Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2013
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1204/2013

HOTĂRÂRE
21.03.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1204/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6569 din 8 decembrie 2011, Tribunalul Sălaj a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC E.A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SRL pe care a obligat-o la plata sumei de 147.040,68 lei penalități de întârziere și la 7156 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență următoarele: Între părți, în cursul anului 2008, au intervenit contractele de vânzare-cumpărare nr. 159 din 31 ianuarie 2008 și nr. 2085 din 11 februarie 2008 prin care reclamanta se obligă să vândă pârâtei bitum rutier la prețul de 1180,6 lei/tona+TVA. Părțile au convenit ca marfa să fie achitată în termen de 45 de zile de la livrare, precizând că prețul va fi achitat cu BO scadent la 45 de zile.

Pârâta și-a achitat contravaloarea facturilor dar cu întârziere ceea ce a atras calcularea de penalități în procent de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere. Expertul contabil desemnat în cauză a procedat la verificarea celor 238 de facturi emise. împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat apel, pârâta SC T.A. SRL, criticând-o sub aspectul netemeiniciei. Prin decizia civilă nr. 63 din 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul diminuării sumei la care a fost obligată pârâta apelantă, de la suma de 147.060,68 lei, la suma de 45.449,02 lei și a obligat apelanta la plata în favoarea intimatei SC E.A.

SRL a sumei de 40 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele: Potrivit clauzelor contractuale prevăzute la art. 9, prețul mărfii se va achita în termen de 45 zile de la livrare; factura expediată prin poștă și ajunsă la scadență se va considera acceptată la plată de plin drept, în temeiul prezentului contract, fără nici o altă formalitate și comunicare între părți. De asemenea, art. 11 din contract apare modificat, în sensul că, inițial se prevedea că prețul poate fi achitat cu fila C.E.C., care va purta mențiunea „fără protest”. Ulterior, acest articol a fost modificat, în sensul prevederii faptului că prețul va fi achitat cu Bilet la ordin scadent la 45 de zile.

Curtea a apreciat că această modificare a fost făcută de către apelanta-pârâtă și acceptată ca atare și de către intimata-reclamantă. S-a reținut că părțile au înțeles, practic, să stabilească termenul de scadentă, ca fiind acela de 45 de zile de la data emiterii biletului la ordin și nu de la data livrării mărfii, astfel cum greșit a reținut instanța de fond. Având în vedere această clauză, cu toate consecințele ce decurg în privința stabilirii termenului de scadență, expertul desemnat în cauză a stabilit că penalitățile de întârziere datorate de apelantă, ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor emise de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare, sunt în cuantum de 45.449,02 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. SC T.A. SRL Botoșani critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și se solicită modificarea deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului și respingerea acțiunii reclamantei. În subsidiar se solicită diminuarea sumei reprezentând penalități de întârziere de la 45.449,02 lei la 7550,01 lei. Recurenta arată că la 31 decembrie 2009 erau plătite toate sumele reprezentând contravaloare mărfuri livrate, iar urmare a acestor plăți intimata-reclamantă a emis extrasul de cont. Parte din facturi au fost plătite cu ordin de plată, ceea ce a generat motivarea hotărârii pe motive străine de natura pricinii și, de asemenea, pe interpretarea eronată a actului juridic dedus judecății.

Clauza penală se aplică numai facturilor achitate cu bilet la ordin întrucât așa au dorit părțile și nu există temei pentru a se considera că s-a dorit aplicabilitatea penalităților prevăzute în contract și la plățile efectuate altfel decât s-a convenit prin contract. A fost greșit stabilită situația de fapt, reținându-se că toate plățile s-ar fi făcut numai cu bilet la ordin. Recurenta-pârâtă susține că plata cu ordin de plată nu este supusă prevederilor contractuale și implicit, nici clauzei penale din contract. Reclamanta SC E.A. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Potrivit prevederilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 159 din 31 ianuarie 2008 și respectiv nr. 2085 din 11 februarie 2008, art. 9 prevede scadența plății prețului: „prețul mărfii se va achita în termen de 45 de zile de la livrare”, iar art. 11 prevede modalitatea de plată: „prețul va fi achitat cu B.O scadent la 45 de zile”. Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Momentul nașterii obligației de plată este cel al recepției acesteia. Momentul la care această obligație de plată devine scadentă este cel prevăzut la art. 9 al contractului, și anume la 45 de zile de la livrare, indiferent de modalitatea de plată aleasă, bilet la ordin sau ordin de plată. Sancțiunea neachitării la scadență a facturilor este plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.

Mențiunea din contract, potrivit căreia prețul va fi achitat cu BO scadent la 45 de zile a fost inserată de mână de către societatea cumpărătoare, nefiind asumată de societatea vânzătoare. SC E.A. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta SC T.A. SRL. De asemenea, SC T.A. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de SC E.A. SRL. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de SC E.A. SRL este fondat și urmează a fi admis, iar recursul declarat de SC T.A. SRL urmează a fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente. Decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a reținut că din clauza modificată de către apelantă a art. 11 din contractul de vânzare-cumpărare „decurge și concluzia potrivit căreia părțile au înțeles, practic, să stabilească termenul de scadență, ca fiind acela de 45 de zile de la data emiterii biletului la ordin și nu de la data livrării mărfii, astfel cum greșit a reținut instanța de fond”. Art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare prevede: „Prețul mărfii se va achita în termen de 45 de zile de la livrare”. Acest articol prevede scadența plății prețului. Art. 11 prevede: „Prețul va fi achitat cu BO scadent la 45 de zile”. Acest articol prevede modalitatea de plată, în caz contrar „depășirea termenelor prevăzute în contract, în afara daunelor interese, obligă partea în culpă la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1 % pe fiecare zi”.

Din interpretarea clauzelor contractului rezultă că termenul scadenței convenit este cel ales de comun acord de către părți, respectiv 45 de zile de la livrarea mărfii. Nu se poate reține că părțile au stabilit un alt termen al scadenței în art. 11 din contract, acesta stabilind numai modalitatea de plată. Penalitățile de întârziere, indiferent de modalitatea de plată aleasă de debitoare este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, conform prevederilor art. 11 (capitolul V) din contract. Potrivit dispozițiilor art. 977 C. civ., „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, iar potrivit dispozițiilor art. 982 C. civ., „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecare înțeles ce rezultă din întregul act”.

Așa fiind, față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC E.A. SRL urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi modificată în sensul că va fi respins apelul declarat de pârâta SC T.A. SRL Botoșani împotriva sentinței civile nr. 6569 din 6 decembrie 2011 a Tribunalului Sălaj. În ceea ce privește recursul declarat de SC T.A. SRL Botoșani, acesta va fi respins pentru următoarele considerente. Faptul că pârâta a achitat debitul principal nu dovedește că aceasta nu datorează penalități de întârziere, extrasul de cont neavând influență asupra drepturilor și obligațiilor părților izvorâte din contract și înregistrate în contabilitatea celor două societăți. Cuantumul penalităților de întârziere a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat, acestea fiind în sumă de 147.040,68 lei conform dispozițiilor art. 9 și 11 din contractul de vânzare-cumpărare.

Clauza penală privind penalitățile de întârziere a fost stabilită de comun acord de părți. Penalitățile de 0,1 % pe zi de întârziere se aplică indiferent de modalitatea de plată, respectiv bilet la ordin sau ordin de plată. Termenul la care obligația de plată devine scadentă este cel prevăzut la art. 9 din contract și anume 45 de zile de la livrare, indiferent de modalitatea de plată aleasă. Sancțiunea neachitării la scadență a facturilor este plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere. Pe cale de consecință atât plățile făcute cu bilet la ordin cât și cu ordin de plată sunt supuse termenului contractual menționat, aceasta fiind voința părților concretizată în contractul încheiat.

Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC T.A. SRL urmează a fi respins, ca nefondat, și potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., această recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurenta SC E.A. SRL.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC E.A. SRL Zalău împotriva deciziei civile nr. 63 din 26 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios, administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC T.A. SRL Botoșani împotriva sentinței civile nr. 6569 din 6 decembrie 2011 a Tribunalului Sălaj, secția civilă. Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC T.A. SRL Botoșani împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenta - pârâtă SC T.A. SRL Botoșani să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1826,42 lei către recurenta - reclamantă SC E.A. SRL Zalău. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 martie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2017
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția Comercială, la data de 18 mai 2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea a solicitat obligarea pârâtei S.C. B
ÎCCJ 2014-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141/2014
ntei-pârâte reconvențional suma de 536.548, 47 RON. 2. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, recalificat ulterior în apel, reclamanta-apelantă SC T.A. SRL Botoșani, solicitând schimbarea în parte a sentinței nr. 416/COM în sensul m
ÎCCJ 2013-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 19610 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 25404/3/2010,
ÎCCJ 2023-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2023
ntei, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare la instanța de fond, considerând că obiectul dedus judecății îl reprezintă pretenții rezultând din executarea necorespunzătoare sau neexecutarea unui contract co
ÎCCJ 2013-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2013
-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 166.141,21 RON, reprezentând contravaloarea lucrării și cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 6.644 RON. Instanța de apel a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă