ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16 din 16 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 5552/115/2011, a fost condamnat inculpatul M.A., deținut (arestat în altă cauză), la:

- 7 (șapte) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), e) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), ca pedeapsă complementară, pentru săvârșire a infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 14, art. 17 alin. (3), art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate P.A. suma de 3.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat pe să plătească statului suma de 3.700 RON - cheltuieli judiciare față de stat (400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat și partea vătămată minoră).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

În perioada anului 2008 - 2009, minora A.P. a plecat de la domiciliul mamei sale, S.A., în T., într-un centru situat în jud. T., fiind agresată fizic și verbal de concubinul mamei.

În această conjunctură, în toamna anului 2008, minora A.P. l-a cunoscut pe inculpatul I.C. cu care a realizat o legătură apropiată, finalizată cu întreținerea de raporturi sexuale, ocazional, într-o locuință închiriată de inculpat.

În primăvara anului 2009, minora A.P. și inculpatul I.C. au stabilit o legătură de concubinaj permanentă, locuind și gospodărindu-se împreună.

În vara anului 2009, inculpatul a rămas fără nici o sursă de venit, situație în care i-a propus minorei să se deplaseze în diferite intersecții din Timișoara și să cerșească și întrucât minora a refuzat, inculpatul I.C. a recurs la violență fizică (realizată prin acțiuni de lovire) dar și psihologică și economică (constând în controlul asupra bunurilor victimei și în impunerea unei dependențe materiale) pentru a o convinge.

Sub imperiul fricii, victima A.P. a acceptat să cerșească, scop în care, inculpatul I.C. o ducea în intersecția amplasată în apropierea Penitenciarului Popa Șapcă și o supraveghea permanent în timp ce cererea bani conducătorilor auto care traversau intersecția.

În perioada iunie - septembrie 2009, minora a fost obligată să cerșească zilnic, fără un program fix, iar banii astfel obținuți, cea 50 - 80 RON/zi, îi preda în totalitate inculpatului I.C., la sfârșitul fiecărei zile. Pe toată perioada menționată, inculpatul I.C. a cazat victima într-un imobil părăsit, situat în Timișoara.

În toamna anului 2009, victima a reușit să fugă și s-a refugiat la mama sa, în satul Vârciorova. La scurt timp însă inculpatul a găsit-o și, prin violență fizică, a obligat-o să-l urmeze în Timișoara la acea locuință dezafectată, obligând-o din nou să iasă la cerșit zilnic și să-i predea banii. De această dată însă, partea vătămată nu mai era singura persoană care cerșea în folosul inculpatului I.C., ci mai era însoțită de alți doi minori, S.M. și C.B.

În luna octombrie 2009, victima A.P. a fost găsită pe stradă de o patrulă de jandarmi, care au predat-o unui centru de minori și au anunțat-o pe mama acesteia să o ia acasă.

Partea vătămată a locuit cu mama și fratele său până în data de 11 - 12 noiembrie 2009, când a fost răpită din mediul familial, de către inculpatul I.C. și alți doi prieteni, identificați sub numele de M. și A., privată de libertate și obligată din nou să cerșească în folosul inculpatului I.C..

Astfel, în data de 11 noiembrie 2009, I.C. i-a contactat pe numitul M. și pe inculpatul M.A. să-l însoțească în satul Vârciorova, pentru a o convinge pe A.P. să se întoarcă în Timișoara. Aceștia au acceptat și toți trei s-au deplasat cu mașina numitului M., marca F.M. de culoare verde, cu numere de Spania, în satul Vârciorova, ajungând la destinație în jurul orei 21.30. Cei trei au parcat autoturismul la cca 30 - 40 de metri distanță de locuința numitei A.P.. Numiții I.C. și M.A. au coborât din autoturism și au bătut la ușă și geam, constatând că nu este nimeni acasă. Cei trei s-au mai plimbat prin sat câteva ore, până când au observat parcat în dreptul locuinței lui A.P. autoturismul marca D.B., de culoare vișinie, aparținând concubinului mamei numitei A.P., respectiv numitul T.M.

În aceste condiții, în jurul orei 01.00, numitul M. a rămas în mașină, iar I.C., având în mână o bâtă gen basseball, și M.A., având în mână o coadă de lopată, au pătruns fără drept în locuința numitei S.A., mai exact, în încăperea unde aceasta dormea împreună cu fiica sa A.P., concubinul ei - T.M. și fiul său - P.P.S.. I.C. a trezit-o violent, prin smucire pe A.P. și i-a cerut să meargă cu el fără să facă gălăgie, căci, în caz contrar, îi omoară ceilalți membri ai familiei. A.P., sub imperiul groazei, și-a trezit mama și pe ceilalți, cerându-i să o apere și exprimându-se verbal că nu dorește să se întoarcă în Timișoara, la I.C. care o va obliga să meargă la cerșit.

În această situație, I.C. i-a cerut lui A.M. să meargă afară și să-l cheme și pe numitul M. pentru a o convinge pe A.P. să meargă la Timișoara.

Numitul M. a intrat și el, fără drept, în locuința unde domicilia victima și a început să o agreseze fizic împreună cu I.C. pentru a o determina să-i însoțească la T. Pe toată perioada agresiunii fizice toți trei, I.C., M.A. și M., verbal, îi amenințau pe toți membri familiei că vor da foc casei, îi vor mutila sau că le vor pune acid de acumulator în cap.

În aceste condiții, victima A.P. a acceptat să plece cu cei trei în Timișoara, unde chiar de a doua zi, în jurul orei 15.00, a fost din nou obligată să cerșească în intersecția Popa Șapcă.

În data de 18 noiembrie 2009, partea vătămată a fost găsită de organele de poliție, în zona Pieței 700 din Timișoara, și redată mamei sale.

În drept, pentru fapta comisă inculpatul I.C. a fost trimis în judecată la data de 20 iunie 2011, prin rechizitoriul nr. 4-D/P2011, al DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., fiind condamnat de Tribunalul Caraș-Severin la pedeapsa de 8 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 78 din 29 septembrie 2011.

Fapta inculpatului M.A., care în noaptea de 11 - 12 noiembrie 2009 a recrutat și transportat, prin violență, pe minora A.P., în Timișoara, în scopul exploatării, prin supunere la cerșetorie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

Din perspectiva elementului material al infracțiunii de trafic de minori s-a apreciat că s-a realizat latura obiectivă a acestei infracțiuni în formă agravantă, în modalitățile recrutării și cazării, prin răpire și violentă, de două sau mai multe persoane împreună.

În mod cert recrutarea minorei A.P. s-a realizat în noaptea de 11 - 12 noiembrie 2009, prin violență, când victima s-a refugiat în sânul familiei, de unde a fost răpită de inculpat și doi prieteni - I.C. și "M.". Răpirea a parcurs toate cele trei etape succesive, specifice: capturarea victimei, luarea și deplasarea ei de la locul de domiciliu, reținerea persoanei cu privare de libertate împotriva voinței. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat și implicarea numitului "M." în activitatea de răpire a minorei în data de 11 - 12 noiembrie 2009, însă față de acesta urmărirea penală nu a fost finalizată și pentru a se evita temporizarea instrumentării dosarului, s-a dispus față de acesta disjungerea cauzei.

Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată A.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 17 C. proc. pen., parchetul, din oficiu, a exercitat acțiunea civilă în folosul părții vătămate minore A.P., solicitând obligarea inculpatului M.A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale în favoarea părții vătămate minore.

Pe tot parcursul cercetării penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă. În cauză s-a efectuat o reconstituire, în prezența martorilor asistenți D.G. și I.l., ocazie cu care inculpatul a indicat modul în care comis infracțiunea reținută în sarcina sa.

Fiind audiat în instanță, inculpatul M.A. a arătat că se prevalează de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în sensul că recunoaște în totalitate faptele și își însușește probatoriul administrat în faza de urmărire penală.

Dată fiind declarația făcută de inculpat în fața completului de judecată, instanța și-a însușit starea de fapt descrisă de organul de urmărire penală și recunoscută în totalitate de inculpat, stare de fapt probată prin coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu recunoașterea de către inculpat în cursul cercetării judecătorești, conturându-se astfel trăsăturile constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2011.

Ca urmare, în urma reținerii vinovăției inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, precum și de diminuarea limitelor de pedeapsă în cota prevăzută de art. 320 C. proc. pen., instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege. La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut cont de modalitatea și împrejurările în care a săvârșit fapta, precum și atitudinea procesuală sinceră. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că urmarea acțiunii inculpatului a condus la exploatarea părții vătămate minore și obligarea la cerșit împotriva voinței acesteia, iar pedeapsa aplicată trebuie să reflecte periculozitatea concretă a faptei.

În aceste condiții, inculpatului nu i-au fost acordate circumstanțe atenuante (art. 74 lit. c) C. pen.), întrucât simpla recunoaștere a faptei nu reprezintă prin ea însăși temei al reducerii pedepsei legale, având în vedere faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, iar pe de altă parte instanța a luat în considerare acest aspect, în temeiul disp. art. 320

1

alin. (2), (7) C. proc. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator administrat, în baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanța a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate A.P. suma de 3.000 RON reprezentând daune morale; s-a reținut că, urmare a infracțiunii săvârșite, partea vătămată A.P. a suferit un prejudiciu moral, datorită practicării împotriva voinței sale, a cerșetoriei, sub imperiul fricii și a violenței.

Împotriva Sentinței penale nr. 16 din 16 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 5552/115/2011 a declarat apel inculpatul M.A., solicitând reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 101/A din 24 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat pe la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus, a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că cererea formulată privind individualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, de inculpat este nefondată, apreciindu-se că nu se justifică aplicarea circumstanțelor atenuante, deoarece elementele favorabile inculpatului au fost avute în vedere la aplicarea pedepsei prin orientarea acesteia spre minimul special prevăzut de textul de lege încriminator coroborat cu art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce privește modalitatea de executare, în mod corect s-a constatat de prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, raportat la cuantumul pedepsei aplicate.

Împotriva acestei decizii inculpatul M.A. declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând acordarea de circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 C. pen. și, în condițiile art. 76 C. pen. o reducere a pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat în raport cu motivul de casare invocat dar și în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, și ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale; sub acest aspect instanța de fond, confirmată de instanța de apel, a apreciat judicios atunci când a făcut aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii semnificative (cu 1/3) a limitelor - minimă și maximă - ale pedepsei.

Este incontestabil că decizia inculpatului, de recunoaștere a faptei și solicitarea de judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., nu exclude, în principiu, posibilitatea ca instanța, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv persoana și conduita inculpatului atât înainte cât și în cursul procesului penal, să rețină și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanțe atenuante judiciare, instanța având însă posibilitatea, și nu obligația, să decidă, în raport de toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu să fie reținute în favoarea inculpatului și să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.

Recunoașterea unor date sau împrejurări ale realității ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.

În cauză însă inculpatul a comis o infracțiune gravă, fapta sa aducând atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea dreptului la liberă circulație și dreptul fiecărei persoane de a-și alege activitățile pe care dorește să le întreprindă.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o și săvârșit-o, împreună cu alte persoane, noaptea, au pătruns în locuința mamei minorei și prin agresiune fizică și adresând amenințări au luat-o pe victimă, au transportat-o și au obligat-o să practice cerșetoria, rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei și au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că 7 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 24 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL