ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 18 iunie 2012,

reclamantul N.D.D. a solicitat anularea răspunsului nr. 160/CT din 15 iunie

2012 emis de Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităților

administrației publice locale 2012 la contestația sa înregistrată sub nr.

160/CF din 14 iunie 2012 și obligarea Biroului Electoral Central să procedeze

la soluționarea acestei contestații.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a candidat independent la funcția de

consilier în Consiliul General al Municipiului București, unde a obținut 36.948

de voturi din totalul de 784.367 de voturi valabil exprimate, ceea ce

reprezintă un procent de 4,71%.

Prin aplicarea

dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților

administrației publice locale, Biroul Electoral al Circumscripției Electorale a

Municipiului București a constatat că nu a îndeplinit pragul electoral de 5%

aplicabil și candidaților independenți și prin urmare, nu l-a luat în

considerare la repartizarea mandatelor de consilier general, repartizând

mandatele de consilier general reprezentanților celor trei partide sau alianțe

politice care au trecut pragul electoral, astfel că, fiecare mandat de

consilier general repartizat partidelor politice a avut la bază numai 11.816 de

voturi față de cele 36.948 de voturi pe care le-a obținut.

Reclamantul a

susținut că mandatele de consilier general au fost atribuite cu încălcarea

dispozițiilor art. 28 și art. 148 din Constituția României, art. 6 din Tratatul

Uniunii Europene, modificat prin Tratatul de la Lisabona, art. 21 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 14 din Convenția europeană a

drepturilor omului, art. 2 din Declarația universală a drepturilor omului și

art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice,

potrivit cărora este interzisă discriminarea pe criterii de opinie politică.

Reclamantul a mai

invocat încălcarea principiului votului egal prevăzut de art. 21 din Declarația

universală a drepturilor civile și politice, precum și instituirea unei

restricții nerezonabile, interzisă prin dispozițiile art. 25 din același pact

internațional.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

Sentința civilă nr. 4348 din 27 iunie 2012, prin care a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține existența unei

discriminări a reclamantului pe baza unei opinii politice, deoarece pragul

electoral se aplică oricărui partid și oricărei persoane care a candidat

independent, indiferent de opinia sa politică, astfel că nu opinia politică

este criteriul pentru stabilirea pragului electoral, ci numărul de voturi.

De asemenea, s-a

reținut că trimiterile reclamantului la numărul de voturi care constituie

pragul electoral și numărul de voturi necesare pentru atribuirea unui mandat nu

sunt relevante sub aspectul discriminării pe baza opiniei politice, deoarece

numărul de voturi pentru atribuirea unui mandat este stabilit ulterior pragului

electoral.

Instanța de fond a

considerat că nu se încalcă nici votul egal, deoarece votul egal presupune

exprimarea de către fiecare cetățean a unui singur vot.

Referitor la

prevederile privind accesul egal la funcții publice, s-a avut în vedere că

acestea vizează condițiile generale de acces la funcțiile publice și nu

modalitatea în care sunt repartizate mandatele în funcție de rezultatul

alegerilor, după ce în prealabil a fost stabilit pragul electoral.

În privința

restricțiilor pentru listele de candidați independenți, s-a considerat că

acestea sunt justificate de alte considerente, și anume acelea că pentru a

figura pe o listă toți candidații respectivi trebuie să aibă aceeași platformă,

aceeași orientare, același program politic, astfel că, nici scopul și nici

rațiunea restricției prevăzută de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 nu au

fost de a restrânge dreptul de a alege ori de a fi ales.

Față de acțiunea

formulată, instanța de fond a apreciat că nemulțumirea reclamantului se referă

la existența unui prag electoral identic atât în cazul unui partid politic, cât

și în cazul unui candidat independent, ceea ce are drept consecință că numărul

de voturi necesar pentru atribuirea unui mandat poate fi mai mic decât numărul

voturilor obținute de un candidat, care nedepășind pragul electoral, nu va

primi un mandat.

Sub acest aspect, s-a

reținut că pragul electoral a fost instituit prin lege și este o practică

uzuală în orice societate democratică pentru a se realiza o anumită omogenitate

politică, de natură a permite adoptarea actelor care intră în competența

autorității deliberative pentru care se organizează alegerile.

De aceea, s-a

considerat că nu trebuie făcută nicio paralelă între numărul de voturi necesare

pentru atingerea pragului electoral și cel privind atribuirea mandatelor, dat

fiind că, acesta din urmă va fi întotdeauna mai mic ca urmare a faptului că

sunt excluse de la atribuire partidele și candidații care nu au întrunit numărul

de voturi necesar depășirii pragului electoral și astfel, un anumit număr de

voturi nu mai este luat în considerare la stabilirea numărului de mandate.

Restricția

determinată de pragul electoral nu a fost apreciată ca fiind nerezonabilă,

deoarece este impusă de interesul bunei funcționări a autorităților constituite

în urma alegerilor, respectiv a consiliilor locale și județene, inclusiv a

Consiliului General al Municipiului București. Astfel, pentru luarea

deciziilor, adoptarea hotărârilor de competența respectivelor autorități este

necesar ca opiniile politice să fie cât de cât omogene, mai ales în cazul în

care legea impune majorități calificate.

În consecință, s-a

reținut că reclamantul contestă în realitate reglementarea cuprinsă în

dispozițiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, ceea ce nu poate fi

cenzurat de către instanța de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât

reglementarea respectivă este relevantă în etapa depunerii candidaturilor și nu

în etapa stabilirii rezultatelor alegerilor și a atribuirii mandatelor; de

asemenea, s-a avut în vedere că reclamantul nu a invocat excepția de

neconstituționalitate a acestor dispoziții legale.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul N.D.D., solicitând ca, în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., să fie modificată

hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, să

fie anulat răspunsul nr. 160/CT din 15 iunie 2012 emis de Biroul Electoral

Central și să fie obligat acesta să-i soluționeze contestația înregistrată sub

nr. 160/CT din 14 iunie 2012.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a respins în mod greșit motivele de nelegalitate prin care

a invocat încălcarea principiului interzicerii restricțiilor nerezonabile în

accederea la funcțiile publice, a principiului votului egal și a principiului

nediscriminării față de opinia politică.

În dezvoltarea

acestei prime critici s-a arătat că este nerezonabil ca unui candidat

independent să i se impună același prag electoral ca unui partid politic, deși

candidații independenți nu pot forma liste electorale, conform dispozițiilor

art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, astfel că, numărul votanților

potențiali ai unei liste este mai mare decât numărul votanților potențiali ai

unui candidat independent, pentru că votanții unei liste reprezintă suma

votanților persoanelor de pe listă. Referitor la principiul votului egal, s-a

învederat că acesta se referă și la ponderea pe care votul exprimat de cetățeni

din categorii diferite o au asupra rezultatului final al sufragiului.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, a fost invocată prevalența normelor de drept european și a

tratatelor internaționale privind drepturile omului în fața normelor de drept

național, arătându-se că judecătorul național este competent să interpreteze

raportul dintre aceste norme de drept.

Considerentele din

hotărârea atacată privind faptul că nu s-a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004

au fost criticate de recurent cu motivarea că dispozițiile art. 16 din

Constituția României și O.G. nr. 137/2000 reglementează principiul general al

nediscriminării, spre deosebire de normele de drept european și internațional,

care se referă explicit la nediscriminarea față de opinia politică.

II. Considerentele

instanței de recurs

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

N.D.D. a candidat la alegerile din 2012 pentru autoritățile administrației

publice locale în calitate de independent pentru funcția de consilier în

Consiliul General al Municipiului București - obținând 36.948 de voturi din

totalul de 784.367 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă un procent de

4,71%.

În urma aplicării

dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților

administrației publice locale, Biroul Electoral al Circumscripției Electorale a

Municipiului București a constatat că recurentul nu a îndeplinit pragul

electoral de 5% aplicabil și candidaților independenți și, prin urmare, nu i-a

repartizat un mandat de consilier general.

La solicitarea

recurentului, Biroul Electoral Central i-a comunicat cu Adresa nr. 160/CT din

15 iunie 2012 că dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 67/2004,

republicată, care stabilesc pragul electoral, au caracter imperativ și nu fac

distincție între candidații independenți și partidele politice.

Instanța de fond a

constatat corect legalitatea răspunsului comunicat recurentului și a respins

acțiunea în anulare formulată de acesta, cu motivarea că nu a fost dovedit

niciunul din motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în

judecată.

Referitor la

principiul cu valoare constituțională și internațională de interzicere a

discriminării pe criteriul opiniei politice, instanța de fond a considerat întemeiat

că recurentul nu poate fi subiectul unei asemenea discriminări prin stabilirea

unui prag electoral, care se aplică oricărui partid politic sau candidat

independent la alegerea autorităților administrației publice locale, indiferent

de opinia politică exprimată.

Prevederile din

Constituția României și din tratatele internaționale la care România este

parte, invocate de recurent în argumentarea juridică a acestui prim motiv de

nelegalitate, au fost corect considerate ca nefiind aplicabile în cauză, întrucât

nu au ca obiect stabilirea unui prag electoral și repartizarea mandatelor de

consilier.

Pentru același

considerent, a fost în mod întemeiat respins motivul de nelegalitate vizând

încălcarea principiului votului egal, dat fiind că prevederile privind accesul

egal la funcții publice se referă la condițiile generale de acces la funcțiile

publice, și nu la modalitatea în care sunt repartizate mandatele de consilier,

în funcție de rezultatul alegerilor, după ce în prealabil a fost stabilit

pragul electoral.

Instanța de fond a

apreciat de asemenea în mod corect că nu se poate reține caracterul nerezonabil

al pragului electoral impus prin dispozițiile art. 96 din Legea nr. 67/2004,

deoarece nu constituie o îngrădire fundamentală și nejustificată a dreptului de

a fi ales, care de altfel a și fost exercitat de către recurent, prin

participarea efectivă în calitate de candidat independent la alegerile din 2012

pentru autoritățile administrației publice locale.

În ceea ce privește

principiul constituțional al aplicării cu prioritate a tratatelor referitoare

la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, se constată

că în cauză, judecătorul național nu a fost învestit să se pronunțe asupra unor

neconcordanțe față de legislația internă și astfel, nu s-a impus aplicarea

sancțiunii de inaplicabilitate a normei interne contrare normelor

convenționale, comunitare sau internaționale invocate de către recurent.

Față de raportul

juridic concret și de situația conflictuală supusă examinării, instanța de fond

a constatat că normele de drept intern, care au constituit temeiul juridic al

răspunsului comunicat recurentului cu Adresa nr. 160/CF din 15 iunie 2012, nu

sunt contrare principiilor convenționale și comunitare, a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În consecință,

hotărârea instanței de fond se dovedește a fi legală și temeinică, urmând a fi

menținută prin respingerea recursului declarat în cauză.

de recurs

Pentru argumentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.D.D. împotriva Sentinței civile nr. 4348 din 27 iunie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ