ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2620/2015

Decizia nr. 2620/2015 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași la data de 03 iunie 2010, sub nr. x/99/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanței obligarea acestuia la plata daunelor morale în sumă de 100.000.000 lei. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, începând cu luna septembrie 2004, pârâta a efectuat „poliție politică de tip și prin metoda securistă, încălcându-i dreptul fundamental garantat de constituție de a fi apărat în cauza penală ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași”. Astfel, la data de 20 septembrie 2004, fără a fi legal citat, a fost ridicat de doi polițiști de la ușa locuinței sale din Iași și dus spre anchetarea abuzivă, anchetă în urma căreia a fost acuzat și sancționat în temeiul art. 217 alin. (1) C. pen.

și urmărit penal pentru fapte prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., până la data de 18 aprilie 2005, când a fost achitat. Reclamantul nu a indicat temeiul de drept al cererii. Prin sentința civilă nr 997 din 22 aprilie 2011, Tribunalul Iași a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind prescrisă. Prin Decizia civilă nr. 136 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2369 din 13 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Iași.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 29 octombrie 2013, sub nr. x/99/2010*. Cu prilejul rejudecării, prin sentința civilă nr. 1311 din 30 aprilie 2014, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantul A. ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că reclamantul nu a indicat temeiul de drept al cererii; motivarea în fapt a cererii și pretenția concretă a reclamantului (acordarea de daune morale) se circumscriu răspunderii civile delictuale, aflată sub incidența prevederilor art. 998 - 999 C. civ.

de la 1864, față de data săvârșirii pretinselor fapte, care se situează în anii 2004 - 2005, anterior intrării în vigoare a N.C.C. aprobat prin Legea nr. 287/2009. Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

Tribunalul a constatat că, prin ordonanța pronunțată în Dosarul nr. x/II/2/2004 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, la data de 29 decembrie 2004, a fost admisă plângerea formulată de A. împotriva Ordonanței nr. 6184/P/2004 din 2 noiembrie 2004, cu consecința infirmării integrale, a redeschiderii, reluării și completării anchetei penale, inclusiv cu consecința retragerii formei de sancționare administrativă raportat la acest învinuit. De asemenea, s-a dispus restituirea cauzei Secției a V-a a Poliției Municipiului Iași spre conformare. La data 17 mai 2005, această unitate de poliție a înaintat referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului A., în considerarea dispozițiilor art. 181 C. pen.

iar la data de 18 aprilie 2005, acesta a fost achitat. Tribunalul a constatat, din cuprinsul actelor dosarului, că fapta ilicită a cărei sancționare o solicită reclamantul constă în anchetarea sa, pretins abuzivă, săvârșită în Dosarul nr. x/P/2004 de organe ale politiei din Iași. Acesta a reclamat că a fost ridicat la data de 20 septembrie 2004 de la ușa locuinței sale, anchetat, acuzat și sancționat, iar la data de 18 aprilie 2005 a fost achitat. Tribunalul a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul B., întrucât reclamantul a pretins că i-au fost nesocotite drepturile civile prin fapte ilicite pretins săvârșite de angajați ai Poliției municipiului Iași, Secția V-a din cadrul C. Iași.

Or, pârâtul B. nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât reclamantul a pretins că i-au fost încălcate drepturile civile de angajați ai Poliției municipiului Iași, Secția V-a din cadrul C. Iași, autoritate care are personalitate juridică distinctă, astfel cum rezultă din prevederile exprese ale Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Așa cum, în mod unanim, s-a statuat în doctrină și jurisprudență, persoana juridică nu răspunde pentru obligațiile persoanei juridice subordonate (conform art. 37 Decret nr. 31/1954, în vigoare la momentul săvârșirii faptelor și al învestirii instanței, abrogat ulterior prin art. 230 din Legea nr. 71/2011). De asemenea, art. 35 din Decret nr. 31/1954, prevedea „Faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor”.

A reținut această instanța că, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002, B. este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalității economico-financiare sau bancare, a altor infracțiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și orice alte atribuții date în competența sa prin lege. De asemenea, personalitatea juridică distinctă a C. Iași, rezultă din art. 2 din Legea nr. 218/2002, care statuează: „(1) În municipiul București se organizează și funcționează ca unitate cu personalitate juridică D. București, condusă de un director general, ajutat de adjuncți.

(2) În județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectorate de poliție, conduse de un inspector-șef, ajutat de adjuncți”. Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a respins, în consecință, cererea formulată de reclamant, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului B.. Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 17 septembrie 2014, care face parte integrantă din sentința civilă nr. 1311 din 30 aprilie 2014 a Tribunalului Iași, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. au fost rectificate erorile materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a B., iar nu excepția lipsei capacității procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat. Prin Decizia nr. 303 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1311/2014 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă Pentru a decide astfel, examinând excepția de netimbrare a apelului, invocată din oficiu, curtea de apel a reținut că potrivit prevederilor articolului 1 alineat (1) din O.U.G. nr. 80/2013: „(1) Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.

Conform articolului 33 din același act normativ: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”. Apelantul nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia, motiv pentru care a fost citat - pentru termenul de judecată din 20 octombrie 2014 - cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 50 lei, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii. Apelantul a primit și semnat personal citația, primind termen în cunoștință, dar nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, până la termenul din 24 noiembrie 2014. Instanța de apel a reținut că apelantul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, situație în care operează sancțiunea anulării, conform dispozițiilor menționate.

Excepția netimbrării fiind una dirimantă, incidența sa împiedică cercetarea criticilor formulate de apelant referitor la sentința Tribunalului Iași. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei, Tribunalului Iași, spre rejudecare. La data de 11 august 2015, recurentul-reclamant A. a depus la dosar un înscris intitulat recurs prin care a solicitat casarea Deciziei nr. 303 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă, susținând că i-a fost încălcat dreptul privind accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

În motivarea excepției a arătat că potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.: „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivul de recurs invocat, prin identificarea uneia din ipotezele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar pe de altă parte a dezvolta criticile aduse hotărârii atacate, prin raportare la motivul de recurs invocat. Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a indicat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nici nu a criticat soluția dată prin sentința atacată, susținerile din declarația de recurs neputând fi calificate drept critici și nici încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 306 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 303 alin. (1) din același act normativ, intimatul-pârât a solicitat să se constate nulitatea recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea deciziei atacate, ca temeinică și legală. Astfel, la termenul din data de 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iași a pus în discuție, din oficiu, excepția netimbrării apelului, constatând că apelantul nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia și că pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2014 fusese citat cu mențiunea de a achita taxă de timbru de 50 lei, potrivit art. 23 din O.U.G.

nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii. Apelantul a primit și a semnat personal citația, primind termen în cunoștință, dar nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, până la termenul din data de 24 noiembrie 2014. Prin urmare, instanța a reținut că apelantul nu și-a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, situație în care, în mod temeinic și legal a pronunțat decizia atacată prin care a fost anulat apelul, ca netimbrat. Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, pe care Înalta Curte o apreciază a fi incidentă în speță, prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată (03 iunie 2010), în considerarea caracterului predictibil al procesului civil.

Examinând, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că nu este fondată pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Art. 306 C. proc. civ. prevede, de asemenea, că nemotivarea recursului în termenul defipt de lege se sancționează cu nulitatea, cu excepția cazurilor când există motive de ordine publică pe care instanța le poate invoca din oficiu, cu respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Același text legal menționează că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cauză se constată că prin cererea de recurs depusă la data de 05 decembrie 2014 (înainte de comunicarea hotărârii), respectiv prin cererea depusă la data de 11 august 2015 (cu respectarea termenului prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ.) recurentul - reclamant a solicitat casarea deciziei date în apel arătând că i-a fost încălcat dreptul privind liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituția României, prin anularea apelului, ca netimbrat. Or, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., această critică se circumscrie punctului 5 care sancționează toate neregularitățile procedurale de natură să atragă sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4 din textul de lege menționat, precum și nesocotirea unor principii a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs; în consecință, excepția nulitățiii recursului nu este fondată. Examinând decizia recurată, prin prisma respectării principiului liberului acces la justiție, invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G.

nr. 51/2008: “Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii.” În conformitate cu dispozițiile art. 4 din același act normativ: “Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar (…) orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau cele pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa sau a familiei sale.” Una din modalitățile în care poate fi acordat ajutorul public judiciar constă, potrivit art. 6 lit. d) din O.U.G.

nr. 51/2008, în acordarea de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege. Din perspectiva termenului în care cererea de acordare a ajutorului public judiciar trebuie formulată, se reține că potrivit art. 12 alin. (1) din actul normativ menționat, o asemenea cerere poate fi formulată oricând în cursul judecății. În cauza dedusă judecății se constată că, fiind interpelat de instanța de apel cu referire la achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, acesta a declarat că înțelege să formuleze cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu toate acestea, curtea de apel a reținut cauza în vederea soluționării excepției de netimbrare, menționând, fără a argumenta în drept, că o asemenea cerere trebuia formulată până la termenul de judecată din 24 noiembrie 2014. Or, în circumstanțele particulare ale cauzei, cu referire la care reține că recurentul-reclamant este o persoană căreia i s-a încuviințat chiar în cursul acestui proces, cererea de ajutor public judiciar sub aspectul asigurării asistenței juridice prin avocat, în considerarea faptului că nu are posibilitatea de a-și formula singur pretențiile/apărările și nici de a suporta costurile cu onorariul de avocat, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea excepției de netimbrare a apelului, mai înainte de soluționarea cererii de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de apelantul-reclamant în ședința publică de la 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iași a ignorat dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc.

civ. în temeiul cărora, în mod procedural, ar fi trebui să-i pună în vedere apelantului-reclamant să formuleze cererea în scris și să depună înscrisurile prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 și i-a produs acestuia o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 303 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, va fi casată decizia și va fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 303 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.