ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3775/2012

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 65/CA/2012-P.I.

din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta unitatea administrativ-teritorială

comuna S., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera

de Conturi a Județului Bihor, și a dispus suspendarea executării pct. II.2 din decizia

nr. 56/2011 și încheierea nr. 10 din 14 decembrie 2011 emise de pârâte, până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială

a Curții de Apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304

pct. 3 C. proc. civ. și invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul,

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie suspendarea executării deciziei nr. 56/2011 emisă

de Camera de Conturi a Județului Bihor și a încheierii nr. 10 din 14 decembrie 2011

emisă de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației formulate împotriva

respectivei decizii, temeiul cererii de chemare în judecată fiind art. 14 și 15

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art.

2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este, „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării

în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ

ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al

României nr. 832/13.12.2010, Partea

I,

împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în

termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea

ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare

a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci,

din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte,

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este

însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura

juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de

Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ.

De altfel, prin

decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția instanței de fond

prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile

de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera

litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și

accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric,

ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența Curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană

a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine

publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în

baza art. 312 alin. (6) din același Cod, va casa sentința atacată și va trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ

și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Bihor

împotriva sentinței civile nr. 65/CA/2012-P.I. din 27 februarie 2012 a Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

27 septembrie 2012.