ÎCCJ, decizie (scj.ro #118616)

Acțiune în pretenții înregistrată pe rolul instanțelor naționale române, formulată împotriva unei societăți străine. Hotărâre ulterioară a instanței străine, de deschidere a procedurii de insolvență. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: acțiune în pretenții

- hotărâre de deschidere a procedurii de insolvență

- concurs legi

Regulamentul CE nr. 1346/2000, art. 3, art. 4, art. 16 alin. (1)

În cazul în care ulterior soluționării în primă instanță de către instanțele naționale române a unei cereri principale în pretenții având ca obiect obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare la plată a unei societăți cu sediul în Ungaria, instanța maghiară pronunță o hotărâre de deschidere a procedurii de insolvență față de această societate, nu se pune problema concursului de legi raportat la incidența legii străine a insolvenței pentru a respinge această acțiune ca inadmisibilă.

Obținerea pe această cale a unui titlu executoriu judiciar, pronunțat anterior intrării debitoarei în insolvență, devenit irevocabil, nu contravine legii insolvenței maghiare incidentă cu privire la procedura de plată a creanțelor împotriva averii debitorului, indiferent de calitatea titlului care le constată, aceasta deoarece plata acestui titlu se va realiza concordant legii maghiare a insolvenței, creditoarea urmând să se conformeze acestor proceduri pentru executarea (plata) creanței derivate din hotărârea judecătorească obținută în România.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141 din 21 octombrie 2014

Astfel, a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențional la plata sumei de 754.457,62 lei, iar reclamanta-pârâtă reconvențional la plata sumei de 1.291.006,09 lei. S-au compensat cele două sume urmând ca reclamanta-pârâtă reconvențional să achite pârâtei-reclamante reconvențional suma de 536.548,47 lei și în întregime cheltuielile de judecată. Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între reclamanta-pârâtă reconvențional și pârâta-reclamantă reconvențional inițial, SC V. TR Budapesta SRL s-au încheiat la data de 11.10.2006 două contracte având ca și obiect livrarea de către prima a unei cantități de 300 tone BAP, respectiv 2420 tone BAR 16 fabricate conform anexei aprobate de către beneficiar. În schimbul mărfii furnizate beneficiarul avea obligația de plată a prețului stabilit la 305 lei/tonă, respectiv 315 lei/tonă. Reclamanta-pârâtă reconvențional a livrat către beneficiar bunurile reflectate în facturile fiscale nr. 000258/4.07.2007 și 000260/6.07.2007, prețul total al acestora fiind de 754.457, 62 lei. Marfa a fost primită de către pârâta-reclamantă reconvențional inițială SC V. TR Budapesta SRL după cum rezultă din semnarea și ștampilarea celor două facturi fiscale.

Pentru a preveni dificultățile rezultate din evaluarea pe cale judiciară a daunelor-interese părțile au prevăzut că neplata la termen a prețului de către beneficiar atrage penalități de întârziere în cuantum de 0, 15 %/zi începând cu a cincea zi de la data scadenței obligației de plată (art. 4).

Constituind una dintre condițiile pentru a fi parte într-un proces, calitatea procesuală activă și pasivă presupune existența unei identități între reclamant și cel care pretinde protejarea dreptului său pretins a fi încălcat și între pârât și cel față de care se formulează o asemenea cerere. Ele își au suportul pe raportul de drept material izvorât din actul sau faptul juridic generator de drepturi și obligații, reprezentând reflectarea sa în plan procesual.

Așa fiind, instanța a reținut din coroborarea înscrisurilor din dosar că pe parcursul soluționării prezentului litigiu SC V. TR Budapesta S.R.L. a fost supusă unor divizări succesive prin desprinderea unei părți din activul și pasivul acesteia care a fost transmis societății nou înființate - SC C.B. SRL Zalaegerszeg - Sucursala Cluj Napoca. Întrucât divizarea presupune odată cu transmiterea unei părți din patrimoniu și transferul calității procesuale în litigiile în care societatea divizată a figurat ca parte, a considerat cele două excepții ca nefondate și le-a respins în consecință.

Referitor la fondul litigiului s-a reținut că fiind contracte sinalagmatice, contractele încheiate între cele două părți dau naștere la obligații reciproce și interdependente. Neîndeplinirea întocmai a obligațiilor asumate de către una dintre acestea lipsește de orice temei obligația celeilalte, aceasta fiind îndreptățită să opune excepția de neexecutare a contractului. Mai mult, în măsura în care celei din urmă i-a fost cauzate anumite prejudicii, ea este îndreptățită de a solicita acoperirea lor de către cocontractant.

Din această perspectivă instanța a reținut că ulterior furnizării produselor utilizate de către pârâta-reclamantă reconvențional la executarea reparațiilor capitale la Podul G. din municipiul Satu - Mare s-a constatat o zonă de asfalt degradată care prezintă crăpături, faianțări, gropi, precum și dezlipirea hidroizolației. În aceste condiții, reprezentanții beneficiarului final, Primăria Municipiului Satu-Mare, au solicitat executantului să procedeze la decaparea asfaltului și desfacerea hidroizolației pe întreaga porțiune afectată, montarea unui nou strat de hidroizolație și așternerea a trei straturi de mixtură asfaltică, suprafața afectată fiind apreciată la 937,125 mp.

Raportat la momentul furnizării mixturii asfaltice ce a constituit obiectul derivat al celor două contracte, data la care au fost constatate deficiențele se încadra în termenul de garanție asumat de către reclamanta-pârâtă reconvențional, potrivit art. 8 lit. b. Stabilirea împrejurării dacă acestea s-au datorat calității materialului furnizat sau modului defectuos în care a fost utilizat de către pârâta-reclamantă reconvențional impunea luarea în considerare a concluziilor formulate de expertul desemnat în cauză.

În cuprinsul raportului de expertiză s-a arătat că degradarea stratului de asfalt pare a fi determinată în principal de mixtura asfaltică utilizată, iar în urma examinărilor de laborator s-a concluzionat că reclamanta-pârâtă reconvențional nu a respectat rețetele autoimpuse și nu a atașat conform clauzelor contractuale declarațiile de conformitate obligatorii potrivit legii. Chiar dacă în opinia expertului ambele părți se fac vinovate de apariția defecțiunilor la stratul de asfalt așternut pe pod prin acceptarea utilizării bitumului 80/100 la producerea mixturilor asfaltice, esențial rămâne faptul că acesta a concluzionat în mod ferm că ele se datorează calității mixturii asfaltice produse și livrate de către reclamanta-pârâtă reconvențional. Tocmai de aceea, instanța a apreciat că neexecutarea culpabilă a obligațiilor astfel cum au fost ele asumate de către părți revine în exclusivitate reclamantei-pârâte reconvențional întrucât ea s-a obligat să furnizeze mixtura asfaltică la anumiți parametri.

Au fost înlăturate apărările referitoare la modul în care materialul a fost utilizat, cu argumentul că în măsura în care materialul folosit la executarea unei lucrări nu corespunde calitativ, lucrarea efectuată reflectă în mod direct deficiențele respective. Pretinderea în aceste condiții a plății sumei de bani indicate în cererea principală ar duce la nesocotirea clauzelor asumate în mod liber de către reclamanta-pârâtă reconvențional și la crearea unui drept prin propria culpă.

Cu toate acestea, tribunalul a subliniat că pârâta-reclamantă reconvențional a fost de acord cu admiterea cererii principale cu excepția penalităților de întârziere pretinse.

Ca atare, ținând seama de principiul disponibilității, prima instanță a admis în parte cererea principală și a obligat pârâta-reclamantă reconvențional la plata sumei de 754.457,62 lei.

Referitor la cererea reconvențională s-a reținut din coroborarea înscrisurilor că pârâta-reclamantă reconvențional a procedat la remedierea deficiențelor constatate inițial de către comisia de recepție. Chiar dacă expertul nu a putut determina contravaloarea lucrărilor datorită absenței unui memoriu justificativ și a unei antemăsurători, instanța a reținut că înscrisurile amintite dovedesc efectuarea unor lucrări al căror cuantum se ridică la 1.291.006,09 lei, astfel încât ca a admis cererea reconvențională așa cum a fost formulată.

În plus, față de împrejurarea că ambele părți au reciproc calitatea de creditor și debitor prin efectul acestei hotărâri, s-a dispus în baza art. 1144 C. civ. compensarea reciprocă a obligațiilor, urmând ca reclamanta-pârâtă reconvențional să plătească reclamantei-pârâte reconvențional suma de 536.548, 47 lei.

Prin decizia civilă nr. 130/C/19.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei SC V. și respins apelul promovat în contradictoriu cu această parte ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, a fost admis apelul reclamantei T.A. SRL. Astfel, a fost în parte schimbată sentința apelată, cu consecința admiterii doar în parte a cererii reconvenționale și obligării reclamantei doar la suma de 151.396,06 lei în favoarea pârâtei SC C.B. SRL, respingându-se restul pretențiilor promovate pe cale reconvențională. S-au compensat sumele reciproc datorate de părți, iar la diferența pozitivă rezultată în favoarea reclamantei instanța de apel a aplicat cota de penalitate contractuală pentru ipoteza întârzierii la plată, de 0,15% pe zi de întârziere cu începere din 11.08.2007.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că reorganizarea unei persoane juridice implică pe lângă consecințe de ordin patrimonial și efecte din punct de vedere al transmiterii calității procesuale a persoanei juridice supusă reorganizării, prin reorganizare operând o transmitere legală a calității procesuale pasive a persoanei juridice reorganizată, în speța de față reorganizarea vizând pârâta inițiala SC V. Budapesta, chemată în judecată prin Sucursala din Oradea.

Astfel, s-a reținut că în prezent drepturile și obligațiile izvorâte din încheierea contractelor de livrare din data de 11.10.2006 se regăsesc în patrimoniul SC C.B. Kft, aceasta din urmă fiind singura care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauza sub aspectul pretențiilor care fac obiectul acțiunii principale, dar și calitate procesuală activă sub aspectul pretențiilor ce fac obiectul acțiunii reconvenționale.

Raportat la aceste considerente, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata SC V. Hungaria SA.

Pe fondul raporturilor contractuale derulate între cele două părți, instanța de apel a reținut că după livrarea de către reclamanta apelanta a mixturii asfaltice ce a făcut obiectul celor doua contracte încheiate la data de 11.10.2006, la lucrările executate de pârâta pe podul G. au fost constatate o serie de deficiențe, pentru a căror înlăturare a fost necesară efectuarea unor lucrări de refacere. Conform raportului de expertiza, respectivele deficiențe au apărut atât ca urmare utilizării unui tip de bitum care nu era propriu aplicării lui în zona ce făcea obiectul lucrărilor de reabilitare, cât si ca urmare a nerespectării de către reclamantă a rețetelor convenite la momentul semnării contractelor de livrare. Expertul a concluzionat și că valoarea totală a lucrărilor de remediere executate pe podul G. a fost de 301.585,78 lei, din culpa reclamantei fiind necesare lucrări în valoare de 151.396,06 lei.

Raportat la concluziile completării raportului de expertiza tehnică, în temeiul art. 297 C. proc. civ., a fost admis apelul și schimbată în parte hotărârea primei instanțe în sensul reducerii pretențiilor ce fac obiectul acțiunii reconvenționale la suma de 151.396,06 lei, concluziile completării raportului de expertiză coroborându-se întrutotul cu datele comunicate de Primăria Municipiul Satu Mare care, prin adresa nr. 25626/05.07.2012, a precizat, contrar susținerilor intimatelor, că suprafața pe care au fost efectuate lucrări de reparații ale deficiențelor a fost de 937,125 mp conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 48073/03.12.2008. De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi luată în considerare valoarea cumulată a facturilor depuse la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul cererii reconvenționale, unele dintre acestea fiind ulterioare datei confirmată de Primăria Municipiului Satu Mare ca fiind cea la care au fost efectuate lucrările de remediere a deficiențelor pe podul G., după cum altele sunt emise pentru materiale ce nu puteau fi folosite la refacerea unui pod (factura nr. 8133/27.05.2009). Pe de altă parte, nu există nici o certitudine că respectivele facturi reflectă exclusiv contravaloarea lucrărilor de remediere ce s-au impus a fi efectuate ca urmare a livrării unei mixturi asfaltice necorespunzătoare.

3.1. Împotriva deciziei pronunțate a formulat recurs SC C.B. SRL Zalaeggerszeg solicitând, în principal, modificarea deciziei și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamantei prin constatarea decăderii sale din dreptul de a mai invoca pretenții după ce aceasta nu a formulat o cerere de admitere a creanței sale rezultate din raportul juridic dedus judecății în procedura insolvenței deschise față de recurentă în Ungaria, iar, pe fond, menținerea hotărârii primei instanțe de fond, sentința civilă nr. 130/C/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor.

În memoriul de recurs recurenta a arătat că la 29.12.2011 față de C.B. Kft. Ungaria Tribunalul Zala a dispus intrarea în procedura generală a insolvenței. Conform art. 16 și următoarele din Regulamentul CE 1346/2000, orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru este recunoscută în toate celelalte state membre de îndată ce își produce efectele în statul în care a fost pronunțată.

De asemenea, potrivit art. 4 din Regulamentul CE 1346/2000 se consacră principiul teritorialității în privința legii aplicabile în caz de insolvență, astfel, C.B. Kft. i se aplică legea ungară a insolvenței cu nr. 1991/XLIX care, în art. 11 dispune ca toți creditorii trebuie să se abțină de la acțiuni care ar periclita aprobarea unui plan de reorganizare, aceștia având doar posibilitatea de a depune cererile de admitere a creanțelor proprii la administratorul judiciar desemnat.

Astfel, în conformitate cu aceste prevederi, coroborate cu cele ale art. 33 din Regulamentul CE 1346/2000, creditoarea SC T.A. SRL avea obligația înscrierii unei declarații de creanță în litigiul din Ungaria, conform legislației maghiare, ca lege a statului de deschidere.

Se arată că C.B. Kft. a informat SC T.A. SRL, conform art. 10 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 1991/XLIX în 30 de zile de la data intrării în insolvență cu privire la dreptul de acestei de formulare a unei declarații de creanță, pasivitatea creditoarei având sancțiunea decăderii din dreptul de a-și mai realiza creanța față de debitoarea aflată în insolvență.

Recurenta consideră că aceasta semnifică inadmisibilitatea cererii, prin inexistența vreunui drept al reclamantei de a-și valorifica pretenția într-un proces judiciar în fața instanțelor române.

Subsidiar acestei solicitări, recurenta a arătat că motivele sale de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 C. proc. civ.

Plecând de la cauza juridică a cererii, răspunderea civilă contractuală, recurenta a arătat că instanța trebuia să dea semnificație procesuală egală probelor administrate, iar instanța avea obligația evaluării concrete a tuturor probelor administrate în cursul unui proces.

Se arată astfel că instanța de apel a evaluat în considerente numai proba cu expertiză care nu oferea răspunsuri la toate problemele supuse soluționării. Astfel, înscrisurile administrare nu susțin proba executării contractului încheiat de părți pentru a reprezenta suportul admiterii cererii principale, respectiv a furnizării mixturilor asfaltice conform rețetelor autoimpuse de reclamantă. În plus, expertiza administrată în cauză nu a realizat o evaluare concretă a cauzei producerii prejudiciului afirmat de către pârâtă în cererea reconvențională, expertul rezumându-se doar la analiza datelor furnizate de Primăria Satu Mare emisă în anul 2008, în timp de o bună parte a remedierilor executare de pârâtă au fost realizate în anul 2009. S-a mai arătat și că instanța a avut în vedere numai o completare a raportului de expertiză, completare în cadrul căreia nu au fost avute în vedere decât reparațiile efectuate în anul 2008, nu și pe cele produse și remediate în anul 2007 și a ignorat împrejurarea că remedierile deficiențelor constatate s-au efectuat în etape.

Această evaluare greșită a probatoriilor a determinat pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere, acestea au fost greșit acordate, deoarece neplata prețului s-a datorat, în opinia recurentei, exclusiv culpei reclamantei. Se arată că recurenta a invocat excepția neexecutării contractului determinată de împrejurarea că reclamanta nu a furnizat mixturile asfaltice cu respectarea rețetei impuse chiar de către aceasta. Pe cale de consecință, reclamanta nu are dreptul la penalități. Chiar dacă pârâta a fost de acord cu compensarea sumei de bază, aceasta subliniază că nu a fost de acord cu plata penalităților. Se arată că prima instanță a dat corect eficiență principiului disponibilității respingând cererea reclamantei având ca obiect penalitățile, în timp ce în apel a fost ignorat acest principiu, încălcând, totodată, și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în vigoare la data încheierii contractului.

Intimata-reclamantă a formulat un răspuns scris solicitând respingerea cererii de recurs, în primul rând pentru că obiectul recursului trebuie delimitat la critici de nelegalitate a hotărârii care face obiectul recursului. Se arată, subsidiar, că notificarea transmisă SC T.A. SRL cu privire la intrarea C.B. Kft. în insolvență este ulterioară pronunțării deciziei recurate, respectiv, 4.01.2013, iar, oricum, emiterea notificării de către administratorul judiciar nu semnifică și comunicarea sa către creditoare. Cu privire la criticile fondate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea au fost apreciate nefondate.

3.2. În temeiul art. 300 C. proc. civ., recurenta a solicitat și suspendarea executării deciziei recurate, cerere soluționată potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. civ., la 28.05.2014.

3.3. La cererea recurentei, prin încheierea din 25.03.2014, Înalta Curte a eliberat cauțiunea consemnată la dispoziția acestei instanțe de către SC C.B. SRL în procedura dezbaterii cererii de suspendare a executării hotărârii recurate.

3.3. În probațiune, Înalta Curte a încuviințat cererea recurentei privind administrarea dreptului străin, formulându-se o solicitare de informații asupra conținutului legii maghiare a insolvenței în forma în vigoare la data intrării C.B. Kft. în insolvență.

De asemenea, recurenta a administrat în cauză, cu încuviințarea instanței de recurs, și probe în dovedirea efectuării notificărilor de deschidere a procedurii insolvenței C.B. Kft..

3.4.

Analizând recursul și temeinicia motivelor invocate de către recurentă

, Înalta Curte se va pronunța prioritar asupra criticii vizând greșita soluționare a cauzei, raportat la inadmisibilitatea cererii principale determinată de intrarea C.B. în procedura generală a insolvenței la 29.12.2011, potrivit hotărârii pronunțate de Tribunalul Zala din Ungaria.

Este astfel incontestabil că potrivit art. 4 alin. (1) din Regulamentul CE 1346/2000 se consacră principiul teritorialității legii aplicabile în procedurile de insolvență deschise împotriva sau față de societățile comerciale al căror sediu se află pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Astfel, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia pentru C.B. Kft. este legea națională a Statului Ungar, pe al cărui teritoriu se află sediul acestei societăți.

Înalta Curte confirmă deplina aplicare a principiului statuat și prin art. 16 alin. (1) din Regulament, potrivit căruia orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul art. 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de la îndată ce își produce efectele în statul de deschidere.

Astfel, este recunoscută hotărârea Tribunalului Zala din Ungaria prin care, la 29.11.2011 C.B. a intrat în procedura insolvenței, devenind astfel incidentă Legea nr. 1991/XLIX a Statului Ungar prin care se stabilește, potrivit 10 lit. f), că pentru plata datoriilor debitorului este necesară înscrierea creanțelor existente la masa credală a societății în insolvență în 30 de zile calculate de la data publicării încheierii privind declanșarea procedurii de reorganizare, publicare realizată în condițiile art. 10 alin. 1 și 2 din lege.

Tododată, potrivit art. 11 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 1991/XLIX debitorului îi revine prin moratoriu obligația de a nu face plăți bazate pe creanțele existente în momentul începerii procedurii de reorganizare.

Evaluând incidența dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte arată următoarele:

Acțiunea formulată de reclamanta SC T.A. SRL a fost înregistrată pe rolul instanțelor naționale române la 17.06.2008 și soluționată în prima instanță contradictoriu cu C.B. – continuator al  SC V. - la 30.03.2011, dată la care societatea pârâtă nu intrase încă în procedura generală a insolvenței. Astfel, la momentul pronunțării acestei sentințe problema concursului de legi raportat la incidența legii străine a insolvenței nu era de actualitate.

Această acțiune a fost soluționată prin sentința comercială nr. 416/COM/30.03.2011 cu consecința admiterii în parte a solicitării reclamantei SC T.A. SRL și obligării pârâtei SC C.B. Zalaegerszeg (reprezentată de sucursala din Cluj) la plata sumei de 754.457,62 lei, sumă pe care, de altfel, pârâta a recunoscut-o în cadrul acestui proces.

Tot prin această sentință a fost admisă cererea reconvențională a pârâtei SC C.B. Zalaegerszeg, fiind obligată SC T.A. SRL la plata unei sume de 1.291.006,09 lei, datoriile reciproce fiind compensate până la concurența celei mai mici, iar reclamantei SC T.A. SRL i-a fost respinsă solicitarea de plată a penalităților de întârziere.

Această sentință nu a fost deloc apelată de către SC C.B. Zalaegerszeg pe aspectul obligării sale la plata sumei de 754.457,62 lei, ci numai de către SC T.A. SRL, exclusiv cu privire la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale și a celei de plată a penalităților aplicate creanței proprii.

De aici rezultă că, prin neapelarea sentinței cu privire la modul de soluționare a cererii principale și obligare a pârâtei la plata sumei de 754.457,62 lei, această parte a hotărârii judecătorești de primă instanță a devenit definitivă și irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat, potrivit art. 378 și art. 299 alin. (1) (interpretat

per a contrario

) C. proc. civ.

Rezultă, astfel, în primul rând consecința că prin neapelare această modalitate de soluționare a cererii principale, chiar sub aspectul admisibilității sale nu mai poate fi evaluată, pentru prima dată în recurs, deoarece legea procesuală nu permite exercitarea recursului

per saltum

sau

omisso medio

fără exercitarea apelului.

În al doilea rând, Înalta Curte reamintește că la data pronunțării primei sentințe de fond, 30.03.2011, SC C.B. Zalaegerszeg nu se afla în procedura insolvenței, astfel încât incidența, la acel moment, a legii insolvenței maghiare nu putea fi anticipată.

În fine, în al treilea rând, promovarea acțiunii judiciare în pretenții, acțiune promovată în cauză de părți, are ca scop obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare la plată, adică, stabilirea creanțelor printr-un titlu judiciar căruia legea îi atașează putere executorie.

Așadar, hotărârea judecătorească înlocuiește titlul de creanță privat (contractul) cu un titlu judiciar, căruia legea îi atașează suplimentar atributul executorialității, atribut prin care creditorul va putea obține plata, voluntară sau silită a acestui titlu.

Prin urmare, obținerea unui titlu executoriu judiciar nu contravine în niciun caz legii insolvenței maghiare incidentă în cauză la acest moment cu privire la procedura de plată a creanțelor împotriva averii debitorului, indiferent de calitatea titlului care le constată.

Aceasta deoarece plata acestui titlu se va realiza concordant Legii nr. 1991/XLIX a insolvenței, creditoarea SC T.A. SRL urmând să se conformeze acestor proceduri pentru executarea (plata) creanței derivate din aceasta hotărâre judecătorească obținută în România. De aceea, sunt considerate nerelevante în acest proces probele cu înscrisuri administrate de recurentă cu privire la notificarea SC T.A. SRL asupra deschiderii procedurii și decăderea dreptului său de a obține plata, deoarece în acest proces reclamanta nu poate urmări decât obținerea titlului de creanță, plata urmând a fi făcută potrivit procedurii insolvenței stabilite de legea statului maghiar, unde se va estima asupra acestei posibilități. Așadar, aspectele legate de plata titlului și implicit de decăderea reclamantei din dreptul de a o cere nu fac obiectul acestui litigiu.

Pentru toate aceste argumente, primul motiv al recursului, întemeiat pe inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, a fost respins.

Al doilea grup al motivelor de recurs, fundamentate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. impune trei observații cu caracter preliminar.

Prima se referă imposibilitatea atacării cu recurs,

omisso medio

, a hotărârii in limita modalității în care s-a soluționat deja capătul principal al acțiunii principale, respectiv cererea SC T.A. SRL de obligare a pârâtei la plata sumei de 754.457,62 lei reprezentând prețul mixturilor asfaltice livrate pârâtei.

Așa cum a arătat mai sus, în lipsa exercitării unui apel împotriva modului de soluționare a acestei pretenții, recurenta nu poate critica pentru prima dată în recurs aspecte legate de neîndeplinirea exactă a obligațiilor contractuale, deficiențe calitative ale mărfii livrate, lipsa analizei probatoriului de natură a justifica apărarea de neexecutare corespunzătoare a contractului invocată de către recurentă.

A doua chestiune vizează limitele recursului care, circumscris caracterului excepțional al acestei căi de atac trebuie delimitat la controlul de nelegalitate al deciziei recurate.

Astfel, nu se circumscriu acestor limite determinate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., deci nu pot fi considerate critici de nelegalitate acele aspecte dezvoltate în motivele de recurs referitoare la interpretarea greșită a probelor ori lipsa de consistență a acestora și restabilirea situației de fapt prin evaluarea excepției de neexecutare. De aceea, toate aceste critici nu vor fi analizate în examinarea recursului.

În final, a treia observație vizează lipsa oricăror argumente în dezvoltarea motivului de recurs evocat de recurentă referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, implicând schimbarea naturii ori înțelesului său neîndoielnic, notându-se invocarea formală a acestui motiv, încadrate de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Dincolo de aceste observații este nefondată critica recurentei referitoare la aprecierea selectivă a probelor și fundamentarea deciziei atacate pe aprecierea unei probe singulare, expertiza judiciară.

Raționamentul instanței de apel pornește în primul rând de la reconfirmarea statuărilor în fapt realizate de prima instanță de fond, statuări care au presupus o analiză concertată a tuturor probelor administrate, explicate pe cale de interpretare, neputându-se reține temeinicia criticii formulate.

Referirile instanței de apel la proba cu expertiză în apel erau necesare în măsura în care obiectul analizei s-a circumscris evaluării totale a costului reparațiilor și a servit estimării proporției datorate de către reclamant în limita culpei sale în executarea necorespunzătoare a contractului. Au fost totodată evaluate și alte probe cu înscrisuri, stabilindu-se că acestea nu au valoarea de a certifica anumite costuri de reparații și dacă ele pot fi plasate în culpa reclamantei.

Așadar, nu se poate reține motivarea superficială a deciziei de natură a contura incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În fine, ultima critică din recurs vizează greșita aplicare legii, referitor la limita penalităților contractuale acordate reclamantei. Recurenta a arătat că aceasta s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în vigoare la data încheierii contractelor de furnizare între părți.

Înalta Curte subliniază că, față de data încheierii contractelor, anul 2006, și aplicarea principiului

tempus regit actum

, acestora le sunt deplin aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, abrogată prin Legea nr. 246/2009. Cu toate acestea, nu se poate aprecia că aplicarea acestei dispoziții legale s-a realizat greșit, în lipsa existenței unei clauze convenționale exprese care să permită plata unei penalități peste limita soldului principal.

Se observă astfel că prin decizia instanței de apel care face obiectul acestei critici și considerentele explicative ale instanței referitoare la penalități nu se stabilește că penalitățile pot depăși valoarea soldului principal, ci numai că ele nu pot fi delimitate la valoarea de 151.369,06 lei, de vreme ce soldul principal a fost stabilit la suma de 603.061,56 lei. Prin urmare, nu s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, delimitarea cotei de penalitate urmând a se realiza cu respectarea aplicării legii în procedura de plată a titlului.

Prin urmare și acest ultim motiv al recursului este nefondat.

De aceea, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este fondat și l-a respins, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.