ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3786/2024

HOTĂRÂRE
12.09.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3786/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, reclamanta A.. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, contestație împotriva Procesului-Verbal nr. x/29.04.2024 emis de pârât cu ocazia stabilirii numărului de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, alianțelor electorale, alianței politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți care participă la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, solicitând anularea acestuia.

La data de 10.05.2024 reclamanta a depus cerere de suspendare a executării actului administrativ emis de către Biroul Electoral Central cu nr. x/29.04.2024, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 16.05.2024, reclamanta a depus și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 115/2015.

Prin sentința civilă nr. 967 din 5 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea privind pe reclamantul A.. și pe pârâtul Biroul Electoral Central, astfel cum a fost completată.

Împotriva sentinței menționate și împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca fiind nelegală și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia nr. 3465/19.06.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024 s-a respins recursul declarat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 967 din 5 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Cu privire la recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost urmată procedura adoptată în cadrul Ședinței Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 31 octombrie 2016, prin soluționarea separată a recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 47/1992, la același complet căruia i s-a repartizat aleatoriu acțiunea în anulare, în vederea respectării termenelor prevăzute de legea de organizare a Curții Constituționale, în cadrul dosarului nr. x/2024

Prin cererea depusă la data de 11 iunie 2024 în dosarul nr. x/2024 recurenta - reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Prin încheierea din 19 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de recurenta - reclamantă A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 115/2015, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 19 iunie 2024 a formulat recurs recurenta - reclamantă A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii ca fiind nelegală, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurenta a precizat că va depune motivele de recurs după comunicarea hotărârii.

Totodată, a solicitat că se dispună suspendarea efectelor hotărârii recurate, potrivit art. 484 din C. proc. civ.

Recurenta a depus și cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, arătând că, la data constituirii Biroului Electoral Central, s-a aflat în circumscripția electorală în interes de serviciu, acțiune programată cu mult timp înainte, fiind în imposibilitate efectivă de a efectua demersuri în ceea ce privește declararea căii de atac.

De asemenea, soluția instanței de fond nu a fost comunicată părții, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit un termen foarte scurt pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac, astfel, termenul de recurs fiind de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că excepția tardivității recursului este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Obiectul recursului declarat împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal îl reprezintă soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 115/2015, regimul căii de atac fiind reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:

"Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare…"

Aceste dispoziții speciale, care reglementează numai durata termenului special de recurs, derogatoriu de la termenul general, se completează cu prevederile C. proc. civ., în ceea ce privește sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenului de declarare și/sau motivare a recursului, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Încheierea recurată a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 iunie 2024, de la acest moment începând să curgă termenul de declarare a recursului, de 48 de ore, stabilit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 181 alin. (1) pct. 1 și art. 182 din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului (stabilit pe ore) a început să curgă de la ora zero a zilei următoare, respectiv 20 iunie 2024 și s-a împlinit pe data de 21 iunie 2024 (vineri), la ora 24:00.

Analizând recursul declarat de recurenta A., Înalta Curte constată că acesta a fost depus prin poșta electronică, la data de 25 iunie 2024, după expirarea termenului prevăzut de lege.

În speță, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul pentru exercitarea căii de atac, susținând faptul că la data constituirii Biroului Electoral Central s-a aflat în circumscripția electorală în interes de serviciu, acțiune programată cu mult timp înainte, fiind în imposibilitate efectivă de a efectua demersuri în ceea ce privește declararea căii de atac.

Înalta Curte apreciază că sancțiunea decăderii putea fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reține că faptul că aspectele învederate de parte în susținerea cererii nu constituie un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a recursului, în sensul dispozițiilor legale sus amintite.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Or, recurenta nu prezintă și nu dovedește instanței care au fost motivele întemeiate, în sensul legii, ce au împiedicat-o să declare calea de atac în termen.

Înalta Curte reține că lipsa de diligență a recurentei nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința părții, în sensul textului de lege citat anterior, care să o fi împiedicat pe aceasta să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege, partea având la dispoziție multiple mijloace de a înregistra, pe rolul instanței, calea de atac, reținând și faptul că aceasta a fost totuși formulată prin poștă electronică, la mult timp de la momentul publicării hotărârii de constituire a Biroului Electoral Central (martie 2024).

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că aspectele invocate nu pot fi apreciate ca motive temeinice, de natură să o fi împiedicat pe contestatoare să exercite recurs în termenul prevăzut de lege, sens în care se va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a căii de atac.

Având în vedere că termenul pentru exercitarea recursului are un caracter imperativ și este sancționat cu decăderea și cum recurenta a sesizat instanța după împlinirea acestuia, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

Cu privire la susținerile recurentei în sensul că nu i-a fost comunicată încheierea atacată, Înalta Curte constată că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 statuează asupra termenului de declarare a recursului, care trebuie să fie de 48 de ore de la pronunțare, fără nicio excepție. În privința termenului de motivare a căii de atac, având în vedere că partea este încunoștințată ulterior de considerentele care susțin soluția instanței, de la comunicarea hotărârii atacate curge un alt termen de 48 de ore pentru formularea și depunerea motivelor recursului, în raport de prevederile art. 470 alin. (5) raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Așadar, recurenta trebuia să declare calea de atac în termen de 48 de ore de la pronunțare, adică până la 21 iunie 2024, ora 24:00, având posibilitatea ulterior să depună motivele recursului în termen de 48 de ore de la comunicarea hotărârii instanței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 iunie 2024 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 iunie 2024 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3465/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a
ÎCCJ 2024-06-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3466/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a
ÎCCJ 2024-03-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1851/2024
Ședința publică din data de 29 martie 2024 Deliberând, asupra contestației de față, constată că aceasta este nefondată, pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Jus
ÎCCJ 2024-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2024
administrației publice locale cât și pentru alegerea membrilor din România a Parlamentului European și nici 3 excepției de neconstituționalitate a Legii Nr. 115 din 19 mai 2015 și a Legii Nr. 208 din 20 iulie 2015; 3. excepția prematurități
ÎCCJ 2024-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5797/2024
iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva sentinței civile nr. 974 din 30 mai 2024,
Sursă