ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5249/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.I. a chemat în judecată Judecătoria Târgoviște, Tribunalul

Dâmbovița și pe numitul A.S., deoarece prin Sentința civilă nr. 1151 din 20

martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 595/2006, datorită falsurilor efectuate

de către expertul A.S., care nu a luat în calcul titlul de proprietate emis pe

numele său și a întocmit trei expertize care a determinat emiterea de către

instanțe a trei decizii contradictorii vătămătoare lui, a fost dezmoștenit de

proprietatea sa.

A solicitat anularea

expertizelor din dosar.

De asemenea, a

criticat reclamantul prin acțiunea de față și hotărârile Tribunalului Dâmbovița,

întrucât, deși a recuzat completul de judecată pe data de 18 septembrie 2007,

în opinia sa, prin soluția dată de către această instanță i s-a încălcat un

drept civil.

S-a mai arătat și

faptul că, instanța de fond nu i-a soluționat în mod corect o altă cauză care a

fost respinsă ca netimbrată cu toate că acesta în mod legal timbrase cererea.

A solicitat, în

esență anularea hotărârilor emise de instanțele de judecată amintite mai sus și

trimiterea cauzelor spre rejudecare, pentru a fi în măsură să-și recapete

drepturile de proprietate de care a fost dezmoștenit.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 58

din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâții

Judecătoria Târgoviște, Tribunalul Dâmbovița și A.S.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a adresat

instanței de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Ploiești,

pentru anularea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Târgoviște și Tribunalul

Dâmbovița, respectiv sentințe și decizii civile, pretinse ca netemeinice și

nelegale, cât și păgubitoare pentru reclamant, fără însă a-și întemeia în drept

cererea.

Conform art. 2 lit.

c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ

ce poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice (…).

Or, așa cum se poate

constata hotărârile invocate de reclamant, pronunțate de instanțe, nu au

caracter de acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, ci reprezintă hotărâri emise de instanțe, al căror control de

legalitate se face de către instanțele ierarhic superioare, potrivit dispozițiilor

C. proc. civ., într-un termen stabilit și de către instanța competentă.

În cauza de față,

acțiunea reclamantului nu poate fi încadrată în cererile ce pot fi soluționate

prin intermediul legii contenciosului administrativ.

Pentru aceste

considerente și în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

II. Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurentul reclamant C.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat că acțiunea sa a fost formulată din motive de abuz și

judecată ilegală, având în vedere greșeala executorului judecătoresc în Dosarul

nr. 595/2006.

S-a mai invocat

greșita respingere de către Tribunalul Dâmbovița a cererii de recuzare ca

netimbrată, deși a depus la dosar dovada achitării.

A mai arătat expertul

A.S. a efectuat trei lucrări ale căror concluzii se contrazic între ele, motiv

pentru care expertiza se impune a fi anulată.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Examinând cererea de

recurs, Înalta Curte constată cu prioritate că recurentul-reclamant, prin

mandatar, nu formulează critici veritabile și efective în raport cu legalitatea

hotărârii primei instanțe.

Analizând hotărârea

primei instanțe și calea de atac exercitată împotriva acesteia și prin prisma

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este

fondat, de vreme ce nu subzistă potrivit art. 304 din același cod cauze de

nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau la casarea hotărârii

atacate.

Astfel,

recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea

de anulare a unor hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Târgoviște

și Tribunalul Dâmbovița.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instanței de

contencios administrativ o persoană vătămată într-un drept sau interes legitim

de către o autoritate publică printr-un act administrativ.

Noțiunea de act

administrativ este definită de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

respectiv: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice; (…..) contractele încheiate de autoritățile

publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică,

executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice,

achizițiile publice”.

O hotărâre

judecătorească nu este un act administrativ, ci actul final al unei judecăți,

un act de dispoziție prin care instanța se pronunță, în numele legii, asupra

unui litigiu cu care a fost învestită, în exercitarea rolului constituțional.

Potrivit art. 129 din

Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești părțile pot exercita

căile de atac „în condițiile legii”, adică potrivit C. proc. civ., în speță.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs.

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.I. împotriva Sentinței nr. 58 din 23 februarie 2012 a Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2013.

Procesat de GGC - AS