ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2088/2013

ÎNALTA URTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 102/CA/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 25313/2009 s-a admis acțiunea reclamantei SC N.M. SRL Bacău și s-a dispus obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara să plătească reclamantei suma de 408.840,48 RON, cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen, calculate în baza contractului din 5 iunie 2008 încheiat între părți, fiind în același timp respinsă cererea reconvențională formulată de pârât, prin care acesta a solicitat plata de penalități pentru întârzierea în livrarea autovehiculelor ce au făcut obiectul contractului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, privind acțiunea principală a reclamantei că, la data de 5 iunie 2008 reclamanta SC N.M. SRL, în calitate de furnizor, a încheiat cu pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, în calitate de achizitor, contractul de furnizare, obiectul acestuia îl reprezenta furnizarea respectiv vânzarea, livrarea și, după caz, instalarea și întreținerea a 119 microbuze transport elevi, prețul contractului, respectiv prețul produselor livrate și a serviciilor accesorii prestate a fost stabilit la 10.364.314,25 RON plus 1.696.219,76 RON TVA.

Ca urmare a nerespectării termenului de plată a facturilor, în baza art. 11.2 din contract, pârâtul datora penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat, în temeiul art. 11.2 din contract că, pârâtul datorează reclamantei suma de 408.640,46 RON penalități de întârziere, pe care prima instanță le-a acordat în temeiul art. 969 C. civ. În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtului, prin care acesta a solicitat obligarea reclamantei la plata de penalități de 0,1% pentru nelivrarea autobuzelor în termen, prima instanță a reținut că, potrivit art. 11.1 din contract, în cazul neexecutării la timp a contractului de către furnizor, pârâtul avea posibilitatea să deducă din prețul contractului o sumă corespunzătoare cu titlu de penalități, ceea ce acesta nu a făcut și nici nu a făcut dovada penalităților solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 16/2012 din 23 martie 2012 a admis apelul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara și, în consecință: A obligat reclamanta SC N.M. SRL să plătească pârâtului Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara suma de 344,188,44 RON cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 8.508 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pentru toate microbuzele exista un preț unic de 103.643,15 RON indiferent de marca autovehiculului, sens în care rezulta o penalitate de 103,84 RON pe zi de întârziere ceea ce conduce la 344.188,44 RON raportat Ia cele 3311 zile de întârziere, sumă la care a fost obligat furnizorul în cererea reconvențională a beneficiarului. Instanța de apel a mai reținut că, plata penalităților nu poate fi raportată decât Ia momentul livrării efective a fiecărui microbuz, sens în care a respins pretențiile pârâtului de calcul al penalităților prin raportare la data livrării ultimului microbuz, de 14 ianuarie 2009, care de altfel nici nu a fost dovedită, prin care solicita un total de 883.334 RON penalități aferente unui număr de 91 de zile pentru fiecare, urmând ca cererea reconvențională să fie admisă în parte, iar reclamantul furnizor SC N.M.

SRL să fie obligat la plata de penalități de întârziere. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC N.M. SRL București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, iar pe fond menținerea hotărârii instanței de fond. Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, hotărârea pronunțată este nelegală în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens, recurenta apreciază că s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc.

civ., având în vedere că pârâtul nu a solicitat probe nici la instanța de fond și nici prin motivele de apel, iar instanța de apel a încuviințat apelantului proba cu expertiză contabilă, în condițiile în care acesta renunțase implicit la această probă la instanța de fond, prin neformularea unor obiective în expertiza încuviințată. O altă critică vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit clauza 11.1 din contractul de furnizare, care prevedea că, în cazul neexecutării la timp a contractului de către furnizor, pârâtul avea posibilitatea să deducă din prețul contractului o sumă corespunzătoare cu titlu de penalități, în condițiile în care achizitorul a recepționat marfa livrată de reclamantă, prelungind în acest mod termenul de livrare, fără a formula nici un fel de obiecțiuni pe acest aspect.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. se referă Ia faptul că, hotărârea recurată a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că atât obiectivele stabilite de către instanță cât și răspunsurile date de expertiza contabilă sunt greș contrazic dispozițiile contractuale. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată urmând ca recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL București să fie respins, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în argumentarea căruia, recurenta consideră că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., cu referire Ia prevederile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ., se constată că această critică este nefondată, urmând a fi respinsă. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., se prevede „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”, iar la alin. (5) se pierde că „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legate pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”. În acest context și în raport de dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., invocate parțial de recurentă, care prevăd că „instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri” se constată că, deși pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara era decăzut din dreptul de a solicita probe, instanța în exercitarea rolului activ putea dispune administrarea probelor pe care le considera necesare, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, chiar dacă părțile se împotriveau. În ceea ce privește critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., ce vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit clauza 11.1 din contractul de furnizare, se constată că este nefondată, având în vedere că, pentru admiterea cererii reconvențiîonale instanța de apel a interpretat clauza referitoare la penalitățile de întârziere, argumentând că, fiecare dintre părțile contractante s-au comportat pe parcursul executării contractului fără a ține seama în mod riguros de clauzele contractuale, încercând o interpretare constructivă a clauzelor acestuia, remarcându-se inclusiv împrejurarea că, deși fiecare avea instituită în favoarea sa o clauză potrivit cu care poate renunța la contract în condițiile în care se constată o întârziere semnificativă în executare, art. 11.3 din contract, nici una dintre acestea nu au procedat Ia rezoluțiunea contractului, deși premisele unei oarecari întârzieri existau în sarcina fiecăreia dintre părți.

Astfel, pentru a fi primită această critică, recurenta trebuia să demonstreze că a fost schimbată natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, în sensul că instanța a reținut alt act juridic decât cel dedus judecății ori că au fost modificate sau înlocuite clauze ale contractului. Se încearcă prin acest motiv să se demonstreze că nu se poate reține în sarcina reclamantei eventualele penalități pentru nelivrarea autobuzelor în termen, față de faptul că termenul de livrare a fost prelungit, fără a exista obiecțiuni în acest sens. Referitor la critica întemeiată pe dispozițiile art 304 pct. 3 C. proc.

civ., potrivit căreia, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, referitor la interpretarea expertizei contabile, se constată că nu poate fi primită, având în vedere că, prin cererea de apel pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara a criticat soluției primei instanțe doar din perspectiva cererii sale reconvenționale, neadmisă de prima instanță, fără a formula critici cu privire la soluția instanței de fond de obligare a sa, la plata penalităților de întârziere. Astfel, interpretarea probatoriilor administrate în cauză sunt aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, care nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului și împrejurarea că părțile au avut la dispoziție calea de atac a apelului, în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuție și soluționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL, pe care o va obliga, conform art. 274 C. proc. civ. să-i achite întimatului-pârât Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara suma de 324 RON cheltuieli de judecată, conform ordinului de deplasare aflat Ia dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL București împotriva deciziei civile nr. 16/2012 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă SC N.M. SRL București să-i achite intimatului-pârât Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2013.