ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3376/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 263 din 14 mai 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, A recunoscut efectele sentinței penale pronunțată la data de 07 noiembrie 2011 de Judecătoria Soroca (Dosar nr. 1-227/10) - Republica Moldova, definitivă la data de 23 noiembrie 2011, prin care numitul G.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (2) C. pen. al Republicii Moldova și, la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217 1 alin. (4) lit. d) C. pen.

al Republicii Moldova, stabilindu-se ca în temeiul art. 84 alin. (1) C. pen. al Republicii Moldova, numitul G.I. să execute o pedeapsă de 10 ani închisoare, în regimul unui penitenciar de tip închis. A dispus punerea în executarea a sentinței penale pronunțată la data de 07 noiembrie 2011 de Judecătoria Soroca (Dosar nr. 1-227/10), definitivă la data de 23 noiembrie 2011, și a substituit pedepsele neexecutate, de 1 an închisoare și respectiv 9 ani închisoare, în pedepsele de 1 an închisoare, corespunzător infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv 9 ani închisoare, corespunzător infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200. Conform art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele astfel substituite, stabilind ca numitul G.I.

să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), C. pen. A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentințe penale. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și onorariul de 320 RON pentru avocatul din oficiu, s-a stabilit a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 1-2227 din 10 de Judecătoria Soroca - Republica Moldova, a fost condamnat numitul G.I. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 217 alin. (2) și la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 217 1 alin. (4) lit. d) C. pen.

al Republicii Moldova, stabilindu-se ca în temeiul art. 84 din menționatul C. pen., în urma contopirii pedepselor, să fie executată pedeapsa de 10 ani închisoare, în urma cumulului parțial pentru concurs de infracțiuni. Această sentință a rămas definitivă la data de 23 noiembrie 2011, dar nu a putut fi pusă în executare întrucât persoana condamnată s-a sustras, nu doar procesului, cât și executării pedepsei, din actele dosarului rezultând că persoana condamnată și-a stabilit domiciliul în România, motiv pentru care autoritățile moldovene au solicitat recunoașterea sentinței penale de condamnare și punerea în executare a acesteia, având în vedere și dispozițiile art. 65 pct. 1 din Legea nr. 177/1997 (pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996), care prevede că părțile contractante nu-și extrădează proprii lor cetățeni.

Cererea autorităților moldovene este întemeiată pe dispozițiile Convenției europene privind valoarea internațională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970 (ratificată de România prin O.G. nr. 90/1999) și care prevede la art. 10 că "executarea este guvernată de legea statului solicitat și numai acest stat este competent să ia toate hotărârile corespunzătoare, îndeosebi în ceea ce privește eliberarea condiționată", iar la art. 44 se prevede, că atunci "când cererea de executare este primită, judecătorul va substitui sancțiunii privative de libertate pronunțate de statul solicitant o sancțiune prevăzută de propria sa lege pentru aceeași faptă. Această sancțiune poate, în limitele indicate la parag.

2, să fie de altă natură sau durată decât cea pronunțată în statul solicitant. Dacă această din urmă sancțiune este mai mică decât minimul pe care legea statului solicitat îl îngăduie a fi pronunțat, judecătorul nu va fi legat de acest minim și va aplica o sancțiune corespunzătoare sancțiunii pronunțate în statul solicitant.

Când stabilește sancțiunea, judecătorul nu poate agrava situația penală a condamnatului rezultată din hotărârea pronunțată în statul solicitant". Dispozițiile Convenției europene menționate au fost transpuse în legislația națională prin art. 132 din Legea nr. 302/2004, care prevede la alin. (4), că "instanța, ascultând concluziile procurorului și declarațiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române". În raport de aceste dispoziții, se constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat numitul G.I.

au corespondent în legislația penală română, respectiv în infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă) și de art. 2 alin. (1) din aceeași lege (sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi), nefiind regăsit nici unul dintre motivele de refuz la executare prevăzute de art. 6 din Convenția europeană menționată, fiind astfel îndeplinită și cerința art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că faptele reținute în sarcina persoanei condamnate, constituie infracțiuni și potrivit legislației penale române. Se constată de asemenea, că în judecarea cauzei, au fost respectate drepturile procesuale ale persoanei condamnate, fiindu-i desemnat un avocat, care l-a reprezentat la judecarea în lipsă din cauza sustragerii acestuia de la proces, nefiind o cauză care să ducă la o altă concluzie.

În raport de disp. art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 a apreciat instanța de fond că se impune substituirea pedepsei iar nu continuarea acesteia pentru că o astfel de modalitate nu se regăsește în această materie ci în cea privind transferarea persoanelor condamnate în temeiul art. 149 din Legea nr. 302/2004. În urma acestei substituiri, instanța de fond a procedat la aplicarea dispozițiilor legale privind cumulul juridic al pedepselor și nu cel aritmetic potrivit dispozițiilor din legislația penală moldovenească. Apreciază prima instanță că Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, nu este incidentă în cauză întrucât se solicită recunoașterea unei hotărâri penale străine pentru care, potrivit art. 10 pct. 1 din Convenția Europeană de la Haga, executarea hotărârii se face potrivit legislației statului solicitant.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul înlocuirii cumulului aritmetic cu cel juridic sens în care solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri de menținere a cumulului aritmetic conform legislației penale din republica Moldova. Critica adusă este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază Înalta Curte că recursul declarat de parchet este întemeiat astfel încât urmează să-l admită ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte consideră că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală întrucât, în mod greșit a dispus substituirea pedepsei rezultante aplicată persoanei transferabile G.I., ignorând în acest mod dispozițiile legale incidente în cauză.

În analiza motivelor de recurs invocate de către Parchet, Înalta Curte va expune dispozițiile legale avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției: - art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 - instanța ascultând concluziile procurorului și declarațiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române: - art. 10 pct. 1 din Convenția Europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive adoptată la Haga la 28 mai 1970; - executarea este guvernată de legea statului solicitat și numai acest stat este competent să ia toate hotărârile corespunzătoare, îndeosebi în ceea ce privește eliberarea condiționată; - art. 44 pct. 1 din Convenție - când cererea de executare este primită, judecătorul va substitui sancțiunii privative de libertate pronunțate de statul solicitant o sancțiune prevăzută de propria sa lege pentru aceeași faptă.

Această sancțiune poate, în limitele indicate la parag. 2, să fie de altă natură sau durată decât cea pronunțată în statul solicitant. Dacă această din urmă sancțiune este mai mică decât minimul pe care legea statului solicitat îl îngăduie a fi pronunțat, judecătorul nu va fi legat de acest minim și va aplica o sancțiune corespunzătoare sancțiunii pronunțate de statul solicitant. - art. 44 pct. 2 din Convenție - când stabilește sancțiunea, judecătorul nu poate agrava situația penală a condamnatului rezultată din hotărârea pronunțată în statul solicitant. Obiectul cauzei dedus judecății îl constituie cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de recunoaștere a efectelor sentinței penale pronunțată la data de 7 noiembrie 2011 de Judecătoria Soroca - Republica Moldova, prin care numitul G.I.

a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 217 alin. (2), având corespondent în legislația română în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și la 9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 217 1 alin. (4) lit. d), având corespondent în legislația română în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dispunându-se ca acesta să execute în final 10 ani închisoare în regimul unui penitenciar de tip închis. Procedând la soluționarea cauzei, instanța de fond, în baza disp. art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 a recunoscut efectele sentinței penale și a dispus substituirea pedepselor neexecutate de 1 an închisoare și respectiv 9 ani închisoare în pedepsele de 1 an închisoare corespunzător infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și respectiv 9 ani închisoare corespunzător infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Ulterior, instanța de fond a efectuat cumulului juridic și a stabilit că numitul G.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 10 pct. 1 din Convenția de la Haga. A reținut de asemenea instanța de fond că Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu este aplicabilă în cauză întrucât se referă la conversiunea pedepsei și nu la recunoașterea unei hotărâri penale. Înalta Curte apreciază că în mod greșit instanța de fond a dispus substituirea pedepselor neexecutate cât timp nici o dispoziție normativă nu o îndrituia să procedeze în acest mod.

Substituirea sancțiunii privative de libertate pronunțată de instanțele de judecată, ale statului solicitant, conform art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 și art. 44 pct. 1 și 2 din Convenția de la Haga, se dispune numai în cazul în care pedepsele aplicate prin hotărârea penală străină sunt incompatibile sub aspectul naturii și duratei cu legislația penală română. De asemenea, dispozițiile legale sus-menționate, referitoare la substituire, sunt incidente și în cazul incompatibilității pedepsei rezultante cu legislația penală română, respectiv cu disp. art. 34 alin. (2) C. pen., potrivit cărora pedeapsa rezultantă nu poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiuni concurente.

Reține Înalta Curte că nici una din aceste situații de incompatibilitate nu se regăsește în cauza dedusă judecății astfel încât instanța de fond să fie obligată să procedeze la substituirea pedepselor neexecutate cât timp pedepsele de 9 ani închisoare și respectiv, 1 an închisoare aplicare de autoritățile judiciare din Republica Moldova corespund atât sub aspectul naturii cât și sub aspectul cuantumului cu sancțiunile penale reglementate de Legea nr. 143/2000. Mai mult decât atât pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare stabilită de statul solicitant nu depășește totalul celor două pedepse, fapt pentru care, reține Înalta Curte, că dispozițiile art. 34 alin. (2) C. pen. au fost respectate în totalitate.

Dispozițiile art. 10 pct. 1 din Convenția de la Haga, invocate de instanța de fond în susținerea soluției pronunțate, nu sunt incidente în cauză întrucât, acest text de lege este aplicabil fazei de executare a pedepsei, fază ce este guvernată în mod indubitabil de legislația statului solicitat. Este adevărat că Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii privește conversiunea condamnării însă nu trebuie să omitem că și în cazul acestei proceduri judiciare instanța învestită cu soluționarea unei astfel de cereri se pronunță cu prioritate asupra recunoașterii hotărârii pronunțate de statul solicitant pentru a putea să producă efecte pe teritoriul statului solicitat, în sensul de a putea fi pusă în executare.

Ca atare, și din acest punct de vedere, luând în considerate dispozițiile Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii potrivit cărora în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să se observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante, pe calea cumulului aritmetic dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român, instanța de fond nu putea să modifice modul de stabilire a pedepsei rezultante.

Mai mult decât atât, prin cererea adresată de autoritățile judiciare din Republica Moldova autorităților competente din România, se solicită recunoașterea și punerea în aplicare a sentinței de condamnare a numitului G.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, ori și din această perspectivă, având în vedere solicitarea autorităților străine, instanța de fond nu putea să modifice pedeapsa aplicată de statul străin. Pentru toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită recursul parchetului, va casa în parte sentința atacată și în rejudecare va înlătura dispoziție de substituire a pedepselor neexecutate și va dispune ca persoana solicitată să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 263 din 24 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana transferabilă G.I. Casează în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond: Înlătură dispoziția de substituire a pedepselor neexecutate și dispune ca persoana solicitată să execute pedeapsa de 10 ani închisoare în regimul unui penitenciar de tip închis astfel cum a fost recunoscută prin sentința penală atacată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2013. Procesat de GGC - NN