ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2205/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3693/57 din 11 decembrie 2006, la Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.T. a chemat în judecată Parlamentul României - Camera Deputaților – D.R.U.S. și a solicitat ca prin sentința ce va pronunța Instanța să oblige pe pârât a-i elibera adeverința tip întocmită conform Anexei 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 96/2006, adeverință care să cuprindă numărul de mandate, perioada deținerii acestora, numărul de luni din totalul de luni ale mandatului, precum și cuantumul îndemnizației medii din perioada ultimelor 12 luni din mandat, cu obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul, precizează în motivarea acțiunii că în perioada 1993-1996 a fost membru al Camerei Deputaților, și ca urmare a apariției Legii nr. 96/1996 și a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, a solicitat pârâtului eliberarea unei adeverințe tip necesară întocmirii dosarului de pensie de parlamentar, însă pârâtul a refuzat emiterea acesteia în mod nejustificat, apreciind ca nu are dreptul de a beneficia de pensie de parlamentar. În drept a invocat prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. h), art. 8 alin. (1) teza finală și art. 17 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și prevederile art. 274 C. proc. civ. Pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților – D.R.U.S.

a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, susținând că, competent a soluționa cauza este Tribunalul București, secția de asigurări sociale și solicitând declinarea competenței la această Instanță, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-au administrat probatorii cu înscrisuri și în urma analizării acestora, Instanța de Fond a pronunțat sentința civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2007, prin care a respins excepția invocată cu privire la necompetența materială a Curții de Apel și a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, pe cale de consecință obligând pârâtul să elibereze reclamantului adeverința tip întocmită conform Anexei 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 96/2006.

A obligat pârâtul și la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, prima Instanță a reținut că excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei a Curții de Apel, este neîntemeiată, față de obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtului la eliberarea adeverinței necesare depunerii în dosarul de pensie pentru calcularea pensiei de parlamentar, obiect care nu se încadrează în categoria litigiilor prevăzute de art. 155 și art. 156 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Pe fondul cauzei, prima Instanță a reținut că la data de 3 martie 1993 reclamantul a fost validat în calitate de deputat, mandat ce a expirat la data de 22 noiembrie 1996, iar cererea sa pentru eliberarea adeverinței tip prevăzută de Anexa nr. 3, necesară pentru depunerea la C.J.P.S.

în vederea emiterii deciziei de acordare a pensiei de parlamentar, în mod nejustificat nu a fost rezolvată favorabil, mai ales că stabilirea în concret a pensiei de parlamentar se face de către C.P. și nu de către emitentul adeverinței, obligatoriu a fi depusă la dosar. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare sau modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 3, art. 304 pct. 7 art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Susține recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei Instanțe, competent a soluționa cauza fiind Tribunalul București, secția specializată de asigurări sociale, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată se referă la refuzul de rezolvare a unei cereri de asigurări sociale, respectiv de eliberare a adeverinței tip pentru acordarea pensiei de parlamentar, legea aplicabilă speței fiind Legea nr. 19/2000.

Sub un alt aspect, este criticată hotărârea Instanței de Fond pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină nefiind analizată îndeplinirea condițiilor de eliberare a adeverinței în raport de textele de lege incidente în cauză și totodată exista contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, adeverința a cărei eliberare se solicită confirmând dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a pensiei de parlamentar și nu de stabilire în concret a acesteia, cum în mod eronat a reținut Instanța de Fond.

Precizează recurenta că hotărârea este și lipsită de temei legal, prin obligarea Camerei Deputaților la eliberarea adeverinței tip conform Anexei 3 la Norme încălcându-se dispozițiile art. 4 lit. c) și ale art. 12 alin. (2) din Hotărârea Biroului Permanent ale celor două Camere ale Parlamentului pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor. O ultimă critică formulată de recurent, se referă la interpretarea greșită a prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în speță reclamantului eliberându-i-se adeverința prin care se răspunde solicitărilor sale - adeverința din 5 iunie 2006 eliberată de D.R.U.S., iar faptul că răspunsurile comunicate acestuia nu sunt agreate de el nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat al autorității publice de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în fond respingerea acțiunii reclamantului R.T. ca neîntemeiată. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de probatoriile administrate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Critica formulată sub aspectul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

este nefondată, pentru că așa cum corect reține Instanța de Fond, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului - intimat privind obligarea recurentei - pârâte la eliberarea adeverinței tip necesară pentru stabilirea pensiei de parlamentar, întemeiată pe dispozițiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acesta considerându-se vătămat în drepturile sale recunoscute de lege, apreciind ca nejustificat refuzul pârâtului de a-i elibera această adeverință, art. 2 alin. (2) din lege. Or, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Curțile de Apel judecă în primă Instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

În ce privește fondul cauzei, criticile formulate sunt fondate. Dispunând obligarea recurentului - pârât la emiterea adeverinței tip întocmită conform Anexei nr. 3 a Normelor de aplicare a Legii nr. 95/1996, Instanța a încălcat dispozițiile legale incidente în cauză, pentru că nu a ținut cont de condițiile pe care legea le impune pentru eliberarea acesteia. Astfel potrivit art. 4 lit. c) din Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 2/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și Senatorilor, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 502 din 9 iunie 2006, beneficiază de pensie conform Legii nr. 96/2006, persoanele care la data solicitării pensiei au o pensie stabilită legal în sistemul public de pensii, pe baza Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și au deținut în perioada 1990 până la data solicitării „cel puțin un mandat complet de deputat sau senator”.

Art. 3 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 96/2006, definește mandatul complet ca fiind mandatul care are 48 de luni în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004, etc.…, respectiv 12 luni corespunzătoare legislaturii 1990 - 1992. Așadar, pentru admiterea cererii intimatului - reclamant, Instanța de Fond trebuia să verifice și să examineze dacă intimatul - reclamant îndeplinește condițiile impuse de lege și descrise mai sus, caz în care ar fi constatat că cererea formulată este neîntemeiată, pentru că acesta a fost deputat în perioada 03 martie 1993 - 22 noiembrie 1996 și nu a deținut un mandat complet, pentru a beneficia de pensie de parlamentar.

Este adevărat, ce susține Instanța de Fond, cum că stabilirea în concret a pensiei de parlamentar se face de către casa de pensii și nu de către emitentul adeverinței tip, obligatoriu a fi depuse la dosar, însă această adeverință tip nu poate fi eliberată decât în condițiile impuse de lege, care în speță nu sunt întrunite. Deci, refuzul eliberării acestei adeverințe tip de către recurentul - pârât, nu este unul nejustificat care să-l vatăme pe intimatul - reclamant în drepturile sale recunoscute de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De altfel, recurentul - pârât a făcut dovada că intimatului - reclamant i s-a eliberat adeverință din 5 iunie 2006 de către D.R.U.S., prin care se confirmă exercitarea mandatului de deputat, perioada acesteia, sporul pentru vechimea în muncă acordată, cu precizarea că sporul de vechime în muncă nu a fost inclus în îndemnizațiile înscrise în carnetul de muncă, iar pentru veniturile realizate s-a reținut și virat contribuția pentru pensie suplimentară și cota C.A.S. conform legii. Dar, așa cum susține recurenta, faptul că răspunsul comunicat, nu este cel dorit de intimatul - reclamant nu îl îndreptățește pe acesta să formuleze acțiune, cerând eliberarea adeverinței tip, chiar și în situația în care nu i se poate elibera, nefiind întrunite condițiile impuse de lege.

Ca o consecință a celor expuse, recursul se privește ca fondat și urmează a fi admis, iar sentința modificată în sensul că acțiunea formulată de reclamantul R.T. va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parlamentul României - Camera Deputaților, împotriva sentinței civile nr. 4 din 12 ianuarie 2007 a Curții de Apel Iulia, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului R.T., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2007.