ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4814/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4814/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin Sentința civilă nr. 264 din 17 ianuarie

2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC G. SRL, în

contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr.

15215 din 20 iulie 2010 și a Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 18

mai 2010, emise de M.A.D.R. – A.P.D.R.P., precum și suspendarea executării

acestora până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că între A.P.D.R.P. în

calitate de autoritate contractantă și reclamanta SC G. SRL, în calitate de

beneficiar, s-a încheiat, la data de 14 decembrie 2006, în baza Legii nr. 316/2001

- Acordul Multianual de Finanțare a Programului S.A.P.A.R.D., contractul de

finanțare nr. C3/40206360600125, având ca obiect acordarea unui ajutor

financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat „Pensiune

turistică rurală în localitatea Fiad, județul Bistrița Năsăud”, iar această

finanțare nerambursabilă urma să fie asigurată în proporție de 75% prin

contribuția financiară a Comunității Europene, iar restul de 25% prin

contribuție publică națională.

S-a mai reținut că

potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 2 alin. (2), durata de execuție

a proiectului a fost stabilită la 12 luni, fiind ulterior prelungită prin patru

acte adiționale, data limită până la care beneficiarul era obligat să finalizeze

proiectul și să depună ultimul dosar al cererii de plată fiind 30 aprilie 2010,

precum și faptul că la data de 8 aprilie 2010, beneficiarul a fost notificat de

A.P.D.R.P. cu privire la termenul maxim de depunere a ultimei cereri de plată

și la faptul că, în cazul nefinalizării investiției până la acea dată, vor fi

constituite debite pentru valoarea cheltuielilor deja rambursate.

Având în vedere

imposibilitatea realizării investiției în termenul contractual asumat, SC G.

SRL a solicitat A.P.D.R.P. prelungirea duratei de execuție a contractului de

finanțare.

Instanța a reținut că

Legea nr. 62/2010, invocată de reclamantă în sprijinul solicitării de

prelungire a duratei de execuție a investiției, nu este incidentă cauzei,

întrucât se referă exclusiv la proiectele S.A.P.A.R.D. românesc, finanțate de

la bugetul de stat, nu și la cele finanțate și din fonduri europene, cum este

cazul în speță.

S-a mai reținut că,

având în vedere faptul că SC G. SRL nu a finalizat investiția până la data de

30 aprilie 2010, stadiul fizic de implementare fiind 84%, A.P.D.R.P. a emis Procesul

verbal de constatare nr. 10625 din 27 mai 2010, prin care s-a constituit în

sarcina reclamantei un debit în sumă de 152.590,02 lei, reprezentând cuantumul

ajutorului financiar nerambursabil acordat, că neregula reținută în sarcina

reclamantei constă în încălcarea obligațiilor contractuale asumate prin

contractul de finanțare, respectiv art. 1 alin. (3) din contractul - cadru și art.

1 alin. (1) și (2), din Anexa I (Prevederi Generale) a contractului de

finanțare și că î

mpotriva

Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 27 mai 2010 reclamanta a

formulat contestație, respinsă de A.P.D.R.P. prin Decizia nr. 15215 din 20

iulie 2010.

Instanța a constatat

că reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și a

deciziei de soluționare a contestației, susținând în esență că nerealizarea

investiției în termenul asumat prin contract nu este culpa societății, invocând

în acest sens dificultățile financiare cu care s-a confruntat, determinate de

necesitatea realizării unor cheltuieli suplimentare celor cofinanțate pentru

accesarea fondurilor și contractarea unor credite bancare devenite

împovărătoare ca urmare a creșterii cursului de schimb valutar, dar și

condițiile meteo nefavorabile executării lucrărilor de construcție și conduita

culpabilă a constructorului, care a impus condiții suplimentare pentru

realizarea lucrării, ceea ce a generat un litigiu ce s-a prelungit foarte mult

timp.

Curtea a apreciat că

toate aceste aspecte invocate de reclamantă nu o exonerează de răspundere în

ceea ce privește nerespectarea clauzelor contractului de finanțare,

beneficiarul fiind singurul răspunzător față de autoritatea contractantă pentru

realizarea proiectului în condițiile stipulate, că eventuala neexecutare de

către constructor a obligațiilor asumate prin contractul de execuție de lucrări

încheiat cu beneficiarul nu poate fi opusă autorității contractante, care nu

este parte în acest contract subsecvent, reclamanta având însă deschisă calea

unei acțiuni în răspundere civilă contractuală împotriva constructorului,

precum și faptul că nici deprecierea cursului monedei naționale sau condițiile

meteo nefavorabile executării lucrărilor de construcție nu constituie cauze

exoneratoare de răspundere, nefiind întrunite condițiile forței majore.

Astfel, instanța a

reținut că împrejurarea că la data pronunțării sentinței atacate investiția era

finalizată și funcțională nu este de natură să înlăture obligația

beneficiarului de restituire a sumelor primite în temeiul contractului de

finanțare și că reclamanta nu și-a respectat în mod culpabil obligațiile

asumate prin contractul de finanțare, în ce privește durata de execuție a

proiectului, măsura retragerii ajutorului financiar dispusă prin actele

administrative contestate fiind legală și temeinică, astfel încât a respins

acțiunea ca nefondată.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC G. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului, modificarea

sentinței în sensul anulării integrale a Deciziei nr. 15215 din 20 iulie 2010

și a Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010 emise de M.A.D.R.

– A.P.D.R.P.

Recurenta-reclamantă

a considerat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii și a adus, în esență, următoarele critici:

- Instanța de fond a

apreciat greșit probele administrate în cauză care conduceau la concluzia că nu

are nicio culpă în depășirea termenelor contractuale pentru finalizarea

investiției.

Recurenta arată că

pentru realizarea investiției a fost obligată să angajeze în vederea executării

lucrărilor de construcție un constructor în baza unei selecții de oferte de

contract făcută de către S.A.P.A.R.D. Susține recurenta că acest constructor,

prin condițiile impuse, prin denunțarea unilaterală a contractului și urmare a

litigiului cu acesta, a determinat imposibilitatea de a-și respecta

angajamentele privind termenul de finalizare, fiind nevoită să încheie actul

adițional din noiembrie 2009 prin care a acceptat renunțarea la ultima tranșă

de decontare în valoare de 63.000 Euro și decalarea termenului de finalizare la

data de 30 aprilie 2010.

Însă, pensiunea fiind

amplasată într-o zonă muntoasă, în iarna 2009 - 2010, datorită condițiilor

meteo-climaterice nefavorabile care au afectat uneori drumul de acces,

făcându-l impracticabil, lucrările au fost oprite în decembrie 2009 și reluate

în aprilie 2010, prin eforturi financiare proprii.

Se susține de

recurentă că investiția a fost finalizată, putând fi considerată o reușită,

astfel că în mod nejustificat a fost obligată la restituirea sumei de

152.590,02 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului prin programul S.A.P.A.R.D.

- Conducerea S.A.P.A.R.D.,

în mod greșit i-a respins solicitarea de modificare a termenului de finalizare

a proiectului convenit prin ultimul act adițional, invocând dispozițiile Legii nr.

62/2010. Se susține că majorarea numărului de tranșe de la 3 la 4 în cursul

anului 2010 și implicit dreptul de a mai beneficia de o tranșă, care, chiar

dacă nu are o valoare intrinsecă, reprezentau o derogare de la termenul de

finalizare a investiției și acordarea unui nou termen.

Intimata-pârâtă

A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

În esență, se

menționează că sentința recurată este legală și temeinică, criticile

recurentei-reclamante sunt nefondate, fiind evident că nerespectarea termenului

de realizare a proiectului reprezintă o neregulă care are drept consecință

retragerea ajutorului financiar acordat.

De asemenea, se arată

că Legea nr. 62/2010, care face referire doar la proiectele S.A.P.A.R.D. cu

finanțare de la bugetul de stat nu este aplicabilă proiectului derulat de

recurentă care este unul finanțat și de la bugetul Comisiei Comunităților

Europene.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, în

cuprinsul Procesului-verbal de constatare încheiat la 18 mai 2010 înregistrat

cu nr. 10625 din 27 mai 2010, autoritatea pârâtă a statuat că recurenta - reclamantă

nu a finalizat investiția până la 30 aprilie 2010, astfel că suma totală

neeligibilă datorată este de 152.590,02 lei reprezentând cele două tranșe de

plată încasate până la data controlului.

Prin Decizia nr. 15215

din 20 iulie 2010 a fost respinsă contestația recurentei-reclamante împotriva

acestui proces-verbal, reținându-se că a fost încălcat art. 2 din Actul

adițional nr. 4 din 24 noiembrie 2009 prin care beneficiarul s-a obligat să

finalizeze proiectul până la 30 aprilie 2010, astfel că debitul de 152.590,02

lei se va menține.

Real este că prin

semnarea Actului adițional nr. 4 din 24 noiembrie 2009 la contractul de

finanțare, recurenta-reclamantă a acceptat diminuarea valorii eligibile

nerambursabile la suma de 152.590 lei, precum și finalizarea proiectului la 30

aprilie 2010.

Necontestată este

susținerea recurentei că investiția a fost executată în proporție de 98%,

urmând a fi finalizată până la 31 iulie 2010.

Conform art. 2 lit.

a) din O.G. nr. 79/2003 neregula este definită ca „orice abatere de la

legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale

naționale și/ sau comunitare, precum și cu prevederile contractuale ori a altor

angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază

bugetul Comunității Europene și/ sau bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o

cheltuială necuvenită”.

Aceste prevederi se

coroborează cu cele ale art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 și pct.

5/A/13/1 lit. b) din Secțiunea F din Acordul multianual de finanțare dintre

Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001,

cu modificările și completările ulterioare.

Din cuprinsul acestor

dispoziții rezultă că pentru a fi reținută o neregulă, se impune și

îndeplinirea condiției ca faptele care se circumscriu noțiunii de „neregulă”, să

prejudicieze bugetele din care provine cofinanțarea printr-o cheltuială

necuvenită.

Într-adevăr,

recurenta-reclamantă nu a respectat termenul de finalizare a proiectului până

la 30 aprilie 2010 asumat prin Actul adițional nr. 4 din 24 noiembrie 2009,

însă nu s-a dovedit că acest fapt a creat sau a avut ca efect prejudicierea bugetului

Comunității Europene și/ sau bugetele administrate de acesta ori în numele ei,

precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială

necuvenită.

De asemenea,

finalizarea investiției prin finanțarea din surse proprii, astfel cum rezultă

și din înscrisurile de la dosar, în situația diminuării valorii eligibile

nerambursabile și a evenimentelor/ cauzelor menționate care au generat

întârzierea lucrărilor investiției, a căror realitate nu a fost contestată,

dovedesc buna-credință și faptul că beneficiarul nu are culpă în derularea

raporturilor contractuale, precum și reușita proiectului.

Prin urmare, față de

cele reținute anterior, în mod nelegal a fost reținută în sarcina reclamantei

neregula menționată în actele contestate și imputată suma de 152.590,02 lei.

În consecință, Înalta

Curte apreciază recursul ca fiind fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza

I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, îl va

admite, va casa sentința recurată, va admite acțiunea și va anula Procesul - verbal

de constatare nr. 10625/2010 și Decizia nr. 15215/2010.

Criticile referitoare

la incidența dispozițiilor Legii nr. 62/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 108/2009

pentru modificarea art. 5 din O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la

bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de

investiții în Programul S.A.P.A.R.D. nu sunt fondate, întrucât

recurenta-reclamantă nu se află în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale

invocate, fiind beneficiara unui proiect finanțat și de la bugetul Comisiei

Comunităților Europene.

Se va lua act că

recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată potrivit art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC G. SRL împotriva Sentinței civile nr. 264 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată.

Admite acțiunea.

Anulează Procesul - verbal

de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010 și Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010.

Ia act că recurenta-reclamantă

nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2013.