ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 261 din 18 februarie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 28562/3/2010 de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

Z.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității Statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr. 2127 din

20 mai 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în

contradictoriu cu pârâtul Z.V., reținându-se că nu sunt întrunite elementele

pentru a se constata că pârâtul ar fi făcut parte din categoria lucrătorilor

securității care au concurat, prin activitățile lor la instaurarea/menținerea

puterii totalitare comuniste, astfel încât nu este întrunită ipoteza cuprinsă

în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, că pentru atragerea răspunderii

civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la

existența unei fapte ilicite a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate

dintre faptă și prejudiciu precum și la existența vinovăției ori din cererea de

chemare în judecată astfel cum este formulată, nu au fost individualizate în

concret faptele ilicite pentru care ar trebui să răspundă, acționarea în

justiție nefiind prin ea însăși o faptă ilicită, față de existența unei fișe

purtând semnătura reclamantului care are ar fi determinat existența unor

indicii ce ar fi putut conduce la concluzia îndeplinirii ipotezei art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la

prejudiciu, tribunalul a arătat că nu este suficient ca măsura luată de pârât

să fi fost anulată prin hotărârea instanței de judecată, trebuind să se

dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile

sale morale au fost lezate în mod grav.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul Z.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Apelantul a precizat

că nici el și nici soția lui nu posedă nici un fel de avere, principalele

venituri reprezentând pensiile de bătrânețe, că în mod greșit tribunalul a

apreciat că nu a suferit nici un prejudiciu moral ca urmare a faptului că s-a

cerut constatarea calității de lucrător de securitate și că nu sunt îndeplinite

elementele constitutive ale răspunderii delictuale civile în condițiile în care

delictul civil este cert constând într-un abuz de putere: trimiterea în

judecată a unei persoane pentru fapte inexistente.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 756/A din 30 septembrie 2011,

a respins ca nefondat apelul reclamantului, instanța de control judiciar

reținând, în esență, că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că

nu au fost dovedite elementele răspunderii civile delictuale, în cauză nefiind

incidente dispozițiile art. 723 C. proc. civ. raportat la art. 998 - 999 C.

civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul Z.V. prin moștenitoare Z.E. introdusă în

cauză la termenul din 12 martie 2013 conform încheierii de la acea dată.

Recurentul-reclamant

prezintă un istoric al parcursului procesual al cauzei și își subsumează

criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu referire la următoarele aspecte.

Consideră recurentul

că instanța de apel, în mod netemeinic, a reținut că acțiunea în constatare a

fost susținută de probe relevante, deși nu există asemenea probe, dispozițiile

O.U.G. nr. 24/2008 fiind utilizate împotriva recurentului-reclamant în mod

nelegal, chiar împotriva cauzei finale și însăși rațiunii acestui act normativ,

ceea ce reprezintă esența motivului de recurs.

Cu privire la fapta

ilicită recurentul arată că acțiunea în constatare a calității sale de lucrător

de securitate a fost afirmată fără probe, deși toate documentele oficiale

demonstrau că nu a făcut parte din structurile opresive ale Ministerului de

Interne, caracterul ilicit al faptei fiind dovedit prin însăși existența

acțiunii în constatare elaborată, introdusă și susținută în justiție de

intimata-pârâtă C.N.S.A.S. aflată sub controlul Parlamentului României, în

dosar neexistând dovada din care se rezulte avizul Colegiului C.N.S.A.S. pentru

introducerea acțiunii în constatare semnat de către toți membrii acestui

colegiu.

Cu privire la

caracterul ilicit al acțiunii în constatare recurentul face trimitere la

inexistența unei sesizări a domnului N.C.M., membru PDL, cu privire la faptul

că recurentul-reclamant a desfășurat acțiuni informativ-operative împotriva

domniei sale, precum și lipsa oricăror probe care să ateste o asemenea activitate

din partea recurentului-reclamant Z.V.

Cu privire la

caracterul ilicit al acțiunii în constatare recurentul menționează că potrivit

art. 1357 din Noul C. civ., acesta este dovedit real și complet de formularea

și susținerea acțiunii de către C.N.S.A.S. în fondul și recursul cauzei

inițiale, inclusiv în apărările C.N.S.A.S., în cadrul acțiunii reclamantului

pentru acordarea despăgubirilor morale.

Cu privire la daunele

morale recurentul precizează că în condițiile în care actualul C. civ. român

reglementează relațiile sociale cu privire la respectul vieții private și al

demnității persoanei umane, ca drepturi civile ale personalității cu caracter

absolut stabilind în art. 72 C. civ. că "Orice persoană are dreptul la

respectarea demnității sale și că este interzisă orice atingere adusă onoarei

și reputației unei persoane" și că acțiunea C.N.S.A.S. a adus atingere și

unui interes, în speță interesul recurentului-reclamant de a candida la o

funcție eligibilă în stat, ceea ce s-a urmărit, în primul rând, prin acțiunea

C.N.S.A.S. instanțele nu pot susține că nu a existat un prejudiciu sub aspectul

lezării interesului său.

Raportându-se la art.

1359 C. civ., recurentul consideră că C.N.S.A.S.-ul nu a avut un interes

legitim pentru a introduce acțiunea în constatare în condițiile în care nu a

fost demonstrată în sarcina recurentului-reclamant desfășurarea unor acțiuni

informativ-operative.

Consideră recurentul

că prejudiciul moral nu este supus unei proceduri de dovedire acesta fiind

supus unor criterii de apreciere în toate componentele sale, inclusiv în ceea

ce privește întinderea, aceasta fiind o realitate științifică practicată în mod

constant de toate instanțele care respectă deontologia magistratului.

Sub aspectul

raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul recurentului

menționează că fapta ilicită a fost dovedită și că există abuzul de drept al

C.N.S.A.S., forma concretă a vinovăției, în condițiile în care în Noul C. civ.

se precizează în mod expres că exercitarea abuzivă a drepturilor civile nu

exonerează de răspundere, iar în art. 723 C. proc. civ. se menționează

obligația celui care a exercitat un drept cu rea-credință să îl repare.

În final

recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, desființarea sentinței

apelate și a deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare cu obligarea

intimatei-pârâte la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte,

reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Recurentul-reclamant

își circumscrie criticile, în mod global, motivului de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței de control

judiciar din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului

administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face

referire la dispozițiile art. 72, art. 1357 C. civ., la art. 723 C. proc. civ.

la O.U.G. nr. 24/2008, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente

care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din

perspectiva art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor

situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiului de modificare indicat fac imposibilă exercitarea efectivă a

controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin

criticile invocate recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își

propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea

probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului

de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarat de recurenta-reclamantă Z.E. împotriva Deciziei nr.

756/A din 30 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN