ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
și procedura derulată în primă instanță
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată la data de 4 martie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.K.A.A., în
contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și
Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a formulat plângere
împotriva Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr.
65/P din 09 februarie 2011, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a
cetățeniei române.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat, în esență, că a depus dosarul de acordare a cetățeniei
române la Autoritatea Națională a Cetățeniei, după care a fost chemat pentru
completarea dosarului, a fost programat la interviu, s-a prezentat și a răspuns
la majoritatea subiectelor, astfel încât îndeplinește condițiile pentru a fi
cetățean român.
Prin întâmpinare,
pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea acțiunii
formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată, arătând că, pentru verificarea
îndeplinirii condițiilor necesare acordării cetățeniei române, Comisia pentru
cetățenie a avut în vedere și un document ce conține informații clasificate și care,
având regim special de păstrare, potrivit H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea
Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, nu
se găsește în dosarul de cetățenie al reclamantului.
În urma interviului,
comisia a constatat că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute la art.
8 alin. (1) lit. b), f) și g) din Legea nr. 21/1991, întrucât „nu cunoaște
dispozițiile fundamentale ale Constituției României, nu posedă noțiuni
elementare de cultură și civilizație românească legate de istoria și geografia
poporului român în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială” și a
propus președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie respingerea cererii
de acordare a cetățeniei române, în baza art. 17 alin. (1) din aceeași lege.
Hotărârea primei
instanțe
Prin sentința civilă nr.
7275 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 65/P din 09
februarie 2011 emis de intimata Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a
obligat-o pe intimată să acorde reclamantului cetățenia română, în termenul
legal.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a constatat, din discuția orală cu petentul, că acesta
deține suficiente cunoștințe despre România, istoria și geografia sa. A reținut
instanța că reclamantul este și absolvent al Facultății de Medicină, are o
familie și 3 copii în România, poate fi un cetățean român respectabil și are o
demnitate care îi face cinste.
Contrar celor
reținute de autoritatea pârâtă, în urma verificării motivele pentru care
reclamantul a fost respins la interviu, Curtea a constatat că au fost
respectate dispozițiile art. 8 din Legea cetățeniei române, nr. 21/1991.
Calea de atac
exercitată
Împotriva sentinței
civile nr. 7275 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții
Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale
pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 4
și 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenții – pârâți au arătat că instanța a depășit atribuțiile judecătorești
și s-a substituit Comisiei pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale
pentru Cetățenie, nepunând în discuția părților inadmisibilitatea capătului de cerere
privind acordarea cetățeniei române și organizând un veritabil interviu pentru
verificarea cunoștințelor intimatului – reclamant, cu încălcarea dispozițiilor
constituționale referitoare la desfășurarea raporturilor dintre puterile
statului și a prevederilor legii organice în materie – Legea nr. 21/1991.
În opinia recurenților
- pârâți, instanța de fond nici măcar nu și-a îndeplinit atribuțiile de
contencios administrativ, și anume de a controla legalitatea ordinului atacat
și a operațiunillor administrative care au stat la baza emiterii actului, ci ea
însăși a efectuat aceste operațiuni administrative.
Pentru motivele arătate,
au solicitat în principal casarea sentinței și respingerea ca nefondat a capătului
de cerere privind anularea ordinului contestat și ca inadmisibil a capătului de
cerere privind acordarea cetățeniei române ori, în subsidiar, casarea în parte a
sentințe, menținerea dispozițiilor privind anularea ordinului și reluarea procedurii
administrative cu privire la îndeplinirea de către intimatul – reclamant a condițiilor
prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea Cetățeniei române nr. 21/1991,
republicată.
Apărările intimatului
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului, ca
nefondat, arătând, în esență, că îndeplinește condițiile pentru acordarea
cetățeniei române și că soluția pronunțată de instanță este în deplină
concordanță cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma motivelor formulate de recurenții – pârâți și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Intimatul – reclamant
a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul rezolvării
cererii sale de acordare a cetățeniei române, exprimat prin Ordinul nr. 65/P
din 9 februarie 2011, act pe care l-a atacat în temeiul art. 19 alin. (4) din
Legea nr. 21/1991.
Analizând punctual
criticile din recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la
încălcarea principiului separației puterilor de stat.
Prin acest motiv de
recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenții -
pârâți tind la a demonstra că, prin obligația de a emite ordinul de aprobare a
cererii de cetățenie, instanța de fond s-a substituit administrației publice,
depășind, cu alte cuvinte, atribuțiile puterii judecătorești.
Critica este însă
complet lipsită de fundament, pentru că refuzul rezolvării unei cereri adresate
autorității publice poate forma obiectul controlului exercitat de instanța de
contencios administrativ, conform art. 52 din Constituția României și art. 1 alin.
(1) și (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 18 alin. (1)
din aceeași lege, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1),
poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să
oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt
înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Legea organică
reglementează un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căreia instanța
poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a
interesului legitim vătămat, și în acest scop, atunci când constată, pe baza probelor
administrate, că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea
publică să emită un act cu conținut solicitat de reclamant, iar nu doar să reevalueze
cererea care i-a fost adresată.
O atare măsură se
încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța, potrivit
art. 18 din Legea nr. 554/2004, și nu poate fi calificată drept o ingerință în
atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară propusă de
recurenții - pârâți fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului
administrativ.
Cu privire la caracterul
nejustificat al refuzului
Legea nr. 554/2004,
în art. 2 alin. (1) lit. n), definește refuzul nejustificat de a soluționa o
cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu
rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și
nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile
a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile. Conform art. 2 alin. (1) lit. n)
din aceeași lege, excesul de putere constă în exercitarea dreptului de
apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor prevăzute de lege
sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Așa cum judicios a
observat și judecătorul fondului, refuzul recurentei – pârâte de a aproba cererea
intimatului – reclamant, de acordare a cetățeniei române are caracter nejustificat,
în condițiile în care probele cauzei demonstrează îndeplinirea cerințelor cumulative
ale art. 8 din Legea nr. 21/1991.
Ordinul a fost motivat
pe împrejurarea - generic enunțată – că petentul nu a îndeplinit condițiile prevăzute
cumulativ în art. 8 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, și a făcut
trimitere la raportul întocmit în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea cetățeniei
române nr. 21/1991, republicată, de Comisia pentru Cetățenie, construită
potrivit art. 14 din aceeași lege.
În cadrul acestui
raport s-a reținut că petentul nu cunoaște dispozițiile fundamentale ale
Constituției României, nu posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație
românească legate de istoria și geografia poporului român în măsură suficientă
pentru a se integra în viața socială. Comisia a constatat că acesta nu
îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 lit. b), f) și g) din Legea nr. 21/10991
modificată.
Judecătorul fondului a
constatat însă, contrar concluziilor Comisiei, că toate dispozițiile legale au
fost respectate, punct de vedere pe care instanța de control judiciar îl
împărtășește.
Este adevărat că în
motivarea sentinței s-a făcut referire și la „o discuție orală cu petentul”,
considerent pe care recurenții – pârâți l-au calificat ca fiind o imixtiune în
atribuțiile Comisiei pentru cetățenie. Înlăturarea acestui considerent nu
atrage de plano reformarea hotărârii, pentru că soluția pronunțată se
fundamentează și pe proba cu înscrisuri administrată în cauză, între care se
află extrasul cuprinzând răspunsurile date de intimatul – reclamant la
interviul luat de Comisie și fișa întocmită pentru proba scrisă desfășurată la
data de 18 ianuarie 2011 (filele 19-22 dosar fond), iar în considerarea
prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ
poate efectua propria evaluare asupra operațiunilor administrative care au stat
la baza ordinului contestat.
Temeiul de drept al
soluției pronunțate în recurs.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de
modificare sau de casare, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau
art. 304 pct. 4 și art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității
Naționale pentru Cetățenie împotriva sentinței civile nr. 7275 din 2 decembrie
2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 februarie 2013.