ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2012

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 17 noiembrie 2011 și

precizată la data de 12 decembrie 2011, reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială - Municipiul Oradea reprezentantă prin instituția Primarului a

solicitat suspendarea executării Încheierii nr. VI/376 din 26 octombrie 2011 a

Curții de Conturi a României și a măsurilor dispuse la punctul II.3 din Decizia

nr. 36/2011 a Camerei de Conturi a Județului Bihor, pentru abaterile de la

legalitate și regularitate consemnate în procesul - verbal de constatare nr.

173134 din 18 iulie 2011, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra

contului de execuție pe anul 2010.

În motivare,

reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în speță, existența unui caz bine

justificat, ce rezultă din împrejurarea că, în lipsa controlului judecătoresc,

pârâta a nesocotit unele drepturi și obligații dobândite în baza unui contract

colectiv de muncă și paguba iminentă care s-ar produce direct, prin veniturilor

salariale pentru fiecare angajat, într-o perioadă a anului caracterizată

printr-o creștere majoră a cheltuielilor de întreținere.

Prin Sentința nr. 250

din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de

reclamantă și a dispus suspendarea executării Încheierii nr. VI/376 din 26

octombrie 2011 și a punctului II.3 din Decizia nr. 36/2011, până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv existența unui caz bine

justificat și necesitatea prevenirii unei pagube.

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, instanța a apreciat că aspectele invocate de

reclamantă fac dovada unor împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o

serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu.

Sub aspectul

îndeplinirii celei de a doua condiții, a pagubei iminente, instanța a apreciat

că până la pronunțarea instanței judecătorești asupra legalității și

temeiniciei actului administrativ în litigiu și asupra existenței unui

prejudiciu cert de recuperat, executarea actului administrativ ar crea un

prejudiciu evident.

Curtea de Conturi a

României a formulat recurs împotriva sentinței menționate, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta - pârâtă a arătat că sentința a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, explicând în

detaliu motivele pentru care, în opinia sa, cererea intimatei - reclamante nu

întrunește nici condiția cazului bine justificat, nici pe cea a prevenirii unei

pagube iminente.

În esență, recurenta

- pârâtă a arătat că instanța chemată să decidă măsuri de protecție provizorie

trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente.

În cauza de față, instanța trebuie să ia în considerare faptul că Decizia nr.

36/2011 a Camerei de Conturi a Județului Bihor a stabilit măsuri pentru

recuperarea prejudiciului creat prin acordarea unor drepturi salariale

nelegale.

Măsura suspendării

executării se justifică numai în situația în care executarea actului

administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat, și în

cazul în care există argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea

actului administrativ, or, în cauza de față, nu este vorba de nicio pagubă,

entitatea reclamantă trebuind să stabilească măsuri pentru evaluarea

prejudiciului și recuperarea lui.

Dimpotrivă, s-ar

produce pagube bugetului în situația în care s-ar suspenda actul administrativ

atacat.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială -

Municipiul Oradea reprezentantă prin instituția Primarului, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în raport cu prevederile art.

14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, cererea

de suspendare a executării punctului II.3 din Decizia nr. 36/2011 îndeplinește

condițiile impuse de lege pentru aplicarea măsurii provizorii a suspendării

actului administrativ.

În baza dispozițiilor

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 13 martie

2012, Înalta Curte a pus în discuția părților motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., iar susținerile părților cu privire la acest

motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu excepția de ordine publică invocată din

oficiu la acest termen în baza dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Pentru stabilirea

competenței materiale a instanței de contencios administrativ, prevederile art.

10 din Legea nr. 554/2004, modificată, au în vedere locul autorității publice

care emite sau, după caz, încheie un act administrativ în sistemul organelor

administrației publice.

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a

executării măsurilor dispuse la punctului II.3 din Decizia nr. 36/2011 emisă de

Camera de Conturi a județului Bihor pentru abaterile de la legalitate și

regularitate consemnate Procesul - verbal de constatare nr. 173134 din 18 iulie

2011, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție

pe anul 2010 la entitatea auditată.

Cererea reclamantei

are de asemenea ca obiect suspendarea executării Încheierii nr. VI/376 din 26

octombrie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de

Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor

unităților administrativ - teritoriale, prin care a fost respinsă contestația

reclamantei împotriva Deciziei nr. 36/2011.

Aceste acte

administrative au fost emise în conformitate cu prevederile Regulamentului

privind organizare și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 832 din 13

decembrie 2010.

Potrivit pct. 227 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de

comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate

sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile

calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile

legii contenciosului administrativ, după care, la pct. 228, se prevede

competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii

contenciosului administrativ.

Dat fiind că,

potrivit art. 140 din Constituția României, litigiile rezultate din activitatea

Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, „în

condițiile legii organice”, iar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 prevede,

de asemenea, competența instanțelor specializate, în stabilirea competenței

soluționării cauzei, urmează a fi avute în vedere normele cuprinse în art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, norme de drept comun în materia

contenciosului administrativ și fiscal, de la care se poate deroga numai prin

lege organică și în raport cu care, pct. 228 se află în contrarietate.

Pornind de la această

premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorității emitente, prevăzut

în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea

actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, act juridic supus

executării și care poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios

administrativ.

Or, din interpretarea

normelor cuprinse în Regulament (pct. 210 - „contestația suspendă executarea

deciziei până la soluționarea ei de către comisia de soluționare a

contestațiilor”), rezultă că actul cu caracter executoriu care conține măsurile

de restabilire a legalității și regularității este decizia camerei de conturi

județene, în timp ce încheierea este actul prin care este soluționată

contestația administrativă prealabilă sesizării instanței.

În consecință,

reținând că actul administrativ supus contestării este emis de o structură

deconcentrată a Curții de Conturi la nivel județean, iar conform art. 10 alin.

(1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată și art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc.

civ., în competența tribunalelor, în primă instanță, sunt date procesele și

cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților

sau instituțiilor locale sau județene, Curtea de Apel Oradea a pronunțat o

hotărâre nelegală pentru că a încălcat normele de competență materială în

litigiile de contencios administrativ și fiscal, fiind incident motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De altfel, în ședința

plenului secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de

20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este decizia

de măsuri emisă de Camera Județeană de Conturi, pentru că acesta este actul

administrativ care dă naștere, modifică și stinge raporturi juridice în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Soluțiile de

principiu adoptate la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal

reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor hotărâri

divergente, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii

judiciare, iar deciziile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a

raporturilor juridice.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art.

304 pct. 3 și art. 312 alin. (6

1

) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Ca urmare a

soluționării recursului prin admiterea unei excepții de procedură de ordine

publică, nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs pe fondul

pricinii, care vor fi avute în vedere, sub forma unor apărări, cu ocazia

rejudecării cauzei de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României - Departamentul de Coordonare a

Verificării Bugetelor Unităților Administrativ Teritoriale împotriva Sentinței

nr. 250 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - DG