ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții T.A. și T.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., amendarea Președintelui Comisiei Centrale cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, obligație dispusă prin sentința nr. 137 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă; obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința nr. 137 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D.

la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova. Reclamanții au arătat că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalități, că nu a fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă și, în consecință, starea de pasivitate a pârâților trebuie sancționată. Acțiunea reclamanților s-a întemeiat pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. Reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune privind termenul de executare și introducerea ca pârât a Președintelui Comisiei Centrale D.D. și a membrilor C.C.S.D. C.C.S.D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 794/2012 din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea precizată a reclamanților T.A.

și T.D., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – D.D., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. și C.A.D. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care și-au restrâns obiectul cererii, solicitând amendarea membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 01 mai 2011 – 15 martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu emis de Curtea de Apel Craiova, având în vedere că la data de 15 martie 2012, în mod culpabil, membrii C.C.S.D. nu au pus în executare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților D.D., T.N.G., președinți ai Comisiei Centrale de la data formulării cererii de chemare în judecată, precum și a pârâților membrii ai acestei comisii, instanța a reținut că legitimitate procesuală pasivă are președintele în funcție al A.N.R.P. pe durata neîndeplinirii obligației privind punerea în executare a hotărârii judecătorești, iar nu membrii Comisiei Centrale, fiind fără relevanță faptul că hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți, președintele neavând un instrument legal de a determina votul celorlalți, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității pasive a Președintelui C.C.S.D. și a admis această excepție în raport cu pârâții membrii ai acestei comisii.

S-a reținut de către instanța de fond că demersul judiciar al reclamanților vizează refuzul instituției publice obligate prin sentința nr. 137 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de lege, că art. 24 din Legea nr. 554/2004 stabilește reguli derogatorii de la dispozițiile de drept comun în ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, în considerarea faptului că autoritățile sau instituțiile publice, reprezentând statul în raporturile cu particularii, trebuie să se conformeze în termen util hotărârilor judecătorești pronunțate pentru corijarea propriilor erori în exercitarea puterii publice, instituindu-se astfel o sancțiune pecuniară în sarcina conducătorului autorității publice, sancțiune care, în condițiile alin. (3) al art. 24 din lege, poate căpăta conotații penale.

Instanța de fond a apreciat că simpla neexecutare a hotărârii judecătorești nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie și nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecința directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorității publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci și de împrejurările concrete ale speței, precum și faptul că ceea ce justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 este culpa conducătorului autorității publice în executarea hotărârii judecătorești, căci orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție în oricare din formele sale.

În susținerea acestei soluții, prima instanță a invocat și Jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg care a nuanțat obligația statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri judecătorești, respectiv Cauza Fociac c. României prin care s-a reținut că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri, indiferent care ar fi circumstanțele. Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 § 1 din convenție. Instanța a avut în vedere că prin O.U.G.

nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni. În esență, curtea a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată prin lege, neputându-se, astfel, reține existența unei atitudini de pasivitate a pârâților, care să fie sancționabilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții T.A. și T.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și cele ale art. 3041 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dispunând respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui C.C.S.D., pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, fără a reține pasivitatea Comisiei C.C.S.D., manifestată timp de aproape 1 an de zile, respectiv de la data de 16 ianuarie 2011, dată de la care trebuia să fie executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la data de 15 martie 2012, când O.U.G.

nr. 4/2012 a fost publicată în M. Of. Prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire, în procedura administrativă prevăzută de Titlul VI al Legii nr. 247/2005 și nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile, pronunțate până la data de 15 martie 2010, respectiv a procedurii de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004. O altă critică vizează interpretarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că acest act normativ ar avea în vedere și procedura de executare silită specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004. Dacă instanța ar fi interpretat dispozițiile O.U.G.

nr. 4/2012, în sensul că prin acest act normativ s-ar fi suspendat și procedura de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci, ar fi trebuit să se constate că timp de un an nu a fost pusă în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, cu consecința sancționării Președintelui C.C.S.D. Recurenții-reclamanți susțin că Președintele C.C.S.D.

ar fi trebuit sancționat cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, respectiv, pentru fiecare zi cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până la data de 15 martie 2012. Arată recurenții că, în condițiile în care pârâta nu a executat titlul executoriu ce-l reprezintă sentința nr. 137 din 15 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, până la data de 16 ianuarie 2011, era întemeiată cererea acestora de aplicare a unei amenzi civile Președintelui Comisiei Centrale D.D., în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 16 ianuarie 2011 - 15 martie 2012, respectiv a obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în privința criticii care vizează pasivitatea C.C.S.D., manifestată în perioada cuprinsă între data de la care hotărârea judecătorească irevocabilă trebuia executată și până la data de 14 martie 2012, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, pentru argumentele expuse în continuare.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, președintelui C.C.S.D., cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a sentinței nr. 137 din 15 martie 2010, pronunțată de Curtea Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 5685 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Analiza legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Așa fiind, rezultă că președintele C.C.S.D.

avea obligația de a executa decizia menționată, în sensul de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de recurs, respectiv până la data de 16 ianuarie 2011. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa încât se impune, în concordanță cu prevederile legale menționate, aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere începând cu data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu data de 16 ianuarie 2011 și până la data de 14 martie 2012, în condițiile în care la 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. De aceea, critica formulată de recurenți este legală și ea va antrena admiterea recursului în sensul precizat anterior. Înalta Curte nu poate reține sub acest aspect apărările intimatei privind aplicarea sancțiunii prevăzute de lege conducătorului acestei autorități. Împrejurarea că A.N.R.P., ori conducătorul său, nu au fost părți în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea ce se execută nu este relevantă, câtă vreme art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Președintelui A.N.R.P.

calitatea de conducător al lucrărilor C.C.S.D. Faptul că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Conducătorul A.N.R.P. avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că autoritatea pârâtă, prin conducătorul său, a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătorești, dar ceilalți membri ai comisiei s-ar fi opus.

Toate celelalte critici formulate de recurenți sunt nefondate. Astfel, în cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-au suspendat până la 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire și procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007. În raport de prevederile acestui act normativ, nu se poate pune în discuție, după data intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești, motiv pentru care se impune menținerea sentinței recurate sub acest aspect. Instanța de fond, respingând acțiunea reclamanților, și-a motivat sentința prin apariția O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire pentru o perioadă de 6 luni.

Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la 10 septembrie 2012. Judecătorul fondului, citând din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conchide în sensul că numai inerția autorității conduce la angajarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Inerția autorității este evidentă, deoarece termenul limită pentru executarea hotărârii se finalizase la 16 ianuarie 2011, cu mult înainte de apariția O.U.G. nr. 4/2012 și de formularea acțiunii în justiție. Înalta Curte apreciază că în prezenta speță nu se impunea a fi dată deplină și exclusivă relevanță dispozițiilor O.U.G.

nr. 4/2012 deoarece, pe de o parte, autoritatea este în întârziere în executarea hotărârii prin trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, ordonanța de urgență nu a prevăzut suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite irevocabile și executorii anterior intrării acestui act normativ în vigoare și nici nu putea să cuprindă o atare dispoziție, în raport de principiul de drept al neretroactivității legii civile. Mai mult, Înalta Curte subscrie motivelor de recurs, în sensul că suspendarea vizează doar emiterea titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a se pune în discuție executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată de Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 noiembrie 2012, potrivit căreia în cererile formulate în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care instanța de contencios administrativ a dispus obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în procedura administrativă reglementată de Titlul VII - „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, sancțiunea poate fi aplicată până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, urmând a fi apreciată, pentru fiecare caz în parte, conduita autorității publice căreia îi revine obligația de executare a hotărârii.

Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, pe care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. În rejudecare, instanța fondului urmează să reanalizeze și să valorifice toate apărările și susținerile părților, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.A. și T.D. împotriva sentinței nr. 794/2012 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Caseaza sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.