ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2014

Asupra recursului de față, În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 03 iulie 2013 sub nr. 1097/2/2013, condamnatul N.P. a contestat executarea pedepsei închisorii de 10 ani 4 luni și 25 zile închisoare și 18.000 euro amendă, pronunțată prin Sentința penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2012. În motivarea cererii, petentul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Legea nr. 302/2004 privind conversiunea condamnării, deoarece executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare. De asemenea, a considerat că sunt aplicabile și dispozițiile art. 449 C. proc.

pen., coroborate cu art. 159 din Legea nr. 302/2004 deoarece sunt îndeplinite cele trei situații și anume: concursul de infracțiuni, art. 33 și 34 C. pen.; recidiva, art. 37 C. pen., acte materiale care intră în conținutul aceleași infracțiuni. În acest sens, a invocat Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a arătat ca legea română, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanța constată că felul pedepsei privative de libertate, aplicate de statul de condamnare, sau durata pedepsei, este incompatibilă cu legislația română.

Or, prin ordonanța de cumulare aritmetică a celor patru pedepse, nr. SIEP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma, s-a dispus ca N.P. să execute 12 ani și 10 luni închisoare precum și 18.000 euro amendă. Îndeplinirea celor trei condiții expres stipulate de art. 146 din Legea nr. 302/2004 rezultă, în opinia petentului, din analiza faptelor săvârșite, momentul și perioada acestora, precum și legătura de cauzalitate. Faptele au fost săvârșite în perioada 27 martie 2004 la 02 aprilie 2004, pentru care s-a dispus condamnare sa la 2 ani închisoare și faptele săvârșite în perioada septembrie - octombrie 2005 pentru care a fost condamnat la 10 ani închisoare, sunt concurente și sunt, de asemenea, acte infracționale, care intră în conținutul aceleași infracțiuni.

De asemenea, fapta infracțională săvârșită în perioada 04 octombrie 2005 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare și cea săvârșită în perioada 26 martie 2008 prin care a fost condamnat tot la 5 luni închisoare sunt acte infracționale ce intră în conținutul aceleași infracțiuni. Interpretând "lato-senso" faptele, contestatorul a arătat că sunt îndeplinite și condițiile art. 37 C. pen. Pentru considerentele mai sus expuse, s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 449 C. proc. pen., deoarece sunt îndeplinite condițiile reglementate de acest text legal, fiindcă petentul a fost condamnat definitiv, prin patru hotărâri diferite, pentru mai multe infracțiuni. S-a solicitat schimbarea condamnării de 12 ani și 10 luni închisoare (stabilită de statul de condamnare prin cumulul aritmetic) în pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, rezultată din cumulul juridic prevăzut de legislația română.

În baza art. 88 și 89 C. pen., s-a solicitat deducerea din pedeapsa de 10 ani închisoare, rezultantă a cumulului juridic, a pedepselor de 2 ani, 1 luna și 18 zile, executate prin sentințele penale din 18 februarie 2005, 18 octombrie 2005 și 28 martie 2008. De asemenea, s-a mai solicitat, deducerea din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința din 08 februarie 2010, a 270 de zile de detenție executate din 04 aprilie 2008 la data de 03 aprilie 2011, perioadă ce a fost dispusă pentru eliberarea anticipată, conform Ordonanței nr. 1.591 RDO, emisă de biroul de supraveghere din Pescara și a trimis ordinul de eliberare nr. 796/2010 de către Procurorul General, institutului de detenție din Lanciano, Villa Stanazzo, N212/A.

Condamnatul a solicitat, totodată, emiterea unui nou mandat de executare care să cuprindă executarea pedepsei rezultantă din contopirea pedepselor aplicate de către statul italian. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 449 C. proc. pen. coroborate cu art. 157, 159 din Legea nr. 302/2004 și pe prevederile Convenției Europene, în materie. Prin Sentința penală nr. 60/F din 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul N.P., împotriva Sentinței penale nr. 205/F din data de 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2010.

În esență, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 205 din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin nerecurare, instanța a optat pentru continuarea executării pedepsei, în cauză nefiind vorba de vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevede art. 461 lit. c) C. proc. pen. În ceea ce privește solicitarea contestatorului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei de detenție cuprinsă între 04 aprilie 2008 - 03 aprilie 2011, perioadă ce a fost dispusă pentru eliberarea anticipată conform Ordonanței nr. 1591 RDO, emisă de biroul de supraveghere din Pescara, Curtea a constatat că este neîntemeiată în condițiile în care prin sentința penală de recunoaștere și transfer s-a dispus deducerea prevenției de la 04 aprilie 2008 la zi.

Totodată, stabilirea unei alte date de eliberare anticipată anterioară datei la care pedeapsa se consideră executată, de către autoritățile italiene, nu este opozabilă autorităților române, în cauză urmând a fi aplicabile dispozițiile legii române privind liberarea condiționată. Prin Decizia penală nr. 1.780 din 24 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva Sentinței penale nr. 60/F din 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost casată sentința penală și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, pe motiv că această hotărâre nu este motivată, situație ce face imposibilă analizarea legalității și temeiniciei acesteia în raport de motivele de recurs invocate.

Rejudecând cauza după casare, instanța de fond, constatând că este învestită cu soluționarea unei cereri de conversiune a pedepsei, întemeiată pe dispozițiile art. 159 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2012, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea sentințelor penale prin care a fost condamnat N.P.

după cum urmează: 1. Sentința penală din 18 februarie 2005 pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma definitivă la data de 21 martie 2005 prin care a fost condamnat la 2 ani închisoare și 600 de euro amendă, precum și interzicerea drepturilor de a nu desfășura niciun fel de activitate în cadrul instituțiilor de stat pe o perioadă de 2 ani, respectiv interzicerea drepturilor de a nu desfășura niciun fel de activitate în cadrul tutelei și curatelei pe o perioadă de 2 ani; 2. Sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 17 mai 2006 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare; 3. Sentința penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 29 ianuarie 2009 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare; 4. Sentința penală din 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Roma definitivă la data de 23 septembrie 2010 prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare și 18.000 de euro amendă, precum și interzicerea drepturilor de a profesa în cadrul instituțiilor de stat pe perioada deținerii în regim privativ de libertate cât și pentru totdeauna;

ordonanța de cumulare a pedepselor nr. SIEP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma prin care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin Sentința penală din 18 februarie 2005 pronunțată de judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, Sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, Sentința penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma și Sentința penală din 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Roma, stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cumulată de 12 ani și 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă, interzicerea de a profesa în cadrul instituțiilor publice pe o perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa în cadrul tutelei și curatelei pe o perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa pentru totdeauna în cadrul instituțiilor de stat și pe perioada executării pedepsei.

S-a dispus transferarea condamnatului N.P. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepselor de 12 ani și 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă, interzicerea dreptului de a profesa în cadrul instituțiilor publice, prev. de art. 64 lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului de a profesa în cadrul tutelei și curatelei, prev. de art. 64 lit. e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și interzicerea dreptului de a profesa pentru totdeauna în cadrul instituțiilor de stat și pe perioada executării pedepsei, prev. de art. 64 lit. b) C. pen. A fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 12 ani și 10 luni închisoare perioada executată de la data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni și 13 zile), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni și 18 zile) și de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile).

S-a constatat că la data de 30 iunie 2008 Tribunalul Monocratic din Roma a aplicat amnistia prevăzută de Legea nr. 241/2006 asupra pedepsei de 3 luni și 15 zile închisoare, reprezentând restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma. S-a constatat că asupra restului de pedeapsă de 1 lună și 15 zile închisoare din sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma (pedeapsă executată în perioada 03 octombrie 2005 - 17 noiembrie 2005) și a pedepsei amenzii de 600 de euro din Sentința penală din 18 februarie 2005 pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma sunt incidente dispozițiile legii de amnistie a statului italian nr. 241 din data de 31 iulie 2006. Totodată, s-a stabilit că pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P.

o mai are de executat este de 10 ani, 4 luni și 25 zile de închisoare și 18.000 euro amendă. S-a constatat că data începerii executării pedepsei mai sus specificate este 04 aprilie 2008 și-a dedus perioada executată de la 4 aprilie 2008 la zi. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 320 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției. Prima instanță a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 159 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată. Totodată, având în vedere Decizia în interesul legii nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație, Secțiile Unite, prima instanță a constatat că în speță, atât felul pedepsei cu închisoarea la care petentul a fost condamnat în Italia, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română.

De asemenea, prin Sentința penală 205/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost dedusă corect perioada deja executată de condamnat, de la data de la 4 aprilie 2008 și până la zi, conform actelor comunicate de autoritățile judiciare italiene. În ceea ce privește solicitarea petentului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei ce a fost dispusă de către autoritățile italiene pentru eliberarea anticipată, aceste aspecte pot fi luate în considerare doar la calculul fracției pe care acesta trebuie să o execute, ca și condiție prealabilă la examinarea unei cereri de liberare condiționată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatorul N.P.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, admiterea contestației la executare, schimbarea cumulului pedepselor aplicate de statul de condamnare și contopirea acestora, deoarece faptele sunt concurente și deducerea din pedeapsa stabilită prin Sentința penală 205/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a unui număr de 360 de zile, care reprezintă perioada pe care acesta a executat-o prin efectuarea de zile muncă în timpul încarcerării sale-în statul de condamnare. În susținerea recursului, condamnatul N.P.

a arătat că înțelege să conteste executarea pedepsei închisorii de 10 ani, 4 luni și 25 zile închisoare și 18.000 euro amendă, pronunțată prin Sentința penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. 2135/2/2012, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Legea nr. 302/2004 privind conversiunea condamnării, deoarece executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare. Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate de contestatorul condamnat, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare: Potrivit art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., o pedeapsă definitiv aplicată poate fi modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită, existența unui concurs de infracțiuni. Din examinarea actelor dosarului rezultă că instanțele italiene au dispus condamnarea contestatorului N.P. la următoarele pedepse: - 2 ani închisoare în baza sentinței penale din 18 februarie 2005, rămasă definitivă la 21 martie 2005, pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare a normelor privitoare la imigrația clandestină, prev. de art. 110 C. pen. italian și art. 12 din Decretul-Lege nr. 286/98 și exploatarea activității de prostituție, prev. de art. 3 și 4 din Legea nr. 75/58 și art. 600 bis C. pen.

italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian, constând în aceea că în perioada 27 martie - 02 aprilie 2004 a obligat prin constrângere mai multe părți vătămate, inclusiv o minoră, să practice prostituția. - 5 luni închisoare, pronunțată prin Sentința din data de 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, rămasă definitivă la 17 mai 2006, numitul N.P. a fost condamnat pentru săvârșire a infracțiunii de opunere a rezistenței față de funcționarii publici, prev. de art. 337 C. pen. italian, reținându-se că la data de 04 octombrie 2005 l-a amenințat și a încercat să îl lovească cu un autovehicul pe un ofițer de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. - 5 luni închisoare, stabilită prin Sentința din data de 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma, rămasă definitivă la 29 ianuarie 2009, numitul N.P.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de opunere a rezistenței față de funcționarii publici și leziuni corporale, art. 337 C. pen. italian, art. 582 și art. 585 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 26 martie 2008 cu ocazia depistării sale de către organele de poliție, a lovit un ofițer de poliție cauzându-i leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 7 zile de îngrijiri medicale. - 10 ani închisoare și 18.000 euro amendă, dispusă prin sentința emisă la data de 18 februarie 2010 de Curtea cu Juri de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 23 septembrie 2010, numitul N.P. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism în dauna minorilor și viol agravat, prev. de art. 600 bis, art. 600 sexies alin. (3), art. 609 bis, art. 609 ter nr. 4 și art. 609 septies nr. 4 din C. pen.

italian, reținându-se că prin constrângere fizică și psihică a întreținut relații sexuale cu o parte vătămată minoră, iar în perioada septembrie - octombrie 2005 a obligat-o să practice prostituția. Pedepsele aplicate condamnatului prin hotărârile mai sus-menționate, pentru infracțiuni concurente, au fost cumulate prin ordonanța nr. SIBP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma, rezultând pedeapsa de 12 ani și 10 luni închisoare și 18 000 euro amendă, stabilită spre executare de către autoritățile judiciare italiene și recunoscută ca atare de către instanța judecătorească română, la momentul când a fost dispusă transferarea contestatorului condamnat N.P.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării acesteia, sub rezerva respectării felului pedepsei și a duratei condamnării. Totodată, se reține că, în faza de executare, ulterioară realizării transferului condamnatului N.P., nu s-a mai constatat existența vreunei hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracțiuni concurente, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportate la cele ale art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, prin hotărârea împotriva căreia condamnatul a formulat contestație la executare, s-a constatat că asupra restului de pedeapsă de 1 lună și 15 zile închisoare din Sentința penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma (pedeapsă executată în perioada 03 octombrie 2005 - 17 noiembrie 2005) și a pedepsei amenzii de 600 de euro din Sentința penală din 18 februarie 2005 pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma sunt incidente dispozițiile legii de amnistie a statului italian nr. 241 din data de 31 iulie 2006, stabilindu-se că pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P. o mai are de executat este de 10 ani, 4 luni și 25 zile de închisoare și 18.000 euro amendă.

Potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, schimbarea condamnării, prin conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română. Procedura de aplicare a conversiunii condamnării se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Prin urmare, câtă vreme cetățeanul român condamnat în străinătate pentru una sau mai multe infracțiuni săvârșite pe teritoriul acelui stat nu se află în aceeași situație juridică cu cetățeanul român condamnat pentru una sau mai multe infracțiuni săvârșite pe teritoriul României, atunci nici tratamentul juridic aplicat nu poate fi identic, diferența situațiilor în care ei se află constituind o justificare obiectivă și rezonabilă pentru aceasta.

De altfel, diversitatea pedepselor privative de libertate reglementate de legislațiile statelor care dispun condamnarea a impus reglementarea competenței instanței statului de executare de a adapta pedeapsa privativă de libertate în scopul de a face posibilă executarea ei. Aceasta înseamnă că prevederile referitoare la conversiunea condamnării au în vedere explicit și exclusiv incompatibilitatea duratei pedepsei rezultate cu legislația română, și nu incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracțiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic. Prin urmare, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislația statului de condamnare, instanța nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumulului juridic stabilite în C. pen.

român. În caz contrar, s-ar nesocoti principiul referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale. Înalta Curte constată însă că, în cauză, atât felul pedepsei aplicate, aceea cu închisoarea, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română, astfel că nu se poate dispune modificarea acesteia. Este adevărat că persoanei condamnate i-a fost stabilită o pedeapsă totală de 12 ani 10 luni ani închisoare și 18.000 euro amendă, aplicându-se cumulul aritmetic al pedepselor, potrivit legii penale italiene, însă aceasta nu depășește maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani.

Înalta Curte, are în vedere în acest sens și dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 23/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, potrivit căreia, aplicarea de către instanța de condamnare a cumulului aritmetic reglementat de legea străină nu presupune automat o modificare a pedepsei totale aplicate condamnatului de către instanța română de executare, ci numai în măsura în care maximul general prevăzut de legea română este depășit, căci, în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care, în orice cauză în care s-a făcut aplicarea acestei instituții juridice, să fie obligatorie modificarea pedepsei, lucru de neacceptat în condițiile în care Legea nr. 302/2004 permite instanței să opteze fie pentru continuarea executării pedepsei, fie pentru modificarea acesteia prin conversiune.

În condițiile în care maximul general de 30 de ani prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. nu este depășit în cauză, iar condamnatul a optat deja pentru continuarea executării pedepsei și respectarea felului și duratei acesteia, într-un penitenciar din România, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării. În speță, Curtea constată că atât felul pedepsei cu închisoarea la care petentul a fost condamnat în Italia, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română. De asemenea, prin Sentința penală 205/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost dedusă corect perioada deja executată de condamnat în Italia perioada, începând cu data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni și 13 zile), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni și 18 zile) și de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile), conform actelor comunicate de autoritățile judiciare italiene.

În ceea ce privește solicitarea petentului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei ce a fost dispusă de către autoritățile italiene pentru eliberarea anticipată, aceste aspecte pot fi luate în considerare doar la calculul fracției pe care acesta trebuie să o execute, ca și condiție prealabilă la examinarea unei cereri de liberare condiționată. Față de aspectele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat N.P. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva Sentinței penale nr. 329/F din 30 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AM