ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2088/2013

ÎNALTA URTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 102/CA/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 25313/2009 s-a admis

acțiunea reclamantei SC N.M. SRL Bacău și s-a dispus obligarea pârâtului

Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara să plătească reclamantei suma de

408.840,48 RON, cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen,

calculate în baza contractului din 5 iunie 2008 încheiat între părți, fiind în

același timp respinsă cererea reconvențională formulată de pârât, prin care acesta

a solicitat plata de penalități pentru întârzierea în livrarea autovehiculelor

ce au făcut obiectul contractului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, privind acțiunea principală a reclamantei că, la data de 5 iunie 2008

reclamanta SC N.M. SRL, în calitate de furnizor, a încheiat cu pârâtul

Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, în calitate de achizitor,

contractul de furnizare, obiectul acestuia îl reprezenta furnizarea respectiv

vânzarea, livrarea și, după caz, instalarea și întreținerea a 119 microbuze

transport elevi, prețul contractului, respectiv prețul produselor livrate și a

serviciilor accesorii prestate a fost stabilit la 10.364.314,25 RON plus

1.696.219,76 RON TVA.

Ca

urmare a nerespectării termenului de plată a facturilor,

în baza art. 11.2 din contract, pârâtul datora penalități de întârziere de 0,1%

pe zi de întârziere, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a

constatat, în temeiul art. 11.2 din contract că, pârâtul datorează reclamantei

suma de 408.640,46 RON penalități de întârziere, pe care prima instanță le-a

acordat în temeiul art. 969 C. civ.

În ceea ce privește cererea reconvențională

a pârâtului, prin care acesta a solicitat obligarea reclamantei la plata de penalități

de 0,1% pentru nelivrarea autobuzelor în termen, prima instanță a reținut că, potrivit

art. 11.1 din contract, în cazul neexecutării la timp a contractului de către furnizor,

pârâtul avea posibilitatea să deducă din prețul contractului o sumă corespunzătoare

cu titlu de penalități, ceea ce acesta nu a făcut și nici nu a făcut dovada penalităților

solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a ll-a

civilă, prin decizia civilă nr. 16/2012 din 23 martie 2012 a admis apelul declarat

de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, a schimbat în parte sentința

atacată în sensul că a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul

Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara și, în consecință:

A obligat reclamanta SC N.M. SRL să plătească

pârâtului Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara suma de 344,188,44 RON cu

titlu de penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 8.508 RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că pentru toate microbuzele exista un preț unic de 103.643,15 RON indiferent

de marca autovehiculului, sens în care rezulta o penalitate de 103,84 RON pe zi

de întârziere ceea ce conduce la 344.188,44 RON raportat Ia cele 3311 zile de întârziere,

sumă la care a fost obligat furnizorul în cererea reconvențională a beneficiarului.

Instanța de apel a mai reținut că, plata

penalităților nu poate fi raportată decât Ia momentul livrării efective a fiecărui

microbuz, sens în care a respins pretențiile pârâtului de calcul al penalităților

prin raportare la data livrării ultimului microbuz, de 14 ianuarie 2009, care de

altfel nici nu a fost dovedită, prin care solicita un total de 883.334 RON penalități

aferente unui număr de 91 de zile pentru fiecare, urmând ca cererea reconvențională

să fie admisă în parte, iar reclamantul furnizor SC N.M. SRL să fie obligat la plata

de penalități de întârziere.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

reclamanta SC N.M. SRL București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate în sensul respingerii apelului, iar pe fond menținerea hotărârii instanței

de fond.

Criticile aduse deciziei atacate se referă

în esență la faptul că, hotărârea pronunțată este nelegală în raport de dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, instanța de apel a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta apreciază că s-au

încălcat dispozițiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ., având în

vedere că pârâtul nu a solicitat probe nici la instanța de fond și nici prin motivele

de apel, iar instanța de apel a încuviințat apelantului proba cu expertiză contabilă,

în condițiile în care acesta renunțase implicit la această probă la instanța de

fond, prin neformularea unor obiective în expertiza încuviințată.

O altă critică vizează faptul că instanța

de apel a interpretat greșit clauza 11.1 din contractul de furnizare, care prevedea

că, în cazul neexecutării la timp a contractului de către furnizor, pârâtul avea

posibilitatea să deducă din prețul contractului o sumă corespunzătoare cu titlu

de penalități, în condițiile în care achizitorul a recepționat marfa livrată de

reclamantă, prelungind în acest mod termenul de livrare, fără a formula nici un

fel de obiecțiuni pe acest aspect.

Critica întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct 9 C. proc. civ. se referă Ia faptul că, hotărârea recurată a fost data

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că atât obiectivele stabilite

de către instanță cât și răspunsurile date de expertiza contabilă sunt greș contrazic

dispozițiile contractuale.

Analizând critica adusă deciziei atacate

în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este

nefondată urmând ca recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL București să fie

respins, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în argumentarea căruia, recurenta

consideră că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire Ia prevederile imperative

ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ., se constată că această critică este nefondată,

urmând a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4)

C. proc. civ., se prevede „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept

pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul

este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum

și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă

nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”, iar la alin. (5) se pierde că

„judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legate pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile se împotrivesc”.

În acest context și în raport de dispozițiile

art. 292 alin. (1) C. proc. civ., invocate parțial de recurentă, care prevăd că

„instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate

rezultă din dezbateri” se constată că, deși pârâtul Inspectoratul Școlar al județului

Hunedoara era decăzut din dreptul de a solicita probe, instanța în exercitarea rolului

activ putea dispune administrarea probelor pe care le considera necesare, în vederea

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, chiar dacă părțile se împotriveau.

În ceea ce privește critica întemeiată

pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce vizează faptul că instanța

de apel a interpretat greșit clauza 11.1 din contractul de furnizare, se constată

că este nefondată, având în vedere că, pentru admiterea cererii reconvențiîonale

instanța de apel a interpretat clauza referitoare la penalitățile de întârziere,

argumentând că, fiecare dintre părțile contractante s-au comportat pe parcursul

executării contractului fără a ține seama în mod riguros de clauzele contractuale,

încercând o interpretare constructivă a clauzelor acestuia, remarcându-se inclusiv

împrejurarea că, deși fiecare avea instituită în favoarea sa o clauză potrivit cu

care poate renunța la contract în condițiile în care se constată o întârziere semnificativă

în executare, art. 11.3 din contract, nici una dintre acestea nu au procedat Ia

rezoluțiunea contractului, deși premisele unei oarecari întârzieri existau în sarcina

fiecăreia dintre părți.

Astfel, pentru a fi primită această critică,

recurenta trebuia să demonstreze că a fost schimbată natura și înțelesul vădit neîndoielnic

al actului dedus judecății, în sensul că instanța a reținut alt act juridic decât

cel dedus judecății ori că au fost modificate sau înlocuite clauze ale contractului.

Se încearcă prin acest motiv să se demonstreze că nu se poate reține în sarcina

reclamantei eventualele penalități pentru nelivrarea autobuzelor în termen, față

de faptul că termenul de livrare a fost prelungit, fără a exista obiecțiuni în acest

sens.

Referitor la critica întemeiată pe dispozițiile

art 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căreia, hotărârea recurată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, referitor la interpretarea expertizei contabile, se constată

că nu poate fi primită, având în vedere că, prin cererea de apel pârâtul Inspectoratul

Școlar al județului Hunedoara a criticat soluției primei instanțe doar din perspectiva

cererii sale reconvenționale, neadmisă de prima instanță, fără a formula critici

cu privire la soluția instanței de fond de obligare a sa, la plata penalităților

de întârziere.

Astfel, interpretarea probatoriilor administrate

în cauză sunt aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, care nu mai pot face

obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv

al recursului și împrejurarea că părțile au avut la dispoziție calea de atac a apelului,

în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuție și soluționate.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC N.M. SRL, pe care o va obliga, conform art. 274 C. proc.

civ. să-i achite întimatului-pârât Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara suma

de 324 RON cheltuieli de judecată, conform ordinului de deplasare aflat Ia dosarul

de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC N.M. SRL București împotriva deciziei civile nr. 16/2012 din

23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă SC N.M.

SRL București să-i achite intimatului-pârât Inspectoratul Școlar al județului

Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

28 mai 2013.