ÎCCJ, decizie (scj.ro #114090)

Acțiune în revendicare formulată împotriva unei societăți comerciale aflată în procedura insolvenței. Suspendarea litigiului în temeiul art. 36 din legea privind procedura insolvenței. Nelegalitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Suspendarea judecății.

Index alfabetic :

acțiune în revendicare

- insolvență

- suspendare

C.civ. din 1864, art. 480, art. 1909

Legea nr. 85/2006, art. 36

Notă

: Legea nr. 85/2006 a fost abrogată la data de 28 iunie 2014 de Legea nr. 85/2014  privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

Prin dispozițiile art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolventei.

Acțiunea în revendicare prin care se urmărește valorificarea unui drept real și nu a unui drept de creanță asupra persoanei juridice în privința căreia s-a declanșat procedura insolvenței, nu este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr.85/2006. Ca atare, cum aceste dispoziții speciale nu sunt incidente într-o astfel de cauză, instanța de judecată, în mod nelegal, a dispus suspendarea judecării litigiului pe parcursul procedurii insolvenței, atât timp cât obiectul acțiunii nu urmărește realizarea vreunei creanțe asupra societății față de care s-a deschis procedura insolvenței.

Secția I civilă, decizia nr.1409 din 15 mai 2014

Prin decizia civilă nr. 53/A din 05.06.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a admis apelul declarat de apelanta S.C. M. S.R.L. – societate în insolvență, prin Cabinet Individual de Insolvență A.V., împotriva sentinței civile nr. 379 din 08.03.2012 pronunțată de Judecătoria Urziceni, care a fost anulată în tot și s-a reținut cauza spre judecare în fond.

Inițial, prin cererea formulată la Judecătoria Urziceni, reclamanta S.C. I.I.E. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.R.L., solicitând revendicarea și evacuarea acesteia din imobilul „Amplasament stație mobilă de carburanți”, situat în comuna Bărcănești, pe care aceasta îl ocupă fără drept de la data de 18.11.2009. S-a mai solicitat de către reclamantă obligarea pârâtei să îi predea toate bunurile din inventarul stației mobile de carburanți, menționate în precontractul de vânzare-cumpărare.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ.

Ulterior, reclamanta a depus cereri precizatoare, prin care a învederat că obiectul acțiunii sale cuprinde două capete de cerere, respectiv :

Cererea precizatoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1909 alin.(2) C.civ. și art. 132 C.pr.civ.

Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. E.S.G. S.R.L. solicitând ca, în cazul în care se va dovedi că această societate este actuala posesoare a bunurilor revendicate, să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul împreună cu toate construcțiile și bunurile mobile afectate acestora, precum și să îi predea toate bunurile din inventarul stației mobile de carburanți, așa cum sunt prevăzute în precontractul de vânzare-cumpărare.

Chemata în garanție S.C. E.S.G. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, precizând că nu are calitate de a sta în fața instanței de judecată.

Prin sentința civilă 2838 din 23.10.2012, pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Ialomița s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei calității procesuale pasive, admiterea acțiunii formulată de reclamantă, obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul stație mobilă de carburanți, situat în comuna Bărcănești, obligarea pârâtei să predea reclamantei bunurile din inventarul stației mobile de carburanți menționate în antecontractul de vânzare-cumpărare, respingerea ca rămasă fără obiect a excepției invocată de chemata în garanție S.C. E.S.G. S.R.L. privind lipsa calității sale procesuale pasive.

În motivarea soluției, instanța de fond, analizând excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtă, a reținut că la data de 25.03.2008 între reclamanta S.C. I.I.E. SRL, în calitate de vânzător și S.C. S.C. SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea stației mobile de carburanți situată la punctul de lucru al vânzătorului din comuna Bărcănești, compusă din 2 rezervoare tip container, a 10.000 litri fiecare, cu două pompe de distribuție, o pompă cu calculator electronic și o pompă cu calculator mecanic, pompă de transvazare. Prețul vânzării a fost stabilit de părți la suma de 35.000 euro, plata urmând a se face în trei rate, conform art. 3 din contract, prin transfer bancar, pe baza facturii fiscale emise de vânzător. S-a convenit ca transferul proprietății să se facă după încasarea ultimei rate sau la data plății integrale a mărfii.

Înscrisurile depuse la dosar probează că reclamanta deținea respectiva stație de distribuție carburanți în baza autorizației de construire din 18.12.2000, iar terenul în suprafață de 2.200 m.p. pe care a fost edificată, a fost concesionat de la Consiliul Local al comunei Bărcănești, prin contractul de concesiune din 17.05.2000 încheiat de acesta.

Întrucât S.C. S.C. S.R.L. a dorit punerea în funcțiune cât mai urgentă a stației de carburant, părțile au convenit prin precontractul de vânzare-cumpărare menționat închirierea stației de către cumpărător începând cu data de 01.04.2008, pe o perioadă de 14 luni. Înțelegerea părților cu privire la închirierea stației respective a fost materializată și prin contractul de închiriere încheiat la data de 08.04.2008, prin care durata contractului a fost stabilită până la data de 08.06.2009. Totodată, s-a prevăzut în contract că subînchirierea bunului este posibilă numai cu acordul locatoarei.

Obiectul precontractului de vânzare - cumpărare a fost completat la data de 01.11.2009, prin protocolul adițional nr. 2 în care s-a prevăzut că la art. 1 – obiectul contractului se adaugă: „prestarea de servicii și asistență tehnică pentru extinderea capacității stației mobile de distribuție carburanți, întocmirea documentației și depunerea acesteia la autoritățile județene pentru avizarea și aprobarea funcționării stației de distribuție carburanți”, procedându-se și la modificarea de către părți a art. 2 – prețul mărfii, astfel : prețul stației mobile de distribuție carburanți : 30.000 euro ; prețul prestărilor de servicii : 5.000 euro, prețurile neincluzând TVA. În baza precontractului de vânzare-cumpărare reclamanta a emis mai multe facturi fiscale acceptate la plată de către S.C. S.C. S.R.L.

La data de 14.11.2009 între cele două societăți s-a încheiat procesul-verbal de conciliere nr. 1 privind reeșalonarea plăților în cadrul precontractului de vânzare-cumpărare din data de 25.03.2008 până la data de 31.03.2010, constatându-se că datoria S.C. S.C. S.R.L. către reclamantă, reactualizată la data de 15.11.2009, era de 13.716,6 euro, respectiv 60.353 lei.

Deși se pretinde de către pârâtă că S.C. S.C. S.R.L. a achitat întreg debitul pe care îl avea față de reclamantă în baza precontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.03.2008, instanța a reținut că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, înscrisul depus la dosar de aceasta în vederea probării susținerilor sale, respectiv „situația furnizorilor” nefiind de natură a proba acest aspect. Ca atare, neachitându-se în integralitate prețul precontractului de vânzare-cumpărare, așa cum S.C. S.C. S.R.L. și-a asumat obligația, rezultă că nu a operat transferul proprietății cu privire la stația de distribuție carburanți în patrimoniul acestei societății, bunul respectiv rămânând în proprietatea reclamantei. Pe cale de consecință, s-a constatat că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut că, în cazul acțiunii în revendicare, care este acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, calitatea procesuală pasivă o are cel aflat în această ultimă situație.

În cauză, din declarațiile martorilor audiați, rezultă că, cea care se afla, la data sesizării Judecătoriei

Urziceni, în posesia stației de distribuție carburanți, aflată în proprietatea reclamantei, era S.C. M. S.R.L, aspect confirmat și prin adresa din 05.07.2011 a S.C. E. S.A., potrivit cu care societatea pârâtă are calitatea de consumator de energie electrică pentru locul de consum Stație Peco. În ședința publică din 23.10.2012, apărătorul pârâtei a recunoscut că în prezent stația în litigiu se află în posesia S.C. M. S.R.L.  Pe cale de consecință, instanța a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, instanța a avut în vedere că, deși pârâta pretinde că S.C. S.C. S.R.L. i-a transmis proprietatea asupra stației respective, sens în care a depus factura fiscală din 18.11.2009, afirmația nu a fost primită întrucât dreptul de proprietate nu a făcut parte din patrimoniul S.C. S.C. S.R.L., astfel că aceasta societate nu putea să transmită ceea ce nu avea.

Având în vedere că reclamanta a făcut dovada atât a faptului că este proprietara stației de distribuție carburanți, cât și a faptului că pârâta este posesoarea bunului, în condițiile în care pârâta nu a probat că are un titlu valabil de proprietate asupra stației de distribuție carburanți, instanța a admis acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta și chemata în garanție.

Prin încheierea din 04.06.2013 Curtea de apel  a calificat calea de atac drept apel, analizând susținerile părților ca fiind făcute sub regimul juridic al acesteia.

Prin decizia civilă nr. 297 din 24.09.2013 a Curții de Apel  București, Secția a V-a civilă au fost admise apelurile formulate de pârâtă și chemata în garanție împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Ialomița, dispunându-se desființarea în tot a sentinței atacate și, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a constatat operată suspendarea de drept a judecării cauzei, în stadiul procesual al judecării în fond.

În pronunțarea acestei soluții, Curtea a reținut că, indiferent de calificarea acțiunii introductive, față de obiectul derivat (material) vizat, drept acțiune mobiliară sau imobiliară (sub acest aspect susținerile părților fiind vădit contradictorii)

,

relevant este că acțiunea are natura unei acțiuni în revendicare, urmărind, drept consecință afirmarea calității de proprietar a reclamantului și recâștigarea posesiei asupra unor bunuri pretins deținute de pârâtă sau, în subsidiar, chemată în garanție.

S-a reținut că art. 36 din Legea nr.85/2006 nu vizează neapărat o protecție a debitorului insolvent

,

ci o protecție a normelor procedurale ale procedurii insolvenței, care să garanteze egalitatea și corectitudinea concursului între creditorii aceluiași debitor, care sunt obligați să-l urmărească/execute în limitele Legii nr.85/2006, iar nu fiecare separat

.

În acest fel se garantează participarea fiecărui creditor la îndestularea din activul patrimonial al debitorului (cu rol de gaj general pentru toți creditorii). Or, în speță, conform extrasului ORC depus încă de la 19.11.2011, pe când cauza se afla pe rolul primei instanțe de fond, pârâta S.C. M. S.R.L. se afla în procedura insolvenței. În aceste condiții, o acțiune care are ca scop scoaterea din patrimoniul acesteia a unor bunuri era suspendată de drept, instanța având obligația să o constate din oficiu.

Instanța de apel a reținut că Tribunalul Ialomița după constatarea competenței sale materiale, față de obiectul cererii introductive, trebuia să facă aplicarea normei legale, în sensul constatării operării suspendării de drept a judecării cauzei, raporturile juridice de conflict dintre părți urmând a trece în sarcina de soluționare a judecătorului sindic spre a fi guvernate de legislația specială. A accepta orice soluție contrară, în sensul de a trece la judecarea cauzei și stabilirea drepturilor și obligațiilor corelative invocate de părți ar însemna, pe lângă încălcarea cel puțin implicită a competenței funcționale a judecătorului-sindic și o eludare a posibilității de apărare în contradictoriu a drepturilor lor, acordată de Legea nr.85/2006 tuturor creditorilor unui debitor insolvent, iar nu numai celui ce revendică anumite bunuri mobile/imobile, pretins aflate în patrimoniul pârâtului insolvent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală întrucât instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanța de apel, deși s-a lămurit în legătură cu faptul că acțiunea promovată este o acțiune reală, în revendicare, deși articolul mai sus menționat se referă la acțiunile personale (acțiuni pentru realizarea creanțelor), totuși, a hotărât în mod greșit că articolul respectiv s-ar aplica și acțiunii în revendicare.

A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii apelurilor formulate și menținerii sentinței pronunțate de Tribunalul Ialomița, ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs învederate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte a constatat recursul ca fiind întemeiat având în vedere următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Înalta Curte reține că prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii sa-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolventei.

Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Soluția legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 nu vizează însă toate acțiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanțelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalități de tratament juridic dintre debitor și alte persoane neimplicate în procedura insolvenței, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvență, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar art. 6 paragraful 1 din CEDO.

În speță, acțiunea în revendicare care face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost precizată, nu este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr.85/2006, fiind o acțiune prin care se urmărește valorificarea unui drept real și nu a unui drept de creanță asupra pârâtei SC M. SRL, în privința căreia s-a declanșat procedura insolvenței.

Argumentul instanței de apel potrivit căruia soluția îmbrățișată ar fi și consecința respectării competenței funcționale a judecătorului sindic nu poate fi reținut întrucât dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 face trimitere neechivocă la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar, precum și la cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, iar în cauză nu se identifică atare procese și cereri care să decurgă din măsurile dispuse în cursul derulării procedurii insolvenței.

În consecință, se reține că în mod eronat s-a apreciat asupra incidenței în cauză a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe parcursul procedurii insolvenței atât timp cât obiectul prezentei acțiuni nu urmărește realizarea vreunei creanțe asupra societății pârâte față de care s-a deschis procedura insolvenței.

Drept urmare, pentru considerentele expuse, reținând că instanța de apel a efectuat o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale, ceea ce face aplicabil motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (5) C.pr.civ. a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.