ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 729/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta T.C.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării legii nr. 10/2001, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la eliberarea titlului de despăgubire de către C.C.S.D., București, în conformitate cu prevederile art. 19 1 alin. (9) al Legii nr. 247/2005, Titlul VII. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Dispoziția nr. 2851 din 30 ianuarie 2006 a Primarului mun.

Slatina i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Slatina, compus din suprafața de teren de 1275 mp și construcții, cu motivarea că în prezent terenul este ocupat cu investiții publice, fiind propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legilor speciale, însă nici până la data formulării acțiunii nu a primit aceste despăgubiri de la instituțiile abilitate de lege. Pârâta A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării legii nr. 10/2001 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței precum și lipsa calității procesuale pasive a autorității. La data de 25 ianuarie 2011 reclamanta a formula o nouă precizare a acțiunii introductive în care a menționat că dorește să se judece în contradictoriu și cu C.C.S.D.

din cadrul A.N.R.P. Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale a curții în ceea ce privește soluționarea litigiului iar referitor la fondul litigiului a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, prin raportare la procedura administrativă reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2004, procedură care prevede mai multe etape succesive până la emiterea Titlului de despăgubire în favoarea unei persoane. Prin Sentința nr. 418 din 23 februarie 2011 a Tribunalului Dolj, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pârâta C.C.S.D. a formulat o nouă întâmpinare prin care a ridicat excepția de nelegalitate a Dispozițiilor nr. 281/2006 și nr. 283/2006 emise de către Primăria Mun.

Slatina deoarece acestea au fost întocmite de către autoritatea emitentă cu încălcarea prevederilor exprese prevăzute de Legea nr. 10/2001, la aceeași dată, formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei mun. Slatina, prin Primar. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 490 din 20 octombrie, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.R.C., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D. și chemata în garanție Primăria Mun. Slatina prin Primar și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de A.N.R.P. – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001. Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta C.C.S.D.

să efectueze toate demersurile legale care intră în competența sa și sunt prevăzute expres de art. 16 alin. (1) și (2) al Capitolului V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acestea urmând a se finaliza pentru reclamantă prin emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri pentru imobilele care au făcut obiectul dispozițiilor de restituire nr. 281/2006, modificată prin Dispoziția 1036 din 20 mai 2011 și respectiv nr. 213/2006 modificată prin Dispoziția 1037 din 20 mai 2011, toate fiind emise de Primarul mun. Slatina, jud. Olt. Curtea de apel a respins ca fiind fără obiect excepțiile de nelegalitate și cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de A.N.R.P.

– Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 este fondată având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată precum și prevederile art. 16, art. 3 lit. h) și art. 14 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 fiind o structură funcțională din cadrul A.N.R.P. care nu are nicio competență în ceea ce privește procedura de eliberare a titlurilor de despăgubiri, singura autoritate competentă fiind C.C.S.D. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în speță, că în condițiile în care C.C.S.D. si-a îndeplinit integral atribuțiile legale specifice fiecărei etape iar în cadrul celei de-a treia etape a identificat nereguli grave în ceea ce privește dispozițiile de restituire și care nu puteau fi complinite decât de organul legal abilitat, respectiv Primăria mun.

Slatina, nu se poate reține culpa acesteia în nerezolvare în termen rezonabil a cererilor de emitere a titlurilor de despăgubire aferente celor două dispoziții. Judecătorul fondului a constatat că, dacă această culpă nu poate fi reținută pentru un moment anterior reprimirii dosarelor de la primăria municipiul Slatina, aceasta nu înseamnă că ulterior acestui moment C.C.S.D. nu își menține obligația legală de a realiza toate demersurile necesare în vederea eliberării pentru reclamantă a titlurilor de despăgubire pentru cele două imobile ale acesteia, așa cum sunt ele prevăzute expres de art. 16 alin. (1) și (2) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pentru aceste considerente, prima instanță a constatat ca sunt rămase fără obiect excepția de nelegalitate și cererea de chemare în garanție formulate de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că apără rile din fața instanței de fond referitoare faptul că ulterior emiterii deciziilor inițiale, tocmai la cererea expresă a C.C.S.D., Primăria mun. Slatina a emis noi decizii de modificare a celor inițiale în sensul solicitat de către comisie și prin intermediul cărora s-a făcut dovada calității de moștenitor exclusiv a reclamantei pentru cele două imobile. De asemenea, arată recurenta, că în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond, învederând că în mod greșit instanța de fond a obligat instituția pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în terme de 30 zile, cu ignorarea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005. De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata–reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în Slatina, compus din suprafața de teren de 1275 mp și construcții. Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D.

să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire. Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.

În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluționarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite. De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat.

Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză. În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 1. Soluția adoptată în recurs Pe cale de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 490 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.