ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1182/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1569/64/2007 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarii Z.I. și M.Z.I. împotriva rezoluției nr. 320/P/2007 din data de 5 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin rezoluția nr. 879/II/2/2007 din data de 5 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Petiționarii au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Prin contractul de asistență juridică nr. 84 din 24 mai 2000 încheiat între avocat D.S.O.

și Z.I., C.A. și R.I.Ș. s-a stabilit că obiectul contractului îl reprezintă acțiunea în constatare, în dosarul civil nr. 4515/1998 al Judecătoriei Brașov, în care numiții Z.D., R.G.Ș., R.G. și R.R. au avut calitatea de reclamanți, iar onorariul a fost fixat la suma de 2.000.000 lei, fiind prevăzut totodată și un onorariu de rezultat de 6 % din valoarea terenului. Acțiunea civilă introdusă de Z.I., R.G. și R.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4515/1998, a fost constatată perimată prin sentința civilă nr. 299 din 15 ianuarie 2003 a Judecătoriei Brașov. A fost lăsată în nelucrare, fiind considerată ineficientă și s-a început un alt proces. Astfel, în anul 2000, după încheierea contractului de asistență juridică nr. 84 din 24 mai 2000, avocatul O.D.S., reprezentându-i pe cei cu care a încheiat contractul de asistență juridică a formulat o nouă acțiune în contradictoriu cu Primăria Săcele, C.L.A.

a Legii nr. 18/1991 și C.J.A. Legii nr. 18/1991, pentru obținerea titlului de proprietate asupra a 2 ha fâneață și 0,3 ha teren arabil, ce făcuse obiectul acțiunii perimate. Acțiunea a fost admisă în parte prin sentința civilă nr. 17789 din 27 noiembrie 2000 a Judecătoriei Brașov, în sensul că pârâtele au fost obligate să elibereze reclamanților titlul de proprietate pentru suprafața de 2,3 ha. Împotriva acestei sentințe pârâtele, dar și reclamanții, prin același avocat, au declarat apel. Apelul a fost soluționat prin decizia civilă nr. 711 din 25 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, prin care au fost respinse apelurile ca fiind rămase fără obiect având în vedere soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.

Astfel, având în vedere că motivul de apel l-a constituit neidentificarea terenurilor asupra cărora pârâtele au fost obligate să elibereze titlurile de proprietate, litigiul dintre părți a fost stins în apel prin depunerea la dosar a titlului de proprietate emis de C.J.A. Legii nr. 18/1991 prin care reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de un ha și 5872 mp situat în Săcele, în baza Hotărârii nr. 43 din 5 aprilie 2002 a C.J.A.L.F.F. Din examinarea încheierilor de ședință pronunțate de tribunal în dosarul civil nr. 2080/2001, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 711 din 25 iunie 2002 se poate observa faptul că avocatul reclamanților s-a prezentat la termenele de judecată, îndeplinindu-și obligațiile ce decurgeau din contractul de asistență juridică.

Împrejurarea că în contractul de asistență juridică încheiat între avocat și reclamanți a fost menționat ca obiect dosar dosarul inițial, în care acțiunea a fost constatată perimată, nu și dosarul nr. 11185/2000, în care acțiunea reclamanților a fost admisă în sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri din Săcele, județul Brașov, nu are relevanță din moment ce scopul încheierii contractului, respectiv asistența juridică a reclamanților în procese în scopul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, a fost atins. În această situație, nu poate fi vorba despre rea-credință sau inducere în eroare atunci când avocatul, dorind să își încaseze onorariul de rezultat de 6 % prevăzut în contractul de asistență juridică și lovindu-se de refuzul debitorului Z.I., a inițiat procedura executării silite.

Prin încheierea din data de 16 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul civil nr. 1185/2006, dosar execuțional nr. 293/2006 s-a încuviințat executarea silită prin poprire privind titlul executoriu nr. 84 din 24 mai 2000 la cererea Cabinetului de Avocat D.S.O. împotriva debitorului Z.I. Cererea privind încuviințarea executării silite a fost formulată de executorul judecătoresc T.T.C. În cererea de executare silită s-a arătat faptul că executarea silită vizează suma de 10.800 de euro, în echivalent la data plății, având în vedere faptul că terenul care a format obiectul contractului de asistență juridică este în suprafață de 3000 mp, iar valoarea încasată de debitor potrivit cotei de ½ parte asupra terenului de 180.000 euro, onorariul fiind în aceste condiții de 6% din 180.000 euro, adică de 10.800 euro.

În contextul în care, avocatul acționând în baza titlului executoriu ce îl reprezintă contractul de asistență juridică încheiat cu reclamanții, în vederea încasării onorariului convenit de comun acord, solicită executarea silită a unuia dintre reclamanți nu săvârșește acte de natură penală, nefiind întrunite condițiile pentru reținerea niciunei infracțiuni din cele reclamate de către petenți. Demersurile avocatului pentru punerea în executare a titlului executoriu nu constituie acte de inducere în eroare a petenților, el încercând valorificarea unui drept de creanță stabilit printr-un contract. Trebuie subliniat faptul că avocatul și-a îndeplinit obligațiile contractuale reprezentând părțile în proces, chiar dacă acesta s-a finalizat prin soluționare amiabilă, aspect neavut în vedere la data încheierii contractului și deci lipsit de relevanță.

Nici în ceea ce îl privește pe executorul judecătoresc T.T.C. nu poate fi reținută săvârșirea vreunui act infracțional, acesta exercitându-și atribuțiile în deplină concordanță cu prevederile Legii nr. 188/2000. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs petiționarii Z.I. și M.Z.I. solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecare conform dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. c) C. proc. pen. În motivele scrise, recurenții critică hotărârea instanței de fond și implicit rezoluția procurorului susținând că nu a fost rezolvat fondul cauzei. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Plângerea reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Astfel, pe baza principiului constituțional a liberului acces la justiție, instanța exercită controlul judecătoresc asupra rezoluțiilor dispuse de procuror urmând a dispune una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în legea internă, precum și cu jurisprudența C.E.D.O., procurorul are obligația, atunci când se invocă încălcarea legii de către cei investiți să îndeplinească un serviciu de interes public sau privat, de a verifica susținerile petiționarilor și de a efectua acte premergătoare începerii urmăririi penale. Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se, astfel, posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate. Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare își vor lua o măsură de garanție în plus privind respectarea legalității în opera de înfăptuire a justiției.

Legea procesual penală română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penală în baza actelor premergătoare, putând fi ascultate anumite persoane, efectuarea unor cercetări la fața locului, alte investigații, neputând fi, însă, dispuse măsuri procesuale, percheziții, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar presupune o urmărire penală începută. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, procurorul în mod legal a dispus efectuarea actelor premergătoare, stabilind, în baza acestora, că faptele prezentate de petiționari în plângere nu există. Astfel, la data de 24 mai 2008, s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. 84, în temeiul căruia avocatul urma să-i reprezinte pe reclamanți în dosarul civil nr. 4515/98 al Judecătoriei Brașov având ca obiect acțiunea în constatare.

Numiții Z.I., R.G.Ș., R.G. și R.R. au avut calitatea de reclamanți, stabilind, de comun acord un onorariu de 2.000.000 lei, precum și un onorariu de succes în procent de 6 % din valoarea terenului. Potrivit contractului, pct. 4.4., părțile au convenit ca prezentul contract să reprezinte titlu executoriu pentru încasarea onorariilor restante, urmând a se proceda la executarea silită fără somație și fără acordarea vreunui termen de grație. Petiționarul Z.I. a semnat contractul, luând astfel cunoștință despre conținutul acestuia, implicit și de clauzele speciale. Prin sentința civilă nr. 17789 din 27 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Brașov, s-a admis acțiunea în sensul că pârâtele Primăria Săcele și C.L.A.

a Legii nr. 18/1991 și C.J.A. a Legii nr. 18/1991, au fost obligate să elibereze reclamanților titlul de proprietate pentru suprafața de 2,3 ha. Urmare exercitării căii de atac a apelului, Tribunalul Brașov, prin decizia nr. 711 din 25 iunie 2002, a respins apelurile declarate de reclamanți și pârâți ca fiind rămase fără obiect, având în vedere soluționarea pe cale amiabilă a litigiului. Din analiza încheierii dată, la data de 20 noiembrie 2000, de către Judecătoria Brașov, în dosarul nr. 11185/2000, dată la care au avut loc dezbaterile ce au precedat pronunțarea sentinței civile nr. 17789/2000, rezultă că reclamanții au fost asistați de către apărătorul O.S.D. Același apărător a asigurat asistența juridică și în calea de atac a apelului.

În atare condiții, nu se poate reține, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, în sarcina avocatului S.D.O. săvârșirea vreunei fapte penale. Acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului Profesiei de Avocat, asigurând petiționarilor asistență juridică în temeiul contractului nr. 84 din 29 mai 2000 încheiat cu reclamanții. Pentru aceste servicii, apărătorul și reclamanții au negociat onorariul în baza plafoanelor reglementate și în raport cu obiectul și complexitatea cauzei. În același sens, față de mențiunea cuprinsă la pct. 4.4 din contract, executorul judecătoresc T.C. a pornit executarea silită cu încuviințarea instanței, respectându-se întocmai prevederile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Având în vedere considerentele pronunțate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (I) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii Z.I. și M.Z.I., menținând hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. În baza art. 193 C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către intimatul O.S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii Z.I. și M.Z.I. împotriva sentinței penale nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 31,50 lei către intimatul O.S.D. cu titlul de cheltuieli judiciare în recurs. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2008.