ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2012

-

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 228/CA din 25

octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios,

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanții Primarul comunei C. și Consiliul Local al comunei C., în

contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi

Satu Mare, prin care solicitau suspendarea executării deciziei nr. 2/2011 și a

procesului-verbal de constatare emise de această din urmă pârâtă.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamantul Primarul comunei C., invocând și motivul prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ.

Analizând

sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind

necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza,

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul

acțiunii formulate în cauză îl constituie suspendarea executării deciziei nr.

2/2011 și a procesului-verbal de constatare emise de Camera de Conturi Satu

Mare, în cadrul unui control asupra modului de respectare a prevederilor legale

privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice la

unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea

I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de

conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care

„suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația".

Într-adevăr, Regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu

pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân

aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost

respins recursul împotriva sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău,

prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile

de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, așa

cum rezultă din conținutul acestora, măsurile dispuse prin actele contestate se

circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, neîncadrându-se în sfera

litigiilor „ care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și

accesorii ale acestora.

Așadar, în continuarea

raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va reține

că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității

emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele

administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor,

iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența Curților de

Apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană

a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312

alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal,

în raza căruia își are sediul reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamantul Primarul comunei C. împotriva sentinței nr. 228/CA din 25

octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Satu Mare, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 februarie 2012.