ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5249/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5249/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată Judecătoria Târgoviște, Tribunalul Dâmbovița și pe numitul A.S., deoarece prin Sentința civilă nr. 1151 din 20 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 595/2006, datorită falsurilor efectuate de către expertul A.S., care nu a luat în calcul titlul de proprietate emis pe numele său și a întocmit trei expertize care a determinat emiterea de către instanțe a trei decizii contradictorii vătămătoare lui, a fost dezmoștenit de proprietatea sa.
A solicitat anularea expertizelor din dosar. De asemenea, a criticat reclamantul prin acțiunea de față și hotărârile Tribunalului Dâmbovița, întrucât, deși a recuzat completul de judecată pe data de 18 septembrie 2007, în opinia sa, prin soluția dată de către această instanță i s-a încălcat un drept civil. S-a mai arătat și faptul că, instanța de fond nu i-a soluționat în mod corect o altă cauză care a fost respinsă ca netimbrată cu toate că acesta în mod legal timbrase cererea. A solicitat, în esență anularea hotărârilor emise de instanțele de judecată amintite mai sus și trimiterea cauzelor spre rejudecare, pentru a fi în măsură să-și recapete drepturile de proprietate de care a fost dezmoștenit.
Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 58 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâții Judecătoria Târgoviște, Tribunalul Dâmbovița și A.S. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Ploiești, pentru anularea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, respectiv sentințe și decizii civile, pretinse ca netemeinice și nelegale, cât și păgubitoare pentru reclamant, fără însă a-și întemeia în drept cererea.
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ ce poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…). Or, așa cum se poate constata hotărârile invocate de reclamant, pronunțate de instanțe, nu au caracter de acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă hotărâri emise de instanțe, al căror control de legalitate se face de către instanțele ierarhic superioare, potrivit dispozițiilor C. proc.
civ., într-un termen stabilit și de către instanța competentă. În cauza de față, acțiunea reclamantului nu poate fi încadrată în cererile ce pot fi soluționate prin intermediul legii contenciosului administrativ. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată. II. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat că acțiunea sa a fost formulată din motive de abuz și judecată ilegală, având în vedere greșeala executorului judecătoresc în Dosarul nr. 595/2006. S-a mai invocat greșita respingere de către Tribunalul Dâmbovița a cererii de recuzare ca netimbrată, deși a depus la dosar dovada achitării.
A mai arătat expertul A.S. a efectuat trei lucrări ale căror concluzii se contrazic între ele, motiv pentru care expertiza se impune a fi anulată. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată cu prioritate că recurentul-reclamant, prin mandatar, nu formulează critici veritabile și efective în raport cu legalitatea hotărârii primei instanțe. Analizând hotărârea primei instanțe și calea de atac exercitată împotriva acesteia și prin prisma art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, de vreme ce nu subzistă potrivit art. 304 din același cod cauze de nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau la casarea hotărârii atacate.
Astfel, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a unor hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instanței de contencios administrativ o persoană vătămată într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ. Noțiunea de act administrativ este definită de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; (…..) contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice”.
O hotărâre judecătorească nu este un act administrativ, ci actul final al unei judecăți, un act de dispoziție prin care instanța se pronunță, în numele legii, asupra unui litigiu cu care a fost învestită, în exercitarea rolului constituțional. Potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești părțile pot exercita căile de atac „în condițiile legii”, adică potrivit C. proc. civ., în speță. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinței nr. 58 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.