ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 204 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului Iași

a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă P.D.G.

În baza art. 14 lit. b) și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, a fost obligat inculpatul F.C.C., zis „T.

”

, arestat preventiv în Penitenciarul Iași, la plata către partea civilă P.D.G. a sumei de 20.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 14 lit. a) și art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea civilă a brichetei, țigărilor și a sumei de 403 lei, aflate în coletul plic nr. 5 din plicul maro înaintat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iași, bunuri sustrase de inculpat și recuperate de organele de poliție.

A fost respinsă acțiunea civilă promovată în cauză de partea civilă C.M. ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Partea civilă P.D.G. a reclamat în fața instanței că, prin fapta comisă de inculpatul F.C.C. in data de30 noiembrie - 01 decembrie 2012, i s-au cauzat prejudicii materiale și morale.

A fost avut în vedere că, potrivit disp. art. 1349 C. civ. (Legea nr. 287/2009 în vigoare la data faptelor), orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Așa cum a stabilit instanța prin Sentința penală nr. 95 din 04 martie 2013, inculpatul F.C.C. se face vinovat de faptul că a pătruns, fără drept, în noaptea de 30 noiembrie - 01 decembrie 2012, în imobilul aparținând părții vătămate P.D.G. din comuna Voinești, jud. Iași și a întreținut, prin violență și amenințare, raporturi sexuale cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia, lovind pe partea vătămată în momentul în care aceasta a reușit să fugă și să strige după ajutor și, în aceleași împrejurări, prin violență și amenințare, a sustras de la partea vătămată P.D.G. suma de 500 lei, un pachet de țigarete marca P. și o brichetă de culoare galbenă, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. c) C. pen. S-a reținut că aceste activități ilicite penale comise cu discernământ de inculpatul F.C.C. au fost de natură a prejudicia grav drepturile părții civile P.D.G., persoană căreia i-au fost încălcate nu doar dreptul la inviolabilitatea domiciliului și a patrimoniului, ci și dreptul la libertatea vieții sexuale și la integritate fizică.

Astfel, instanța a apreciat că prin acțiunile ilicite comise de inculpat s-a cauzat părții civile un prejudiciu patrimonial și moral, prejudicii al căror cuantum poate fi evaluat de instanța de judecată prin raportare la probatoriile cauzei.

S-a constatat, așa cum a susținut partea civilă, că prin acțiunile ilicite ale inculpatului i-au fost distruse bunuri din locuință, aspect confirmat de mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului atașat dosarului de urmărire penală (f. 24 și urm. vol. II dosar urmărire penală). Prin urmare, s-a constatat că părții civile i s-a cauzat un prejudiciu de natură patrimonială în legătură de cauzalitate directă cu acțiunile ilicite comise de inculpatul F.C.C., prejudiciu care trebuie reparat integral conform principiului enunțat de art. 1385 alin. (1) C. civ.

Referitor la prejudiciul moral pretins de partea civilă, s-a reținut că, potrivit art. 1391 C. civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Or, așa cum s-a reținut prin Sentința penală nr. 95/2013, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului F.C.C., acesta se face vinovat de încălcări grave ale drepturilor părții civile.

După cum a rezultat din probatoriile administrate în cauză, în principal din declarațiile martorilor D.M. și T.E., partea civilă a avut de suferit în plan fizic și psihic, urmare a acțiunilor ilicite ale inculpatului, dar și în plan personal viața acesteia a fost influențată negativ de calitatea de victimă a infracțiunii de viol comisă de inculpatul F.C.C. Din punct de vedere fizic, a fost evident că starea de sănătate a părții civile, însărcinată la momentul actelor de agresiune comise de inculpat, cu sarcină gemelară, a fost influențată negativ întrucât o sarcină care a decurs normal până la data de 30 noiembrie - 01 decembrie 2012, cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a devenit ulterior acestui moment o sarcină cu probleme, partea civilă dând naștere prematur celor doi copii.

Din punct de vedere psihic, a rezultat indubitabil din declarațiile martorilor audiați starea de temere pe care partea civilă și cei doi copii minori care se aflau în locuință în noaptea de 30 noiembrie - 01 decembrie 2012 o au și în prezent, frica obsesivă că este posibil ca în casa lor să mai pătrundă cineva în felul agresiv în care a făcut-o inculpatul. în plus, s-a reținut că și calitatea de victimă a infracțiunii de viol comise de inculpat este de natură a crea părții civile un sentiment de inferioritate, de excludere socială, sentimente care au influențat viața de familie a acesteia, conform declarațiilor martorilor partea civilă fiind părăsită de soț, urmare a infracțiunii a cărei victimă a fost.

Referitor la întinderea prejudiciului material și moral reclamat de partea civilă, instanța a reținut, contrar susținerilor apărătorului inculpatului, că există în cauză criterii la care să se raporteze pentru aprecierea întinderii prejudiciului moral suferit, însă evaluarea lor nu s-a mai impus întrucât inculpatul F.C.C. a achiesat la pretențiile reclamate de partea civilă P.D.G. prin ultimul său cuvânt asupra fondului cauzei.

A fost avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., soluționarea acțiunii civile în procesul penal este guvernată de dispozițiile legii civile, iar principiul de bază în procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale, este cel al disponibilității. Acest principiu cuprinde dreptul de a porni sau nu acțiune, de a determina limitele pretențiilor formulate, de a renunța la judecată sau la dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenții și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, de a exercita sau nu calea de atac etc. Achiesarea la pretențiile reclamantului este un act de dispoziție al pârâtului care recunoaște pretențiile formulate împotriva sa. Având în vedere că actele de dispoziție, din momentul în care au fost efectuate, sunt irevocabile, partea nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voință, în sensul de a retracta. Recunoașterea trebuie să fie rezultatul consimțământului liber exprimat.

S-a reținut că aceste principii și-au găsit consacrarea și în dispozițiile procesual penale, prin art. XVIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 fiind introdus art. 16 C. proc. pen. care, în alin. (2) și (3) statuează că inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente (nu este cazul speței de față), poate recunoaște în tot sau în parte, pretențiile civile, instanța obligând la despăgubiri în măsura recunoașterii, cu privire la pretențiile nerecunoscute putând fi administrate probe.

Pornind de la aceste premise legislative, instanța a reținut că poziția inculpatului F.C.C., exprimată în ultimul cuvânt acordat asupra fondului pretențiilor solicitate de partea civilă, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, când inculpatul a fost de acord cu pretențiile civile formulate de către partea civilă P.D.G., reprezintă un act de dispoziție valabil exprimat, neexistând nici cel mai mic indiciu că, la acel moment, consimțământul său ar fi fost viciat. în acest sens, s-a reținut că este și decizia nr. 702/2012 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1837/104/2010, la data de 13 martie 2012.

În aceste condiții, față de considerentele anterior expuse, a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă P.D.G. și, în baza art. 14 lit. b) și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, a fost obligat inculpatul F.C.C. la plata către partea civilă a sumei de 20.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

Întrucât constituirea de parte civilă cu privire la prejudiciul material pretins de partea civilă nu a vizat și contravaloarea sumelor de bani și a bunurilor sustrase prin violență de inculpatul F.C.C., în contextul faptelor comise în noaptea de 30 noiembrie - 01 decembrie 2012, instanța, în baza art. 14 lit. a) și art. 348 C. proc. pen., a dispus restituirea către partea civilă a brichetei, țigărilor și a sumei de 403 lei aflate în coletul plic nr. 5 din plicul maro înaintat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iași, bunuri sustrase de inculpat și recuperate de organele de poliție.

Referitor la constituirea de parte civilă formulată în cauză de numita C.M., s-a reținut că aceasta a pretins suma totală de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli efectuate pentru înmormântarea și pomenirea victimei P.Z. Partea civilă nu s-a prezentat însă în fața instanței de judecată pentru a-și susține pretențiile formulate, în condițiile în care latura civilă a cauzei este guvernată de principiul disponibilității părților, iar prejudiciile invocate trebuie a fi dovedite.

Deși în latura penală a cauzei, prin Sentința nr. 95/2013 instanța a reținut că inculpatul F.C.C. se face vinovat de moartea victimei întrucât în noaptea de 06/ 07 august 2009, a pătruns fără drept în imobilul aparținând victimei P.Z. din comuna Voinești, jud. Iași, cu scopul de a o viola, acțiune materializată atât normal, cât și anal, iar în timp ce întreținea raporturi sexuale cu victima, a acționat violent asupra acesteia, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste corp și cap, victima suferind leziuni în urma cărora a decedat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și viol urmat de moartea victimei prev. de art. 197 alin. (1) și 3 C. pen., în cauză nu a putut fi angajată răspunderea civilă a inculpatului întrucât partea civilă nu a administrat un minim de probatorii pentru a dovedi existența prejudiciului pretins.

În plus, s-a reținut că, deși inculpatul F.C. a recunoscut în ultimul cuvânt pretențiile invocate de partea civilă P.D.G., în raport de pretențiile părții civile C.M. rămâne a produce efecte declarația inculpatului din data de 04 martie 2013 (f. 57 Dosar nr. 994/99/2013), în care arăta că nu este de acord cu despăgubirea părților civile.

A fost avut în vedere că, în mod evident, cineva a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei P.Z. și cu pomenirile ulterioare făcute conform obiceiului, dar din actele dosarului de urmărire penală nu a rezultat că aceasta a fost partea civilă C.M.

S-a mai reținut, potrivit adresei din 25 februarie 2013 a Primăriei Comunei Voinești (f. 54 Dosar nr. 994/99/2013), că victima P.Z. a avut patru copii, care nu s-au constituit părți civile în cauză. Conform declarațiilor date de chiar partea civilă C.M. în cursul urmăririi penale (f. 129, vol. I), aceasta era o rudă mai îndepărtată a victimei și o vizita ocazional. în aceste condiții, instanța nu a avut elemente probatorii suficiente pentru a reține că cheltuielile de înmormântare a victimei P.Z. și pomenirile ulterioare au fost efectuate de partea civilă C.M., evident fiind că acestea au căzut în sarcina moștenitorilor legali ai victimei, în speță cei patru copii, până la proba contrară. Or, în cauză, nu s-a produs un minim de probatorii pentru ca instanța să rețină că partea civilă C.M. este cea care a suportat aceste cheltuieli în locul moștenitorilor legali, condiții în care nu s-a putut reține că, urmare a acțiunii ilicite a inculpatului F.C.C., acțiune soldată cu moartea victimei P.Z., părții civile i s-a cauzat un prejudiciu de natură patrimonială.

În termen legal, inculpatul F.C.C. a formulat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul a criticat sentința sub aspectul cuantumului sumei de 20.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile acordate părții civile P.D.G., sumă pe care a considerat-o prea mare, susținând că, dacă ar fi diminuată această sumă, ar avea posibilitatea să o plătească.

Prin cererea de apel inițial, inculpatul a făcut cunoscut că ar putea plăti suma stabilită după executarea pedepsei, iar în fata instanței, prin apărătorul său, a solicitat diminuarea sumei.

Prin decizia penală nr. 132 din 9 iulie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respins, ca nefundat, apelul formulat de inculpatul F.C.C. împotriva Sentinței penale nr. 204 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință care a fost menținută.

A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile statului.

Verificând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul inculpatului este nefondat.

S-a reținut că prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații, neputându-se stabili niciun fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit dispozițiilor art. 998, 999 C. civ., și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

De asemenea, s-a reținut că despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală și nu se stabilesc în raport cu posibilitățile materiale ale autorului sau ale victimei, esențială fiind stabilirea concordanței dintre cuantumul prejudiciului material, moral și cel al despăgubirii.

Trecând peste toate aceste considerente, s-a reținut că esențial în cauză este faptul de necontestat că inculpatul F.C.C., în ultimul cuvânt acordat pe fondul cauzei în fața primei instanțe, a declarat că este de acord cu despăgubirea părții civile P.D.G. cu suma de 20.000 euro.

Ca atare, s-a apreciat că nu este întemeiată critica inculpatului, aceasta fiind înlăturată.

Totodată, s-a constatat că nu sunt alte motive de nelegalitate sau ne temeinicie a hotărârii atacate.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.C.C.,

calea de atac nefiind motivată în scris.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., criticile vizând cuantumul despăgubirilor acordate părții civile P.D.G., apreciate ca fiind prea ridicate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 9 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat nu și-a motivat recursul în scris, în termenul prevăzut de lege, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. nu va putea fi analizat din oficiu de către instanța de recurs.

În plus, în actuala reglementare, nu există un caz de casare care să permită analiza criticii referitoare la întinderea despăgubirilor, singurul caz de casare care ar fi putut permite acest lucru fiind abrogat.

În acest context, având în vedere și împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C.C. împotriva deciziei penale nr. 132 din 9 iulie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.