ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4814/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 264 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 15215 din 20 iulie 2010 și a Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010, emise de M.A.D.R. – A.P.D.R.P., precum și suspendarea executării acestora până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că între A.P.D.R.P.

în calitate de autoritate contractantă și reclamanta SC G. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat, la data de 14 decembrie 2006, în baza Legii nr. 316/2001 - Acordul Multianual de Finanțare a Programului S.A.P.A.R.D., contractul de finanțare nr. C3/40206360600125, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat „Pensiune turistică rurală în localitatea Fiad, județul Bistrița Năsăud”, iar această finanțare nerambursabilă urma să fie asigurată în proporție de 75% prin contribuția financiară a Comunității Europene, iar restul de 25% prin contribuție publică națională.

S-a mai reținut că potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 2 alin. (2), durata de execuție a proiectului a fost stabilită la 12 luni, fiind ulterior prelungită prin patru acte adiționale, data limită până la care beneficiarul era obligat să finalizeze proiectul și să depună ultimul dosar al cererii de plată fiind 30 aprilie 2010, precum și faptul că la data de 8 aprilie 2010, beneficiarul a fost notificat de A.P.D.R.P. cu privire la termenul maxim de depunere a ultimei cereri de plată și la faptul că, în cazul nefinalizării investiției până la acea dată, vor fi constituite debite pentru valoarea cheltuielilor deja rambursate. Având în vedere imposibilitatea realizării investiției în termenul contractual asumat, SC G. SRL a solicitat A.P.D.R.P.

prelungirea duratei de execuție a contractului de finanțare. Instanța a reținut că Legea nr. 62/2010, invocată de reclamantă în sprijinul solicitării de prelungire a duratei de execuție a investiției, nu este incidentă cauzei, întrucât se referă exclusiv la proiectele S.A.P.A.R.D. românesc, finanțate de la bugetul de stat, nu și la cele finanțate și din fonduri europene, cum este cazul în speță. S-a mai reținut că, având în vedere faptul că SC G. SRL nu a finalizat investiția până la data de 30 aprilie 2010, stadiul fizic de implementare fiind 84%, A.P.D.R.P.

a emis Procesul verbal de constatare nr. 10625 din 27 mai 2010, prin care s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în sumă de 152.590,02 lei, reprezentând cuantumul ajutorului financiar nerambursabil acordat, că neregula reținută în sarcina reclamantei constă în încălcarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare, respectiv art. 1 alin. (3) din contractul - cadru și art. 1 alin. (1) și (2), din Anexa I (Prevederi Generale) a contractului de finanțare și că î mpotriva Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 27 mai 2010 reclamanta a formulat contestație, respinsă de A.P.D.R.P.

prin Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010. Instanța a constatat că reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și a deciziei de soluționare a contestației, susținând în esență că nerealizarea investiției în termenul asumat prin contract nu este culpa societății, invocând în acest sens dificultățile financiare cu care s-a confruntat, determinate de necesitatea realizării unor cheltuieli suplimentare celor cofinanțate pentru accesarea fondurilor și contractarea unor credite bancare devenite împovărătoare ca urmare a creșterii cursului de schimb valutar, dar și condițiile meteo nefavorabile executării lucrărilor de construcție și conduita culpabilă a constructorului, care a impus condiții suplimentare pentru realizarea lucrării, ceea ce a generat un litigiu ce s-a prelungit foarte mult timp.

Curtea a apreciat că toate aceste aspecte invocate de reclamantă nu o exonerează de răspundere în ceea ce privește nerespectarea clauzelor contractului de finanțare, beneficiarul fiind singurul răspunzător față de autoritatea contractantă pentru realizarea proiectului în condițiile stipulate, că eventuala neexecutare de către constructor a obligațiilor asumate prin contractul de execuție de lucrări încheiat cu beneficiarul nu poate fi opusă autorității contractante, care nu este parte în acest contract subsecvent, reclamanta având însă deschisă calea unei acțiuni în răspundere civilă contractuală împotriva constructorului, precum și faptul că nici deprecierea cursului monedei naționale sau condițiile meteo nefavorabile executării lucrărilor de construcție nu constituie cauze exoneratoare de răspundere, nefiind întrunite condițiile forței majore.

Astfel, instanța a reținut că împrejurarea că la data pronunțării sentinței atacate investiția era finalizată și funcțională nu este de natură să înlăture obligația beneficiarului de restituire a sumelor primite în temeiul contractului de finanțare și că reclamanta nu și-a respectat în mod culpabil obligațiile asumate prin contractul de finanțare, în ce privește durata de execuție a proiectului, măsura retragerii ajutorului financiar dispusă prin actele administrative contestate fiind legală și temeinică, astfel încât a respins acțiunea ca nefondată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării integrale a Deciziei nr. 15215 din 20 iulie 2010 și a Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010 emise de M.A.D.R.

– A.P.D.R.P. Recurenta-reclamantă a considerat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a adus, în esență, următoarele critici: - Instanța de fond a apreciat greșit probele administrate în cauză care conduceau la concluzia că nu are nicio culpă în depășirea termenelor contractuale pentru finalizarea investiției. Recurenta arată că pentru realizarea investiției a fost obligată să angajeze în vederea executării lucrărilor de construcție un constructor în baza unei selecții de oferte de contract făcută de către S.A.P.A.R.D.

Susține recurenta că acest constructor, prin condițiile impuse, prin denunțarea unilaterală a contractului și urmare a litigiului cu acesta, a determinat imposibilitatea de a-și respecta angajamentele privind termenul de finalizare, fiind nevoită să încheie actul adițional din noiembrie 2009 prin care a acceptat renunțarea la ultima tranșă de decontare în valoare de 63.000 Euro și decalarea termenului de finalizare la data de 30 aprilie 2010. Însă, pensiunea fiind amplasată într-o zonă muntoasă, în iarna 2009 - 2010, datorită condițiilor meteo-climaterice nefavorabile care au afectat uneori drumul de acces, făcându-l impracticabil, lucrările au fost oprite în decembrie 2009 și reluate în aprilie 2010, prin eforturi financiare proprii.

Se susține de recurentă că investiția a fost finalizată, putând fi considerată o reușită, astfel că în mod nejustificat a fost obligată la restituirea sumei de 152.590,02 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului prin programul S.A.P.A.R.D. - Conducerea S.A.P.A.R.D., în mod greșit i-a respins solicitarea de modificare a termenului de finalizare a proiectului convenit prin ultimul act adițional, invocând dispozițiile Legii nr. 62/2010. Se susține că majorarea numărului de tranșe de la 3 la 4 în cursul anului 2010 și implicit dreptul de a mai beneficia de o tranșă, care, chiar dacă nu are o valoare intrinsecă, reprezentau o derogare de la termenul de finalizare a investiției și acordarea unui nou termen.

Intimata-pârâtă A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, se menționează că sentința recurată este legală și temeinică, criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, fiind evident că nerespectarea termenului de realizare a proiectului reprezintă o neregulă care are drept consecință retragerea ajutorului financiar acordat. De asemenea, se arată că Legea nr. 62/2010, care face referire doar la proiectele S.A.P.A.R.D. cu finanțare de la bugetul de stat nu este aplicabilă proiectului derulat de recurentă care este unul finanțat și de la bugetul Comisiei Comunităților Europene. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, în cuprinsul Procesului-verbal de constatare încheiat la 18 mai 2010 înregistrat cu nr. 10625 din 27 mai 2010, autoritatea pârâtă a statuat că recurenta - reclamantă nu a finalizat investiția până la 30 aprilie 2010, astfel că suma totală neeligibilă datorată este de 152.590,02 lei reprezentând cele două tranșe de plată încasate până la data controlului. Prin Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010 a fost respinsă contestația recurentei-reclamante împotriva acestui proces-verbal, reținându-se că a fost încălcat art. 2 din Actul adițional nr. 4 din 24 noiembrie 2009 prin care beneficiarul s-a obligat să finalizeze proiectul până la 30 aprilie 2010, astfel că debitul de 152.590,02 lei se va menține.

Real este că prin semnarea Actului adițional nr. 4 din 24 noiembrie 2009 la contractul de finanțare, recurenta-reclamantă a acceptat diminuarea valorii eligibile nerambursabile la suma de 152.590 lei, precum și finalizarea proiectului la 30 aprilie 2010. Necontestată este susținerea recurentei că investiția a fost executată în proporție de 98%, urmând a fi finalizată până la 31 iulie 2010. Conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 neregula este definită ca „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/ sau comunitare, precum și cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul Comunității Europene și/ sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.

Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 și pct. 5/A/13/1 lit. b) din Secțiunea F din Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările și completările ulterioare. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că pentru a fi reținută o neregulă, se impune și îndeplinirea condiției ca faptele care se circumscriu noțiunii de „neregulă”, să prejudicieze bugetele din care provine cofinanțarea printr-o cheltuială necuvenită.

Într-adevăr, recurenta-reclamantă nu a respectat termenul de finalizare a proiectului până la 30 aprilie 2010 asumat prin Actul adițional nr. 4 din 24 noiembrie 2009, însă nu s-a dovedit că acest fapt a creat sau a avut ca efect prejudicierea bugetului Comunității Europene și/ sau bugetele administrate de acesta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită. De asemenea, finalizarea investiției prin finanțarea din surse proprii, astfel cum rezultă și din înscrisurile de la dosar, în situația diminuării valorii eligibile nerambursabile și a evenimentelor/ cauzelor menționate care au generat întârzierea lucrărilor investiției, a căror realitate nu a fost contestată, dovedesc buna-credință și faptul că beneficiarul nu are culpă în derularea raporturilor contractuale, precum și reușita proiectului.

Prin urmare, față de cele reținute anterior, în mod nelegal a fost reținută în sarcina reclamantei neregula menționată în actele contestate și imputată suma de 152.590,02 lei. În consecință, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, îl va admite, va casa sentința recurată, va admite acțiunea și va anula Procesul - verbal de constatare nr. 10625/2010 și Decizia nr. 15215/2010. Criticile referitoare la incidența dispozițiilor Legii nr. 62/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 108/2009 pentru modificarea art. 5 din O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții în Programul S.A.P.A.R.D.

nu sunt fondate, întrucât recurenta-reclamantă nu se află în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale invocate, fiind beneficiara unui proiect finanțat și de la bugetul Comisiei Comunităților Europene. Se va lua act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC G. SRL împotriva Sentinței civile nr. 264 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiunea. Anulează Procesul - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010 și Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010. Ia act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.