ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții T.A. și

T.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., amendarea

Președintelui Comisiei Centrale cu amenda de 20% din salariul minim pe

economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia

privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, obligație

dispusă prin sentința nr. 137 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova,

definitivă și irevocabilă; obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata sumei de 50.000

lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin sentința nr. 137 din 15 martie 2010 a Curții de

Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D.

la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova.

Reclamanții au arătat

că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte

formalități, că nu a fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă și, în consecință, starea de pasivitate a pârâților

trebuie sancționată.

Acțiunea

reclamanților s-a întemeiat pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanții au depus

la dosar precizare de acțiune privind termenul de executare și introducerea ca

pârât a Președintelui Comisiei Centrale D.D. și a membrilor C.C.S.D.

C.C.S.D. a depus la

dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 794/2012

din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea precizată a

reclamanților T.A. și T.D., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor – D.D., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. și C.A.D.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au depus la dosar o cerere

precizatoare prin care și-au restrâns obiectul cererii, solicitând amendarea

membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut

pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 01 mai 2011 – 15 martie 2012,

pentru neexecutarea titlului executoriu emis de Curtea de Apel Craiova, având

în vedere că la data de 15 martie 2012, în mod culpabil, membrii C.C.S.D. nu au

pus în executare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților D.D., T.N.G., președinți

ai Comisiei Centrale de la data formulării cererii de chemare în judecată,

precum și a pârâților membrii ai acestei comisii, instanța a reținut că

legitimitate procesuală pasivă are președintele în funcție al A.N.R.P. pe

durata neîndeplinirii obligației privind punerea în executare a hotărârii

judecătorești, iar nu membrii Comisiei Centrale, fiind fără relevanță faptul că

hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți, președintele neavând un

instrument legal de a determina votul celorlalți, motiv pentru care a respins

excepția lipsei calității pasive a Președintelui C.C.S.D. și a admis această

excepție în raport cu pârâții membrii ai acestei comisii.

S-a reținut de către

instanța de fond că demersul judiciar al reclamanților vizează refuzul instituției

publice obligate prin sentința nr. 137 din 15 martie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal de a emite titlul de

despăgubire în termenul stabilit de lege, că art. 24 din Legea nr. 554/2004

stabilește reguli derogatorii de la dispozițiile de drept comun în ce privește

executarea silită a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, în

considerarea faptului că autoritățile sau instituțiile publice, reprezentând

statul în raporturile cu particularii, trebuie să se conformeze în termen util

hotărârilor judecătorești pronunțate pentru corijarea propriilor erori în

exercitarea puterii publice, instituindu-se astfel o sancțiune pecuniară în

sarcina conducătorului autorității publice, sancțiune care, în condițiile alin.

(3) al art. 24 din lege, poate căpăta conotații penale.

Instanța de fond a

apreciat că simpla neexecutare a hotărârii judecătorești nu este suficientă

pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie și nici pentru

obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se

stabilească că această neexecutare este consecința directă a atitudinii

culpabile a conducătorului autorității publice, atitudine care trebuie

apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin hotărârea irevocabilă,

ci și de împrejurările concrete ale speței, precum și faptul că ceea ce

justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea nr.

554/2004 este culpa conducătorului autorității publice în executarea hotărârii

judecătorești, căci orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție în

oricare din formele sale.

În susținerea acestei

soluții, prima instanță a invocat și Jurisprudența recentă a Curții de la

Strasbourg care a nuanțat obligația statului de punere în executare în orice

condiții a unei hotărâri judecătorești, respectiv Cauza Fociac c. României prin

care s-a reținut că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să

dispună executarea fiecărei hotărâri, indiferent care ar fi circumstanțele.

Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și

nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului în sfera

de aplicare a art. 6 § 1 din convenție.

Instanța a avut în

vedere că prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea

consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de

emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a

procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri a

fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.

În esență, curtea a

apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 24 din

Legea nr. 554/2004, în condițiile în care activitatea Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor de emitere a titlurilor de despăgubire a fost

suspendată prin lege, neputându-se, astfel, reține existența unei atitudini de

pasivitate a pârâților, care să fie sancționabilă.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții T.A. și T.D.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

pct. 7, 9 și cele ale art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de fond a soluționat procesul

fără a intra în cercetarea fondului, dispunând respingerea acțiunii în sensul

nesancționării Președintelui C.C.S.D., pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012

a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire,

fără a reține pasivitatea Comisiei C.C.S.D., manifestată timp de aproape 1 an

de zile, respectiv de la data de 16 ianuarie 2011, dată de la care trebuia să

fie executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la data de 15 martie 2012,

când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în M. Of.

Prin O.U.G. nr. 4/2012

s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de

despăgubire, în procedura administrativă prevăzută de Titlul VI al Legii nr. 247/2005

și nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile,

pronunțate până la data de 15 martie 2010, respectiv a procedurii de executare

silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

O altă critică

vizează interpretarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că acest act

normativ ar avea în vedere și procedura de executare silită specială prevăzută

de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Dacă instanța ar fi

interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că prin acest act

normativ s-ar fi suspendat și procedura de executare silită specială, prevăzută

de art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci, ar fi trebuit să se constate că timp

de un an nu a fost pusă în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, cu

consecința sancționării Președintelui C.C.S.D.

Recurenții-reclamanți

susțin că Președintele C.C.S.D. ar fi trebuit sancționat cu amendă în cuantum

de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere,

respectiv, pentru fiecare zi cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până

la data de 15 martie 2012.

Arată recurenții că,

în condițiile în care pârâta nu a executat titlul executoriu ce-l reprezintă sentința

nr. 137 din 15 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, până la data

de 16 ianuarie 2011, era întemeiată cererea acestora de aplicare a unei amenzi

civile Președintelui Comisiei Centrale D.D., în cuantum de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 16 ianuarie 2011 -

15 martie 2012, respectiv a obligației de a emite decizia privind titlul de

despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că recursul este fondat numai în privința criticii care vizează

pasivitatea C.C.S.D., manifestată în perioada cuprinsă între data de la care

hotărârea judecătorească irevocabilă trebuia executată și până la data de 14

martie 2012, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, pentru

argumentele expuse în continuare.

Recurenții-reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea

unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere,

președintelui C.C.S.D., cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a

sentinței nr. 137 din 15 martie 2010, pronunțată de Curtea Apel Craiova, rămasă

definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 5685 din 16 decembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

„(1) Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință

sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va

face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen,

în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care

termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice

sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere.”

Analiza legislației

aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității

publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în

cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Așa fiind, rezultă că

președintele C.C.S.D. avea obligația de a executa decizia menționată, în sensul

de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel

mult 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de recurs, respectiv

până la data de 16 ianuarie 2011.

Necontestat, acest

fapt nu s-a realizat, așa încât se impune, în concordanță cu prevederile legale

menționate, aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de

întârziere începând cu data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art.

24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu data de 16 ianuarie 2011 și

până la data de 14 martie 2012, în condițiile în care la 15 martie 2012 a

intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea

consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

De aceea, critica

formulată de recurenți este legală și ea va antrena admiterea recursului în

sensul precizat anterior.

Înalta Curte nu poate

reține sub acest aspect apărările intimatei privind aplicarea sancțiunii

prevăzute de lege conducătorului acestei autorități.

Împrejurarea că A.N.R.P.,

ori conducătorul său, nu au fost părți în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea

ce se execută nu este relevantă, câtă vreme art. 13 alin. (4) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 îi conferă Președintelui A.N.R.P. calitatea de conducător al

lucrărilor C.C.S.D.

Faptul că potrivit art.

13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. funcționează ca un organism

colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument

pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Conducătorul

A.N.R.P. avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea

manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că

autoritatea pârâtă, prin conducătorul său, a dispus măsurile necesare pentru

executarea hotărârii judecătorești, dar ceilalți membri ai comisiei s-ar fi opus.

Toate celelalte

critici formulate de recurenți sunt nefondate.

Astfel, în cazul

titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-au suspendat până la 15

mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire și procedurile de evaluare a

imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2007.

În raport de

prevederile acestui act normativ, nu se poate pune în discuție, după data

intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești,

motiv pentru care se impune menținerea sentinței recurate sub acest aspect.

Instanța de fond,

respingând acțiunea reclamanților, și-a motivat sentința prin apariția O.U.G. nr.

4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire pentru o perioadă

de 6 luni.

Hotărârea instanței

de fond a fost pronunțată la 10 septembrie 2012.

Judecătorul fondului,

citând din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conchide în

sensul că numai inerția autorității conduce la angajarea dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Inerția autorității

este evidentă, deoarece termenul limită pentru executarea hotărârii se

finalizase la 16 ianuarie 2011, cu mult înainte de apariția O.U.G. nr. 4/2012

și de formularea acțiunii în justiție.

Înalta Curte

apreciază că în prezenta speță nu se impunea a fi dată deplină și exclusivă

relevanță dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 deoarece, pe de o parte, autoritatea

este în întârziere în executarea hotărârii prin trecerea termenului de 30 de

zile prevăzut de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar, pe

de altă parte, ordonanța de urgență nu a prevăzut suspendarea executării

hotărârilor judecătorești devenite irevocabile și executorii anterior intrării

acestui act normativ în vigoare și nici nu putea să cuprindă o atare

dispoziție, în raport de principiul de drept al neretroactivității legii

civile.

Mai mult, Înalta

Curte subscrie motivelor de recurs, în sensul că suspendarea vizează doar

emiterea titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a se pune în discuție executarea unei

hotărâri judecătorești irevocabile.

Înalta Curte are în

vedere și soluția de principiu adoptată de Plenul Secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19

noiembrie 2012, potrivit căreia în cererile formulate în temeiul art. 24 din

Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și

irevocabile prin care instanța de contencios administrativ a dispus obligarea C.C.S.D.

să emită titlul de despăgubire în procedura administrativă reglementată de

Titlul VII - „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, sancțiunea poate fi

aplicată până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, urmând a fi

apreciată, pentru fiecare caz în parte, conduita autorității publice căreia îi

revine obligația de executare a hotărârii.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

Astfel fiind, Înalta

Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și

nelegală, pe care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În rejudecare,

instanța fondului urmează să reanalizeze și să valorifice toate apărările și

susținerile părților, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad

de jurisdicție.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de T.A. și T.D. împotriva sentinței nr. 794/2012 din 10 septembrie 2012

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Caseaza sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.