ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5046/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5046/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de

Apel București la data de 22 august 2011, reclamanta M.K.E. a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

în principal obligarea pârâtului la includerea, în Centralizatorul privind

disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de

concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul

preuniversitar a specializării absolvite de reclamantă (Educație Fizică și

Sport - Limba și Literatura Engleză), iar, în subsidiar:

- recunoașterea

specializării absolvite de reclamantă ca profil asimilat, apt de a-i da

posibilitatea să participe la concursurile de ocupare a posturilor

didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit

specialității absolvite;

- recunoașterea

dreptului de a participa și susține concursurile de ocupare a posturilor

didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit

specialității absolvite, inclusiv a dreptului de a susține examenul de acordare

a definitivării și titularizării.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 1999 - 2004, a urmat cursurile

Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității A.I.C. din Iași,

în specialitatea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză,

susținând și promovând examenul de licență din sesiunea iunie 2004.

Ministerul Educației

și Cercetării i-a eliberat diploma de licență, în care se menționează că, pe

baza promovării examenului de licență, i se conferă titlul de Licențiat în

Educație Fizică și Sport - Filologie, în specializarea Educație Fizică și Sport

- Limba și Literatura Engleză.

A mai precizat

reclamanta că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea

acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit

contractelor de studiu încheiate cu Universitatea, în sensul că și-a plătit

taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de

licență.

De asemenea, pe parcursul

facultății a efectuat și cursuri de specialitate pentru pregătirea personalului

didactic, urmând și susținând o serie întreagă de discipline psiho-pedagogice.

A învederat

reclamanta că specializarea pe care a absolvit-o nu este înscrisă în mod expres

în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și

specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea

personalului didactic din învățământul preuniversitar, astfel încât nu i se

recunoaște dreptul de a participa la concursurile de încadrare a personalului

didactic, nefiindu-i recunoscută specializarea pe care a absolvit-o.

Reclamanta a invocat

dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 3184/2011 al Ministrului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, față de care a apreciat că este

îndreptățită să i se recunoască specializarea în care a obținut diploma de

licența și ca o consecință, dreptul de a participa la toate concursurile pentru

ocuparea posturilor de specialitate din învățământul preuniversitar, inclusiv

la concursurile pentru titularizare și definitivare.

S-a făcut de asemenea

referire la aplicabilitatea principiului “error communis facit jus”.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe fondul

cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 214 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscală, a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului. A fost de asemenea respinsă acțiunea

reclamantei, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția

invocată, că potrivit art. 2 alin. (1), teza a II-a din Ordinul nr. 3184/2011

emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cuprinderea

specializărilor, a programelor de studii universitare de licență, sau a

programelor de studii de masterat existente în Centralizator și pentru alte

discipline/domenii din învățământul preuniversitar se realizează cu aprobarea

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, astfel încât

pârâtul are legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei,

instanța fondului a reținut că potrivit art. 15 din Legea nr. 88/1993,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data în

care reclamanta și-a efectuat studiile, instituțiile de învățământ superior pot

organiza admitere și pot continua activitatea de învățământ la specializările

pentru care au obținut autorizația de funcționare provizorie sau acreditarea.

De asemenea, potrivit art. 5 din H.G. nr. 535/1999, învățământul deschis la

distanță se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior

care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.

A mai fost reținută

dispoziția art. 103, alin. (2) din Legea nr. 84/1995, potrivit căreia

instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din

sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii.

În raport cu

prevederile invocate, prima instanță a apreciat că în vederea recunoașterii

studiilor universitare pentru absolvenții care au început studiile după

intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, republicată, trebuie ca programul de

studii/specializarea urmată să fie acreditate sau autorizate să funcționeze

provizoriu, conform actului normativ ce reglementează specializările și

programele de studii la momentul înscrierii în primul an de studii, acest aspect

fiind de altfel comunicat reclamantei în cuprinsul răspunsului la plângerea

prealabila.

Întrucât

specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin

Hotărâre de Guvern, conform Legii nr. 88/1993, republicată, în vigoare pe perioada

în care reclamanta a efectuat studiile, aceasta nu a fost cuprinsă în

Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și

specializările, precum și probele de concurs, valabile pentru încadrarea

personalului didactic din învățământul preuniversitar.

Cu privire la

celelalte capete de cerere, instanța fondului s-a pronunțat pornind de la

aceleași premise, în sensul că, pentru a se primi acceptul de participare la

concursurile pentru posturile didactice din învățământul preuniversitar,

trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: 1) profilul

postului/catedrei să coincidă cu profilul specializării absolvite și 2) dacă

specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii

finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat

unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator.

A concluzionat

instanța fondului că în vederea aprecierii îndeplinirii cumulative a

condițiilor, trebuie avută în vedere rațiunea legiuitorului care, atunci când

face trimitere la „profilul specializării absolvite” și „specializarea înscrisă

pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat”

se referă la acele specializări acreditate sau autorizate să funcționeze

provizoriu.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs M.K.E., criticând soluția pronunțată prin prisma

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului declarat și modificarea sentinței

atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.

În motivarea cererii

formulate, recurenta a susținut că fundamentul soluției pronunțate îl

reprezintă, în opinia primei instanțe, faptul că specializarea absolvită nu a

fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre de Guvern, sentința

pronunțată necuprinzând vreo altă motivare pertinentă.

În raport cu

dispozițiile reținute ca fiind incidente, recurenta precizează că nu a absolvit

o instituție de învățământ particular, ci o instituție de stat, chiar cea mai

veche instituție de învățământ de stat din România.

Opinează recurenta că

instanța fondului nu a avut în vedere dispoziția art. 6 din H.G. nr. 535/1999,

potrivit căreia în instituțiile de învățământ superior acreditate, în cadrul

reformei curriculare și al aplicării sistemului de credite transferabile, se

pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupări de două specializări

autorizate și/sau acreditate, care fac parte din același curriculum

universitar, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare pentru specializarea

dublă rezultată.

Se mai arată că

aceste aspecte rezultă inclusiv din răspunsul Universității A.I.C. la adresa

reclamantei, în care se precizează că specializarea în speță a fost înființată

în baza art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, precum și că această

specializare a fost înființată conform Hotărârii nr. 10/1999 a Senatului

Universității.

Sub acest aspect se

mai menționează că însuși pârâtul arată prin adresele nr. 12846 și 21141 din 6

februarie 2006 că specializarea a putut funcționa în baza H.G. nr. 535/1999,

art. 6 alin. (1).

Reiterând argumentele

prezentate prin cererea de chemare în judecată, recurenta concluzionează în

sensul că este îndreptățită să i se recunoască pe deplin specializarea în care

a obținut diploma de licență și, ca o consecință, dreptul de a participa la

toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învățământul

preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare și definitivare.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Din actele dosarului,

se reține că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Facultății de Educație

Fizică și Sport, specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura

Engleză, de lungă durată, cu examen de licență în sesiunea iunie 2004, din

cadrul Universității A.I.C. din Iași.

Reclamanta a arătat

că, până la data promovării acțiunii, ministerul pârât nu a răspuns

solicitărilor sale din 4 iulie 2011 privind: în principal, includerea în

Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și

specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului

didactic din învățământul preuniversitar a specializării absolvite; în

subsidiar, recunoașterea specializării ca profil asimilat, apt să îi dea

posibilitatea de a participa la concursurile de ocupare a posturilor

didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit

specialității absolvite și eliberării unui document în acest sens, precum și

aprobarea participării sale la concursurile respective.

Ministerul a răspuns

negativ solicitării din 4 iulie 2011, arătând, în esență, că, în vederea

recunoașterii studiilor universitare începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 88/1993, este necesar ca specializarea urmată să fie acreditată sau

autorizată, să funcționeze provizoriu, însă specializarea în litigiu nu a fost

cuprinsă în Centralizator deoarece nu a fost acreditată sau autorizată

provizoriu prin Hotărâre a Guvernului, conform Legii nr. 88/1993, iar la

concursurile sus-menționate pot participa doar candidații care au absolvit una

dintre specializările cuprinse în Centralizatorul aprobat anual prin ordin al

ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

În esență, atât

apărarea pârâtului, cât și motivarea instanței de fond sunt fundamentate pe

argumentul că specializarea absolvită de recurenta-reclamantă (Educație fizică

și Sport - Limba și Literatura Engleză) nu se regăsește în niciuna dintre

Hotărârile de Guvern privind structurile de învățământ superior acreditate sau

autorizate să funcționeze provizoriu.

Cu toate acestea,

Înalta Curte constată că, prin adresa nr. 12846,21.141/06 februarie 2006,

ministerul pârât a comunicat Universității A.I.C. Iași, între altele, faptul că

specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză a putut

funcționa în cadrul acestei universități în baza prevederilor art. 6 alin. (1)

din H.G. nr. 535/1999, astfel încât, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3)

din Legea nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data respectivă, absolvenții

au putut primi titlul de licențiat în profilul și în specializarea urmate.

Într-adevăr, potrivit

art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, „În instituțiile de învățământ superior

acreditate, în cadrul reformei curriculare și al aplicării sistemului de

credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar,

grupuri de două specializări autorizate și/sau acreditate, care fac parte din

același curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare

pentru specializarea dublă rezultată”.

Or, Universitatea

A.I.C. din Iași a fost și este o instituție de învățământ superior acreditată,

iar specializarea Educație Fizică și Sport - Limba și Literatura Engleză a fost

înființată prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 10/1999, fără întocmirea

unui nou dosar de acreditare, potrivit dispozițiilor legale citate mai sus, ambele

specializări, componente ale specializării duble rezultate, fiind acreditate

anterior.

Faptul invocat de

ministerul pârât, că această „dublă specializare” de la Universitatea A.I.C.

din Iași nu se regăsește ca specializare autorizată/acreditată, enumerată în

anexele vreunei Hotărâri de Guvern, dată în acest scop, nu poate fi imputat

universității și, cu atât mai puțin absolvenților de la specializarea

respectivă, din moment ce ministerul de resort nu a declanșat procedura de

lichidare a acelei specializări și adoptarea unei Hotărâri de Guvern în acest

sens.

Or, așa cum, de

altfel, ministerul de resort a comunicat Universității A.I.C. din Iași,

potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, „absolvenții

care au promovat examenul de licență primesc titlul de licențiat în profilul și

în specializarea urmate”.

În conformitate cu

dispozițiile legale citate mai sus, recurenta-reclamantă a primit diploma de

licență, ca urmare a promovării examenului de licență din sesiunea iunie 2004,

în profilul Educație Fizică și Sport, specializarea Educație fizică și Sport -

Limba și Literatura Engleză.

Pentru considerentele

arătate, se reține că refuzul exprimat de minister are caracter nejustificat în

sensul art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâi din Legea nr. 554/2004, reprezentând

„exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane”.

Atâta timp cât

obținerea diplomei de licență conferă de drept titularului său capacitatea de a

se bucura de toate drepturile privind specializarea respectivă, Înalta Curte

constată că este întemeiat capătul de cerere subsidiar referitor la

recunoașterea specializării absolvite, ca profil asimilat, fiind corectă

soluția Curții de Apel în privința respingerii celorlalte capete de cerere, a

căror realizare efectivă este ulterioară și reprezintă consecința directă a

admiterii capătului de cerere subsidiar.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul

admiterii capătului de acțiune subsidiar referitor la obligarea autorității

pârâte competente să recunoască specializarea Educație Fizică și Sport

absolvită de reclamantă la Universitatea A.I.C. din Iași, ca profil asimilat,

cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.K.E. împotriva Sentinței civile nr. 214 din 16 ianuarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite capătul de cerere subsidiar.

Obligă autoritatea

pârâtă competentă să recunoască specializarea Educație Fizică și Sport

absolvită de reclamantă la Universitatea A.I.C. din Iași, ca profil asimilat.

Menține în rest

soluția instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2013.