ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2928/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2928/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, la

data de 21 iunie 2012, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, suspendarea executării Deciziei nr. 239 din 21 mai 2012

privind eliberarea sa din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de

stat, al A.N.S.V.S.A., publicată în M. Of. nr. 345 din 21 mai 2012, până la

pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că prin Decizia Primului Ministru al României nr. 239 din

data de 21 mai 2012 publicată în M.of. nr. 345 din 21 mai 2012 privind

eliberarea sa din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al

A.N.S.V.S.A. a fost eliberat din funcția mai sus menționată, fără nicio

justificare.

Reclamantul a invocat

prevederilor art. 6

6

alin. (1) din Ordonanța nr. 42/2004 privind

organizarea activității sanitar-veterinare și siguranța alimentelor, publicată

în M. Of. nr. 94/2004 potrivit cărora „Autoritatea este condusă de un

președinte cu rang de secretar de stat și de 2 vicepreședinți cu rang de

subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5

ani” susținând că, în textului de lege menționat, a fost emisă decizia primului

ministru privind eliberarea sa din funcție.

Totodată reclamantul

a apreciat că sunt întrunite, în mod cumulativ, cele două condiții de

admisibilitate ale cererii de suspendare a actului administrativ atacat,

reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare ca

neîntemeiată.

Hotărârea primei

instanțe.

Prin Sentința nr. 256/CA/PI

din 3 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

A admis cererea de

suspendare formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, cu și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 239 din 21 mai 2012

până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, Curtea a reținut că

este neîntemeiată deoarece Guvernul României este emitentul actului

administrativ atacat, iar primul ministru emite acte în calitate de

reprezentant legal al Guvernului României.

Pe fondul cererii de

suspendare, prima instanță a considerat că, în speță, sunt îndeplinite

cerințele art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 referitoare la cazul bine justificat

și la paguba iminentă.

Astfel, actul

administrativ a fost emis de către pârât fără a avea un temei legal, instanța

apreciind că s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, astfel cum

este definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004.

În ceea ce privește

paguba iminentă, s-a constatat că reclamantul a fost deja prejudiciat prin

faptul că nu mai beneficiază de indemnizația lunară aferentă funcției deținute

până la eliberarea sa din funcție.

Recursul declarat în

cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 susținând că

a fost dată

cu încălcarea/aplicarea greșită

a legii, cât și ale art. 304 C. proc. civ.

Un prim aspect se

referă la faptul că, în mod nelegal, instanța a apreciat că acțiunea este

scutită de plata taxei de timbru, întrucât sunt aplicabile prevederile

art. 3 lit. m), art. 13

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

cu modificările și completările ulterioare, cât și de art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și completările

ulterioare coroborate cu cele ale art. 17 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

O a doua critică se

referă la

soluția

instanței de

respingere a cererii de intervenție formulată de A.N.S.V.S.A. în temeiul art. 49

C. proc.civ, în interesul pârâtului.

A treia critică

vizează respingerea excepției

excepția

lipsei

calității procesuale pasive a

Guvernului României, citat în calitate de pârât pe motivul că

reclamantul

nu a invocat vreo vătămare în

drepturi care

să decurgă din emiterea, de către Guvern

a unui act

sau din refuzul

nejustificat al acesteia de a soluționa o cerere privitoare la un drept

recunoscut

de lege, Decizia nr.

239/2012,

a cărei suspendare se solicită prin prezenta

acțiune, fiind

emisă de primul-ministru, în executarea dispozițiilor art.

19 alin. (1) din

Legea nr. 90/2001.

Relativ

la modul de soluționare a cererii de suspendare, recurentul pârât a susținut că

prima instanță a apreciat greșit

îndeplinirea în speță a

cerințelor impuse de art. 14

din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Cu

o motivare sumară, instanța a considerat că, prin aspectele invocate

de petent, respectiv

că actul administrativ a fost emis de către pârât fără a

avea un temei legal, s-a făcut dovada existenței

unui caz bine justificat, după

cum este definit la art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004.

Or,

p

otrivit

doctrinei și jurisprudenței, se poate vorbi despre un caz bine justificat numai

dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate pe care

se fundamentează caracterul

executoriu al actului administrativ.

În

cauză, însă,

nici unul dintre pretinsele motive de nelegalitate a

Deciziei primului-

ministru nr. 239/2012 nu puteau conduce la răsturnarea

prezumției menționate.

Argumentele

invocate de reclamant privesc fondul cauzei și reclamau administrarea unor

probe care nu sunt compatibile cu procedura de față,

caracterizată prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, ele urmând a

fi analizate,

eventual, în cazul cererii în anulare a actului

administrativ.

În

ceea ce privește c

ondiția

existenței unei pagube iminente, recurentul consideră c

ă, în speță, nu s-au

făcut afirmații probate privind producerea unor pagube importante și imposibil

de recuperat ca urmare a executării actului administrativ. Oricum, protecția

jurisdicțională provizorie caracteristică unei cereri de suspendare trebuie să

se raporteze la o pagubă gravă, intensă, serioasă, condiție neîndeplinită în

speța dedusă judecății.

Îndeplinirea condiției

privind paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care să probeze

iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de

relevanță simplele afirmații făcute ca atare în cererea formulată. Motivarea

unei pagube iminente care ar consta în lipsa indemnizației nu sunt suficiente

și concludente pentru a se considera că sunt întrunite condițiile legale pentru

suspendarea executării actului, întrucât astfel de susțineri nu sunt de natură

a răsturna prin ele însele prezumția de legalitate a actului administrativ

contestat si nu produc reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de

înlăturat.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Decizia Primului

Ministru al României nr. 239 din data de 21 mai 2012 publicată în M. Of. din 21

mai 2012, a cărui executare se solicită a fi suspendată, reclamantul C.C. a

fost eliberat din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al

A.N.S.V.S.A. a fost eliberat din funcția mai sus menționată.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „

În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă,

așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de

anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă

prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, nu se

contestă că intimatul reclamant a contestat la instanța judecătorească măsura

de eliberare din funcție.

Celelalte două

condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină

reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără

existența pericolului producerii unei pagube.

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, Înalta Curte reține că prin aspectele

invocate de petent, respectiv că actul administrativ a fost emis de către pârât

fără a avea un temei legal, s-a făcut dovada existenței unui caz bine

justificat, astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr.

554/2004.

Fără a se pronunța

asupra fondului litigiului, instanța constată că recurentul pârât a emis Decizia

nr. 239 din 21 mai 2012 fără a invoca motive temeinice de întrerupere a

mandatului Vicepreședintelui A.N.S.V.S.A., C.C., astfel că această împrejurare

este

în

măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ contestat.

În

sprijinul acestei îndoieli

este și Sentința civilă nr. 437/CA/2012 din 19 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul

nr. 403/35/CA/2012 al Curții de Apel Oradea, prin care s-a admis acțiunea

reclamantului, s-a anulat Decizia Primului Ministru al României nr. 239 din 21

mai 2012 și s-a dispus renumirea reclamantului în funcția de Vicepreședinte al

A.N.S.V.S.A., cu acordarea, pentru perioada cuprinsă între data intrării în

vigoare a deciziei anulate și data renumirii, a diferenței de indemnizație

cuvenită reclamantului.

Înalta Curte constată

că și condiția pagubei iminente, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind

„prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public”, este incidentă în cauză, petentul fiind deja prejudiciat prin faptul

că nu a mai beneficiat de indemnizația lunară aferentă funcției deținute până

la eliberarea sa din funcție.

În sensul soluției

pronunțate sunt și prevederile Recomandării Consiliului de Miniștri ai

Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie

administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca

atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace

daune grave, dificil de reparat, persoanele particulare cointeresate în această

decizie să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele

competenței sale și fără ca astfel să influențeze în vreun fel soluția asupra

fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aferent

valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ

contestat.

În ceea ce privește

celelalte critici formulate în recurs, referitoare la excepția netimbrării cererii

de chemare în judecată, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în speță

acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar, în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte reține

că și criticile privind soluționarea cererii de intervenție sunt nefondate,

având în vedere că prin acțiunea ce face obiectul dosarului menționat mai sus,

s-a solicitat suspendarea executării Deciziei Primului Ministru nr. 239 din 21

mai 2012, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului C.C. din funcția de

vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat al A.N.S.V.S.A., astfel că nu

sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 coroborat

cu art. 49 C. proc.civ.

În fine, Înalta Curte

constată că prima instanță a respins în mod corect și excepția lipsei calității

procesuale pasive a Guvernului României, ținând cont de faptul că Primul

Ministru emite acte în calitate de reprezentant al Guvernului României,

potrivit art. 15 din Legea nr. 90/2001,

conducerea și

controlul activității ministerelor și a celorlalte organe centrale de

specialitate din subordine fiind o atribuție a Guvernului, potrivit art. 11 lit.

k) din actul normativ susmenționat.

Pentru

considerentele mai sus expuse, constatând că prima instanță a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 256/CA/PI din 3

septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.