01.2011 și, respectiv, la 31.12.