ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4906/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu Crișului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Bihor, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 43/2011 emisă de pârâtă, a procesului-verbal de constatare din 26 septembrie 2011 și a raportului de audit din 27 septembrie 2011, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 43/2011 și a măsurilor dispuse prin aceasta până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 150/2012 din 13 ianuarie 2012, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor invocată de pârâtă, în soluționarea cererii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele aspecte: Având în vedere prevederile art. 3 din Hotărârea 130 din 4 noiembrie 2010 a Plenului Curții de Conturi a României, prin care s-a aprobat noul Regulament pentru organizarea și desfășurarea Curții de Conturi, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 și văzând pct. 228 din acest Regulament, conform cărora competența de soluționare a sesizărilor formulate în contradictoriu cu Curtea de Conturi aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a constatat că excepția necompetenței materiale este întemeiată.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport de organul emitent al actului și funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat când acesta vizează taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale.

Având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competența teritorială alternativă a instanțelor de contencios administrativ și dreptul de opțiune al reclamantului la momentul introducerii acțiunii, precum și dispozițiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a plenului Curții de Conturi a României, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 411/CA/2012 - P.I.

din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut că actul administrativ vătămător pentru reclamantă, care stabilește în sarcina acesteia obligația îndeplinirii anumitor măsuri și care este susceptibil de executare, este Decizia nr. 34/2012 emisă de Camera de Conturi Bihor, instituție care exercită în plan local atribuțiile de control financiar prevăzute de Legea nr. 94/1992.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală, se soluționează în fond de tribunal. Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere ca argument inclusiv faptul că dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curții de Apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea Deciziei nr. 43/2011 emisă de Camera de Conturi Bihor, precum și anularea Procesului-verbal de constatare nr. 3726/2011 și a Raportului de audit nr. 1122/2011.

Atât în ceea ce privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au ca obiect atât anularea, cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu Crișului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL