ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4906/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor,

reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu Crișului a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi

Bihor, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 43/2011 emisă de

pârâtă, a procesului-verbal de constatare din 26 septembrie 2011 și a

raportului de audit din 27 septembrie 2011, precum și suspendarea executării

Deciziei nr. 43/2011 și a măsurilor dispuse prin aceasta până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr.

150/2012 din 13 ianuarie 2012, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Bihor invocată de pârâtă, în soluționarea cererii formulată de

reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut următoarele aspecte:

Având în vedere

prevederile art. 3 din Hotărârea 130 din 4 noiembrie 2010 a Plenului Curții de

Conturi a României, prin care s-a aprobat noul Regulament pentru organizarea și

desfășurarea Curții de Conturi, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie

2011 și văzând pct. 228 din acest Regulament, conform cărora competența de

soluționare a sesizărilor formulate în contradictoriu cu Curtea de Conturi

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de

Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, precum și

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a constatat

că excepția necompetenței materiale este întemeiată.

Art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură

civilă, în raport de organul emitent al actului și funcție de cuantumul sumei

ce formează obiectul actului administrativ contestat când acesta vizează taxe,

impozite, contribuții sau datorii vamale.

Având în vedere

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează

competența teritorială alternativă a instanțelor de contencios administrativ și

dreptul de opțiune al reclamantului la momentul introducerii acțiunii, precum

și dispozițiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități, ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010

a plenului Curții de Conturi a României, competența de soluționare a cauzei

aparține Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr.

411/CA/2012 - P.I. din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea

Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis

cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui

conflict.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut că actul administrativ

vătămător pentru reclamantă, care stabilește în sarcina acesteia obligația îndeplinirii

anumitor măsuri și care este susceptibil de executare, este Decizia nr. 34/2012

emisă de Camera de Conturi Bihor, instituție care exercită în plan local

atribuțiile de control financiar prevăzute de Legea nr. 94/1992.

În conformitate cu

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală, se soluționează în fond de

tribunal. Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere ca argument inclusiv faptul

că dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curții de Apel

competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de

competență stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea Deciziei

nr. 43/2011 emisă de Camera de Conturi Bihor, precum și anularea

Procesului-verbal de constatare nr. 3726/2011 și a Raportului de audit nr.

1122/2011.

Atât în ceea ce

privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării executării

acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs

se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au

ca obiect atât anularea, cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi

judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența

materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei

până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii

formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge

integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum

acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr.

421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași

dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze

tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia

nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în

ceea ce privește judecarea acestora.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea

Administrativ-Teritorială Comuna Vadu Crișului în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bihor, în favoarea

Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL