ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7109/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrata la 14 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta G.A.D. a chemat în judecată pe pârâții A.E.P. și A.E.P. prin Președintele A.E.P., solicitând suspendarea executării actului administrativ emis de către pârâți, constând în Ordinul din 15 noiembrie 2011, până la soluționarea cauzei ce face obiectul Dosarului de fond, cu nr. 76198/3/2011, aflat pe rolul Curții de Apei București, cu termen de judecata la data de 04 aprilie 2012 ce are ca obiect anularea actului administrativ. 2. Hotărârea instanței de fond A. Prin sentința nr. 2287 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea formulată de reclamanta G.A.D., în contradictoriu cu pârâții A.E.P.

și A.E.P. prin Președintele A.E.P., ca neîntemeiată. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Ordinul din 15 noiembrie 2011 reclamanta a fost sancționată cu mustrare scrisă în temeiul art. 108 alin. (3) lit. a) din Regulamentul intern al A.E.P. Instanța de primă jurisdicție a reținut că nu orice cauză de nelegalitate a unui act administrativ constituie un caz bine justificat, ci doar acele împrejurări de natura să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia, instanța reținând că reclamanta nu a făcut dovada niciunei împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat, ci doar a trimis la motivele arătate în cererea de anulare a actului administrativ.

Or, reclamanta avea obligația de a arăta în cuprinsul cererii împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității Ordinului din 15 noiembrie 2011. Totodată, a reținut instanța de fond că reclamanta avea obligația de a dovedi condiția pagubei iminente, condiții ce nu au fost dovedite în cauză. 3. Recursul formulat de G.A.D. Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, la termenul stabilit pentru soluționarea recursului, din data de 3 octombrie 2012, a constatat că au lipsit atât recurenta, cât și intimații astfel încât, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 252 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că părțile au lipsit nejustificat la termenul stabilit pentru soluționarea recursului declarat și nu au solicitat judecarea în lipsă, așa cum prevăd dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc.

civ. De la data suspendării cauzei și până la repunerea cauzei pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei. Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează a constatat perimat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul formulat de G.A.D. împotriva sentinței nr. 2287 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2013.