ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2283/2024

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București la 28.05.2015, sub numărul unic de dosar x/3/2015, reclamantul A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului B la plata sumei de 458.750 euro, reprezentând contravaloarea adiționată a mai multor împrumuturi, la plata penalităților de întârziere contractuale, calculate în perioada 01.01.2012 – 22.05.2015 în valoare de 567.932,50 euro și la plata penalităților de întârziere calculate, în continuare, până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

La 17.05.2016, reclamantul a depus la dosar cerere de introducere în cauză a cesionarului C, având în vedere încheierea contractului privind transferul unor creanțe și obligații stingerea unei datorii, contract încheiat la 15.04.2016, pe parcursul derulării litigiului.

La termenul de judecată din 14.06.2016, Tribunalul a luat act de introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a lui C.

Prin sentința civilă nr.882/20.06.2017, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamantul C, a obligat pârâtul B la plata către reclamant a sumei de 458.750 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 01.01.2012 și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 52.830,6 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie, sub același număr de dosar, la data de 20.06.2018.

Prin decizia civilă nr. 1613 A din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelantul pârât B împotriva sentinței civile nr.882/20.06.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant a dobânzii aferente sumei de 458.750 euro, împrumut nerestituit, calculată începând cu data de 01.01.2012 și până la data plății efective, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a respins cererea apelantului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul C și pârâtul B.

În ședința publică din 29 octombrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra cererii reclamantului de renunțare la judecata acțiunii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, cererea de renunțare la judecata acțiunii, Înalta Curte reține următoarele:

Procesului civil este guvernat de principiul disponibilității.

În conținutul său, acest principiu cuprinde o serie de drepturi, și anume: dreptul părții interesate de a introduce sau nu acțiunea civilă, dreptul de a determina limitele acțiunii sau ale apărării, dreptul de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaște pretențiile din acțiune și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, dreptul de a ataca pe căile legale hotărârea judecătorească, dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătorești

În plan procesual, acest principiu își regăsește reglementarea în art. 9 și art. 406 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) C. proc. civ., ,,În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.”

În conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ. „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.”

De asemenea, alin. (4) al aceluiași text de lege stipulează astfel: „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”, iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, „Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză”.

Din interpretarea sistematică a normelor procesuale redate rezultă că dacă reclamantul este cel care a demarat procesul, tot el este în măsură să-i pună capăt, fără a conta care sunt motivele care l-au determinat să acționeze astfel.

Prin urmare, așa cum titularul dreptului subiectiv material are prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului său, și în plan procesual, prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului subiectiv procesual se manifestă, aceasta reprezentând conținutul principiului disponibilității.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursurilor pendinte, constată faptul că recurentul-reclamant a formulat, la 29 octombrie 2024, cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, cerere depusă prin intermediul reprezentantului convențional, avocat D, în temeiul mandatului special acordat pentru renunțare - delegație avocațială seria B nr. 7934016/2024, aflată la fila 80 al dosarului nr. x/3/2015, volumul al doilea, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

De asemenea, reprezentantul convențional împuternicit să susțină cererea de renunțare la judecată a fost prezent personal în fața instanței de judecată, susținând verbal cererea de renunțare la judecata acțiunii în ședința publică din 29 octombrie 2024.

Totodată, se constată că intimatul-pârât B a fost de acord cu privire la renunțarea la judecată, astfel cum a susținut în concluziile orale reprezentantul convențional al acestuia, avocat E, conform împuternicirii avocațiale seria B nr. 8530767/2024 ( aflată la fila 2 a aceluiași dosar) la termenul de judecată din 29 octombrie 2024.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Față de conținutul cererii depuse la dosar, semnată de recurentul-reclamant, aflată la fila 81 din dosar, Înalta Curte constată că rezultă, cu certitudine, manifestarea de voință a acestuia de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

În atare context, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunțarea la judecată și, pe cale de consecință, a anula decizia recurată și sentința civilă nr. 882 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă.

Ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte, reținând că această renunțare a intervenit în faza procesuală a recursului, va admite recursurile declarate de reclamantul C și de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1613 A din 2 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va anula hotărârile pronunțate în cauză și va lua act de renunțarea reclamantului C la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul C și de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1613 A din 2 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Anulează decizia recurată, și, în consecință:

Admite apelul formulat de pârâtul B împotriva sentinței civile nr. 882 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, și, în consecință:

Anulează sentința civilă nr. 882 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă.

Ia act de renunțarea reclamantului C la judecata cererii de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.