ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București la data de 03 iulie 2013 sub nr. 1097/2/2013, condamnatul N.P. a

contestat executarea pedepsei închisorii de 10 ani 4 luni și 25 zile închisoare

și 18.000 euro amendă, pronunțată prin Sentința penală nr. 205/F din 17 mai

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul

nr. 2135/2/2012.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 158 și 159

din Legea nr. 302/2004 privind conversiunea condamnării, deoarece executarea

pedepsei este guvernată de legea statului de executare.

De asemenea, a

considerat că sunt aplicabile și dispozițiile art. 449 C. proc. pen.,

coroborate cu art. 159 din Legea nr. 302/2004 deoarece sunt îndeplinite cele

trei situații și anume: concursul de infracțiuni, art. 33 și 34 C. pen.;

recidiva, art. 37 C. pen., acte materiale care intră în conținutul aceleași

infracțiuni.

În acest sens, a

invocat Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin care s-a arătat ca legea română, privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală, permite adaptarea pedepsei în

vederea executării acesteia în România prin hotărâre judecătorească, ori de

câte ori instanța constată că felul pedepsei privative de libertate, aplicate

de statul de condamnare, sau durata pedepsei, este incompatibilă cu legislația

română.

Or, prin ordonanța de

cumulare aritmetică a celor patru pedepse, nr. SIEP 796/2010 emisă la 11

octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma, s-a dispus ca

N.P. să execute 12 ani și 10 luni închisoare precum și 18.000 euro amendă.

Îndeplinirea celor

trei condiții expres stipulate de art. 146 din Legea nr. 302/2004 rezultă, în

opinia petentului, din analiza faptelor săvârșite, momentul și perioada

acestora, precum și legătura de cauzalitate.

Faptele au fost

săvârșite în perioada 27 martie 2004 la 02 aprilie 2004, pentru care s-a dispus

condamnare sa la 2 ani închisoare și faptele săvârșite în perioada septembrie -

octombrie 2005 pentru care a fost condamnat la 10 ani închisoare, sunt

concurente și sunt, de asemenea, acte infracționale, care intră în conținutul

aceleași infracțiuni.

De asemenea, fapta

infracțională săvârșită în perioada 04 octombrie 2005 prin care a fost

condamnat la 5 luni închisoare și cea săvârșită în perioada 26 martie 2008 prin

care a fost condamnat tot la 5 luni închisoare sunt acte infracționale ce intră

în conținutul aceleași infracțiuni.

Interpretând

"lato-senso" faptele, contestatorul a arătat că sunt îndeplinite și

condițiile art. 37 C. pen.

Pentru considerentele

mai sus expuse, s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 449 C.

proc. pen., deoarece sunt îndeplinite condițiile reglementate de acest text

legal, fiindcă petentul a fost condamnat definitiv, prin patru hotărâri

diferite, pentru mai multe infracțiuni.

S-a solicitat

schimbarea condamnării de 12 ani și 10 luni închisoare (stabilită de statul de

condamnare prin cumulul aritmetic) în pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani

închisoare, rezultată din cumulul juridic prevăzut de legislația română.

În baza art. 88 și 89

C. pen., s-a solicitat deducerea din pedeapsa de 10 ani închisoare, rezultantă

a cumulului juridic, a pedepselor de 2 ani, 1 luna și 18 zile, executate prin

sentințele penale din 18 februarie 2005, 18 octombrie 2005 și 28 martie 2008.

De asemenea, s-a mai

solicitat, deducerea din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința

din 08 februarie 2010, a 270 de zile de detenție executate din 04 aprilie 2008

la data de 03 aprilie 2011, perioadă ce a fost dispusă pentru eliberarea

anticipată, conform Ordonanței nr. 1.591 RDO, emisă de biroul de supraveghere

din Pescara și a trimis ordinul de eliberare nr. 796/2010 de către Procurorul

General, institutului de detenție din Lanciano, Villa Stanazzo, N212/A.

Condamnatul a

solicitat, totodată, emiterea unui nou mandat de executare care să cuprindă

executarea pedepsei rezultantă din contopirea pedepselor aplicate de către

statul italian.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe prevederile art. 449 C. proc. pen. coroborate cu art. 157,

159 din Legea nr. 302/2004 și pe prevederile Convenției Europene, în materie.

Prin Sentința penală

nr. 60/F din 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare

formulată de condamnatul N.P., împotriva Sentinței penale nr. 205/F din data de

17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 2135/2/2010.

În esență, s-a

reținut că prin Sentința penală nr. 205 din 17 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin nerecurare, instanța a

optat pentru continuarea executării pedepsei, în cauză nefiind vorba de vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare, astfel cum prevede art. 461 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește

solicitarea contestatorului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a

perioadei de detenție cuprinsă între 04 aprilie 2008 - 03 aprilie 2011,

perioadă ce a fost dispusă pentru eliberarea anticipată conform Ordonanței nr.

1591 RDO, emisă de biroul de supraveghere din Pescara, Curtea a constatat că

este neîntemeiată în condițiile în care prin sentința penală de recunoaștere și

transfer s-a dispus deducerea prevenției de la 04 aprilie 2008 la zi.

Totodată, stabilirea

unei alte date de eliberare anticipată anterioară datei la care pedeapsa se

consideră executată, de către autoritățile italiene, nu este opozabilă

autorităților române, în cauză urmând a fi aplicabile dispozițiile legii române

privind liberarea condiționată.

Prin Decizia penală

nr. 1.780 din 24 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a fost admis recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva

Sentinței penale nr. 60/F din 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, a fost casată sentința penală și s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, pe motiv că această

hotărâre nu este motivată, situație ce face imposibilă analizarea legalității

și temeiniciei acesteia în raport de motivele de recurs invocate.

Rejudecând cauza după

casare, instanța de fond, constatând că este învestită cu soluționarea unei

cereri de conversiune a pedepsei, întemeiată pe dispozițiile art. 159 alin. (1)

din Legea 302/2004 republicată, reține următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a

II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2012, a fost admisă sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea sentințelor

penale prin care a fost condamnat N.P. după cum urmează:

din 18 februarie 2005 pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare

din cadrul Tribunalului din Roma definitivă la data de 21 martie 2005 prin care

a fost condamnat la 2 ani închisoare și 600 de euro amendă, precum și

interzicerea drepturilor de a nu desfășura niciun fel de activitate în cadrul

instituțiilor de stat pe o perioadă de 2 ani, respectiv interzicerea

drepturilor de a nu desfășura niciun fel de activitate în cadrul tutelei și

curatelei pe o perioadă de 2 ani;

din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de

17 mai 2006 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare;

din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 29

ianuarie 2009 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare;

din 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Roma definitivă

la data de 23 septembrie 2010 prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare

și 18.000 de euro amendă, precum și interzicerea drepturilor de a profesa în

cadrul instituțiilor de stat pe perioada deținerii în regim privativ de libertate

cât și pentru totdeauna; ordonanța de cumulare a pedepselor nr. SIEP 796/2010

emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma

prin care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin Sentința

penală din 18 februarie 2005 pronunțată de judecătorul pentru Cercetări

Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, Sentința penală din 08 octombrie

2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, Sentința penală din 28 martie 2008 a

Tribunalului Monocratic din Roma și Sentința penală din 18 februarie 2010

pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Roma, stabilindu-se ca acesta să

execute pedeapsa cumulată de 12 ani și 10 luni închisoare, 18.600 de euro

amendă, interzicerea de a profesa în cadrul instituțiilor publice pe o perioadă

de 2 ani, interzicerea de a profesa în cadrul tutelei și curatelei pe o

perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa pentru totdeauna în cadrul

instituțiilor de stat și pe perioada executării pedepsei.

S-a dispus

transferarea condamnatului N.P. în vederea executării într-un penitenciar din

România a pedepselor de 12 ani și 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă,

interzicerea dreptului de a profesa în cadrul instituțiilor publice, prev. de

art. 64 lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului de a

profesa în cadrul tutelei și curatelei, prev. de art. 64 lit. e) C. pen., pe o

perioadă de 2 ani și interzicerea dreptului de a profesa pentru totdeauna în

cadrul instituțiilor de stat și pe perioada executării pedepsei, prev. de art.

64 lit. b) C. pen.

A fost dedusă din

pedeapsa rezultantă de 12 ani și 10 luni închisoare perioada executată de la

data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni și 13 zile), de la

12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni și 18 zile) și de la 26 martie 2008 la

28 martie 2008 (3 zile).

S-a constatat că la

data de 30 iunie 2008 Tribunalul Monocratic din Roma a aplicat amnistia

prevăzută de Legea nr. 241/2006 asupra pedepsei de 3 luni și 15 zile

închisoare, reprezentând restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 5 luni

închisoare aplicată prin Sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului

Monocratic din Roma.

S-a constatat că

asupra restului de pedeapsă de 1 lună și 15 zile închisoare din sentința penală

din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma (pedeapsă executată în

perioada 03 octombrie 2005 - 17 noiembrie 2005) și a pedepsei amenzii de 600 de

euro din Sentința penală din 18 februarie 2005 pronunțată de Judecătorul pentru

Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma sunt incidente

dispozițiile legii de amnistie a statului italian nr. 241 din data de 31 iulie

2006.

Totodată, s-a

stabilit că pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P. o mai are de

executat este de 10 ani, 4 luni și 25 zile de închisoare și 18.000 euro amendă.

S-a constatat că data

începerii executării pedepsei mai sus specificate este 04 aprilie 2008 și-a

dedus perioada executată de la 4 aprilie 2008 la zi.

Onorariul avocatului

din oficiu în cuantum de 320 lei a fost suportat din fondurile Ministerului

Justiției.

Prima instanță a

constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 159 alin. (1) din

Legea 302/2004 republicată.

Totodată, având în

vedere Decizia în interesul legii nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți

de Casație, Secțiile Unite, prima instanță a constatat că în speță, atât felul

pedepsei cu închisoarea la care petentul a fost condamnat în Italia, cât și

durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română.

De asemenea, prin

Sentința penală 205/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, a fost dedusă corect perioada deja executată de condamnat, de la data

de la 4 aprilie 2008 și până la zi, conform actelor comunicate de autoritățile

judiciare italiene.

În ceea ce privește

solicitarea petentului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei ce

a fost dispusă de către autoritățile italiene pentru eliberarea anticipată,

aceste aspecte pot fi luate în considerare doar la calculul fracției pe care

acesta trebuie să o execute, ca și condiție prealabilă la examinarea unei

cereri de liberare condiționată.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs contestatorul N.P.

A solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, admiterea contestației la

executare, schimbarea cumulului pedepselor aplicate de statul de condamnare și

contopirea acestora, deoarece faptele sunt concurente și deducerea din pedeapsa

stabilită prin Sentința penală 205/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, a unui număr de 360 de zile, care reprezintă

perioada pe care acesta a executat-o prin efectuarea de zile muncă în timpul

încarcerării sale-în statul de condamnare.

În susținerea

recursului, condamnatul N.P. a arătat că înțelege să conteste executarea

pedepsei închisorii de 10 ani, 4 luni și 25 zile închisoare și 18.000 euro

amendă, pronunțată prin Sentința penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. 2135/2/2012,

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Legea nr.

302/2004 privind conversiunea condamnării, deoarece executarea pedepsei este

guvernată de legea statului de executare.

Examinând hotărârea

atacată în raport de motivele invocate de contestatorul condamnat, precum și

din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arătat în continuare:

Potrivit art. 449

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o pedeapsă definitiv aplicată poate fi

modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei

alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită, existența unui

concurs de infracțiuni.

Din examinarea

actelor dosarului rezultă că instanțele italiene au dispus condamnarea

contestatorului N.P. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare în

baza sentinței penale din 18 februarie 2005, rămasă definitivă la 21 martie

2005, pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul

Tribunalului din Roma, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare a normelor

privitoare la imigrația clandestină, prev. de art. 110 C. pen. italian și art.

12 din Decretul-Lege nr. 286/98 și exploatarea activității de prostituție,

prev. de art. 3 și 4 din Legea nr. 75/58 și art. 600 bis C. pen. italian, cu

aplic. art. 81 C. pen. italian, constând în aceea că în perioada 27 martie - 02

aprilie 2004 a obligat prin constrângere mai multe părți vătămate, inclusiv o

minoră, să practice prostituția.

- 5 luni închisoare,

pronunțată prin Sentința din data de 08 octombrie 2005 a Tribunalului

Monocratic din Roma, rămasă definitivă la 17 mai 2006, numitul N.P. a fost

condamnat pentru săvârșire a infracțiunii de opunere a rezistenței față de

funcționarii publici, prev. de art. 337 C. pen. italian, reținându-se că la

data de 04 octombrie 2005 l-a amenințat și a încercat să îl lovească cu un

autovehicul pe un ofițer de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de

serviciu.

- 5 luni închisoare,

stabilită prin Sentința din data de 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic

din Roma, rămasă definitivă la 29 ianuarie 2009, numitul N.P. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunilor de opunere a rezistenței față de funcționarii

publici și leziuni corporale, art. 337 C. pen. italian, art. 582 și art. 585 C.

pen. italian, constând în aceea că la data de 26 martie 2008 cu ocazia

depistării sale de către organele de poliție, a lovit un ofițer de poliție

cauzându-i leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 7 zile

de îngrijiri medicale.

- 10 ani închisoare

și 18.000 euro amendă, dispusă prin sentința emisă la data de 18 februarie 2010

de Curtea cu Juri de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 23 septembrie

2010, numitul N.P. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de

proxenetism în dauna minorilor și viol agravat, prev. de art. 600 bis, art. 600

sexies alin. (3), art. 609 bis, art. 609 ter nr. 4 și art. 609 septies nr. 4

din C. pen. italian, reținându-se că prin constrângere fizică și psihică a

întreținut relații sexuale cu o parte vătămată minoră, iar în perioada

septembrie - octombrie 2005 a obligat-o să practice prostituția.

Pedepsele aplicate

condamnatului prin hotărârile mai sus-menționate, pentru infracțiuni

concurente, au fost cumulate prin ordonanța nr. SIBP 796/2010 emisă la 11 octombrie

2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma, rezultând pedeapsa de 12

ani și 10 luni închisoare și 18 000 euro amendă, stabilită spre executare de

către autoritățile judiciare italiene și recunoscută ca atare de către instanța

judecătorească română, la momentul când a fost dispusă transferarea

contestatorului condamnat N.P. într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării acesteia, sub rezerva respectării felului pedepsei și a

duratei condamnării.

Totodată, se reține

că, în faza de executare, ulterioară realizării transferului condamnatului

N.P., nu s-a mai constatat existența vreunei hotărâri definitive distincte de

condamnare pentru alte infracțiuni concurente, ceea ce face inaplicabile

dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportate la cele ale

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte,

prin hotărârea împotriva căreia condamnatul a formulat contestație la

executare, s-a constatat că asupra restului de pedeapsă de 1 lună și 15 zile

închisoare din Sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic

din Roma (pedeapsă executată în perioada 03 octombrie 2005 - 17 noiembrie 2005)

și a pedepsei amenzii de 600 de euro din Sentința penală din 18 februarie 2005

pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului

din Roma sunt incidente dispozițiile legii de amnistie a statului italian nr.

241 din data de 31 iulie 2006, stabilindu-se că pedeapsa principală finală pe

care condamnatul N.P. o mai are de executat este de 10 ani, 4 luni și 25 zile

de închisoare și 18.000 euro amendă.

Potrivit art. 159

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, schimbarea condamnării, prin

conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc

numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este

incompatibilă cu legislația română.

Procedura de aplicare

a conversiunii condamnării se aplică tuturor persoanelor aflate în situația

reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau

discriminări pe considerente arbitrare. Prin urmare, câtă vreme cetățeanul

român condamnat în străinătate pentru una sau mai multe infracțiuni săvârșite

pe teritoriul acelui stat nu se află în aceeași situație juridică cu cetățeanul

român condamnat pentru una sau mai multe infracțiuni săvârșite pe teritoriul

României, atunci nici tratamentul juridic aplicat nu poate fi identic,

diferența situațiilor în care ei se află constituind o justificare obiectivă și

rezonabilă pentru aceasta.

De altfel, diversitatea

pedepselor privative de libertate reglementate de legislațiile statelor care

dispun condamnarea a impus reglementarea competenței instanței statului de

executare de a adapta pedeapsa privativă de libertate în scopul de a face

posibilă executarea ei. Aceasta înseamnă că prevederile referitoare la

conversiunea condamnării au în vedere explicit și exclusiv incompatibilitatea

duratei pedepsei rezultate cu legislația română, și nu incompatibilitatea

dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante

pentru un concurs de infracțiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie

sistemul cumulului juridic.

Prin urmare, dacă

pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu

legislația statului de condamnare, instanța nu poate înlocui cumulul aritmetic

cu regulile cumulului juridic stabilite în C. pen. român. În caz contrar, s-ar

nesocoti principiul referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale.

Înalta Curte constată

însă că, în cauză, atât felul pedepsei aplicate, aceea cu închisoarea, cât și

durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română, astfel că nu se poate

dispune modificarea acesteia.

Este adevărat că

persoanei condamnate i-a fost stabilită o pedeapsă totală de 12 ani 10 luni ani

închisoare și 18.000 euro amendă, aplicându-se cumulul aritmetic al pedepselor,

potrivit legii penale italiene, însă aceasta nu depășește maximul general

prevăzut de legea română, acela de 30 de ani.

Înalta Curte, are în

vedere în acest sens și dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 23/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, potrivit căreia,

aplicarea de către instanța de condamnare a cumulului aritmetic reglementat de

legea străină nu presupune automat o modificare a pedepsei totale aplicate

condamnatului de către instanța română de executare, ci numai în măsura în care

maximul general prevăzut de legea română este depășit, căci, în caz contrar,

s-ar ajunge la situația în care, în orice cauză în care s-a făcut aplicarea

acestei instituții juridice, să fie obligatorie modificarea pedepsei, lucru de

neacceptat în condițiile în care Legea nr. 302/2004 permite instanței să opteze

fie pentru continuarea executării pedepsei, fie pentru modificarea acesteia

prin conversiune.

În condițiile în care

maximul general de 30 de ani prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. nu este

depășit în cauză, iar condamnatul a optat deja pentru continuarea executării

pedepsei și respectarea felului și duratei acesteia, într-un penitenciar din

România, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune

conversiunea condamnării.

În speță, Curtea

constată că atât felul pedepsei cu închisoarea la care petentul a fost

condamnat în Italia, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația

română.

De asemenea, prin

Sentința penală 205/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, a fost dedusă corect perioada deja executată de condamnat în Italia

perioada, începând cu data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8

luni și 13 zile), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni și 18 zile) și

de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile), conform actelor comunicate de

autoritățile judiciare italiene.

În ceea ce privește

solicitarea petentului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei ce

a fost dispusă de către autoritățile italiene pentru eliberarea anticipată,

aceste aspecte pot fi luate în considerare doar la calculul fracției pe care

acesta trebuie să o execute, ca și condiție prealabilă la examinarea unei cereri

de liberare condiționată.

Față de aspectele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorul condamnat N.P.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 520

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva Sentinței penale nr.

329/F din 30 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 28 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - AM