ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 18

aprilie 2012, reclamantul M.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi, suspendarea provizorie a executării Încheierii din 12 martie

2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunțate de Comisia de

soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv

de Departamentul IV din cadrul aceleiași instituții, până la soluționarea irevocabilă

a contestației promovate, vizând anularea celor două acte administrative.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că împotriva celor două acte a formulat acțiune

pe cale principală înregistrată în 2012, prin care a solicitat anularea

acestora.

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, s-a arătat de către reclamant că actele

administrative atacate au fost emise în baza unor acte premergătoare complet

nule, deoarece au fost înfrânte normele imperative ce stau la baza elaborării

lor valabile, respectiv punctul 44 alin. (2)

1

din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, adoptat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Ministerul reclamant

a susținut că aceste prevederi au fost încălcate prin faptul că la

controalele ce au vizat contul de execuție al M.A.E. pentru anii 2008 - 2009 au

participat aceeași auditori, deși exista o normă imperativă ce interzicea

desemnarea lor, pentru al treilea an consecutiv, în echipa Curții de Conturi

însărcinată cu efectuarea auditului financiar în cadrul M.A.E.

A apreciat

reclamantul că Procesul-verbal de constatare pentru contul de execuție încheiat

la 31 decembrie 2010 este nul absolut iar actele Curții de Conturi încheiate în

baza lui (inclusiv încheierea din 12 martie 2012 și Decizia nr. 5 din 16

ianuarie 2012) sunt lovite de aceeași formă de nulitate.

Un alt motiv de

nulitate invocat de reclamant a constat în necomunicarea încheierii din 12

martie 2012 în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării sale,

potrivit punctului 225 din Regulamentul sus-citat.

Reclamantul a mai

arătat că sarcina trasată, în responsabilitatea conducerii M.A.E., devine

imposibil de realizat în termenul fixat, ceea ce echivalează cu o vătămare

inerentă a prestigiului și a imaginii publice a instituției, că Încheierea din 12

martie 2012 a Curții de Conturi este nulă absolut și din perspectiva faptului

că nu a reprezentat produsul unui recurs administrativ veritabil.

Reclamantul a susținut

că din lectura actelor administrative atacate rezultă că măsurile dispuse în

urma aplicării punctului 2 alin. (1) lit. a) și alin. (1) lit. b) din Decizia nr.

5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi vor afecta un număr considerabil de

salariați, respectiv peste o mie de angajați ce au beneficiat, cumulat, de cel

puțin unul din cele două sporuri a căror acordare a fost apreciată ca nelegală

de consilierii Curții de Conturi, împreună cu familiile acestora și că acest

efect dublu al aplicării măsurilor adoptate de Curtea de Conturi până la

termenul-limită de 30 aprilie 2012 (eventualitatea diminuării salariului și

ipoteza recuperării prejudiciului de la peste o mie de salariați care au lucrat

după data de 01 ianuarie 2010 în Centrala M.A.E.) va crea o imensă problemă

socială în instituție, de natură a perturba grav activitatea M.A.E.

Autoritatea publică

pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea

cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

L-a termenul din 14

mai 2012 a fost discutată și încuviințată în principiu de instanță cererea

de intervenție accesorie formulată de S.N.F.P. în interesul reclamantului.

instanței de fond

Prin Sentința civilă nr.

3156 din 14 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.A.E., în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată, respingând

și cererea de intervenție accesorie formulată de S.N.F.P.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea de

suspendare a Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012,

pronunțate de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de

Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiași

instituții, până la soluționarea irevocabilă a contestației promovate pe fondul

celor două acte administrative, este neîntemeiată.

Instanța de fond a

reținut că reclamantul a invocat, ca împrejurări de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului administrativ, chiar criticile de

nelegalitate invocate în cererea de anulare a actului administrativ atacat

(critici care, în concret, se referă la greșita interpretare și

aplicare de către organele de control a

normei imperative prevăzute la punctul 44

alin. (2)

1

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, a punctului 225 din același

Regulament, etc.), iar verificarea acestora ar obliga instanța la o analiză profundă

și amănunțită a interpretărilor date de autoritatea emitentă și a argumentelor

invocate de reclamant, ceea ce ar fi de natură să atragă antepronunțarea

instanței cu privire la legalitatea actului administrativ.

Astfel fiind,

instanța de fond a constatat că în cauza de față nu au fost invocate și nici nu

au fost identificate împrejurări vădite, de fapt și de drept, care să creeze o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care,

așa după cum s-a arătat, se bucură de o puternică prezumție de legalitate,

veridicitate și autenticitate.

În cazul de față,

reținând că actele atacate se bucură în continuare de prezumția de legalitate,

veridicitate și autenticitate, ceea ce face ca acestea să fie executorii,

instanța a apreciat că, punerea în executare a acestora nu poate produce o

pagubă iminentă, în sensul legii.

P

entru considerentele

expuse mai sus, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de

suspendare formulată de reclamant și, pe cale de consecință, și

cererea de intervenție formulată de S.N.F.P., în interesul reclamantului.

înfățișate de recurenți

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât reclamantul M.A.E., cât și intervenientul S.N.F.P.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Motivele de

recurs înfățișate de recurentul-reclamant M.A.E.

Recurentul-reclamant

a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul suspendării

executării Încheierii din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012

pronunțate de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de

Conturi a României - Departamentul IV, până la soluționarea irevocabilă a contestației

promovate pe fondul celor două acte administrative, arătând, în esență, că în

mod nelegal s-a reținut de prima instanță că nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificări.

Astfel, raportat la

condițiile de suspendare a actelor administrative emise de pârâta-intimată

Curtea de Conturi, s-a arătat că în speța dedusă judecății, în mod greșit și superficial

motivat s-a reținut că recurenta nu a invocat motive de natură a crea o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea actelor, întrucât, fără a se intra în cercetarea

fondului, era lesne de observat că sporurile în cauză au fost acordate în baza

unor ordine ale ministrului afacerilor externe, existând așadar temei legal al

plății, contrar celor afirmate în actele emise de intimata-pârâtă.

Referitor la condiția

privind prevenirea unei pagube iminente și față de conținutul art. 2 lit. ș)

din Legea nr. 554/2004 s-a mai arătat că recuperarea sumelor afectează în

principal salariații, dar și autoritatea recurentă, a cărei funcționare este în

mod cert și previzibil perturbată prin aplicarea eventualelor sancțiuni ce se impun

a fi aplicate persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei atacate.

Temeiul legal al recursului

promovat a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art.

304

1

C. proc. civ.

3.2. Motivele de

recurs înfățișate de recurentul-intervenient S.N.F.P.

La rândul său,

intervenientul S.N.F.P. a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanțe,

susținând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea și netemeinicia

soluției adoptate.

În esență, s-a

arătat, pentru considerente simulare celor cuprinse în recursul autorității recurente,

că în cauză, prin motivele invocate și dovedite sunt îndeplinite cumulativ cerințele

prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Se impunea astfel ca

instanța de fond să dispună suspendarea de executare a actelor administrative atacate,

cu atât mai mult cu cât riscul denunțări contractelor individuale de muncă, de

un număr considerabil de salariați poate determina blocarea activității autorității

recurente.

3.3. În cursul soluționării

recursului a fost depusă la dosar Sentința civilă nr. 6795 din 28 noiembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin care s-a dispus, la cererea contestatorului M.A.E. anularea Încheierii din

12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012.

Prin aceeași hotărâre

a fost admisă cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de

intervenientul S.N.F.P.

considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor promovate

Recursurile sunt

fondate.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate și față de actele și lucrările dosarului, cu

referire specială la probatoriul administrat și în faza soluționării recursului,

Înalta Curte reține temeinicia susținerilor recurenților.

În acest sens,

potrivit art. 14 și art. 15 C. proc. civ., față de motivul de nelegalitate invocat,

respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază în sensul îndeplinirii

cumulative a cerințelor instituite în norma legală evocată.

În textul legal

precitat se prevede că: „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura

suspendării, dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Este adevărat că în

cauza de față norma legală sus evocată este incidentă numai din perspectiva și

prin raportare la ipoteza „admiterii acțiunii de fond”, întrucât, printr-un prim

parcurs procesual, măsura suspendării de executare, astfel cum a fost solicitată,

a fost respinsă.

Drept urmare, analiza

referitoare la fiecare dintre cele două cerințe instituite prin textele arătate,

urmează a fi realizată în contextul sus menționat.

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a

considerat-o ca fiind îndeplinită ca urmare a faptului că recurentul-reclamant nu

a invocat și nici nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt și de

drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ

atacat, care, așa după cum s-a mai arătat, se bucură de prezumția de legalitate.

În acord cu

susținerile și criticile recurenților, Înalta Curte reține, contrar celor arătate

în hotărârea atacată, că în realitate, au fost menționate și invocate în

cererea de suspendare formulată, elemente de fapt și de drept concrete care, în

opinia recurentei-reclamante constituiau puternice argumente juridice, cel

puțin aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actelor administrative

emise de Curtea de Conturi.

În acest sens

invocarea modalității de desemnare a auditorilor publici externi ca și referirea

la ordinele ministrului, ce au servit ca temei legal al acordării sporurilor salariale

contestate, în vigoare și neanulate pe cale judecătorească sunt de natură, și

în opinia Înaltei Curți să satisfacă cerința normei legale ce definește cazul

bine justificat, fără ca examinarea lor sumară să echivaleze cu antepronunțarea

asupra fondului.

În plus, împrejurarea

evidențiată cu ocazia soluționării recursului, în sensul că prin Sentința civilă

nr. 6795 din 25 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, definitivă dar nu și irevocabilă, depusă în

copie la dosar, au fost admise cererea principală a contestatorului M.A.E. cât

și cererea de intervenție accesorie a intervenientei S.N.F.P. și s-a dispus anularea

acelorași acte indicate și în cauza de față, este de natură să confirme și să consolideze

concluzia instanței de recurs în sensul îndeplinirii condiției „cazului bine justificat”.

În fine, întemeiate

sunt și criticile referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, în

sensul definit în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Astfel termenul cert

până la care măsurile impuse prin actele contestate se cer a fi aduse la

îndeplinire, precum și posibilitatea ca în caz de nerespectare a acestuia să se

aplice sancțiuni, chiar penale, persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire

a deciziei, conturează, în sensul textului de lege evocat, iminența unei grave

perturbări, previzibile a funcționării autorității reclamante recurente.

În considerarea celor

mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la

art. 304 pct. 9 și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată,

Înalta Curte va admite ambele recursuri formulate și în consecință va modifica

în tot sentința atacată cu consecința admiterii cererii de suspendare și a suspendării

executării actelor administrative atacate, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii de fond, în anularea acelorași acte.

Urmează a fi admisă

corespunzător și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S.N.F.P.,

în interesul recurentului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.A.E. împotriva Sentinței civile nr. 3156 din 14 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată și, în consecință, dispune suspendarea executării Încheierii din

12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunțate de Comisia

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României,

respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiași instituții, până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea respectivelor acte

administrative.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.