ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 729/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 729/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj, reclamanta T.C.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. - Direcția

pentru Coordonarea Aplicării legii nr. 10/2001, solicitând instanței de

judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia

la eliberarea titlului de despăgubire de către C.C.S.D., București, în

conformitate cu prevederile art. 19

1

alin. (9) al Legii nr. 247/2005,

Titlul VII.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin Dispoziția nr. 2851 din 30 ianuarie 2006 a Primarului mun.

Slatina i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat

în Slatina, compus din suprafața de teren de 1275 mp și construcții, cu

motivarea că în prezent terenul este ocupat cu investiții publice, fiind

propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în

despăgubiri în condițiile legilor speciale, însă nici până la data formulării

acțiunii nu a primit aceste despăgubiri de la instituțiile abilitate de lege.

Pârâta A.N.R.P. -

Direcția pentru Coordonarea Aplicării legii nr. 10/2001 a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței precum și

lipsa calității procesuale pasive a autorității.

La data de 25

ianuarie 2011 reclamanta a formula o nouă precizare a acțiunii introductive în

care a menționat că dorește să se judece în contradictoriu și cu C.C.S.D. din

cadrul A.N.R.P.

Pârâta C.C.S.D. a

formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția necompetenței

materiale a curții în ceea ce privește soluționarea litigiului iar referitor la

fondul litigiului a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, prin

raportare la procedura administrativă reglementată prin Titlul VII al Legii nr.

247/2004, procedură care prevede mai multe etape succesive până la emiterea

Titlului de despăgubire în favoarea unei persoane.

Prin Sentința nr. 418

din 23 februarie 2011 a Tribunalului Dolj, s-a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pârâta C.C.S.D. a

formulat o nouă întâmpinare prin care a ridicat excepția de nelegalitate a

Dispozițiilor nr. 281/2006 și nr. 283/2006 emise de către Primăria Mun. Slatina

deoarece acestea au fost întocmite de către autoritatea emitentă cu încălcarea

prevederilor exprese prevăzute de Legea nr. 10/2001, la aceeași dată,

formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei mun. Slatina, prin

Primar.

de apel

Prin

Sentința nr. 490 din 20 octombrie, Curtea de Apel Craiova a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta T.R.C., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și

C.C.S.D. și chemata în garanție Primăria Mun. Slatina prin Primar

și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de A.N.R.P.

– Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001.

Totodată, Curtea de

apel a obligat pârâta C.C.S.D. să efectueze toate demersurile legale care intră

în competența sa și sunt prevăzute expres de art. 16 alin. (1) și (2) al

Capitolului V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acestea urmând a se finaliza

pentru reclamantă prin emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri

pentru imobilele care au făcut obiectul dispozițiilor de restituire nr. 281/2006,

modificată prin Dispoziția 1036 din 20 mai 2011 și respectiv nr. 213/2006 modificată

prin Dispoziția 1037 din 20 mai 2011, toate fiind emise de Primarul mun.

Slatina, jud. Olt.

Curtea de apel a

respins ca fiind fără obiect excepțiile de nelegalitate și cererea de chemare

în garanție.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei

calității procesuale pasive formulată de A.N.R.P. – Direcția pentru Coordonarea

Aplicării Legii nr. 10/2001 este fondată având în vedere obiectul cererii de

chemare în judecată precum și prevederile art. 16, art. 3 lit. h) și art. 14

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Direcția pentru coordonarea aplicării

Legii nr. 10/2001 fiind o structură funcțională din cadrul A.N.R.P. care nu are

nicio competență în ceea ce privește procedura de eliberare a titlurilor de

despăgubiri, singura autoritate competentă fiind C.C.S.D.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în speță, că în condițiile în

care C.C.S.D. si-a îndeplinit integral atribuțiile legale specifice fiecărei

etape iar în cadrul celei de-a treia etape a identificat nereguli grave în ceea

ce privește dispozițiile de restituire și care nu puteau fi complinite decât de

organul legal abilitat, respectiv Primăria mun. Slatina, nu se poate reține

culpa acesteia în nerezolvare în termen rezonabil a cererilor de emitere a

titlurilor de despăgubire aferente celor două dispoziții.

Judecătorul fondului

a constatat că, dacă această culpă nu poate fi reținută pentru un moment

anterior reprimirii dosarelor de la primăria municipiul Slatina, aceasta nu

înseamnă că ulterior acestui moment C.C.S.D. nu își menține obligația legală de

a realiza toate demersurile necesare în vederea eliberării pentru reclamantă a

titlurilor de despăgubire pentru cele două imobile ale acesteia, așa cum sunt

ele prevăzute expres de art. 16 alin. (1) și (2) din Capitolul V, Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Pentru aceste

considerente, prima instanță a constatat ca sunt rămase fără obiect

excepția de nelegalitate și cererea de chemare în garanție formulate de către

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că apără rile

din fața instanței de fond referitoare

faptul că ulterior emiterii deciziilor

inițiale, tocmai la cererea expresă a C.C.S.D., Primăria mun. Slatina a emis

noi decizii de modificare a celor inițiale în sensul solicitat de către comisie

și prin intermediul cărora s-a făcut dovada calității de moștenitor exclusiv a reclamantei

pentru cele două imobile.

De asemenea, arată

recurenta, că în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008

prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

Recurenta

a criticat soluția instanței de fond, învederând că în mod

greșit instanța de fond a obligat instituția pârâtă să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire, în terme de 30 zile, cu ignorarea

procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005.

De

asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012

în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimata–reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la

despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în

Slatina, compus din suprafața de teren de 1275 mp și construcții.

Înalta

Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la

efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie

reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un

interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare

a măsurilor reparatorii, este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin

obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din

Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea în

contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluționarea cererii formulate de

reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De aceea, Înalta

Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici

prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că

cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de

timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu

poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare

a cererilor persoanelor îndreptățite.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat.

Înalta

Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6

luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de

față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de

despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu

respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

adoptată în recurs

Pe cale

de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 490 din 20

octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.