ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 261 din 18 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 28562/3/2010 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Z.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității Statului. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr. 2127 din 20 mai 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul Z.V., reținându-se că nu sunt întrunite elementele pentru a se constata că pârâtul ar fi făcut parte din categoria lucrătorilor securității care au concurat, prin activitățile lor la instaurarea/menținerea puterii totalitare comuniste, astfel încât nu este întrunită ipoteza cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, că pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la existența unei fapte ilicite a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu precum și la existența vinovăției ori din cererea de chemare în judecată astfel cum este formulată, nu au fost individualizate în concret faptele ilicite pentru care ar trebui să răspundă, acționarea în justiție nefiind prin ea însăși o faptă ilicită, față de existența unei fișe purtând semnătura reclamantului care are ar fi determinat existența unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia îndeplinirii ipotezei art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Referitor la prejudiciu, tribunalul a arătat că nu este suficient ca măsura luată de pârât să fi fost anulată prin hotărârea instanței de judecată, trebuind să se dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Z.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelantul a precizat că nici el și nici soția lui nu posedă nici un fel de avere, principalele venituri reprezentând pensiile de bătrânețe, că în mod greșit tribunalul a apreciat că nu a suferit nici un prejudiciu moral ca urmare a faptului că s-a cerut constatarea calității de lucrător de securitate și că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale răspunderii delictuale civile în condițiile în care delictul civil este cert constând într-un abuz de putere: trimiterea în judecată a unei persoane pentru fapte inexistente.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 756/A din 30 septembrie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantului, instanța de control judiciar reținând, în esență, că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că nu au fost dovedite elementele răspunderii civile delictuale, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 723 C. proc. civ. raportat la art. 998 - 999 C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Z.V. prin moștenitoare Z.E. introdusă în cauză la termenul din 12 martie 2013 conform încheierii de la acea dată. Recurentul-reclamant prezintă un istoric al parcursului procesual al cauzei și își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu referire la următoarele aspecte. Consideră recurentul că instanța de apel, în mod netemeinic, a reținut că acțiunea în constatare a fost susținută de probe relevante, deși nu există asemenea probe, dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 fiind utilizate împotriva recurentului-reclamant în mod nelegal, chiar împotriva cauzei finale și însăși rațiunii acestui act normativ, ceea ce reprezintă esența motivului de recurs. Cu privire la fapta ilicită recurentul arată că acțiunea în constatare a calității sale de lucrător de securitate a fost afirmată fără probe, deși toate documentele oficiale demonstrau că nu a făcut parte din structurile opresive ale Ministerului de Interne, caracterul ilicit al faptei fiind dovedit prin însăși existența acțiunii în constatare elaborată, introdusă și susținută în justiție de intimata-pârâtă C.N.S.A.S.

aflată sub controlul Parlamentului României, în dosar neexistând dovada din care se rezulte avizul Colegiului C.N.S.A.S. pentru introducerea acțiunii în constatare semnat de către toți membrii acestui colegiu. Cu privire la caracterul ilicit al acțiunii în constatare recurentul face trimitere la inexistența unei sesizări a domnului N.C.M., membru PDL, cu privire la faptul că recurentul-reclamant a desfășurat acțiuni informativ-operative împotriva domniei sale, precum și lipsa oricăror probe care să ateste o asemenea activitate din partea recurentului-reclamant Z.V. Cu privire la caracterul ilicit al acțiunii în constatare recurentul menționează că potrivit art. 1357 din Noul C. civ., acesta este dovedit real și complet de formularea și susținerea acțiunii de către C.N.S.A.S.

în fondul și recursul cauzei inițiale, inclusiv în apărările C.N.S.A.S., în cadrul acțiunii reclamantului pentru acordarea despăgubirilor morale. Cu privire la daunele morale recurentul precizează că în condițiile în care actualul C. civ. român reglementează relațiile sociale cu privire la respectul vieții private și al demnității persoanei umane, ca drepturi civile ale personalității cu caracter absolut stabilind în art. 72 C. civ. că "Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale și că este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane" și că acțiunea C.N.S.A.S. a adus atingere și unui interes, în speță interesul recurentului-reclamant de a candida la o funcție eligibilă în stat, ceea ce s-a urmărit, în primul rând, prin acțiunea C.N.S.A.S.

instanțele nu pot susține că nu a existat un prejudiciu sub aspectul lezării interesului său. Raportându-se la art. 1359 C. civ., recurentul consideră că C.N.S.A.S.-ul nu a avut un interes legitim pentru a introduce acțiunea în constatare în condițiile în care nu a fost demonstrată în sarcina recurentului-reclamant desfășurarea unor acțiuni informativ-operative. Consideră recurentul că prejudiciul moral nu este supus unei proceduri de dovedire acesta fiind supus unor criterii de apreciere în toate componentele sale, inclusiv în ceea ce privește întinderea, aceasta fiind o realitate științifică practicată în mod constant de toate instanțele care respectă deontologia magistratului. Sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul recurentului menționează că fapta ilicită a fost dovedită și că există abuzul de drept al C.N.S.A.S., forma concretă a vinovăției, în condițiile în care în Noul C. civ.

se precizează în mod expres că exercitarea abuzivă a drepturilor civile nu exonerează de răspundere, iar în art. 723 C. proc. civ. se menționează obligația celui care a exercitat un drept cu rea-credință să îl repare. În final recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, desființarea sentinței apelate și a deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare cu obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de despăgubiri morale. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Recurentul-reclamant își circumscrie criticile, în mod global, motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței de control judiciar din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la dispozițiile art. 72, art. 1357 C. civ., la art. 723 C. proc. civ. la O.U.G. nr. 24/2008, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de modificare indicat fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile invocate recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta-reclamantă Z.E. împotriva Deciziei nr. 756/A din 30 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN