ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 255/2017

Decizia nr. 255/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2012 la data de 3 aprilie 2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. solicitând obligarea acestora, în solidar, la restituirea sumei de 200.000 lei, obligarea, în solidar, a acestora la plata dobânzii legale la suma datorată de la data înregistrării cererii și până la data achitării integrale precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că suma datorată își are izvorul în convenția din 20 ianuarie 2005 încheiată între părți, prin care pârâții au recunoscut primirea sumei de 300.000 euro și se obligau să o restituie în șase rate eșalonate până la data de 31 decembrie 2008.

Deoarece nu și-au respectat angajamentele i-a acționat în judecată pentru ratele scadente, în cadrul Dosarului nr. x/300/2008 al Judecătoriei sector 2 București.

În urma acționării în judecată, pârâții și-au îndeplinit obligația achitării sumei solicitate - echivalentul în lei a 100.000 euro, astfel încât a renunțat la judecată, încheind cu aceștia pentru restul sumei datorate, echivalentul a 200.000 euro un Contract de tranzacție.

Potrivit art. 2 pct. 2 din Contractul de tranzacție pârâții B. și C. s-au angajat să plătească fie cash fie în contul indicat suma la data de 30 iunie 2010 și respectiv 31 decembrie 2010.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1576, art. 1584, art. 1039, art. 1062 C. civ.

În ședința publică din data de 7 mai 2013 tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru motivele reținute în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 169 din 18 februarie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 886.900 lei, cu dobânda legală de la data de 3 aprilie 2012 și până la achitarea integrală a debitului, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 34.246 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 14.246 lei taxă timbru și 20.000 lei onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/300/2008 al Judecătoriei sector 2 București s-a finalizat la data de 15 ianuarie 2010 prin încheierea din ședința publică prin care s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii, și că la data de 15 decembrie 2009 între părțile din proces a intervenit un nou act juridic, prin care cei doi pârâți s-au obligat la plata unei sume de bani de 200.000 euro (suma pretinsă) pentru stingerea litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/300/2008 al Judecătoriei sector 2 București, cu date scadente 30 iunie 2010 și 31 decembrie 2010, obligațiile părților născându-se concomitent cu încheierea acestei tranzacții.

Sub aspect probator, tribunalul a constatat că niciuna din părți nu a negat semnarea efectivă a tranzacției, apărările pârâților vizând alte aspecte decât nerecunoașterea încheierii actului juridic.

Ca situație de fapt, tribunalul a reținut că între părți a mai fost încheiat un contract de împrumut, la data de 20 ianuarie 2005, ce avea ca obiect suma de 300.000 euro, în 6 rate. Prin acțiunea dedusă judecății în Dosarul nr. x/300/2008 al Judecătoriei sector 2 București s-a solicitat obligarea pârâților la 100.000 lei, reprezentând o parte din suma de 300.000 euro. Așa cum s-a arătat, acest litigiu s-a stins prin renunțarea reclamantului la judecată, la data de 15 ianuarie 2010, iar la data de 15 decembrie 2009 s-a încheiat între părți un nou act juridic, respectiv un contract de tranzacție, ce avea ca obiect suma de 200.000 euro.

A reținut Tribunalul totodată, că prin contractul de tranzacție mai sus amintit, ce face obiectul prezentului proces părțile nu au stabilit ca suma pretinsă să fie purtătoare de dobânzi, în sensul O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii actului.

Tribunalul a reținut că reclamantul din Dosarul nr. x/300/2008 al Judecătoriei sector 2 București a arătat că ar fi primit suma pretinsă în acel dosar, precizând la aceeași dată și cuantumul dobânzilor solicitate în acel dosar la suma de 52.744 euro și a constatat că și dacă s-ar fi achitat la acea dată suma de bani ce reprezenta dobânzi, calculate la suma de 100.000 euro, ce a făcut obiectul dosarului din 2008, aceste sume au fost achitate în baza contractului dintre părți, încheiat în 2005, astfel cum s-a învederat acelei instanțe și nu în vederea stingerii obligațiilor din noul contract de tranzacție, semnat în 2009.

Tribunalul, analizând în ce măsură suma rezultată din chitanțe și interogatoriu reprezintă debit achitat conform obligației contractuale sau dobândă, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1587 C. civ., potrivit cărora se pot stipula dobânzi pentru un împrumut de bani și al dispozițiilor art. 1588 C. civ. potrivit cărora împrumutatul care a apucat de a plăti dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeta, nici a le imputa asupra capitalului.

Constatând așadar că s-a făcut dovada că s-au plătit cu titlu de dobânzi, tribunalul a făcut aplicarea pentru aceste sume a dispozițiilor mai sus evocate.

În ceea ce privește suma de 8.700 lei, depuse în cont cu titlu de restituire și suma recunoscută la interogatoriu, pentru care nu s-a făcut dovada că au fost achitate cu acest titlu, tribunalul a constatat că aceasta trebuie imputată asupra debitului principal

.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 18 martie 2016, reclamantul a solicitat

lămurirea dispozitivului evocatei sentințe, în sensul că instanța a avut în vedere obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 886.900 lei, cu dobânda legală de la data de 3 aprilie 2012 și până la achitarea integrală a debitului, conform solicitării din cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 10 mai 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea de lămurire dispozitiv formulată de reclamantul A. și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 169/2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că mențiunea „respinge în rest acțiunea” privește inclusiv cererea de obligare în solidar a pârâților la plata sumei de bani admisă prin hotărâre.

Tribunalul a arătat că prin mențiunea „respinge în rest acțiunea” a respins în rest toate pretențiile reclamantului, atât partea din debit nedovedită, cât și obligarea pârâților în solidar.

S-a avut în vedere că din contractul de tranzacție încheiat între părți, ce a atras răspunderea contractuală în speță, nu a rezultat că aceștia au înțeles să instituie un caz de solidaritate pasivă, aceasta fiind o excepție de la regula diviziunii datoriei, neprezumându-se ci trebuind să fie stipulată expres prin voința părților, în condițiile art. 1041 C. civ.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul A., solicitând modificarea încheierii apelate, în sensul că lămurirea dispozitivului trebuia să explice că sintagma „respinge în rest acțiunea” se referă la respingerea cererii cu privire la obligarea pârâților la plata integrală a sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată (întrucât instanța a dispus obligarea pârâților la plata unei sume al cărei cuantum a fost mai mic decât cel solicitat de reclamant) și nu la solicitarea reclamantului privind obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de bani.

În motivare, apelantul reclamant a susținut că hotărârea este nelegată și

netemeinică, deoarece modul în care instanța de fond a lămurit dispozitivul hotărârii pronunțate este în totală contradicție cu considerentele hotărârii, așa cum au fost ele expuse în sentința civila nr. 169 din 18 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În opinia apelantului, din analiza considerentelor expuse în cuprinsul sentinței civile nr. 169/2014 nu se desprinde sub nicio formă ideea că la acel moment, când a pronunțat soluția asupra fondului, Tribunalul București ar fi avut în vedere respingerea cererii sale privind obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata sumei datorate reclamantului, ci dimpotrivă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 523/A din 7 septembrie 2016 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva încheierii din 10 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți

B. și C.

.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că soluția pronunțată de instanță în urma deliberării și consemnată în dispozitivul sentinței se referă la respingerea tuturor cererilor reclamantului, indiferent de natura lor, cu excepția celor care se regăsesc în obligațiile stabilite prin dispozitiv în sarcina pârâților.

A mai reținut instanța de apel că dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. nu conferă părții un mijloc prin care să obțină reexaminarea cauzei sau modificarea soluției pronunțate în afara căilor legale de atac.

Pe de altă parte, s-a reținut că susținerile apelantului-reclamant, în sensul că prima instanță ar fi omis să soluționeze capătul accesoriu de cerere privind solidaritatea pârâților, nu pot fi examinate în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., ci numai în urma formulării unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., acesta solicitând admiterea recursului și schimbarea Deciziei civile nr. 523/A din 7 mai 2016 în sensul admiterii apelului declarat de reclamant împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 astfel cum a fost formulat, respectiv modificarea încheierii pronunțată de către instanța de fond în sensul că lămurirea dispozitivului trebuia să explice că sintagma „respinge în rest acțiunea” se referă la respingerea în parte a cererii de chemare în judecată, cu privire la o parte din suma solicitată prin cererea reclamantului și nu la solicitarea reclamantului privind obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de bani.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă următoarele critici:

Consideră recurentul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor cuprinse de art. 281

1

C. proc. civ. față de neclaritatea redactării dispozitivului hotărârii de către prima instanță.

Se arată că, în raport de considerentele expuse în cadrul sentinței civile nr. 169 din 18 februarie 2014, soluția pronunțată de tribunal pe fondul cererii de lămurire a dispozitivului este cel puțin contradictorie, față de faptul că din analiza considerentelor sentinței pronunțată pe fondul cauzei nu rezultă ideea ca instanța de fond a avut în vedere respingerea cererii reclamantului privind obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata sumei datorate.

Consideră recurentul că, procedând astfel, prin soluția pronunțată instanța de fond a creat practic o contradicție între motivarea din încheierea prin care a lămurit dispozitivul și motivarea sentinței de fond.

Recurentul precizează că, în opinia sa, singura cale procedurală legală prin care se putea soluționa această problemă era cea reglementată de art. 281

1

C. proc. civ. privind lămurirea dispozitivului hotărârii fondului și nu calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 169 din 18 februarie 2014, context în care consideră că, respingând apelul, instanța a aplicat greșit legea în cadrul deciziei atacate.

Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant critică raționamentul potrivit căruia „sintagma” respinge în rest acțiunea” existent în al doilea paragraf al dispozitivului sentinței civile nr. 169 din 18 februarie 2014 este clară și lămuritoare atât prin conținut cât și prin topică, apreciind că „acest paragraf este subsecvent celor care cuprind soluția de admitere în parte a acțiunii și de obligare a pârâților la plata sumei de 886.900 lei, cu dobânda legală de la data de 3 aprilie 2012 și până la achitarea integral a debitului și precede paragrafele referitoare la cheltuielile de judecată, calea de atac și pronunțarea hotărârii în ședință publică”.

Consideră recurentul-reclamant că acest raționament al instanței de apel este în totală contradicție cu motivația dispozitivului hotărârii de fond și cu însăși conținutul înscrisului „Tranzacție” în care este prevăzută sintagma „și/sau” care în mod indubitabil se referă la asumarea în solidar a obligației de plată a sumei de către cei doi pârâți.

Din această perspectivă recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel era cea care trebuia să constate că explicația, lămurirea dată de către instanța de fond asupra dispozitivului hotărârii fondului nu este susținută de actele din dosarul cauzei, ci mai mult, este contrară înscrisului „tranzacție”.

Precizează recurentul că prin soluția pronunțată, instanța de apel a schimbat practic tocmai înțelesul înscrisului „Tranzacție” care reprezintă izvorul obligației de plată în solidar de către cei doi debitori-pârâți, curtea de apel preluând de fapt raționamentul Tribunalului București expus în cadrul încheierii pronunțate în data de 10 mai 2016, în care se arată că „din contractul de tranzacție (…) nu a rezultat că aceștia (pârâții) au înțeles să instituie un caz de solidaritate pasivă, „ceea ce este în totală contradicție cu înțelesul vădit neîndoielnic al înscrisului dedus judecății, respectiv a „Tranzacției”.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele se vor arăta.

Potrivit art. 281

1

C. proc. civ. „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.

Un prim argument în susținerea legalității deciziei recurate îl reprezintă pertinența analizei făcută de instanță dispozitivului sentinței nr. 169 din data de 18 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, față de termenii și limitele în care a fost pronunțată „condamnarea” dar și de motivele ce au stat la baza cererii de lămurire.

Astfel, sintagma „respinge în rest acțiunea” a fost corect explicată și lămurită de instanța de fond prin raportare atât la soluția de admitere în parte a acțiunii, cu indicarea expresă a obligațiilor stabilite în sarcina pârâților, cât și la celeilalte cereri formulate de reclamant, în cadrul acțiunii promovate.

Așadar, raționamentul instanței de control judiciar este pertinent, în concordanță cu dispozițiile ce guvernează procedura de lămurire reglementată de art. 281

1

C. proc. civ.

Prin criticile formulate în cadrul motivului de nelegalitatea reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă neconcordanțele, contradicțiile existente între motivarea din încheierea de lămurire a dispozitivului și motivarea sentinței de fond, în ceea ce privește nepronunțarea instanței asupra solidarității pasive, dar prin argumentația adusă în susținere recurentul tinde, în realitate, la corectarea fondului pricinii.

Or, aceste aspecte nu pot formula obiect de analiză în cadrul procedurii reglementate de art. 281

1

C. proc. civ., finalitatea avută în vedere de recurent neputând fi atinsă decât prin intermediul căilor de atac.

Pentru aceleași rațiuni nici critica subsumată motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Aceasta întrucât în motivare recurentul-reclamant arată că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și i-a schimbat înțelesul întrucât raționamentul instanței este în contradicție cu motivația dispozitivului hotărârii fondului raportat la tranzacția părților, critică ce ar repune în discuție aspecte legate de rejudecarea pe fond a cauzei, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancționând hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 523/A din 7 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 februarie 2017.