ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2013

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 44 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4361/121/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului C.N., pentru comiterea infracțiunii luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 luni. În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat conform dispozițiilor art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) și (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului C.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și s-a dispus suspendarea executării acesteia pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii. În temeiul dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului C.N. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale relative suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 410 RON, depusă la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați și indisponibilizată la C. Bank, Sucursala Galați cu recipisa din 19 aprilie 2011 și chitanța din 19 aprilie 2011. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 3.200 RON.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A - Serviciul Teritorial Galați cu nr. 63/P/2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.N., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin același act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., față de martora cu identitate protejată Ș.M., precum și disjungerea cauzei sub aspectul săvârșirii, de către inculpatul C.N., a infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, și dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și înregistrarea separată la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați pentru continuarea cercetărilor.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare faptul că inculpatul C.N., în calitate de conferențiar universitar și prodecan la Facultatea de Științe din cadrul universității "D." Galați, în datele de 7 aprilie 2009 și 14 aprilie 2009, a pretins și a primit suma de 410 RON, echivalentul sumei de 100 euro, pentru a-i da martorei Ș.M. lucrarea de licență susținută de către studenta N. (actualmente M.) M. în sesiunea iunie 2007, al cărei îndrumător a fost inculpatul, în același timp promițând darea și a altor 30 de lucrări de licență elaborate de studenții absolvenți ai Facultății de Științe din cadrul Universității "D." Galați.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt prezentată în rechizitoriu. A constatat prima instanță că inculpatul C.N. a fost, în perioada 23 septembrie 1985 - 07 mai 2009, angajat în calitate de cadru didactic la Universitatea "D." Galați, având gradul de conferențiar universitar doctor. Acesta își desfășura activitatea în cadrul Facultății de Științe, catedra de matematică, ocupând în perioada 07 februarie 2008 - 27 aprilie 2009 și funcția de prodecan al acestei facultăți. În această calitate, inculpatul a avut ca atribuții de serviciu și îndrumarea studenților din anii terminali în activitatea de elaborare a lucrărilor de licență, ce urmau a fi susținute pentru finalizarea studiilor universitare.

Aflând că există cadre didactice universitare care oferă studenților din anii terminali lucrări de licență făcute de ei, contra unor sume de bani, un reporter de la postul de televiziune R. TV, în persoana martorei cu identitate protejată Ș.M., a accesat internetul și a telefonat mai multor profesori universitari de la universități diferite din țară, pentru a primi relații în acest sens. Martora a fost refuzată de către toți profesorii universitari abordați în scopul arătat, mai puțin de către inculpatul C.N., cadru didactic cu gradul de conferențiar universitar la Facultatea de Științe, catedra de matematică, din cadrul Universității "D." Galați și prodecan al acestei facultăți.

Martora l-a contactat telefonic pe inculpat și, sub pretextul că deține o firmă ce are un site ce se ocupă cu comercializarea lucrărilor de licență, i-a propus acestuia o întâlnire.

Prima oară martora l-a întâlnit pe inculpatul C.N. în municipiul București, în cursul lunii aprilie 2009. Cu această ocazie, i-a explicat cum funcționează site-ul firmei și acesta a fost de acord ca în schimbul unor sume de bani să-i vândă lucrări, iar ea să le posteze pe acel site pentru comercializare. Au stabilit să-i vândă mai multe lucrări de licență la prețuri cuprinse între 100 - 200 euro, în funcție de nota obținută pentru lucrarea respectivă.

Potrivit înțelegerii, după câteva zile, martora s-a întâlnit cu inculpatul C.N. în municipiul Galați, în parcul "M.", ocazie cu care acesta i-a adus o lucrare de licență, pe care i-a cerut-o ca mostră, pentru a-și da seama de calitatea lucrărilor îndrumate. Cu acest prilej martora i-a oferit inculpatului suma de 410 RON, reprezentând echivalentul a 100 euro, iar acesta i-a vândut lucrarea.

După această discuție s-au despărțit și au stabilit să păstreze legătura pentru a-i mai furniza și alte lucrări.

La scurt timp, toată această discuție care a avut loc în municipiul Galați, dar și discuția din municipiul București, au făcut obiectul unui montaj ce a constituit o știre difuzată pe postul de televiziune "R. TV". În final, martora a făcut precizarea că discuțiile purtate cu inculpatul C.N. în municipiul București și în municipiul Galați au fost înregistrate audio-video.

La data de 26 aprilie 2009 pe postul de televiziune "R. TV" în cadrul emisiunii "Ș.S.S." a fost difuzat un reportaj filmat cu camera ascunsă în care un reporter al postului de televiziune a obținut contra sumei de 410 RON, echivalentul a 100 euro, lucrarea de licență elaborată sub îndrumarea inculpatului C.N. de către martora M. (fostă N.) M., care a absolvit Facultatea de Științe din cadrul Universității "D." Galați în sesiunea iunie 2007, fiind licențiată în matematică-informatică. Obiectul acestui reportaj televizat a fost reluat și în reportajul scris intitulat "Licențe la tarabă", publicat în cotidianul local "V." din data de 28 aprilie 2009.

Lucrarea sa de licență a avut tema "Echivalențe reprezentabile de categorii" și a obținut nota 9,33.

În cauză a fost audiată și martora N. (actualmente M.) M., absolventa Facultății de Științe a cărei lucrare de licență a fost vândută de către inculpatul C.N., aceasta declarând că a elaborat singură lucrarea de licență, contribuția inculpatului fiind indicarea bibliografiei și cuprinsul lucrării.

Lucrarea de licență a întocmit-o în două exemplare, un exemplar l-a depus la secretariatul facultății împreună cu cererea de susținere a examenului de licență, iar al doilea exemplar i l-a înmânat inculpatului C.N.

După difuzarea reportajului pe postul de televiziune "R. TV", la data de 05 mai 2009, inculpatul a fost cercetat prealabil de către Comisia de cercetare disciplinară prealabilă constituită în baza Hotărârii nr. 2 din 28 aprilie 2009 a Senatului Universității "D." Galați. Această comisie a concluzionat că inculpatul C.N. se face vinovat de încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 12 alin. (3) lit. d), j), p) și de art. 64 alin. (2) lit. d), e), g) din Regulamentul intern de organizare a universității, propunând în consecință desfacerea contractului individual de muncă din motive disciplinare, prin conduita sa inculpatul cauzând un prejudiciu de imagine Universității D." Galați.

A apreciat instanța de fond că situația faptică mai sus expusă a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu din 28 aprilie 2009, procesul-verbal din 30 aprilie 2009 de redare rezumativă a unei convorbiri telefonice purtată de inculpat la data de 29 aprilie 2009, corelativ cu autorizațiile cu nr. 211 și nr. 212 din 30 aprilie 2009, emise de Tribunalul Galați în baza Încheierii nr. 2363/121/2009, vizând interceptarea și înregistrarea audio-video în mediul ambiental a momentelor și discuțiilor purtate de inculpatul în cauză, încheierea de prelungire a acestor autorizații, procesul-verbal din 08 februarie 2011 de redare integrală a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpat cu o persoană de sex feminin la datele de 7 și 14 aprilie 2009, procesul-verbal de redare a declarației martorei cu identitate protejată Ș.M., declarația martorei M.M. și copia diplomei de licență a acesteia, documentația cercetării disciplinare prealabile a inculpatului C.N., raportul Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă din 05 mai 2009, tabelul nominal cu numele studenților care au susținut examenul de licență în sesiunile iunie 2006, 2007 și 2008 sub îndrumarea inculpatului C.N., metodologia de finalizare a studiilor universitare și postuniversitare aprobate de Universitatea "D." Galați, ordinul privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învățământul superior, fișa individuală a postului didactic ocupat de inculpat în anul universitar 2006/2007, regulamentul intern aplicat cadrelor didactice în cadrul universității în perioada de referință, adresa Universității "D." din 18 aprilie 2011 prin care se evidențiază faptul că proiectul de licență elaborat de martora N.M., studentă în cadrul facultății, promoția iunie 2007, sub îndrumarea inculpatului, se află în arhiva universității, toate acestea coroborate cu declarațiile inculpatului C.N. de asumare parțială a faptei.

A apreciat instanța de fond că susținerile inculpatului din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, în sensul că, deși a acceptat să comercializeze lucrările de licență ale foștilor săi studenți, nu a avut reprezentarea caracterului ilicit al acestui demers, nu au nici un suport probator, neputând fi reținute în cauză. Astfel, a susținut inculpatul că, în opinia sa, a fost abordat pentru crearea unei colecții de referință, a unei "biblioteci" vizând astfel de lucrări, prin care dorea să se afirme pe plan național, să întreprindă un fel de revizuire a acestor categorii de lucrări.

A arătat prima instanță că aceste susțineri ale inculpatului sunt contracarate prin depozițiile martorei cu identitate protejată Ș.M., care a arătat invariabil că i-a adus la cunoștință inculpatului în mod clar că activitatea site-ului viza comercializarea lucrărilor de licență deja trecute prin comisia de evaluare și în nici un caz prelucrarea acestora în vederea ajutării studenților din anii terminali în a-și obține modele de lucrări de licență (declarație martoră). În același sens au fost reținute și aspectele relevate de înregistrările convorbirilor ambientale purtate între inculpat și martoră, conținutul acestora evidențiind cu claritate faptul că inculpatul, în calitatea de conferențiar universitar deținută, a acceptat în deplină cunoștință de cauză promisiunea unor sume de bani în scopul de a întreprinde acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.

Astfel, el a recomandat martorei mai sus menționate (care tocmai îi adusese la cunoștință că această " afacere" în care urma să fie cooptat este destul de bănoasă) că "trebuie discreție, ca să nu (...) apară probleme", sugerând de asemenea martorei că banii pe care urma să-i primească să-i fie remiși cash și nu prin conturi care puteau fi verificate.

A apreciat instanța de fond ca fiind semnificativă atitudinea inculpatului legată de formarea profesională a studenților săi, dar și de prestigiul instituției pe care o reprezintă, acesta arătând că nu-l interesează posibilitatea ca un student să se prezinte la un moment dat cu o lucrare pe care a vândut-o în această modalitate și că dorește un comision pentru a intermedia cooptarea și a altor profesori, de alte specializări, care să "colaboreze".

Declarația martorei M. (fostă N.) M., a cărei lucrare a fost comercializată, evidențiază faptul că îndrumarea profesorului C.N. s-a limitat doar la indicarea bibliografiei și a structurii, lucrarea fiind redactată integral de martoră.

A conchis prima instanță că acțiunea inculpatului, așa cum a fost reținută, se circumscrie conținutului juridic al infracțiunii de luare de mită - act de corupție pasivă constând în primirea/pretinderea de sume de bani (cumpărare a funcției) în vederea îndeplinirii unui act ilegal. În schimbul unor sume de bani, inculpatul în cauză a acceptat să înstrăineze lucrări susținute de studenți la examenele de licență, aflate în patrimoniul universității, fără a avea contribuții personale la elaborarea acestora, în scopul de a fi folosite de alți studenți. Or, printre atribuțiile de serviciu ale inculpatului se număra și aceea a îndrumării în redactarea unor astfel de lucrări, fiind retribuit de universitate pentru această activitate. A mai reținut, de asemenea, prima instanță că inculpatul avea obligații și răspunderi de natură profesională, materială și morală care să garanteze realizarea procesului instructiv-educativ precum și dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane și formarea personalității autonome și creative, conform dispozițiilor Legii învățământului nr. 84/1995 (art. 3 și 4) și Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Astfel, corectitudinea și moralitatea funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt condiții sine qua non, nu numai pentru prestigiul ori autoritatea instituției pe care o reprezintă ci pentru însăși existența societății organizate care presupune procesul de formare a personalităților umane, cu atât mai mult în situația inculpatului care avea atribuțiuni în controlul, verificarea și analiza complexă a unei activități educaționale.

Din această perspectivă, a apreciat prima instanță că în speță nu au relevanță susținerile apărării, relative la faptul că activitatea inculpatului mai sus descrisă excede sfera penalului sau că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în discuție, motiv pentru care au fost respinse cererile de achitare a inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) sau d) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. ori în sensul constatării lipsei pericolului social specific unei infracțiuni.

A opinat instanța de fond că, în drept, fapta reținută în sarcina inculpatului C.N., mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pronunțând condamnarea acestuia. La individualizarea și dozarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii, corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu legea penală, afișând o atitudine procesuală parțial sinceră și prezentându-se de fiecare dată în fața autorităților).

Față de aceste aspecte, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii într-un cuantum apropiat de minimul special permis de dispozițiile legale corelative reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. Raportat la aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora atunci când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi poate fi înlăturată; de altfel, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 65 alin. (3) C. pen., raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.

Pe de altă parte, având în vedere natura și cuantumul sancțiunii aplicate în cauză, absența antecedenței penale, precum și elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, a apreciat prima instanță că scopul sancțiunii poate fi atins și fără executare efectivă, astfel încât - în temeiul dispozițiilor art. 81 - 82 C. pen. - s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen., instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii, iar în temeiul alin. (5) al aceluiași text de lege s-a dispus suspendarea executării acesteia pe durata termenului de încercare stabilit cu privire la pedeapsa principală a închisorii. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale relative la suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 410 RON, depusă la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați și indisponibilizată la C. Bank cu recipisa din 19 aprilie 2011 și chitanța din 19 aprilie 2011., iar în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus în privința cheltuielilor judiciare în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpatul C.N.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat de către procuror că instanța de fond a procedat la o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului C.N., sentința pronunțată fiind netemeinică din acest punct de vedere. S-a apreciat că, analiza circumstanțelor cauzei, atât a celor reale, cât și a celor personale, într-o justă și concretă relaționare, prin prisma probelor cauzei și a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reclamă o redozare a pedepsei, înlăturarea circumstanțelor atenuante și, pe cale de consecință, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 C. pen., inclusiv a dreptului prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen.

Inculpatul nu a motivat în scris apelul declarat, însă a prezentat motivele apelului oral, prin apărător ales, cu prilejul dezbaterilor.

În principal acesta a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., (fapta nu este prevăzută de legea penală). În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea pentru considerentul că faptei reținute în sarcina sa îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen., respectiv intenția. În fine, într-un alt subsidiar inculpatul a solicitat a se face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 18

1

C. pen., arătând că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 228A din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul C.N.

A desființat Sentința penală nr. 44 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.N. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A ridicat sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 410 RON, consemnată la C. Bank, Sucursala Galați cu recipisa din 19 aprilie 2011 și chitanța din 19 aprilie 2011 și a dispus restituirea acestei sume inculpatului C.N.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

A respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați.

Pentru a pronunța această decizie Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 254 C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretind ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

În speța de față, în sarcina inculpatului C.N. s-a reținut prin actul de inculpare că, în datele de 07 aprilie 2009 și 14 aprilie 2009, în calitate de conferențiar universitar și prodecan la Facultatea de Științe din cadrul Universității " D." Galați, a pretins și a primit suma de 410 RON, echivalentul sumei de 100 euro, pentru a-i da martorei Ș.M. lucrarea de licență susținută de către studenta N. (actualmente M.) M. în sesiunea iunie 2007, al cărei îndrumător a fost inculpatul și, în același timp, a promis darea și a altor 30 de lucrări de licență elaborate de studenții absolvenți ai Facultății de Științe din cadrul Universității "D." Galați, al căror îndrumător a fost tot el, contra unor sume de bani variind între 100 și 200 euro, funcție de notele obținute de acei studenți cu ocazia susținerii lucrărilor de licență, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu care decurg din Legea nr. 84/1995, Legea nr. 128/1977 și Regulamentul intern al Universității "D." Galați.

Reținând aceeași situație de fapt ca și aceea descrisă în rechizitoriu, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului C.N. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, apreciind că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Instanța de apel a arătat că, astfel cum a fost probată cu mijloacele de probă administrate în cauză, fapta inculpatului C.N. nu constituie infracțiune, nefiind prevăzută de legea penală.

În esență, în prezenta cauză s-a reținut în sarcina inculpatului C.N. că, înstrăinând sau acceptând să înstrăineze, contra cost, lucrări de licență pe care le-a coordonat pe parcursul activității sale didactice, ar fi îndeplinit un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. În mod necesar, pentru a vedea dacă este îndeplinită această condiție pentru existența infracțiunii, trebuie stabilite atribuțiile de serviciu cu privire la care se afirmă că ar fi fost încălcate de inculpat.

Astfel, prin actul de inculpare și prin sentința pronunțată de instanța de fond s-a susținut că, prin fapta săvârșită inculpatul C.N. a încălcat prevederile art. 12 alin. (3) lit. d), h), j) și p) din Regulamentul intern al Universității "D." Galați.

Dispozițiile invocate ca fiind încălcate prevăd următoarele:

"De asemenea, salariatul are următoarele interdicții:

[…] d) folosirea numelui Universității, facultății, departamentului, serviciului în scopuri care pot duce la prejudicierea instituției; […]

h) folosirea în interes personal a bunurilor sau capacităților universității; […]

j) înstrăinarea oricăror bunuri date în folosință sau păstrare; […]

p) folosirea calității de salariat pentru obținerea de avantaje în scop personal; […]"

Totodată, s-a mai reținut că inculpatul a încălcat dispozițiile Legii nr. 128/1977, potrivit cărora personalul didactic are obligații și răspunderi de natură profesională, materială și morală, care garantează realizarea procesului instructiv-educativ.

S-a mai arătat în susținerea acuzațiilor că inculpatul nu a respectat dispozițiile Legii nr. 84/1995, potrivit cărora învățământul urmărește realizarea idealului educațional și constă, printre altele, în formarea unor personalități creative.

Deși, de principiu, se admite că atâta vreme cât nu fac vreo altă precizare, dispozițiile art. 254 C. pen. vizează atât îndatoririle de serviciu specifice, cât și pe cele generice (în acest sens pronunțându-se și instanța supremă prin Decizia penală nr. 59/1976), Curtea de apel a apreciat că în speța de față nu a fost identificată nici măcar vreo astfel de îndatorire de serviciu pe care inculpatul C.N. să o fi încălcat prin fapta sa. Cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului, instanța de apel a arătat că se poate afirma, cel mult, că ar contraveni deontologiei profesionale care incumbă statutului de cadru universitar și că ar fi, prin urmare, o faptă imorală din acest punct de vedere, dar nicidecum că ar fi o faptă prevăzută de legea penală.

În acest context, instanța de prim control judiciar a observat că, o lucrare de licență, spre deosebire, de exemplu, de o lucrare de doctorat, nu beneficiază de o protecție juridică din punct de vedere al drepturilor de autor, nefiind vorba despre o lucrare originală, ci despre o simplă prezentare detaliată a unui subiect. Totodată, o astfel de lucrare nu are nici caracter secret, fiind accesibilă oricărei persoane care ar dori să o parcurgă. Astfel fiind, nu se poate afirma că inculpatul ar fi avut vreo obligație în legătură cu protejarea unei asemenea lucrări.

Pe de altă parte, este de notorietate că îndrumătorul lucrării de licență are un rol esențial în elaborarea acesteia, acesta fiind cel care stabilește, în fapt, conținutul și forma finală a lucrării, astfel încât nu poate fi primită aserțiunea potrivit căreia îndrumătorul unei lucrări de licență nu ar avea vreun drept asupra acesteia, în măsura în care s-ar accepta că o asemenea lucrare ar fi protejată juridic.

Deși se afirmă în actul de inculpare că inculpatul ar avea printre atribuțiile sale de serviciu și pe aceea constând în îndrumarea studenților în elaborarea lucrărilor de licență, fiind retribuit de universitate pentru această activitate, astfel încât susținerea inculpatului în sensul că ar fi avut dreptul să vândă lucrări de licență le care le-a coordonat este neîntemeiată, Curtea a reținut că, în speța de față inculpatul nu a solicitat vreo sumă de bani pentru a-și îndeplini această atribuție de serviciu (caz în care, fără îndoială, s-ar fi putut vorbi despre o infracțiune de luare de mită), ci doar a dispus de o lucrare de licență deja susținută.

Astfel cum s-a arătat deja, s-ar putea afirma despre fapta inculpatului că are un caracter imoral, dar aceasta nu ar putea atrage decât, cel mult, o sancțiune disciplinară, ceea ce de altfel s-a și propus prin concluziile raportului comisiei de cercetare disciplinară constituită la nivelul Universității "D." Galați, aplicarea unei astfel de sancțiuni nemaifiind însă posibilă întrucât a intervenit demisia inculpatului din toate funcțiile deținute la instituția universității menționată.

Elocventă în aprecierea caracterului nepenal al faptei reținute în sarcina inculpatului C.N. a fost apreciată și constatarea că, dacă acesta ar fi comis aceeași faptă după momentul la care ar fi încetat raporturile juridice de muncă (de exemplu, prin pensionare), în sarcina sa nu s-ar fi putut reține infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., aceasta fiind o infracțiune de serviciu, cu subiect activ calificat. Astfel, deși ar fi săvârșit una și aceeași faptă, inculpatul nu ar fi fost pasibil de vreo sancțiune penală în situația în care nu ar fi fost salariat/funcționar. Concluzia care se impune, așadar, este aceea că fapta inculpatului nu poate fi încadrată în categoria infracțiunilor de serviciu, aceasta putând fi săvârșită, deopotrivă, și de o persoană care nu are calitate de salariat/funcționar.

Față de toate aceste considerente, Curtea de apel a concluzionat că fapta inculpatului C.N., astfel cum a fost descrisă prin actul de inculpare, constituie o simplă convenție civilă, nesancționabilă din punct de vedere penal. În concret, inculpatul nu a făcut altceva decât să dea curs unei cereri de cumpărare venită din partea martorei denunțătoare Ș.M., cerere având ca obiect o lucrare de licență deja susținută. Deși este evident că inculpatul intrase în posesia respectivei lucrări de licență în virtutea funcției de cadru universitar, nu poate fi trecută cu vederea împrejurarea că, în privința unei asemenea lucrări, inculpatul nu avea vreo obligație de a-i asigura protecția.

Astfel fiind, Curtea a desființat sentința penală apelată, iar în rejudecare a dispus achitarea inculpatului C.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.

Ca urmare a dezlegării date cauzei pe latură penală, Curtea a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra sumei de 410 RON, consemnată la C. Bank, Sucursala Galați cu recipisa din 19 aprilie 2011 și chitanța din 19 aprilie 2011, și restituirea acestei sume către inculpatul C.N.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați care a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., raportat la temeiul de achitare și la motivarea pe care instanța de apel a dispus-o cu privire la elementele laturii obiective care circumscriu conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, sens în care a apreciat că soluția pronunțată în apel este nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs că, în cauză, din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită, sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile pentru a conchide că această situație de fapt se circumscrie infracțiunii de luare de mită, arătând că inculpatul a acționat în calitate de funcționar în sensul legii penale, având în vedere funcția deținută la data faptelor, respectiv prodecan al facultății și conferențiar universitar, precum și faptul că a pretins și primit suma de 410 RON, echivalentul sumei de 100 euro, respectiv că a pretins mai multe sume de bani pentru a remite 30 de lucrări de diplomă.

Totodată, a arătat că modul în care inculpatul a acționat privește exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, acest lucru rezultând și din fișa postului unde se arată că inculpatul, în calitate de conferențiar universitar, era îndrumător, coordonator și conducător al lucrărilor de diplomă, astfel că remiterea lucrării de diplomă cu antetul universității din care rezultă că aceasta a fost coordonată de inculpatul C.N., reprezintă exercitarea atribuțiilor de serviciu, de îndrumător al unei lucrări de diplomă și nu se poate reține, așa cum a procedat instanța de apel, că încălcarea realizată de inculpat ar reprezenta o chestiune pur imorală, câtă vreme nici măcar nu se prevede care este legea în raport cu care ar trebui să răspundă inculpatul.

Înalta Curte, analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază că recursul formulat este fondat, însă prin prisma temeiului în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului C.N. și implicit a considerentelor ce au susținut soluția adoptată.

Înalta Curte, apreciază că deși soluția de achitare a inculpatului este corectă, raportat la datele concrete și particularitatea speței în esența sa, se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și nu pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală așa cum a concluzionat instanța de apel.

Abordarea și analiza prezentului recurs raportat la motivele invocate, impune în opinia Înaltei Curți, pe de o parte obligativitatea de a se face distincție între încălcarea deontologiei profesionale și încălcarea atribuțiilor de serviciu, iar pe de altă parte obligă raportat la circumstanțele concrete ale cauzei să se verifice dacă încălcarea normelor de deontologie profesională se identifică cu sfera infracționalului în sensul atragerii răspunderii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită și se regăsește în latura obiectivă a acestei infracțiuni.

Delimitarea acestor aspecte impune în opinia Înaltei Curți analiza și detalierea celor două noțiuni, cu consecința stabilirii coordonatelor din punct de vedere penal sau disciplinar și a condițiilor ce pot sta la baza angajării uneia din cele două forme de răspundere.

Deontologia profesională reprezintă doctrina privitoare la normele de conduită și obligațiile etice ale unei profesiuni. Dacă luăm în discuție profesiunile și funcțiile legate de activitatea didactică din instituțiile de învățământ, indiferent de rangul lor, cei care exercită aceste funcții și profesiuni trebuie să respecte anumite norme de conduită profesională și anumite obligații de ordin moral sau astfel spus o deontologie didactică.

Deontologia vizează, prin definiție, filtrarea axiologică a strategiilor, tehnicilor, artificiilor procedurale prin raportarea acestora la repere morale, benefice pentru om și umanitate; pentru că o deontologie de ordin didactic îți arată și te ghidează ce este bine să predai, unde și în ce circumstanțe se face educația, în ce condiții și când se oprește exercitarea educativă auto și mai ales reperează ambivalența morală, alunecările vătămătoare sau nelegimitatea unor practici.

Fiecare persoană adultă, inclusiv cadrul didactic, trebuie să aibă la baza activității sale, o deontologie profesională care să-i confere un statut social, o anumită demnitate prin care să dobândească o încredere deplină în capacitățile sale, să aibă curajul asumării autonomiei axiologice întrucât aceasta constituie valoarea, suportul și sensul libertății spirituale.

Toate aceste aspecte vizează și însumează condițiile transmiterii cunoașterii, sub toate aspectele și în toate formele ei de manifestare și obligă la respectarea unor norme de conduită, care atunci când sunt încălcate sau nu sunt respectate aduc în prim plan anumite rigori sau obligații.

Analiza acestei noțiuni circumscrisă și cunoscută sub denumirea de deontologie profesională se impune în opinia Înaltei Curți așa cum s-a precizat prin raportare la datele concrete ale cauzei, respectiv pentru a stabili dacă suma de bani de 410 RON primită de inculpatul C.N., în calitate de conferențiar universitar și prodecan la Facultatea de Științe din cadrul Universității " D." Galați, de la martora Ș.M. care nu era studentă la universitatea unde preda inculpatul, în schimbul unei lucrări de licență ce a fost susținut în urmă cu doi ani datei la care se susține că inculpatul ar fi comis fapta, reprezintă elementul material al infracțiunii de luare de mită astfel cum este el definit în conținutul articolului 254 C. pen.

Înalta Curte apreciază în consens cu instanța de apel că actul de acuzare în baza căruia se solicită condamnare inculpatului, nu face nici un fel de diferențiere între atribuțiile de serviciu pe care inculpatul trebuia să le îndeplinească în mod concret astfel cum sunt ele reglementate în Regulamentul intern al Universității D. și unde sunt detaliate în mod explicit și detaliat și respectarea normelor de conduită la care inculpatul era obligat ca și conferențiar universitar.

Totodată, Înalta Curte, apreciază că în mod greșit nu s-a analizat dacă vânzarea lucrării de licență ce fusese susținută deja se încadrează noțiunii de act contrar îndatoririlor de serviciu astfel cum prevede legea penală sau reprezintă un act contrar normelor de conduită pe care inculpatul era obligat să le respecte.

Analiza tuturor acestor aspecte relevă în opinia Înaltei Curți, că atitudinea inculpatului nu are legătură cu atribuțiile sale de serviciu ci cu respectarea unor rigori sau obligații ce decurg din regulamentul intern al universității, în capitolul intitulat "drepturile și obligațiile salariatului", și care obligă la respectarea unor norme de conduită pentru care acesta a și fost propus cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă dacă nu ar fi intervenit demisia sa.

Încălcarea normelor de conduită, apreciază Înalta Curte, nu poate atrage răspunderea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, actele dosarului relevă neechivoc că nici în fapt și nici în drept nu putem vorbi de o încălcare a atribuțiilor de serviciu în concret așa cum sunt ele definite prin fișa postului; în varianta în care s-ar admite ipoteza potrivit căreia orice act de conduită imoral se circumscrie sferei penalului, s-ar ajunge la antrenarea răspunderii penale pentru orice situație în care deontologia didactică care garantează realizarea procesului instructiv-educativ a fost încălcată, lucru nepermis de lege.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, va casa în parte decizia atacată numai în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului C.N., va reține cauza spre rejudecare și în fond, va schimba temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 228 A din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului C.N., reține cauza spre rejudecare și în fond, schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.N., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN