ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5295/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, a pus în vedere pârâtei să depună la dosar procesul verbal de contravenție, a prorogat discutarea cererii de conexare formulată de reclamantă și a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita o cauțiune în valoare de 500 lei și, totodată, a pus în vedere reclamantei să depună la dosar dovada achitării acesteia până la următorul termen de judecată. Prin Sentința civilă nr. 6125 din 30 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC L.P.

SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., privind suspendarea executării Ordinului nr. 1303 din 27 iunie 2012 emis de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ, dar o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ nu se poate baza pe elemente exterioare celor supuse analizei de legalitate. Împrejurările de fapt și de drept concrete sunt supuse unei analize sumare, pentru a se stabili la o primă vedere dacă sunt de natură să creeze o îndoială puternică asupra legalității. Deci, aceste împrejurări trebuie să fundamenteze argumente aparent valabile de nelegalitate. Prin Ordinul nr. 1303 din 27 iunie 2012, A.N.V.

a dispus anularea autorizației de comisionar în vamă nr. 500 din 5 iunie 2008 având ca titular reclamanta SC L.P. SRL, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V. și art. 581 lit. a) din Regulamentul de aplicare a C.V.R. aprobat prin H.G. nr. 707/2006. Curtea de Apel a constatat că împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă prin acțiune nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Împrejurarea că reclamantei i-a fost solicitată prezentarea în termen de 5 zile a înscrisurilor justificative pentru îndeplinirea condiției prevăzute de art. 566 lit. b) din H.G. nr. 707/2006 nu constituie un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ.

Instanța de fond a constatat că executarea actului administrativ de anulare a autorizației de comisionar în vamă este de natură să producă reclamantei un prejudiciu material viitor, însă cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Împotriva Sentinței civile nr. 6125 din 30 octombrie 2012 și a încheierii din 11 septembrie 2012 reclamanta SC L.P. SRL București a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata cauțiunii atât timp cat Ordinul a cărui anulare s-a solicitat este un act administrativ, cererea fiind întemeiata pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect reținut și în considerentele hotărârii recurate.

Î n prezenta cauză se solicită anularea unui act administrativ și nicidecum a unui act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. proc. fisc. Recurenta consideră că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 566 lit. b) din Regulamentuld aplicare a C.V.R.: societatea deținând echipamentele necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării și dezambalării și prezentării mărfurilor în vederea efectuării controlului vamal, precum și de personal specializat pentru efectuarea acestor operațiuni, solicitându-se anularea autorizației de comisionar, conf. art. 566 lit. b) din actul normativ mai sus amintit. Pârâta nu a respectat termenul de 5 zile, acordat pentru a depune setul de înscrisuri solicitat.

La data de 11 iunie 2012, ca urmare a controlului efectuat de inspectorii A.N.V. din data de 6 iunie 2012, a fost întocmit și remis procesul - verbal de constatare a unei pretinse fapte contravenționale, respectiv că reclamanta nu ar deține „echipamentele necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării și prezentării mărfurilor în vederea efectuării controlului vamal, precum și personal specializat pentru efectuarea acestor operațiuni". Agenții constatatori au solicitat ca aceasta să facă dovada existentei echipamentelor necesare efectuării controlului vamal, sub rezerva aplicării sancțiunii prevăzute de art. 652 lit. c) din H.G. nr. 707/2006. Practic, autoritatea vamală a apreciat că simpla imposibilitate de punere la dispoziție a echipamentelor necesare efectuării controlului vamal, nu prezintă o abatere gravă ce ar necesita aplicarea unei amenzi contravenționale.

În urma adresei primite reclamanta a pus la dispoziția autorității vamale toate înscrisurile solicitate, mai puțin scrisoarea de garanție. Astfel, la data de 7 iunie 2012 s-a încheiat procesul - verbal nr. 491 din 7 iunie 2012 prin care s-a solicitat ca în termen de 5 zile să se depună înscrisurile, care fac dovada existenței echipamentelor de manipulare a mărfurilor, sub sancțiunea amenzii și pe cale de consecință a retragerii autorizației de funcționare. În condițiile actuale, reclamanta - comisionar în vamă, se află în imposibilitatea de a-și continua activitatea comercială acest fapt atrăgând după sine, în mod obiectiv, pe zi ce trece sporirea insolvabilității societății. Având în vedere contextul economic actual, măsura drastică dispusă de A. N.V.

de anulare a autorizației de funcționare și imposibilitatea societății de a-și desfășura activitatea economică conduce fără niciun dubiu la intrarea acesteia în faliment. Prin prisma anularii autorizației de funcționare, în baza unui act nelegal și abuziv, se urmărește închiderea activității agentului economic, chiar dacă în urma acțiunilor întreprinse de acesta la organele competente ar obține anularea actului administrativ vătămător - Ordinul nr. 1303. Starea de inactivitate în care se află și prelungirea acesteia fac practic imposibilă reluarea activității economice chiar și după anularea Ordinului nr. 1303 deoarece se sporește starea de insolvabilitate a comerciantului într-un context economic dificil, neputându-se redresa.

Previzibilitatea cu evidență a pagubei produse prin executarea imediată a deciziei atacate rezultă atât din cuantumul datoriei, care este într-o continuă creștere cât și prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei, ca indicator principal al puterii sale economice. Recurenta invocă în susținere și prevederile Recomandării nr. R/89/8 din 13 septembrie 1980 a Co.M.C.E. privind protecția jurisdicțională provizorie a persoanelor care statuează că executarea imediată, deplină de acte administrative care au fost contestate sau sunt pe cale de a fi atacate, poate, în anumite circumstanțe, aduce atingere intereselor persoanelor într-un mod ireparabil care, pentru motive de echitate, ar trebi să fie evitat pe cât posibil.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Cu privire la susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata unei cauțiuni în vederea suspendării actului atacat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și nu poate fi primită, având în vedere că în materie fiscală dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., astfel încât, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai după depunerea unei cauțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, cu modificările si completările ulterioare: „Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În categoria acestui gen de norme derogatorii se încadrează și dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.

potrivit cărora introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, aceste dispoziții neaducând atingere dreptului contribuabilului de a cerere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, condiționat însă, de depunerea unei cauțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2000 lei. Din interpretarea logico - juridică a acestui text de lege, rezultă că depunerea cauțiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării actului administrativ, această condiție, impusă imperativ de lege, trebuind a fi îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării.

Având în vedere și natura juridică a obligației de plată a cauțiunii, de garanție pentru acoperirea pagubelor ce ar rezulta din luarea măsurii de suspendare, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea exercitării cu rea-credință a dreptului de a cere suspendarea executării. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte constată că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Instanța de control judiciar, în acord cu cele reținute de instanța de fond, apreciază că cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Însă, pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ.

În cauza de față această cerință nu este satisfăcută. Recurenta a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare și Recomandarea nr. 89/8 a Comitetului de Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor persoane. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.P. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 6125 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2013.