ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.M.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele: - în principal, obligarea pârâtului la includerea în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar a specializării absolvite - „Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză”.

- în subsidiar, recunoașterea specializării absolvite, ca profil asimilat, apt de a-i da posibilitatea de a putea participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite; recunoașterea dreptului de a participa și susține concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite, inclusiv a dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării și titularizării; - cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1999 - 2004, a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „A.I.C.” din Iași, în specialitatea Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză, a susținut și a promovat examenul de licență din sesiunea iunie 2004. Ministerul Educației și Cercetării i-a eliberat diploma de licența seria V nr… , în care se menționează că, pe baza promovării examenului de licență, i se conferă titlul de Licențiat în Educației fizică și sport - Filologie, în specializarea Educație fizica și sport - Limba și literatura engleză. Din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu universitatea, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și a promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență.

Pe parcursul facultății a efectuat și cursuri de specialitate pentru pregătirea personalului didactic, urmând și susținând o serie întreagă de discipline psiho-pedagogice. Întrucât specializarea pe care a absolvit-o nu este înscrisă în mod expres în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu i se recunoaște dreptul de a participa la concursurile de încadrare a personalului didactic, nefiindu-i recunoscută specializarea pe care a absolvit-o.

În drept, reclamanta arată că, potrivit art. 2 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3184/2011, este îndreptățit să i se recunoască specializarea în care a obținut diploma de licență și, ca o consecință, dreptul de a participa la toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învățământul preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare și definitivare. Pârâtul a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel Prin Sentința nr. 569 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta L.M.E.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a reținut că Ordinul MECTS nr. 3184/2011 și-a încetat efectele, reglementând exclusiv procedura pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2011, aspect care nu lipsește de interes acțiunea reclamantei, cât timp acest ordin a produs efecte, iar eventuala constatare a temeiniciei acțiunii poate conduce la formularea unei acțiuni separate în despăgubiri, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, raportat la dispozițiile legale în vigoare la data la care reclamanta și-a efectuat studiile - art. 15 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 5 din H.G.

nr. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat sau particular; art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995; art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului educației cercetării tineretului și sportului nr. 3184 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2011 - că, așa cum în mod corect i s-a comunicat reclamantei în cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă, în vederea recunoașterii studiilor universitare pentru absolvenții care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, trebuie ca programul de studii/specializarea urmată să fie acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, conform actului normativ ce reglementează specializările și programele de studii la momentul înscrierii în primul an de studii.

Cum specializarea absolvită de reclamantă nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin hotărâre de Guvern, conform Legii nr. 88/1993, lege în vigoare pe perioada în care reclamanta a efectuat studiile (în acest sens fiind și documentația care a stat la baza răspunsului la plângerea administrativă prealabilă), aceasta nu a fost cuprinsă în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar. Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la includerea în Centralizator a specializării absolvite de reclamantă.

În ceea ce privește recunoașterea specializării absolvite, ca profil asimilat, apt de a-i da posibilitatea de a putea participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite, precum și recunoașterea dreptului de a participa și susține concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite, inclusiv a dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării și titularizării, Curtea de apel a reținut, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului educației cercetării tineretului și sportului nr. 3184 din 26 ianuarie 2011, că vor primi acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar candidații ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator, dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite și dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator.

În aceste situații, acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar se acordă cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pentru a respingerea capetelor de cerere subsidiare, Curtea de apel a avut în vedere aceleași argumente expuse cu privire la capătul de cerere principal, în sensul că, pentru a se primi acceptul de participare la concursurile respective, trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative: 1) profilul postului/catedrei să coincidă cu profilul specializării absolvite; 2) dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilata uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator.

Însa, pentru a îndeplini ambele condiții cumulative, trebuie să fie avută în vedere rațiunea legiuitorului care, atunci când face trimitere la „profilul specializării absolvite” și „specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat”, are în vedere acele specializări acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, ceea ce nu este cazul în speță. 4. Recursul declarat de reclamanta L.M.E. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta L.M.E., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond sub aspectul faptului că în mod greșit s-a reținut că specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin hotărâre a Guvernului.

Susține recurenta că instanța a omis să aibă în vedere prevederile art. 6 din H.G. nr. 535/2009 conform cărora, în instituțiile de învățământ superior acreditate se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupări de două specializări autorizate și/sau acreditate, care fac parte din același curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dublă rezultată. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că universitatea, prin Adresa nr. 2134 din 6 februarie 2012, precizează că specializarea absolvită a fost înființată în baza art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, conform Hotărârii nr. 10/1999 a Senatului universității. Totodată, recurentul-reclamant invocă și Adresele nr. 12846 și nr. 21141 din 6 februarie 2006 a ministerului prin care se arată că specializarea respectivă a funcționat în baza H.G.

nr. 535/1999. În continuare, recurenta-reclamantă reiterează aspectele învederate instanței de fond în sensul că, deși a urmat cursurile în specialitatea Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză, a promovat examenul de licență în sesiunea iunie 2004, iar ministerul i-a eliberat diploma de licență, îi este refuzată participarea la concursurile de ocupare a posturilor didactice de titularizare și definitivare din cauza faptului că specializarea respectivă nu este cuprinsă în Centralizatorul menționat. II. Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante În cauză este necontestat că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, Specializarea Educați Fizică și Sport - Limba și literatura engleză, de lungă durată, cu examen de licență în sesiunea iunie 2004, din cadrul Universității „A.I.C.” din Iași.

Reclamanta a arătat că, până la data promovării acțiunii, ministerul pârât nu a răspuns solicitărilor sale din 4 iulie 2011 privind: în principal, includerea în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar a specializării absolvite; în subsidiar, recunoașterea specializării ca profil asimilat, apt să îi dea posibilitatea de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar potrivit specialității absolvite și eliberării unui document în acest sens, precum și aprobarea participării sale la concursurile respective.

Ministerul a răspuns negativ solicitării din 4 iulie 2011, arătând, în esență, că, în vederea recunoașterii studiilor universitare începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, este necesar ca specializarea urmată să fie acreditată sau autorizată, să funcționeze provizoriu, însă specializarea în litigiu nu a fost cuprinsă în Centralizator deoarece nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform Legii nr. 88/1993, iar la concursurile sus-menționate pot participa doar candidații care au absolvit una dintre specializările cuprinse în Centralizatorul aprobat anual prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

În esență, atât apărarea pârâtului, cât și motivarea instanței de fond sunt fundamentate pe argumentul că specializarea absolvită de recurentul-reclamant (Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză) nu se regăsește în niciuna dintre hotărârile de Guvern privind structurile de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, prin Adresa nr. 12846, 21.141 din 6 februarie 2006, ministerul pârât a comunicat Universității „A.I.C.” Iași, între altele, faptul că specializarea „Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză” a putut funcționa în cadrul acestei universități în baza prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 535/1999, astfel încât, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data respectivă, absolvenții au putut primi titlul de licențiat în profilul și în specializarea urmate. Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, „În instituțiile de învățământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare și al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupuri de două specializări autorizate și/sau acreditate, care fac parte din același curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dublă rezultată”.

Or, în cauză, este necontestat că Universitatea „A.I.C.” din Iași a fost și este o instituție de învățământ superior acreditată, iar specializarea „Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză” a fost înființată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 10 din 1 septembrie 1999, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare, potrivit dispozițiilor legale citate mai sus, ambele specializări, componente ale specializării duble rezultate, fiind acreditate anterior. Faptul invocat de ministerul pârât, că această „dublă specializare” de la Universitatea „A.I.C.” din Iași nu se regăsește ca specializare autorizată/acreditată, enumerată în anexele vreunei hotărâri de Guvern, dată în acest scop, nu poate fi imputat universității și, cu atât mai puțin absolvenților de la specializarea respectivă, din moment ce ministerul de resort nu a declanșat procedura de lichidare a acelei specializări și adoptarea unei hotărâri de Guvern în acest sens.

Or, așa cum, de altfel, ministerul de resort a comunicat Universității „A.I.C.” din Iași, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, „absolvenții care au promovat examenul de licență primesc titlul de licențiat în profilul și în specializarea urmate”. În conformitate cu dispozițiile legale citate mai sus, recurenta-reclamantă a primit Diploma de licență seria V nr… , ca urmare a promovării examenului de licență din sesiunea iunie 2004, în profilul „Educație fizică și sport”, specializarea „Educație fizică și sport - Limba și literatura engleză”. Pentru considerentele arătate, se reține că refuzul exprimat de minister are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâi din Legea nr. 554/2004, reprezentând „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Atâta timp cât obținerea diplomei de licență conferă de drept titularului său capacitatea de a se bucura de toate drepturile privind specializarea respectivă, Înalta Curte constată că este întemeiat capătul de cerere subsidiar referitor la recunoașterea specializării absolvite, ca profil asimilat, fiind corectă soluția curții de apel în privința respingerii celorlalte capete de cerere, a căror realizare efectivă este ulterioară și reprezintă consecința directă a admiterii capătului de cerere subsidiar. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii capătului de acțiune subsidiar referitor la obligarea autorității pârâte competente să recunoască Specializarea educație fizică și sport absolvită de reclamantă la Universitatea „A.I.C.” din Iași, ca profil asimilat, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.M.E. împotriva Sentinței nr. 569 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite capătul de acțiune subsidiar. Obligă autoritatea pârâtă competentă să recunoască Specializarea Educație Fizică și Sport absolvită de reclamantă la Universitatea „A.I.C.” din Iași, ca profil asimilat. Menține în rest soluția instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013. Procesat de GGC - LM