ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, constată următoarele:

416/COM/2011, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată excepțiile lipsei

calității procesuale active și pasive invocate de reclamanta SC T.A. SRL

Botoșani și: a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC T.A.

SRL Botoșani în contradictoriu cu pârâta inițială SC V.B. SRL și continuată de

pârâta SC C.B. SRL Zalaegerszeg - Sucursala Cluj Napoca, a admis cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional SC V.B. SRL și

continuată de pârâta SC C.B. SRL Zalaegerszeg - Sucursala Cluj Napoca cu sediul

în Cluj-Napoca.

Astfel, a

fost obligată pârâta-reclamantă reconvențional la plata sumei de 754.457,62

RON, iar reclamanta-pârâtă reconvențional la plata sumei de 1.291.006,09 RON.

S-au compensat cele două sume urmând ca reclamanta-pârâtă reconvențional să

achite pârâtei-reclamante reconvențional suma de 536.548,47 RON și în întregime

cheltuielile de judecată. Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că între reclamanta-pârâtă reconvențional și

pârâta-reclamantă reconvențional inițial, SC V.B. SRL, s-au încheiat la data de

11 octombrie 2006 două contracte având ca și obiect livrarea de către prima a unei

cantități de 300 tone BAP, respectiv 2420 tone BAR 16 fabricate conform anexei aprobate

de către beneficiar. În schimbul mărfii furnizate beneficiarul avea obligația de

plată a prețului stabilit la 305 RON/tonă, respectiv 315 RON/tonă. Reclamanta-pârâtă

reconvențional a livrat către beneficiar bunurile reflectate în facturile fiscale

din 4 iulie 2007 și din 6 iulie 2007, prețul total al acestora fiind de 754.457,

62 RON. Marfa a fost primită de către pârâta-reclamantă reconvențional inițială

SC V.B. SRL după cum rezultă din semnarea și ștampilarea celor două facturi fiscale.

Pentru a preveni

dificultățile rezultate din evaluarea pe cale judiciară a daunelor-interese părțile

au prevăzut că neplata la termen a prețului de către beneficiar atrage penalități

de întârziere în cuantum de 0,15 %/zi începând cu a cincea zi de la data scadenței

obligației de plată (art. 4).

Constituind una

dintre condițiile pentru a fi parte într-un proces, calitatea procesuală activă

și pasivă presupune existența unei identități între reclamant și cel care pretinde

protejarea dreptului său pretins a fi încălcat și între pârât și cel față de care

se formulează o asemenea cerere. Ele își au suportul pe raportul de drept material

izvorât din actul sau faptul juridic generator de drepturi și obligații, reprezentând

reflectarea sa în plan procesual.

Așa fiind, instanța

a reținut din coroborarea înscrisurilor din dosar că pe parcursul soluționării prezentului

litigiu SC V.B. SRL a fost supusă unor divizări succesive prin desprinderea unei

părți din activul și pasivul acesteia care a fost transmis societății nou înființate

- SC C.B. SRL Zalaegerszeg - Sucursala Cluj Napoca. Întrucât divizarea presupune

odată cu transmiterea unei părți din patrimoniu și transferul calității procesuale

în litigiile în care societatea divizată a figurat ca parte, a considerat cele două

excepții ca nefondate și le-a respins în consecință.

Referitor la fondul

litigiului s-a reținut că fiind contracte sinalagmatice, contractele încheiate între

cele două părți dau naștere la obligații reciproce și interdependente. Neîndeplinirea

întocmai a obligațiilor asumate de către una dintre acestea lipsește de orice temei

obligația celeilalte, aceasta fiind îndreptățită să opune excepția de neexecutare

a contractului. Mai mult, în măsura în care celei din urmă i-a fost cauzate anumite

prejudicii, ea este îndreptățită de a solicita acoperirea lor de către cocontractant.

Din această perspectivă

instanța a reținut că ulterior furnizării produselor utilizate de către pârâta-reclamantă

reconvențional la executarea reparațiilor capitale la Podul G. din municipiul Satu-Mare

s-a constatat o zonă de asfalt degradată care prezintă crăpături, faianțări, gropi,

precum și dezlipirea hidroizolației. În aceste condiții reprezentanții beneficiarului

final, Primăria Municipiului Satu-Mare, au solicitat executantului să procedeze

la decaparea asfaltului și desfacerea hidroizolației pe întreaga porțiune afectată,

montarea unui nou strat de hidroizolație și așternerea a trei straturi de mixtură

asfaltică, suprafața afectată fiind apreciată la 937,125 mp.

Raportat la momentul

furnizării mixturii asfaltice ce a constituit obiectul derivat al celor două contracte,

data la care au fost constatate deficiențele se încadra în termenul de garanție

asumat de către reclamanta-pârâtă reconvențional, potrivit art. 8 lit. b). Stabilirea

împrejurării dacă acestea s-au datorat calității materialului furnizat sau modului

defectuos în care a fost utilizat de către pârâta-reclamantă reconvențional impunea

luarea în considerare a concluziilor formulate de expertul desemnat în cauză.

În cuprinsul raportului

de expertiză s-a arătat că degradarea stratului de asfalt pare a fi determinată

în principal de mixtura asfaltică utilizată, iar în urma examinărilor de laborator

s-a concluzionat că reclamanta-pârâtă reconvențional nu a respectat rețetele autoimpuse

și nu a atașat conform clauzelor contractuale declarațiile de conformitate obligatorii

potrivit legii. Chiar dacă în opinia expertului ambele părți se fac vinovate de

apariția defecțiunilor la stratul de asfalt așternut pe pod prin acceptarea utilizării

bitumului 80/100 la producerea mixturilor asfaltice, esențial rămâne faptul că acesta

a concluzionat în mod ferm că ele se datorează calității mixturii asfaltice produse

și livrate de către reclamanta-pârâtă reconvențional. Tocmai de aceea, instanța

a apreciat că neexecutarea culpabilă a obligațiilor astfel cum au fost ele asumate

de către părți revine în exclusivitate reclamantei-pârâte reconvențional întrucât

ea s-a obligat să furnizeze mixtura asfaltică la anumiți parametri.

Au fost înlăturate

apărările referitoare la modul în care materialul a fost utilizat, cu argumentul

că în măsura în care materialul folosit la executarea unei lucrări nu corespunde

calitativ, lucrarea efectuată reflectă în mod direct deficiențele respective. Pretinderea

în aceste condiții a plății sumei de bani indicate în cererea principală ar duce

la nesocotirea clauzelor asumate în mod liber de către reclamanta-pârâtă reconvențional

și la crearea unui drept prin propria culpă.

Cu toate acestea,

tribunalul a subliniat că pârâta-reclamantă reconvențional a fost de acord cu admiterea

cererii principale cu excepția penalităților de întârziere pretinse.

Ca atare, ținând

seama de principiul disponibilității, prima instanță a admis în parte cererea principală

și a obligat pârâta-reclamantă reconvențional la plata sumei de 754.457,62 RON.

Referitor la cererea

reconvențională s-a reținut din coroborarea înscrisurilor că pârâta-reclamantă reconvențional

a procedat la remedierea deficiențelor constatate inițial de către comisia de recepție.

Chiar dacă expertul nu a putut determina contravaloarea lucrărilor datorită absenței

unui memoriu justificativ și a unei antemăsurători, instanța a reținut că înscrisurile

amintite dovedesc efectuarea unor lucrări al căror cuantum se ridică la 1.291.006,09

RON, astfel încât ca a admis cererea reconvențională așa cum a fost formulată.

În plus, față

de împrejurarea că ambele părți au reciproc calitatea de creditor și debitor prin

efectul acestei hotărâri, s-a dispus în baza art. 1144 C. civ. compensarea reciprocă

a obligațiilor, urmând ca reclamanta-pârâtă reconvențional să plătească reclamantei-pârâte

reconvențional suma de 536.548, 47 RON.

hotărâri, a declarat recurs, recalificat ulterior în apel, reclamanta-apelantă

SC T.A. SRL Botoșani, solicitând schimbarea în parte a sentinței nr. 416/COM în

sensul menținerii dispozițiilor sentinței apelate în ceea ce privește obligarea

intimatei pârâte la plata către contravalorii bunurilor livrate în sumă de 754.457,62

RON, admiterii excepției privitoare la lipsa calității procesuale active și a lipsei

calității procesuale pasive a sucursalei din Cluj și a lipsei capacității de exercițiu

a Sucursalei SC V.; admiterii cererii accesorii de obligare a intimatei pârâte la

plata penalităților de întârziere contractual convenite și respingerii în totalitate

a cererii reconvenționale formulată de sucursala din Oradea a SC V.Z. SA Budapesta.

Prin decizia civilă

nr. 130/C din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei SC V. și respins apelul

promovat în contradictoriu cu această parte ca fiind îndreptat împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală, a fost admis apelul reclamantei T.A. SRL. Astfel,

a fost în parte schimbată sentința apelată, cu consecința admiterii doar în parte

a cererii reconvenționale și obligării reclamantei doar la suma de 151.396,06

RON în favoarea pârâtei SC C.B. SRL, respingându-se restul pretențiilor promovate

pe cale reconvențională. S-au compensat sumele reciproc datorate de părți, iar la

diferența pozitivă rezultată în favoarea reclamantei instanța de apel a aplicat

cota de penalitate contractuală pentru ipoteza întârzierii la plată, de 0,15% pe

zi de întârziere cu începere din 11 august 2007.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a arătat că reorganizarea unei persoane juridice implică

pe lângă consecințe de ordin patrimonial și efecte din punct de vedere al transmiterii

calității procesuale a persoanei juridice supusă reorganizării, prin reorganizare

operând o transmitere legală a calității procesuale pasive a persoanei juridice

reorganizată, în speța de față reorganizarea vizând pârâta inițiala SC V. Budapesta,

chemată în judecată prin Sucursala din Oradea. Astfel, s-a reținut că în prezent

drepturile și obligațiile izvorâte din încheierea contractelor de livrare din data

de 11 octombrie 2006 se regăsesc în patrimoniul SC C.B., aceasta din urmă fiind

singura care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauza sub aspectul pretențiilor

care fac obiectul acțiunii principale, dar și calitate procesuală activă sub aspectul

pretențiilor ce fac obiectul acțiunii reconvenționale.

Raportat la aceste

considerente, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de intimata SC V. Hungaria SA.

Pe fondul raporturilor

contractuale derulate între cele două părți, instanța de apel a reținut că după

livrarea de către reclamanta apelanta a mixturii asfaltice ce a făcut obiectul celor

doua contracte încheiate la data de 11 octombrie 2006, la lucrările executate de

pârâta pe podul G. au fost constatate o serie de deficiențe, pentru a căror înlăturare

a fost necesară efectuarea unor lucrări de refacere. Conform raportului de expertiza,

respectivele deficiențe au apărut atât ca urmare utilizării unui tip de bitum care

nu era propriu aplicării lui în zona ce făcea obiectul lucrărilor de reabilitare,

cât și ca urmare a nerespectării de către reclamantă a rețetelor convenite la momentul

semnării contractelor de livrare. Expertul a concluzionat și că valoarea totala

a lucrărilor de remediere executate pe podul G. a fost de 301.585,78 RON, din culpa

reclamantei fiind necesare lucrări în valoare de 151.396,06 RON.

Raportat la concluziile

completării raportului de expertiza tehnică, în temeiul art. 297 C. proc. civ.,

a fost admis apelul și schimbată în parte hotărârea primei instanțe în sensul reducerii

pretențiilor ce fac obiectul acțiunii reconvenționale la suma de 151.396,06 RON,

concluziile completării raportului de expertiză coroborându-se întrutotul cu datele

comunicate de Primăria Municipiul Satu Mare, care prin adresa din 05 iulie 2012,

a precizat, contrar susținerilor intimatelor, că suprafața pe care au fost efectuate

lucrări de reparații ale deficiențelor a fost de 937,125 mp conform Procesului-verbal

de recepție la terminarea lucrărilor din 03 decembrie 2008. De asemenea, s-a apreciat

că nu poate fi luată în considerare valoarea cumulată a facturilor depuse la dosar

în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul cererii reconvenționale, unele dintre

acestea fiind ulterioare datei confirmata de Primăria Municipiului Satu Mare ca

fiind cea la care au fost efectuate lucrările de remediere a deficiențelor pe podul

G., după cum altele sunt emise pentru materiale ce nu puteau fi folosite la refacerea

unui pod (factura din 27 mai 2009). Pe de altă parte, nu există nici o certitudine

că respectivele facturi reflectă exclusiv contravaloarea lucrărilor de remediere

ce s-au impus a fi efectuate ca urmare a livrării unei mixturi asfaltice necorespunzătoare.

3.1. Împotriva

deciziei pronunțate a formulat recurs SC C.B. SRL Zalaeggerszeg solicitând în principal

modificarea deciziei și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamantei prin

constatarea decăderii sale din dreptul de a mai invoca pretenții după ce aceasta

nu a formulat o cerere de admitere a creanței sale rezultate din raportul juridic

dedus judecății în procedura insolvenței deschise față de recurentă în Ungaria,

iar pe fond, menținerea hotărârii primei instanțe de fond, sentința civilă nr. 130/C/2012

pronunțată de Tribunalul Bihor.

În memoriul de

recurs recurenta a arătat că la 29 decembrie 2011 față de C.B. Ungaria Tribunalul

Zala a dispus intrarea în procedura generală a insolvenței. Conform art. 16 și urm.

din Regulamentul CE 1346/2000, orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de

insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru este recunoscută în toate

celelalte state membre de îndată ce își produce efectele în statul în care a fost

pronunțată.

De asemenea, potrivit

art. 4 din Regulamentul CE 1346/2000 se consacră principiul teritorialității în

privința legii aplicabile în caz de insolvență, astfel, C.B. i se aplică legea ungară

a insolvenței cu nr. 1991/XLIX care, în art. 11 dispune ca toți creditorii trebuie

să se abțină de la acțiuni care ar periclita aprobarea unui plan de reorganizare,

aceștia având doar posibilitatea de a depune cererile de admitere a creanțelor proprii

la administratorul judiciar desemnat.

Astfel, în conformitate

cu aceste prevederi, coroborate cu cele ale art. 33 din Regulamentul CE 1346/2000,

creditoarea SC T.A. SRL avea obligația înscrierii unei declarații de creanță în

litigiul din Ungaria, conform legislației maghiare, ca lege a statului de deschidere.

Se arată că C.B.

a informat SC T.A. SRL, conform art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1991/XLIX

în 30 de zile de la data intrării în insolvență cu privire la dreptul de acestei

de formulare a unei declarații de creanță, pasivitatea creditoarei având sancțiunea

decăderii din dreptul de a-și mai realiza creanța față de debitoarea aflată în insolvență.

Recurenta consideră

că aceasta semnifică inadmisibilitatea cererii, prin inexistența vreunui drept al

reclamantei de a-și valorifica pretenția într-un proces judiciar în fața instanțelor

române.

Subsidiar acestei

solicitări, recurenta a arătat că motivele sale de recurs se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Plecând de la

cauza juridică a cererii, răspunderea civilă contractuală, recurenta a arătat că

instanța trebuia să dea semnificație procesuală egală probelor administrate, iar

instanța avea obligația evaluării concrete a tuturor probelor administrate în cursul

unui proces.

Se arată astfel

că instanța de apel a evaluat în considerente numai proba cu expertiză care nu oferea

răspunsuri la toate problemele supuse soluționării. Astfel, înscrisurile administrare

nu susțin proba executării contractului încheiat de părți pentru a reprezenta suportul

admiterii cererii principale, respectiv a furnizării mixturilor asfaltice conform

rețetelor autoimpuse de reclamantă. În plus, expertiza administrată în cauză nu

a realizat o evaluare concretă a cauzei producerii prejudiciului afirmat de către

pârâtă în cererea reconvențională, expertul rezumându-se doar la analiza datelor

furnizate de Primăria Satu Mare emisă în anul 2008, în timp de o bună parte a remedierilor

executare de pârâtă au fost realizate în anul 2009. S-a mai arătat și că instanța

a avut în vedere numai o completare a raportului de expertiză, completare în cadrul

căreia nu au fost avute în vedere decât reparațiile efectuate în anul 2008, nu și

pe cele produse și remediate în anul 2007 și a ignorat împrejurarea că remedierile

deficiențelor constatate s-au efectuat în etape.

Această evaluare

greșită a probatoriilor a determinat pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită

a legii.

În ceea ce privește

acordarea penalităților de întârziere, aceastea au fost greșit acordate, deoerece

neolata prețului s-a datorat, în opinia recurentei, exclusiv culpei reclamantei.

Se arată că recurenta a invocat excepția neexecutării contractului determinată de

împrejurarea că reclamanta nu a furnizat mixturile asfaltice cu respectarea rețetei

impuse chiar de către aceasta. Pe cale de consecință, reclamanta nu are dreptul

la penalități. Chiar dacă pârâta a fost de acord cu compensarea sumei de bază, aceasta

subliniază că nu a fost de acord cu plata penalităților. Se arată că prima instanță

a dat corect eficiență principiului disponibilității respingând cererea reclamantei

având ca obiect penalitățile, în timp de în apel a fost ignorat acest principiu,

încălcând totodată și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în vigoare

la data încheierii contractului.

Intimata reclamantă

a formulat un răspuns scris solicitând respingerea cererii de recurs, în primul

rând pentru că obiectul recursului trebuie delimitat la critici de nelegalitate

a hotărârii care face obiectul recursului. Se arată subsidiar că notificarea transmisă

SC T.A. SRL cu privire la intrarea C.B. în insolvență este ulterioară pronunțării

deciziei recurate, respectiv, 4.01.2013, iar oricum emiterea notificării de către

administratorul judiciar nu semnifică și comunicarea sa către creditoare. Cu privire

la criticile fondate pe dipozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., aceastea

au fost apreciate nefondate.

3.2. În temeiul

art. 300 C. proc. civ., recurenta a solicitat și suspendarea executării deciziei

recurate, cerere soluționată potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. civ., la 28

mai 2014.

3.3. La cererea

recurentei, prin încheierea din 25 martie 2014, Înalta Curte a eliberat cauțiune

consemnată la dispoziția acestei instanțe de către SC C.B. SRL în procedura dezbaterii

cererii de supendarea executării hotărârii recurate.

3.3. În probațiune,

Înalta Curte a încuviințat cererea recurentei privind administrarea dreptului străin,

formulându-se o solicitare de informații asupra conținutului legii maghiare a insolvenței

în forma în vigoare la data intrării C.B. în insolvență.

De asemenea, recurenta

a administrat în cauză, cu încuviințarea instanței de recurs și probe în dovedirea

efectuării notificărilor de deschidere a procedurii insolvenței C.B.

3.4. Analizând

recursul și temeinicia motivelor invocate de către recurentă, Înalta Curte se va

pronunța prioritar asupra criticii vizând greșita soluționare a cauzei, raportat

la inadmisibilitatea cererii principale determinată de intrarea C.B. în procedura

generală a insolvenței la 29 decembrie 2011, potrivit hotărârii pronunțate de Tribunalul

Zala din Ungaria.

Este astfel incontestabil

că potrivit art. 4 alin. (1) din Regulamentul CE 1346/2000 se consacră principiul

teritorialității legii aplicabile în procedurile de insolvență deschise împotriva

sau față de societățile comerciale al căror sediu se află pe teritoriul statelor

membre ale Uniunii Europene. Astfel, legea aplicabilă procedurii de insolvență și

efectelor acesteia pentru C.B. este legea națională a Statului Ungar, pe al cărui

teritoriu se află sediul acestei societăți.

Înalta Curte confirmă

deplina aplicare a principiului statuat și prin art. 16 alin. (1) din Regulament,

potrivit căruia orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată

de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul art. 3 este recunoscută în

toate celelalte state membre de la îndată ce își produce efectele în statul de deschidere.

Astfel, este recunoscută

hotărârea Tribunalului Zala din Ungaria prin care, la 29 noiembrie 2011 C.B. a intrat

în procedura insolvenței, devenind astfel incidență Legea nr. 1991/XLIX a Statului

Ungar prin care se stabilește, potrivit 10 lit. f), că pentru plata datoriilor debitorului

este necesară înscrierea creanțelor existente la masa credală a societății în insolvență

în 30 de zile calculate de la data publicării încheierii privind declanșarea procedurii

de reorganizare, publicare realizată în condițiile art. 10 alin. și (2) din lege.

Tododată, potrivit

art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 1991/XLIX debitorului îi revine prin moratoriu

obligația de a nu face plăți bazate pe creanțele existente în momentul începerii

procedurii de reorganizare.

Evaluând incidența

dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte arată următoarele:

Acțiunea formulată

de reclamanta SC T.A. SRL a fost înregistrată pe rolul instanțelor naționale române

la 17 iunie 2008 și soluționată în prima instanță contradictoriu cu C.B. - continuator

al SC V. - la 30 martie 2011, dată la care societatea pârâtă nu intrase încă în

procedura generală a insolvenței. Astfel la momentul pronunțării acestei sentințe

problema concursului de legi raportat la incidența legii străine a insolvenței nu

era de actualitate.

Această acțiune

a fost soluționată prin sentința comercială nr. 416/COM din 30 martie 2011 cu consecința

admiterii în parte a solicitării reclamantei SC T.A. SRL și obligării pârâtei

SC C.B. Zalaegerszeg (reprezentată de sucursala din Cluj) la plata sumei de 754.457,62

RON, suma pe care, de altfel, pârâta a recunoscut-o în cadrul acestui proces.

Tot prin această

sentință a fost admisă cererea reconvențională a pârâtei SC C.B. Zalaegerszeg, fiind

obligată SC T.A. SRL la plata unei sume de 1.291.006,09 RON, datoriile reciproce

fiind compensate până la concurența celei mai mici, iar reclamantei SC T.A. SRL

i-a fost respinsă solicitarea de plată a penalităților de întârziere.

Această sentință

nu a fost deloc apelată de către SC C.B. Zalaegerszeg pe aspectul obligării sale

la plata sumei de 754.457,62 RON, ci numai de către SC T.A. SRL, exclusiv cu privire

la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale și a celei de plată a penalităților

aplicate creanței proprii.

De aici rezultă

că, prin neapelarea sentinței cu privire la modul de soluționare a cererii principale

și obligare a pârâtei la plata sumei de 754.457,62 RON, această parte a hotărârii

judecătorești de prima instanță a devenit definitivă și irevocabilă, intrând în

puterea lucrului judecat, potrivit art. 378 și art. 299 alin. (1) (interpretat per

a contrario) C. proc. civ.

Rezultă astfel

în primul rând consecința că prin neapelare, această modalitate de soluționare a

cererii principale, chiar sub aspectul admisibilității sale nu mai poate fi evaluată,

pentru prima dată în recurs, deoarece legea procesuală nu permite exercitarea recursului

per saltum, sau omisso medio, fără exercitarea apelului.

În al doilea rând,

Înalta Curte reamintește că la data pronunțării primei sentințe de fond, 30

martie 2011, SC C.B. Zalaegerszeg nu se afla în procedura insolvenței, astfel încât,

incidența, la acel moment, a legii insolvenței maghiare, nu putea fi anticipată.

În fine, în al

treilea rând, promovarea acțiunii judiciare în pretenții, acțiune promovată în cauză

de părți, are ca scop obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare la plată,

adică, stabilirea creanțelor printr-un titlu judiciar căruia legea îi atașează putere

executorie.

Așadar, hotărârea

judecătorească înlocuiește titlul de creanță privat (contractul) cu un titlu judiciar,

căruia legea îi atașează suplimentar atributul executorialității, atribut prin care

creditorul va putea obține plata, voluntară sau silită a acestui titlu.

Prin urmare, obținerea

unui titlu executoriu judiciar nu contravine în niciun caz legii insolvenței maghiare

incidență în cauză la acest moment cu privire la procedura de plată a crențelor

împotriva averii debitorului, indiferent de calitatea titlului care le constată.

Aceasta deoarece

plata acestui titlu se va realiza concordant Legii nr. 1991/XLIX a insolvenței,

creditoarea SC T.A. SRL urmând să se conformeze acestor proceduri pentru executarea

(plata) creanței derivate din aceasta hotărâre judecătorească obținută în România.

De aceea, sunt considerate nerelevante în acest proces probele cu înscrisuri administrate

de recurentă cu privire la notificarea SC T.A. SRL asupra deschiderii procedurii

și decăderea dreptului său de a obține plata, deoarece în acest proces reclamanta

nu poate urmări decât obținerea titlului de creanță, plata urmând a fi făcută potrivit

procedurii insolvenței stabilite de legea statului maghiar, unde se va estima asupra

acestei posibilități. Așadar, aspectele legate de plata titlului și implicit de

decăderea reclamantei din dreptul de a o cere nu fac obiectul acestui litigiu.

Pentru toate aceste

argumente, primul motiv al recursului, întemeiat pe inadmisibilitatea cererii de

chemare în judecată, va fi respins.

Al doilea grup

al motivelor de recurs, fundamentate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. impune trei observații cu caracter preliminar.

Prima se referă

imposibilitatea atacării cu recurs, omisso medio, a hotărârii in limita modalității

în care s-a soluționat deja capătul principal al acțiunii principale, respectiv

cererea SC T.A. SRL de obligarea a pârâtei la plata sumei de 754.457,62 RON reprezentând

prețul mixturilor asfaltice livrate pârâtei.

Așa cum a arătat

mai sus, în lipsa exercitării unui apel împotriva modului de soluționare a acestei

pretenții, recurenta nu poate critica pentru prima dată în recurs aspecte legate

de neîndeplinirea exactă a obligațiilor contractuale, deficiențe calitative ale

mărfii livrate, lipsa analizei probatoriului de natura a justifica apărarea de neexecutare

corespunzătoare a contractului invocată de către recurentă.

A doua chestiune

vizează limitele recursului care, circumscris caracterului excepțional al acestei

căi de atac trebuie delimitat la controlul de nelegalitate al deciziei recurate.

Astfel, nu se

circumscriu acestor limite determinate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., deci

nu pot fi considerate critici de nelegalitate acele aspecte dezvoltate în motivele

de recurs referitoare la intrepretarea greșită a probelor ori lipsa de consistență

a acestora și restabilirea situației de fapt prin evaluarea excepției de neexecutare.

De aceea toate aceste critici nu vor fi analizate în examinarea recursului.

În final, a treia

observație vizează lipsa oricăror argumente în dezvoltarea motivului de recurs evocat

de recurentă referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

implicând schimbarea naturii ori înțelesului său neindoielnic, notându-se invocarea

formală a acestu motiv, încadrate de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Dincolo de aceste

observații este nefondată critica recurentei referitoare la aprecierea selectivă

a probelor și fundamentarea deciziei atacte pe aprecierea unei probe singulare,

expertiza judiciară.

Raționamentul

instanței de apel pornește în primul rând de la reconfirmarea statuărilor în fapt

realizate de prima instanță de fond, statuări care au presupus o analiză concertată

a tuturor probelor administrate, explicate pe care le interpretare, neputându-se

reține temeinicia criticii formulate.

Referirile instanței

de apel la proba cu expertiza în apel erau necesare în măsura în care obiectul analizei

s-a circumscris evaluării totale a costului reparațiilor și a servit estimării proporției

datorate de către reclamant în limita culpei sale în executarea necorespunzătoare

a contractului. Au fost totodată evaluate și alte probe cu înscrisuri, stabilindu-se

că acestea nu au valoarea de a certifica anumite costuri de reparații și dacă ele

pot fi plasate în culpa reclamantei.

Așadar, nu se

poate reține motivarea superficială a deciziei de natura a contura incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În fine ultima

critică din recurs vizează greșita aplicare legii, referitor la limita penalităților

contactuale acordate reclamantei. Recurenta a arătat că acesata s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în vigoare la data încheierii

contractelor de furnizare între părți.

Înalta Curte subliniază

că, față de data încheierii contractelor, anul 2006, și aplicarea principiului tempus

regit actum, acestora le sunt deplin aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 469/2002, abrogată prin Legea nr. 246/2009. Cu toate acestea nu se poate

aprecia că aplicarea acestei dispoziții legale s-a realizat greșit, în lipsa existenței

unei clauze convenționale exprese care să permită plata unei penalități peste limita

soldului principal.

Se observă astfel

că prin decizia instanței de apel care face obiectul acestei critici și considerentele

explicative ale instanței referitoare la penalități nu se stabilește că penalitățile

pot depăși valoarea soldului principal, ci numai că ele nu pot fi delimitate la

valoarea de 151.369,06 RON, de vreme ce soldul principal a fost stabilit la suma

de 603.061,56 RON. Prin urmare, nu s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4

alin. (3) din Legea nr. 469/2002, delimitarea cotei de penalitate urmând a se realiza

cu respectarea aplicării legii în procedura de plată a titlului.

Prin urmare

și acest ultim motiv al recursului este nefondat.

De aceea, pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat și

îl va respinge, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC C.B. SRL Ungaria împotriva deciziei civile nr. 130/C/2012/A

din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.