ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5052/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5052/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, la data de 28 iulie 2011, reclamantul T.S., reprezentat de

Director General Manager D.V., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună desființarea Încheierii nr. VI/287/2011 a Curții de

Conturi a României și, în consecință, anularea în parte a Deciziei nr. 17/2011

a Camerei de Conturi Bihor.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

233/CA din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost respinsă ca

nefondată acțiunea formulată de reclamantul T.R.M. - prin director general

manager D.V., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României

București și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bihor.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în urma controlului efectuat de Camera

de Conturi Bihor la T.S. Oradea, au fost constatate abateri de la legalitate și

regularitate, precum și cazuri de nerespectare a principiilor de economicitate,

eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice și în administrarea

patrimoniului, descrise pe larg în raportul de control întocmit la data de 04

aprilie 2011, reclamantul contestându-le doar pe cele prezentate la punctele

d2), d3) și d4).

La punctul d2) din

actul de control se reține că au fost utilizate credite bugetare pentru plata

de drepturi salariale în baza contractelor civile de prestări servicii, care au

ca obiect parte din atribuțiile de serviciu din fișa postului pentru angajatul

cu care s-a încheiat contractul; de asemenea, se reține că au fost utilizate

credite bugetare pentru plata de drepturi salariale în baza contractelor de

prestări servicii, în condițiile în care serviciile prestate nu au fost

justificate cu fișe colective de prezență din care să rezulte că au fost

îndeplinite sarcinile din contractul civil, respectiv nu există documente din

care să rezulte dacă au fost prestate serviciile, ce servicii au fost prestate,

în cât timp și modul de evaluare a serviciilor prestate din punct de vedere

cantitativ și calitativ.

Pe baza acestor

constatări, prin Decizia nr. 17 din 02 mai 2011 s-a dispus verificarea tuturor

contractelor de prestări servicii încheiate în anul 2010 cu personalul angajat

al unității, în vederea identificării serviciilor achitate, fără a avea la bază

documente justificative, referitoare la tipul sarcinilor, la modul de evaluare

și de îndeplinire al acestora. Totodată s-a dispus stabilirea întinderii

prejudiciului creat instituției prin plata nelegală și nejustificată a acestor

servicii și luarea măsurilor de recuperare a valorii actualizate a

prejudiciului până la data recuperării efective.

Susținerile

reclamantei, în sensul că atribuțiile pentru care au fost încheiate de

angajații instituției contracte de prestări servicii exced atribuțiilor de

serviciu trecute în fișa postului respectivilor angajați, a reținut instanța de

fond că sunt nereale.

Astfel, contractul

civil de angajare nr. 2217 din 06 ianuarie 2010 a fost încheiat de T.S. Oradea

cu d-na T.E., care deținea în cadrul instituției calitatea de referent, în

vederea ținerii evidenței și decontării cheltuielilor ocazionate de premiere,

festivități ale instituției, precum și în vederea organizării tuturor

protocoalelor și a trimiterii invitațiilor, deși conform fișei postului aceasta

desfășoară toate operațiile de secretariat și dactilografiere, conform

cerințelor instituției, participă la pregătirea protocoalelor și este prezentă

la premiera spectacolelor. Se poate lesne observa că așa numitul contract civil

de angajare, încheiat pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 are

ca obiect activități ce se regăsesc în atribuțiile postului de

referent-secretar.

Aceeași este situația

și în privința contractului civil de angajare nr. 2386 din 29 decembrie 2010,

încheiat cu aceeași salariată T.E., care în baza acestui contract urma să

desfășoare activități de muncitor, constând în multiplicarea și îndosarierea

pieselor aflate în repertoriul trupei, pregătirea și urmărirea desfășurării în

bune condiții a protocolului organizat cu prilejul vizionărilor și premierelor.

Două contracte civile

de angajare similare, nr. 2218 din 06 ianuarie 2010 și 2387 din 28 octombrie

2010, a constatat instanța că au fost încheiate și cu doamna G.Z., referent al

trupei S., activitățile vizate de cele două contracte regăsindu-se în fișa

postului de referent, în care figurează ca activități individuale de serviciu

respectarea programului stabilit de directorul artistic al trupei, desfășurarea

tuturor activităților de secretariat și dactilografiere în limba maghiară,

participarea la realizarea proiectelor culturale, programarea și ținerea

evidenței distribuirii actorilor colaboratori în spectacole.

Contractul de

prestări servicii nr. 423 din 26 iulie 2010 a fost încheiat între T.S. Oradea

și d-na M.E. - șef birou-referent resurse umane, în vederea întocmirii și

predării unui număr de 79 de copii ale carnetelor de muncă ale salariaților,

care au acționat în instanță instituția pentru acordarea sporului de

fidelitate, deși conform fișei postului aceasta are în evidență carnetele de

muncă ale angajaților, operează înscrieri ori de câte ori este nevoie,

întocmește și eliberează diferite adeverințe privind vechimea și încadrarea în

muncă a angajaților.

Or, raportat la

aceste atribuții de serviciu, instanța a constatat că nu se poate reține că

efectuarea unor copii de pe carnetele de muncă ale unor angajați și înmânarea

lor titularilor ar excede fișei postului de șef birou-referent resurse umane.

Contractul de

prestări servicii nr. 424 din 26 iulie 2010 a fost încheiat cu d-na consilier

J.M., în vederea înlocuirii pe durata concediului legal de odihnă a secretarei

și îndeplinirea sarcinilor ce reveneau compartimentului secretariat, un

contract similar de prestări servicii, în vederea înlocuirii pe perioada

concediului a casierei și a șefului biroului contabilitate, fiind încheiat și

cu numita P.A. care, conform notei de relații depusă la dosarul cauzei, ocupă

funcția de economist birou contabilitate.

Cu numita M.S., care

deține funcția de șef birou contabilitate, a fost încheiat contractul de

prestări servicii nr. 129/2010, cu privire la întocmirea și semnarea actelor

compartimentului financiar contabil, precum și a tuturor documentelor care

angajează financiar instituția, precum și contractul de prestări servicii nr.

1413 din 02 septembrie 2010, având ca obiect întocmirea bilanțului contabil pe

trimestrul III al anului 2009 și a proiectului de buget pentru anul 2010.

Analizând în ansamblu

aceste contracte, instanța reține că încheierea lor a avut drept consecință

majorarea drepturilor salariale ale angajaților T.S. Oradea, ca urmare a

îndeplinirii de către aceștia în timpul programului normal de lucru a unor

activități ce țin de specificul postului pe care îl ocupă, sau ca urmare a

înlocuirii pe perioada concediului legal de odihnă a altor angajați.

O atare practică,

este însă lipsită de bază legală, instanța constatând că în mod corect, prin

decizia contestată, s-au stabilit, în sarcina instituției angajatoare,

obligații de luare a măsurilor necesare în vederea recuperării sumelor încasate

de salariați în baza acestor contracte.

Pe de altă parte,

deși reclamantul prin acțiune a susținut că plata sumelor aferente contractelor

mai sus menționate s-a făcut din venituri proprii și nicidecum din fonduri

bugetare, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Cât privește

contractul de prestări servicii nr. 1271 din 02 august 2010 încheiat de T.S.

Oradea cu M.D., în vederea executării lucrărilor de zugrăvire și reparații la

sala S., în perioada concediului de odihnă al acestuia, instanța reține că,

deși contractul a fost încheiat pentru perioada 03 august - 31 august 2010,

angajatul M.D. - șef formație SPC nu s-a aflat în cursul lunii august 2010 în

concediu de odihnă, ceea ce înseamnă că și în acest caz executarea contractului

a avut loc tot în timpul programului normal de muncă. Mai mult, conform fișei

postului, șeful formației SPC îndeplinește orice alte sarcini date de

conducerea instituției, ceea ce face ca nici în acest caz să nu se justifice

încheierea contractului de prestări servicii.

Nu lipsit de

relevanță este și faptul că lipsesc documentele din care să rezulte că au fost

prestate serviciile și modul de evaluare a acestora din punct de vedere

cantitativ și calitativ. Ca atare, și în privința acestui contract, în mod

corect s-a dispus măsura recuperării sumelor plătite către angajatul M.D.

La punctul d3) al

raportului de control s-a reținut că în perioada august - noiembrie 2010,

persoanei care ocupa postul de șef birou contabilitate i s-au plătit drepturi

salariale în cuantum mai mare decât cel legal, prin aplicarea asupra salariului

a unei sume fixe de 1323 RON, motiv pentru care prin Decizia nr. 17 din 02

februarie 2011 s-a dispus luarea măsurilor legale de recuperare a valorii

actualizate a prejudiciului cauzat instituției, prin acordarea nelegală a unor

drepturi salariale care exced prevederilor Legii nr. 330/2009.

Nedepășirea

plafonului cheltuielilor de personal aferente anului 2010 și îndeplinirea de

către șeful Biroului Contabilitate și a atribuțiilor aferente postului de

contabil șef, aspecte invocate de reclamant în apărare, nu sunt de natură să

justifice acordarea sub denumirea de "alte sporuri" a unor sume

pentru care nu există nicio justificare legală, în mod corect reținându-se și

în acest caz, în actele de control contestate, încălcarea prevederilor art. 14

alin. (3) din Legea nr. 273/2006.

Ultima măsură

contestată se referă la faptul că sumele primite sub formă de sponsorizări nu

au fost legal utilizate, conform destinației menționate în contractele de

sponsorizare încheiate.

În concret, instanța

a constatat că în anul 2010 instituția reclamantă a primit din sponsorizări

suma de 18.600 RON, în vederea finanțării cheltuielilor efectuate cu prilejul

manifestațiilor ocazionate de Festivalul T.S.S. de la Oradea, sumă din care

1480 RON a fost acordată persoanei din cadrul instituției care a facilitat

sponsorizarea, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1905 din 28

octombrie 2010, având ca obiect asigurarea sponsorizării la Festivalul T.S.S.

Ca justificare pentru încheierea acestui contract, reclamantul invocă Hotărârea

Consiliului de Administrație al T.S. din 15 martie 2010. Această hotărâre nu

justifică însă utilizarea unor sume primite din sponsorizări în alte scopuri

decât cele în vederea cărora s-a acordat sponsorizarea, întrucât, procedându-se

în acest fel, se încalcă atât dispozițiile art. 1 din Legea nr. 32/1994, care

prevăd activitățile pentru susținerea cărora se poate încheia un contract de

sponsorizare, cât și prevederile art. 69 din Legea nr. 273/2006, care

reglementează modul de utilizare a fondurilor obținute din sponsorizare,

precizând expres că acestea se vor utiliza de către instituțiile beneficiare cu

respectarea destinațiilor stabilite de transmițător. Or, în contractele de

sponsorizare la care fac referire actele de control, se precizează expres

destinația sumelor acordate cu titlu de sponsorizare și anume susținerea

activităților culturale prilejuite de Festivalul T.S.S. de la Oradea, fără a se

face nicio referire la posibilitatea acordării unui anumit procent angajatului

care a facilitat încheierea contractului de sponsorizare.

de T.R.M.

Prin motivele de

recurs formulate în cauză, recurentul a criticat soluția instanței de fond ca

nelegală și netemeinică.

A prezentat pe larg

situația de fapt a cauzei și a arătat că instanța de fond a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 14, 23 și 69 din Legea nr. 273/2006, art. 8 din

Legea nr. 330/2009 și a dispozițiilor din Legea nr. 32/1994, fiind incidente în

cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat

că faptul cuprinderii în fișa postului a posibilității ca angajatul să

îndeplinească orice alte sarcini date de conducerea instituției, nu justifică

soluția instanței de fond, de vreme ce această mențiune trebuie interpretată

doar în sensul că instituția poate trasa sarcini unui angajat, însă numai în

limitele atribuțiilor prevăzute pentru postul ocupat de angajat și în limita

programului de lucru normat.

Recurentul a arătat

că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a ține cont de documentele

justificative care atestă prestarea serviciilor inserate în cuprinsul

contractelor civile, timpul în care aceste servicii au fost prestate și modul

de evaluare al acestora.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică

locală, a Deciziei nr. 17/2011 a Camerei de Conturi a Județului Bihor, precum

și a hotărârii emise în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei

arătate, respectiv a încheierii nr. VI/287/2011 a Curții de Conturi.

Înalta Curte reține

că dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu

prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel,

dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de

apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de

competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile

art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două

criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul

și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o

autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a

Județului Bihor, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în

raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

Având în vedere

considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de T.R.M. împotriva Sentinței nr. 233/CA din 2 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV