ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 18 aprilie 2012, reclamantul M.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, suspendarea provizorie a executării Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunțate de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiași instituții, până la soluționarea irevocabilă a contestației promovate, vizând anularea celor două acte administrative. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că împotriva celor două acte a formulat acțiune pe cale principală înregistrată în 2012, prin care a solicitat anularea acestora.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, s-a arătat de către reclamant că actele administrative atacate au fost emise în baza unor acte premergătoare complet nule, deoarece au fost înfrânte normele imperative ce stau la baza elaborării lor valabile, respectiv punctul 44 alin. (2) 1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, adoptat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010. Ministerul reclamant a susținut că aceste prevederi au fost încălcate prin faptul că la controalele ce au vizat contul de execuție al M.A.E. pentru anii 2008 - 2009 au participat aceeași auditori, deși exista o normă imperativă ce interzicea desemnarea lor, pentru al treilea an consecutiv, în echipa Curții de Conturi însărcinată cu efectuarea auditului financiar în cadrul M.A.E.

A apreciat reclamantul că Procesul-verbal de constatare pentru contul de execuție încheiat la 31 decembrie 2010 este nul absolut iar actele Curții de Conturi încheiate în baza lui (inclusiv încheierea din 12 martie 2012 și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012) sunt lovite de aceeași formă de nulitate. Un alt motiv de nulitate invocat de reclamant a constat în necomunicarea încheierii din 12 martie 2012 în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării sale, potrivit punctului 225 din Regulamentul sus-citat. Reclamantul a mai arătat că sarcina trasată, în responsabilitatea conducerii M.A.E., devine imposibil de realizat în termenul fixat, ceea ce echivalează cu o vătămare inerentă a prestigiului și a imaginii publice a instituției, că Încheierea din 12 martie 2012 a Curții de Conturi este nulă absolut și din perspectiva faptului că nu a reprezentat produsul unui recurs administrativ veritabil.

Reclamantul a susținut că din lectura actelor administrative atacate rezultă că măsurile dispuse în urma aplicării punctului 2 alin. (1) lit. a) și alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi vor afecta un număr considerabil de salariați, respectiv peste o mie de angajați ce au beneficiat, cumulat, de cel puțin unul din cele două sporuri a căror acordare a fost apreciată ca nelegală de consilierii Curții de Conturi, împreună cu familiile acestora și că acest efect dublu al aplicării măsurilor adoptate de Curtea de Conturi până la termenul-limită de 30 aprilie 2012 (eventualitatea diminuării salariului și ipoteza recuperării prejudiciului de la peste o mie de salariați care au lucrat după data de 01 ianuarie 2010 în Centrala M.A.E.) va crea o imensă problemă socială în instituție, de natură a perturba grav activitatea M.A.E.

Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. L-a termenul din 14 mai 2012 a fost discutată și încuviințată în principiu de instanță cererea de intervenție accesorie formulată de S.N.F.P. în interesul reclamantului. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3156 din 14 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.A.E., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată, respingând și cererea de intervenție accesorie formulată de S.N.F.P.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea de suspendare a Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunțate de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiași instituții, până la soluționarea irevocabilă a contestației promovate pe fondul celor două acte administrative, este neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că reclamantul a invocat, ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, chiar criticile de nelegalitate invocate în cererea de anulare a actului administrativ atacat (critici care, în concret, se referă la greșita interpretare și aplicare de către organele de control a normei imperative prevăzute la punctul 44 alin. (2) 1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, a punctului 225 din același Regulament, etc.), iar verificarea acestora ar obliga instanța la o analiză profundă și amănunțită a interpretărilor date de autoritatea emitentă și a argumentelor invocate de reclamant, ceea ce ar fi de natură să atragă antepronunțarea instanței cu privire la legalitatea actului administrativ.

Astfel fiind, instanța de fond a constatat că în cauza de față nu au fost invocate și nici nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt și de drept, care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care, așa după cum s-a arătat, se bucură de o puternică prezumție de legalitate, veridicitate și autenticitate. În cazul de față, reținând că actele atacate se bucură în continuare de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, ceea ce face ca acestea să fie executorii, instanța a apreciat că, punerea în executare a acestora nu poate produce o pagubă iminentă, în sensul legii. P entru considerentele expuse mai sus, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamant și, pe cale de consecință, și cererea de intervenție formulată de S.N.F.P., în interesul reclamantului.

3. Motivele de recurs înfățișate de recurenți Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul M.A.E., cât și intervenientul S.N.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.1. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant M.A.E. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul suspendării executării Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012 pronunțate de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul IV, până la soluționarea irevocabilă a contestației promovate pe fondul celor două acte administrative, arătând, în esență, că în mod nelegal s-a reținut de prima instanță că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificări.

Astfel, raportat la condițiile de suspendare a actelor administrative emise de pârâta-intimată Curtea de Conturi, s-a arătat că în speța dedusă judecății, în mod greșit și superficial motivat s-a reținut că recurenta nu a invocat motive de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor, întrucât, fără a se intra în cercetarea fondului, era lesne de observat că sporurile în cauză au fost acordate în baza unor ordine ale ministrului afacerilor externe, existând așadar temei legal al plății, contrar celor afirmate în actele emise de intimata-pârâtă.

Referitor la condiția privind prevenirea unei pagube iminente și față de conținutul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 s-a mai arătat că recuperarea sumelor afectează în principal salariații, dar și autoritatea recurentă, a cărei funcționare este în mod cert și previzibil perturbată prin aplicarea eventualelor sancțiuni ce se impun a fi aplicate persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei atacate. Temeiul legal al recursului promovat a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 304 1 C. proc. civ. 3.2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-intervenient S.N.F.P. La rândul său, intervenientul S.N.F.P. a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, susținând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nelegalitatea și netemeinicia soluției adoptate. În esență, s-a arătat, pentru considerente simulare celor cuprinse în recursul autorității recurente, că în cauză, prin motivele invocate și dovedite sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. Se impunea astfel ca instanța de fond să dispună suspendarea de executare a actelor administrative atacate, cu atât mai mult cu cât riscul denunțări contractelor individuale de muncă, de un număr considerabil de salariați poate determina blocarea activității autorității recurente. 3.3. În cursul soluționării recursului a fost depusă la dosar Sentința civilă nr. 6795 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus, la cererea contestatorului M.A.E.

anularea Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012. Prin aceeași hotărâre a fost admisă cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de intervenientul S.N.F.P. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor promovate Recursurile sunt fondate. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate și față de actele și lucrările dosarului, cu referire specială la probatoriul administrat și în faza soluționării recursului, Înalta Curte reține temeinicia susținerilor recurenților. În acest sens, potrivit art. 14 și art. 15 C. proc. civ., față de motivul de nelegalitate invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază în sensul îndeplinirii cumulative a cerințelor instituite în norma legală evocată.

În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”. Este adevărat că în cauza de față norma legală sus evocată este incidentă numai din perspectiva și prin raportare la ipoteza „admiterii acțiunii de fond”, întrucât, printr-un prim parcurs procesual, măsura suspendării de executare, astfel cum a fost solicitată, a fost respinsă. Drept urmare, analiza referitoare la fiecare dintre cele două cerințe instituite prin textele arătate, urmează a fi realizată în contextul sus menționat.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a considerat-o ca fiind îndeplinită ca urmare a faptului că recurentul-reclamant nu a invocat și nici nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care, așa după cum s-a mai arătat, se bucură de prezumția de legalitate. În acord cu susținerile și criticile recurenților, Înalta Curte reține, contrar celor arătate în hotărârea atacată, că în realitate, au fost menționate și invocate în cererea de suspendare formulată, elemente de fapt și de drept concrete care, în opinia recurentei-reclamante constituiau puternice argumente juridice, cel puțin aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actelor administrative emise de Curtea de Conturi.

În acest sens invocarea modalității de desemnare a auditorilor publici externi ca și referirea la ordinele ministrului, ce au servit ca temei legal al acordării sporurilor salariale contestate, în vigoare și neanulate pe cale judecătorească sunt de natură, și în opinia Înaltei Curți să satisfacă cerința normei legale ce definește cazul bine justificat, fără ca examinarea lor sumară să echivaleze cu antepronunțarea asupra fondului. În plus, împrejurarea evidențiată cu ocazia soluționării recursului, în sensul că prin Sentința civilă nr. 6795 din 25 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă dar nu și irevocabilă, depusă în copie la dosar, au fost admise cererea principală a contestatorului M.A.E.

cât și cererea de intervenție accesorie a intervenientei S.N.F.P. și s-a dispus anularea acelorași acte indicate și în cauza de față, este de natură să confirme și să consolideze concluzia instanței de recurs în sensul îndeplinirii condiției „cazului bine justificat”. În fine, întemeiate sunt și criticile referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, în sensul definit în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Astfel termenul cert până la care măsurile impuse prin actele contestate se cer a fi aduse la îndeplinire, precum și posibilitatea ca în caz de nerespectare a acestuia să se aplice sancțiuni, chiar penale, persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei, conturează, în sensul textului de lege evocat, iminența unei grave perturbări, previzibile a funcționării autorității reclamante recurente.

În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va admite ambele recursuri formulate și în consecință va modifica în tot sentința atacată cu consecința admiterii cererii de suspendare și a suspendării executării actelor administrative atacate, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond, în anularea acelorași acte. Urmează a fi admisă corespunzător și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S.N.F.P., în interesul recurentului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva Sentinței civile nr. 3156 din 14 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în consecință, dispune suspendarea executării Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunțate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiași instituții, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea respectivelor acte administrative. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.