ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5046/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București la data de 22 august 2011, reclamanta M.K.E.

a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în principal obligarea pârâtului la includerea, în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar a specializării absolvite de reclamantă (Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză), iar, în subsidiar: - recunoașterea specializării absolvite de reclamantă ca profil asimilat, apt de a-i da posibilitatea să participe la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite; - recunoașterea dreptului de a participa și susține concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite, inclusiv a dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării și titularizării.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 1999 - 2004, a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității A.I.C. din Iași, în specialitatea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză, susținând și promovând examenul de licență din sesiunea iunie 2004. Ministerul Educației și Cercetării i-a eliberat diploma de licență, în care se menționează că, pe baza promovării examenului de licență, i se conferă titlul de Licențiat în Educație Fizică și Sport - Filologie, în specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză. A mai precizat reclamanta că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu Universitatea, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență.

De asemenea, pe parcursul facultății a efectuat și cursuri de specialitate pentru pregătirea personalului didactic, urmând și susținând o serie întreagă de discipline psiho-pedagogice. A învederat reclamanta că specializarea pe care a absolvit-o nu este înscrisă în mod expres în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, astfel încât nu i se recunoaște dreptul de a participa la concursurile de încadrare a personalului didactic, nefiindu-i recunoscută specializarea pe care a absolvit-o.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 3184/2011 al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, față de care a apreciat că este îndreptățită să i se recunoască specializarea în care a obținut diploma de licența și ca o consecință, dreptul de a participa la toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învățământul preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare și definitivare. S-a făcut de asemenea referire la aplicabilitatea principiului “error communis facit jus”. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 214 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscală, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. A fost de asemenea respinsă acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția invocată, că potrivit art. 2 alin. (1), teza a II-a din Ordinul nr. 3184/2011 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cuprinderea specializărilor, a programelor de studii universitare de licență, sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator și pentru alte discipline/domenii din învățământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, astfel încât pârâtul are legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, instanța fondului a reținut că potrivit art. 15 din Legea nr. 88/1993, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data în care reclamanta și-a efectuat studiile, instituțiile de învățământ superior pot organiza admitere și pot continua activitatea de învățământ la specializările pentru care au obținut autorizația de funcționare provizorie sau acreditarea. De asemenea, potrivit art. 5 din H.G. nr. 535/1999, învățământul deschis la distanță se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege. A mai fost reținută dispoziția art. 103, alin. (2) din Legea nr. 84/1995, potrivit căreia instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii.

În raport cu prevederile invocate, prima instanță a apreciat că în vederea recunoașterii studiilor universitare pentru absolvenții care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, republicată, trebuie ca programul de studii/specializarea urmată să fie acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, conform actului normativ ce reglementează specializările și programele de studii la momentul înscrierii în primul an de studii, acest aspect fiind de altfel comunicat reclamantei în cuprinsul răspunsului la plângerea prealabila.

Întrucât specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre de Guvern, conform Legii nr. 88/1993, republicată, în vigoare pe perioada în care reclamanta a efectuat studiile, aceasta nu a fost cuprinsă în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar.

Cu privire la celelalte capete de cerere, instanța fondului s-a pronunțat pornind de la aceleași premise, în sensul că, pentru a se primi acceptul de participare la concursurile pentru posturile didactice din învățământul preuniversitar, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: 1) profilul postului/catedrei să coincidă cu profilul specializării absolvite și 2) dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator.

A concluzionat instanța fondului că în vederea aprecierii îndeplinirii cumulative a condițiilor, trebuie avută în vedere rațiunea legiuitorului care, atunci când face trimitere la „profilul specializării absolvite” și „specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat” se referă la acele specializări acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.K.E., criticând soluția pronunțată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului declarat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.

În motivarea cererii formulate, recurenta a susținut că fundamentul soluției pronunțate îl reprezintă, în opinia primei instanțe, faptul că specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre de Guvern, sentința pronunțată necuprinzând vreo altă motivare pertinentă. În raport cu dispozițiile reținute ca fiind incidente, recurenta precizează că nu a absolvit o instituție de învățământ particular, ci o instituție de stat, chiar cea mai veche instituție de învățământ de stat din România. Opinează recurenta că instanța fondului nu a avut în vedere dispoziția art. 6 din H.G.

nr. 535/1999, potrivit căreia în instituțiile de învățământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare și al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupări de două specializări autorizate și/sau acreditate, care fac parte din același curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare pentru specializarea dublă rezultată. Se mai arată că aceste aspecte rezultă inclusiv din răspunsul Universității A.I.C. la adresa reclamantei, în care se precizează că specializarea în speță a fost înființată în baza art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, precum și că această specializare a fost înființată conform Hotărârii nr. 10/1999 a Senatului Universității.

Sub acest aspect se mai menționează că însuși pârâtul arată prin adresele nr. 12846 și 21141 din 6 februarie 2006 că specializarea a putut funcționa în baza H.G. nr. 535/1999, art. 6 alin. (1). Reiterând argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, recurenta concluzionează în sensul că este îndreptățită să i se recunoască pe deplin specializarea în care a obținut diploma de licență și, ca o consecință, dreptul de a participa la toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învățământul preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare și definitivare. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Din actele dosarului, se reține că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză, de lungă durată, cu examen de licență în sesiunea iunie 2004, din cadrul Universității A.I.C. din Iași.

Reclamanta a arătat că, până la data promovării acțiunii, ministerul pârât nu a răspuns solicitărilor sale din 4 iulie 2011 privind: în principal, includerea în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar a specializării absolvite; în subsidiar, recunoașterea specializării ca profil asimilat, apt să îi dea posibilitatea de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite și eliberării unui document în acest sens, precum și aprobarea participării sale la concursurile respective.

Ministerul a răspuns negativ solicitării din 4 iulie 2011, arătând, în esență, că, în vederea recunoașterii studiilor universitare începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, este necesar ca specializarea urmată să fie acreditată sau autorizată, să funcționeze provizoriu, însă specializarea în litigiu nu a fost cuprinsă în Centralizator deoarece nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre a Guvernului, conform Legii nr. 88/1993, iar la concursurile sus-menționate pot participa doar candidații care au absolvit una dintre specializările cuprinse în Centralizatorul aprobat anual prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

În esență, atât apărarea pârâtului, cât și motivarea instanței de fond sunt fundamentate pe argumentul că specializarea absolvită de recurenta-reclamantă (Educație fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză) nu se regăsește în niciuna dintre Hotărârile de Guvern privind structurile de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, prin adresa nr. 12846,21.141/06 februarie 2006, ministerul pârât a comunicat Universității A.I.C. Iași, între altele, faptul că specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză a putut funcționa în cadrul acestei universități în baza prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, astfel încât, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data respectivă, absolvenții au putut primi titlul de licențiat în profilul și în specializarea urmate.

Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, „În instituțiile de învățământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare și al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupuri de două specializări autorizate și/sau acreditate, care fac parte din același curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dublă rezultată”. Or, Universitatea A.I.C. din Iași a fost și este o instituție de învățământ superior acreditată, iar specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză a fost înființată prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 10/1999, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare, potrivit dispozițiilor legale citate mai sus, ambele specializări, componente ale specializării duble rezultate, fiind acreditate anterior.

Faptul invocat de ministerul pârât, că această „dublă specializare” de la Universitatea A.I.C. din Iași nu se regăsește ca specializare autorizată/acreditată, enumerată în anexele vreunei Hotărâri de Guvern, dată în acest scop, nu poate fi imputat universității și, cu atât mai puțin absolvenților de la specializarea respectivă, din moment ce ministerul de resort nu a declanșat procedura de lichidare a acelei specializări și adoptarea unei Hotărâri de Guvern în acest sens. Or, așa cum, de altfel, ministerul de resort a comunicat Universității A.I.C. din Iași, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, „absolvenții care au promovat examenul de licență primesc titlul de licențiat în profilul și în specializarea urmate”.

În conformitate cu dispozițiile legale citate mai sus, recurenta-reclamantă a primit diploma de licență, ca urmare a promovării examenului de licență din sesiunea iunie 2004, în profilul Educație Fizică și Sport, specializarea Educație fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză. Pentru considerentele arătate, se reține că refuzul exprimat de minister are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâi din Legea nr. 554/2004, reprezentând „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Atâta timp cât obținerea diplomei de licență conferă de drept titularului său capacitatea de a se bucura de toate drepturile privind specializarea respectivă, Înalta Curte constată că este întemeiat capătul de cerere subsidiar referitor la recunoașterea specializării absolvite, ca profil asimilat, fiind corectă soluția Curții de Apel în privința respingerii celorlalte capete de cerere, a căror realizare efectivă este ulterioară și reprezintă consecința directă a admiterii capătului de cerere subsidiar. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii capătului de acțiune subsidiar referitor la obligarea autorității pârâte competente să recunoască specializarea Educație Fizică și Sport absolvită de reclamantă la Universitatea A.I.C.

din Iași, ca profil asimilat, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.K.E. împotriva Sentinței civile nr. 214 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite capătul de cerere subsidiar. Obligă autoritatea pârâtă competentă să recunoască specializarea Educație Fizică și Sport absolvită de reclamantă la Universitatea A.I.C. din Iași, ca profil asimilat. Menține în rest soluția instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.