ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și

procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.L.,

în contradictoriu cu pârâții Prim ministru al României și A.N.S.V.S.A. a

solicitat anularea Deciziei Primului ministru nr. 240 din data de 21 mai 2012,

publicat în M. Of. al României, Partea 1, nr. 345 din 21 mai 2012 și în

consecință: reîncadrarea în funcția deținută anterior emiterii actului

contestat; obligarea pârâtului să-i plătească drepturile bănești de care ar fi

beneficiat începând cu data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă

în funcția anterior deținută; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de prezentul proces.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de vicepreședinte, cu

rang de subsecretar de stat, al A.N.S.V.S.A. în data de 28 aprilie 2010 prin

Decizia Primului ministru nr. 147 din aceeași dată, iar în urma modificării

aparatului de guvernământ Primul ministru, în data de 21 mai 2012, a dispus

revocarea din funcția avută, sens în care a fost emisă și decizia contestată.

Reclamantul apreciază

că Decizia nr. 240 din 21 mai 2012 este nelegală și netemeinică, având la bază

fundamentări absolut politice și nicidecum motive de natură profesională.

Susține în

continuare, că potrivit art. 62 din O.U.G. nr. 42/2004 privind organizarea

activității sanitar-veterinare și pentru siguranța

alimentelor cu modificările

și completările ulterioare, A.N.S.V.S.A. are drept scop: apărarea sănătății

animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale

la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman,

salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu

creșterea animalelor, identificarea și înregistrarea animalelor, cu excepția

ecvinelor; realizarea siguranței alimentelor, de la producerea materiilor prime

până la distribuirea alimentelor către consumator.

Din această enumerare

aproape exhaustivă rezultă că activitatea Autorității este una tehnică și

științifică, nu are legătura cu viața politică sau de apartenența politică a

persoanelor încadrate la Autoritate.

Sub acest aspect, a

susținut că întrucât nu i s-au adus reproșuri în ceea ce privește activitatea

desfășurată în cadrul autorității, luând în considerare că mandatul său la data

revocării era în curs de desfășurare, apreciază că decizia luată de către

Primul ministru a României nu este una fundamentată ori legală.

Mai arată că dacă intenția

legiuitorului ar fi fost de a supune politicului această instituție mandatul

conducerii Autorității ar fi fost mulată după mandatul executivului, respectiv

pe o durată de maximum 4 ani, ori mandatul este de 5 ani tocmai pentru garanta

independența activității instituției față de politic.

În drept a invocat

prevederile Legii nr. 554/2004, O.G. nr. 42/2004 cu modificările și

completările ulterioare.

Apărările formulate

în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Primul-ministru al României, a solicitat respingerea

acțiunii reclamantului având ca obiect suspendarea executării actului

administrativ contestat ca neîntemeiată. A învederat faptul că, potrivit

doctrinei și jurisprudenței, prezumția de legalitate și de veridicitate de care

se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din

oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.

A mai susținut că în

speța dedusă judecății, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 respectiv existența

cazului bine justificat și eminența producerii unei pagube.

În ceea ce privește acțiunea

în anularea actului, a înțeles să invoce excepția de netimbrare a acțiunii,

excepția nulității pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, excepția

lipsei de interes precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului pentru petitele 2 și 3 iar pe fond a solicitat respingerea acesteia

ca fiind neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond

În ceea ce privește

excepția de netimbrare a acțiunii, prin încheierea din data de 29 octombrie

2012, instanța a respins-o cu motivarea că taxa judiciară de timbru a fost

achitată în cuantumul fixat iar dovada mandatului de reprezentare pe seama

avocatului ales se află la dosar.

Pe fondul cauzei,

prin sentința nr. 827 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primul ministru al României

pentru petitele 2 și 3 și, în consecință, a respins acțiunea și cererea de

suspendare formulată de reclamantul C.N.L. împotriva pârâților Primul ministru al

României și A.N.S.V.S.A..

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut din probele administrate în cauză că, prin

Decizia nr. 240 din data de 21 mai 2012, pârâtul Primul ministru al României a

hotărât eliberarea reclamantului din funcția de vicepreședinte a A.N.S.V.S.A.

Referitor Ia excepția

lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni, excepție

invocată de pârâtul Primul ministru al României, instanța a reținut că

literatura juridică definește interesul ca fiind folosul practic urmărit de cel

ce a pus în mișcare acțiunea civilă sau oricare din formele procedurale ce

intră în conținutul acesteia și trebuie să fie legitim, juridic, născut și

actual, personal și direct.

Mai arată instanța

că, reclamantul a justificat existența unui interes legitim juridicește

protejat, rămânând a dovedi că acesta este și actual, sintagmă care se

interpretează în sensul că interesul trebuie să existe la momentul când se

declanșează demersul judiciar.

Însă, un interes

trecut sau unul eventual nu pot justifica un demers procesual, starea de fapt

existentă la momentul declanșării litigiului arătă că există acte care pot fi

interpretate ca o încălcare a drepturilor reclamantului.

Referitor la lipsa

calității procesuale pasive, excepție invocată d același pârât, instanța a

reținut că potrivit normelor juridice instituite prin C. proc. civ., calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului

și cel care poate fi obligat în raportul dedus judecății, iar în situațiile

juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea

procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

Instanța a mai

constatat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, eventualele atribuții

privind reintegrarea și plata drepturilor bănești revenindu-i pârâtei A.N.S.V.S.A.,

sens în care a admis excepția invocată.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a fost numit în funcția de

vicepreședinte al A.N.S.V.S.A., la data de 28 aprilie 2010, prin Decizia nr. 147

emisă de Primul ministru al României.

La o dată ulterioară,

prin Decizia nr. 240/2012, Primul ministru al României decide revocarea

reclamantului din funcția deținută.

Din cuprinsului

actului administrativ amintit anterior rezultă că acesta a fost emis în temeiul

art. 15 lit. a) și art. 19 din Legea nr. 90/2001, art. 66din O.G. nr. 42/2004, art.

4 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009.

Instanța de fond a

mai reținut că actul administrativ contestat, respectiv decizia nr. 240/2012

întrunește cerințele de legalitate impuse de legiuitor fiind emisă de către

autoritatea competentă material și teritorial, în limitele de competențe,

conținutul actului este conform legii, corespunde scopului urmărit de lege și

este emis în forma specifică actului administrativ și a normelor de tehnică

legislativă prevăzute de lege.

Arată că, potrivit art.

1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009, A.N.S.V.S.A., se organizează și

funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică, autoritate de reglementare și control în domeniul

sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în subordinea Guvernului și

în coordonarea primului-ministru.

Potrivit art. 4 din

același act normativ, autoritatea este condusă de un președinte cu rang de

secretar de stat, ajutat de 2 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat,

numiți prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani.

Legea nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la cap.

IV, lit. b), pct. 8, menționează drept funcție de demnitate publică numită și

cea de subsecretar de stat.

În fine, instanța

fondului, arată că funcția deținută de către reclamant în temeiul Deciziei nr. 147/2008

este o funcție de demnitate publică numită, prerogativa numirii fiind dată de

legiuitor în competența exclusivă a primului ministru în vederea organizării și

funcționării guvernului.

De altfel, la

momentul desemnării reclamantului, nu au fost urmate regulile privind funcția

publică instituite de Legea nr. 188/1999, acesta fiind numit nu în urma unui

concurs organizat în care să-i fi fost testate cunoștințele sau pregătirea

profesională sau a promovării, ci prin decizia Primului ministru, pentru a

asigura organizarea și funcționarea guvernului.

Împotriva sentinței

civile 827/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul

C.N.L. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum

a fost formulată.

Invocă motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În conținutul cererii de

recurs sunt reluate susținerile din fața instanței de fond și descrie

mecanismul de numire în funcția de vicepreședinte al A.N.S.V.S.A.. Precizează

în acest sens că a fost numit în funcția de vicepreședinte al autorității cu

rang subsecretar de stat în data de 28 aprilie 2010 prin Decizia primului

ministru nr. 147 emisă cu aceeași dată. În exercitarea acestei funcții și-a

îndeplinit întocmai obligațiile de serviciu iar activitatea lui profesională nu

a fost niciodată contestată sau pusă sub semnul întrebării.

Cu toate acestea în

urma modificării aparatului de guvernământ Primul ministru a dispus revocarea

lui din funcție cu nerespectarea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 42/2004

dispoziții care stabilesc că autoritatea este condusă de un președinte cu rang

de secretar de stat și doi vicepreședinți cu rang de subsecretari de stat

numiți prin decizia primului ministru pe o perioadă de 5 ani.

În această situație

orice modificări intervenite în aparatul de guvernământ nu pot modifica

perioada de mandat de 5 ani fără motive imputabile persoanei desemnate în

această funcție, autoritatea înființată în acord cu normele europene și

funcționând pe principiul independenței transparenței, confidențialității,

accesului la documente și informații fiind o instituție apolitică.

Din decizia emisă de

primul ministru prin care a fost revocat din funcție nu rezultă motivele sau

împrejurările care au stat la baza revocării astfel că se poate susține că

decizia a fost emisă cu exces de putere.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.

Susține în conținutul

întâmpinării că numirea și eliberarea din funcția de subsecretar de stat

reprezintă o prerogativă absolută acordată de lege primului ministru în vederea

organizării și funcționării în bune condiții a ministerelor și a celorlalte

autorității publice.

Funcția de

subsecretar de stat nu poate fi subsumată regulilor instituite prin Legea nr. 188/1999

privind funcționarii publici, numirea și revocarea demnitarilor fiind supusă

Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și al

ministerului.

Actul de eliberare

într-o funcție de demnitate publică apare ca o conjuncție între oportunitate și

legalitate astfel cum este aceasta apreciată de către echipa guvernamentală,

astfel că art. 6

6

alin. (1) din O.G. nr. 42/2004 nu poate constitui

o limitare a prerogativelor primului ministru.

Prin notele de

ședință depuse pentru ședința publică din 22 octombrie 2014 precizează că prin Decizia

Primului ministrul nr. 250 din 1 august 2014 recurentul-reclamant a fost numit

în funcția de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al A.N.S.V.S.A.

astfel că cererea de reîncadrare în funcția deținută anterior a rămas fără

obiect.

Examinând sentința

recurată în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Asupra excepției

rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intimată instanța constată că este

nefondată întrucât motivele de nulitate a actului administrativ se analizează

în raport cu situația existentă în momentul emiterii lui și dacă în intervalul

de timp în care și-a produs efectele s-ar fi putut produce o vătămare în

drepturile sau interesele legitime ale reclamantului.În măsura în care din

probele cauzei rezultă existența unor consecințe vătămătoare pe care le-a

produs actul revocat acțiunea în contencios administrativ poate fi admisă în

vederea reparării adecvate a prejudiciului produs reclamantului.

Pe fond se reține că

în controlul exercitat asupra actelor administrative deduse judecății instanța

de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestora cu legea și

respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul

subiectiv și/sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public

pe care autorității publice sunt chemate să-l ocrotească.

Numai în măsura în

care probele cauzei conduc către concluzia ruperii acestui echilibru, printr-o

exercitare abuzivă, excesivă a dreptului de apreciere a autorității publice se

poate vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004 sau despre o deturnare a scopului legii în sensul de „fraudă

de lege”.

Reclamantul -

recurent prin acțiunea dedusă judecății invocă nulitatea actului de revocare pe

motiv că nu sunt evidențiate împrejurările care să justifice această măsură.

Verificarea vizează

așadar, temeiurile și efectele deciziei administrative prin prisma unui

echilibru rezonabil între interesul public și cel privat.

Tocmai de aceea amploarea

și detalierea motivării unui act administrativ se analizează în raport de

natura acesteia și cu circumstanțele cauzei.

Din această

perspectivă sentința recurată este la adăpost de orice critică deoarece prima

instanță a analizat temeiurile și efectele măsuri precum și vătămarea invocată

de reclamant prin prisma faptului că acesta a fost numit în funcția de

vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat în baza Deciziei nr. 147 din 28

aprilie 2010, iar prin Decizia nr. 240 din 21 mai 2012 a fost eliberat din

funcție, decizie emisă de către Primul ministru al guvernului României în

conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea

și funcționarea Guvernului României și al ministerelor, cu modificările și

completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora

- „Primul

ministru numește și eliberează din funcție:

a)

conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepția

persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, conform art. 3 alin. (1);

b)

secretarul general și secretarii generali adjuncți ai Guvernului, în cazul

utilizării acestor funcții;

c)

secretarii de stat și consilierii de stat din cadrul aparatului de lucru al

Guvernului;

d)

secretarii de stat și subsecretarii de stat;

e)

alte persoane care îndeplinesc funcții publice, în cazurile prevăzute de lege.”

Rezultă

din acest text legal că numirea și eliberarea din funcția de secretar sau

subsecretar de stat reprezintă o prerogativă absolută acordată de lege primului

ministru în vederea organizării și funcționării în bune condiții a ministerelor

și a celorlalte autorității ale administrației publice.

Funcția de

subsecretar de stat nu face parte din categoria funcțiilor prevăzute de Legea nr.

188/1999 privind statutul funcționarilor publici, reclamantul nu a ocupat

această funcție prin concurs în care să i se verificat cunoștințele și

prerogativele profesionale. A fost numit în baza prerogativelor primului

ministru și în considerația unor calități personale, pe baza încrederii

acordate de primul ministru la data respectivă și de aceea, nici eliberarea din

funcție nu poate fi supusă unui regim juridic identic cu numirea în funcție pe

bază de concurs.

Conform principiului

simetriei în drept organul care numește o persoană într-o funcție are dreptul

de a o elibera din acea funcție pe aceleași considerente avute în vedere la

numire.

Împrejurarea că prin H.G.

nr. 1415/2009 se reglementează durata mandatului președintelui respectiv

vicepreședintelui A.N.S.V.S.A. la 5 ani, fără a se stabili în mod expres

condițiile de eliberare din această funcție înainte de expirarea mandatului, nu

înseamnă că i se poate restrânge primului ministru posibilitatea de a lua

măsuri pentru eficientizarea activității instituției chiar și prin eliberarea

din funcție a președintelui sau a vicepreședintelui, decizia de eliberare fiind

una de oportunitate, iar în acest caz anularea actului poate interveni numai în

situația în care dreptul de apreciere a fost exercitat cu exces de putere ceea

ce în speță nu s-a demonstrat.

Având în vedere cele

expuse mai sus rezultă că Decizia Primului ministru nr. 240 din 11 mai 2012 a

fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare astfel încât hotărârea

primei instanțe de respingere a acțiunii în anularea actului administrativ este

temeinică și legală, recursul urmând a fi respins în condițiile prevăzute art. 312

alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.N.L. împotriva sentinței civile nr. 827 din 05

noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2015.