ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5052/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 28 iulie 2011, reclamantul T.S., reprezentat de Director General Manager D.V., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea Încheierii nr. VI/287/2011 a Curții de Conturi a României și, în consecință, anularea în parte a Deciziei nr. 17/2011 a Camerei de Conturi Bihor. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 233/CA din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul T.R.M. - prin director general manager D.V., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României București și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bihor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în urma controlului efectuat de Camera de Conturi Bihor la T.S. Oradea, au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, precum și cazuri de nerespectare a principiilor de economicitate, eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului, descrise pe larg în raportul de control întocmit la data de 04 aprilie 2011, reclamantul contestându-le doar pe cele prezentate la punctele d2), d3) și d4).

La punctul d2) din actul de control se reține că au fost utilizate credite bugetare pentru plata de drepturi salariale în baza contractelor civile de prestări servicii, care au ca obiect parte din atribuțiile de serviciu din fișa postului pentru angajatul cu care s-a încheiat contractul; de asemenea, se reține că au fost utilizate credite bugetare pentru plata de drepturi salariale în baza contractelor de prestări servicii, în condițiile în care serviciile prestate nu au fost justificate cu fișe colective de prezență din care să rezulte că au fost îndeplinite sarcinile din contractul civil, respectiv nu există documente din care să rezulte dacă au fost prestate serviciile, ce servicii au fost prestate, în cât timp și modul de evaluare a serviciilor prestate din punct de vedere cantitativ și calitativ.

Pe baza acestor constatări, prin Decizia nr. 17 din 02 mai 2011 s-a dispus verificarea tuturor contractelor de prestări servicii încheiate în anul 2010 cu personalul angajat al unității, în vederea identificării serviciilor achitate, fără a avea la bază documente justificative, referitoare la tipul sarcinilor, la modul de evaluare și de îndeplinire al acestora. Totodată s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului creat instituției prin plata nelegală și nejustificată a acestor servicii și luarea măsurilor de recuperare a valorii actualizate a prejudiciului până la data recuperării efective. Susținerile reclamantei, în sensul că atribuțiile pentru care au fost încheiate de angajații instituției contracte de prestări servicii exced atribuțiilor de serviciu trecute în fișa postului respectivilor angajați, a reținut instanța de fond că sunt nereale.

Astfel, contractul civil de angajare nr. 2217 din 06 ianuarie 2010 a fost încheiat de T.S. Oradea cu d-na T.E., care deținea în cadrul instituției calitatea de referent, în vederea ținerii evidenței și decontării cheltuielilor ocazionate de premiere, festivități ale instituției, precum și în vederea organizării tuturor protocoalelor și a trimiterii invitațiilor, deși conform fișei postului aceasta desfășoară toate operațiile de secretariat și dactilografiere, conform cerințelor instituției, participă la pregătirea protocoalelor și este prezentă la premiera spectacolelor. Se poate lesne observa că așa numitul contract civil de angajare, încheiat pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 are ca obiect activități ce se regăsesc în atribuțiile postului de referent-secretar.

Aceeași este situația și în privința contractului civil de angajare nr. 2386 din 29 decembrie 2010, încheiat cu aceeași salariată T.E., care în baza acestui contract urma să desfășoare activități de muncitor, constând în multiplicarea și îndosarierea pieselor aflate în repertoriul trupei, pregătirea și urmărirea desfășurării în bune condiții a protocolului organizat cu prilejul vizionărilor și premierelor.

Două contracte civile de angajare similare, nr. 2218 din 06 ianuarie 2010 și 2387 din 28 octombrie 2010, a constatat instanța că au fost încheiate și cu doamna G.Z., referent al trupei S., activitățile vizate de cele două contracte regăsindu-se în fișa postului de referent, în care figurează ca activități individuale de serviciu respectarea programului stabilit de directorul artistic al trupei, desfășurarea tuturor activităților de secretariat și dactilografiere în limba maghiară, participarea la realizarea proiectelor culturale, programarea și ținerea evidenței distribuirii actorilor colaboratori în spectacole. Contractul de prestări servicii nr. 423 din 26 iulie 2010 a fost încheiat între T.S.

Oradea și d-na M.E. - șef birou-referent resurse umane, în vederea întocmirii și predării unui număr de 79 de copii ale carnetelor de muncă ale salariaților, care au acționat în instanță instituția pentru acordarea sporului de fidelitate, deși conform fișei postului aceasta are în evidență carnetele de muncă ale angajaților, operează înscrieri ori de câte ori este nevoie, întocmește și eliberează diferite adeverințe privind vechimea și încadrarea în muncă a angajaților. Or, raportat la aceste atribuții de serviciu, instanța a constatat că nu se poate reține că efectuarea unor copii de pe carnetele de muncă ale unor angajați și înmânarea lor titularilor ar excede fișei postului de șef birou-referent resurse umane.

Contractul de prestări servicii nr. 424 din 26 iulie 2010 a fost încheiat cu d-na consilier J.M., în vederea înlocuirii pe durata concediului legal de odihnă a secretarei și îndeplinirea sarcinilor ce reveneau compartimentului secretariat, un contract similar de prestări servicii, în vederea înlocuirii pe perioada concediului a casierei și a șefului biroului contabilitate, fiind încheiat și cu numita P.A. care, conform notei de relații depusă la dosarul cauzei, ocupă funcția de economist birou contabilitate.

Cu numita M.S., care deține funcția de șef birou contabilitate, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 129/2010, cu privire la întocmirea și semnarea actelor compartimentului financiar contabil, precum și a tuturor documentelor care angajează financiar instituția, precum și contractul de prestări servicii nr. 1413 din 02 septembrie 2010, având ca obiect întocmirea bilanțului contabil pe trimestrul III al anului 2009 și a proiectului de buget pentru anul 2010. Analizând în ansamblu aceste contracte, instanța reține că încheierea lor a avut drept consecință majorarea drepturilor salariale ale angajaților T.S. Oradea, ca urmare a îndeplinirii de către aceștia în timpul programului normal de lucru a unor activități ce țin de specificul postului pe care îl ocupă, sau ca urmare a înlocuirii pe perioada concediului legal de odihnă a altor angajați.

O atare practică, este însă lipsită de bază legală, instanța constatând că în mod corect, prin decizia contestată, s-au stabilit, în sarcina instituției angajatoare, obligații de luare a măsurilor necesare în vederea recuperării sumelor încasate de salariați în baza acestor contracte. Pe de altă parte, deși reclamantul prin acțiune a susținut că plata sumelor aferente contractelor mai sus menționate s-a făcut din venituri proprii și nicidecum din fonduri bugetare, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens. Cât privește contractul de prestări servicii nr. 1271 din 02 august 2010 încheiat de T.S. Oradea cu M.D., în vederea executării lucrărilor de zugrăvire și reparații la sala S., în perioada concediului de odihnă al acestuia, instanța reține că, deși contractul a fost încheiat pentru perioada 03 august - 31 august 2010, angajatul M.D.

- șef formație SPC nu s-a aflat în cursul lunii august 2010 în concediu de odihnă, ceea ce înseamnă că și în acest caz executarea contractului a avut loc tot în timpul programului normal de muncă. Mai mult, conform fișei postului, șeful formației SPC îndeplinește orice alte sarcini date de conducerea instituției, ceea ce face ca nici în acest caz să nu se justifice încheierea contractului de prestări servicii. Nu lipsit de relevanță este și faptul că lipsesc documentele din care să rezulte că au fost prestate serviciile și modul de evaluare a acestora din punct de vedere cantitativ și calitativ. Ca atare, și în privința acestui contract, în mod corect s-a dispus măsura recuperării sumelor plătite către angajatul M.D.

La punctul d3) al raportului de control s-a reținut că în perioada august - noiembrie 2010, persoanei care ocupa postul de șef birou contabilitate i s-au plătit drepturi salariale în cuantum mai mare decât cel legal, prin aplicarea asupra salariului a unei sume fixe de 1323 RON, motiv pentru care prin Decizia nr. 17 din 02 februarie 2011 s-a dispus luarea măsurilor legale de recuperare a valorii actualizate a prejudiciului cauzat instituției, prin acordarea nelegală a unor drepturi salariale care exced prevederilor Legii nr. 330/2009.

Nedepășirea plafonului cheltuielilor de personal aferente anului 2010 și îndeplinirea de către șeful Biroului Contabilitate și a atribuțiilor aferente postului de contabil șef, aspecte invocate de reclamant în apărare, nu sunt de natură să justifice acordarea sub denumirea de "alte sporuri" a unor sume pentru care nu există nicio justificare legală, în mod corect reținându-se și în acest caz, în actele de control contestate, încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006. Ultima măsură contestată se referă la faptul că sumele primite sub formă de sponsorizări nu au fost legal utilizate, conform destinației menționate în contractele de sponsorizare încheiate. În concret, instanța a constatat că în anul 2010 instituția reclamantă a primit din sponsorizări suma de 18.600 RON, în vederea finanțării cheltuielilor efectuate cu prilejul manifestațiilor ocazionate de Festivalul T.S.S.

de la Oradea, sumă din care 1480 RON a fost acordată persoanei din cadrul instituției care a facilitat sponsorizarea, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1905 din 28 octombrie 2010, având ca obiect asigurarea sponsorizării la Festivalul T.S.S. Ca justificare pentru încheierea acestui contract, reclamantul invocă Hotărârea Consiliului de Administrație al T.S.

din 15 martie 2010. Această hotărâre nu justifică însă utilizarea unor sume primite din sponsorizări în alte scopuri decât cele în vederea cărora s-a acordat sponsorizarea, întrucât, procedându-se în acest fel, se încalcă atât dispozițiile art. 1 din Legea nr. 32/1994, care prevăd activitățile pentru susținerea cărora se poate încheia un contract de sponsorizare, cât și prevederile art. 69 din Legea nr. 273/2006, care reglementează modul de utilizare a fondurilor obținute din sponsorizare, precizând expres că acestea se vor utiliza de către instituțiile beneficiare cu respectarea destinațiilor stabilite de transmițător. Or, în contractele de sponsorizare la care fac referire actele de control, se precizează expres destinația sumelor acordate cu titlu de sponsorizare și anume susținerea activităților culturale prilejuite de Festivalul T.S.S.

de la Oradea, fără a se face nicio referire la posibilitatea acordării unui anumit procent angajatului care a facilitat încheierea contractului de sponsorizare. 3. Recursul declarat de T.R.M. Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. A prezentat pe larg situația de fapt a cauzei și a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14, 23 și 69 din Legea nr. 273/2006, art. 8 din Legea nr. 330/2009 și a dispozițiilor din Legea nr. 32/1994, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că faptul cuprinderii în fișa postului a posibilității ca angajatul să îndeplinească orice alte sarcini date de conducerea instituției, nu justifică soluția instanței de fond, de vreme ce această mențiune trebuie interpretată doar în sensul că instituția poate trasa sarcini unui angajat, însă numai în limitele atribuțiilor prevăzute pentru postul ocupat de angajat și în limita programului de lucru normat. Recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a ține cont de documentele justificative care atestă prestarea serviciilor inserate în cuprinsul contractelor civile, timpul în care aceste servicii au fost prestate și modul de evaluare al acestora. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, a Deciziei nr. 17/2011 a Camerei de Conturi a Județului Bihor, precum și a hotărârii emise în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei arătate, respectiv a încheierii nr. VI/287/2011 a Curții de Conturi.

Înalta Curte reține că dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Bihor, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat. Având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de T.R.M. împotriva Sentinței nr. 233/CA din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV