ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 29 iunie 2012, reclamanta SC S . SA Dr.Tr.Severin a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F – MC / 103 din 24 aprilie 2012 și a R . I .F. nr, F – MC / 94 din 24 aprilie 2012 emise de D . G . A . M . C . până la pronunțarea instanței de fond, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004. 1.2.Prin Sentința nr. 766 din 13 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, a fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

– D.G.A.M.C., în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale, precum și a constatărilor din raportul de inspecție fiscală până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta SC S . SA Dr. Tr. Severin a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale în sumă de 1.047.603 lei reprezentând T . V . A . respinsă la rambursare, 2.456.893 lei reprezentând T . V . A . stabilită suplimentar și rămasă la plată, 341.561 lei reprezentând accesorii, precum și a constatărilor din R.I.F. nr. F - MC / 94 din 24 aprilie 2012, ambele emise de pârâta D . G . A . M . C . Instanța a apreciat că în cauza dedusă judecății este îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a constatat că aspectul de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate vizează calificarea plăților efectuate de reclamantă din fondurile Băncii Europene de Investiții. Astfel, organele fiscale au reținut că, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, reclamanta a încasat de la Primăria Mun. Dr. Tr. Severin avansuri în sumă de 467.876 euro (1.964.585 lei), în vederea achitării parțiale a contravalorii lucrărilor consemnate în facturile SC C.T. SA, SC C.S. SRL, SC Y.C. SRL; pentru perioada 1 octombrie 2011 - 30 noiembrie 2011 avansuri în sumă de 493.777 lei euro (2.139.022 lei) în vederea achitării parțiale a contravalorii lucrărilor înscrise în facturile emise de furnizorii SC C.T.

SA, SC C.S. SRL și SC H. SA ; pentru perioada 1 decembrie 2011 - 30 decembrie 2011 avansuri în sumă de 53.518 euro (231.599 lei) în vederea achitării parțiale a contravalorii lucrărilor înscrise în facturile emise de furnizorul SC C.S. SRL. Instanța a analizat în aparență acest aspect și a constatat că nu au fost încasate avansuri, așa cum prevede art. 134 2 alin. (2) C. fisc., ci au fost efectuate plați din subîmprumutul acordat de B.E.I., plați reprezentând contravaloarea serviciilor și lucrărilor executate de constructori, care au emis facturi, potrivit art. 155 C. fisc., pe numele reclamantei, facturi care conțin sumele pe toate cele trei surse de finanțare în cotele prevăzute de Memorandumul de Finanțare și diverse stadii de execuție a unor obiecte de învestiții.

Instanța a reținut că în cauză, cazul bine justificat rezidă în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește legalitatea actelor contestate. În ceea ce privește cerința pagubei iminente, care s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate, instanța a apreciat că această condiție este îndeplinită și nu doar în considerarea valorii debitului în sine, incontestabil mare, ci datorită specificului activității reclamantei, care execută în regim de gestiune delegată serviciul public de alimentare cu apa și canalizare în mun. Drobeta Turnu-Severin, reținând că executarea sumelor va duce la imposibilitatea plății furnizorilor de apă și energie și, pe cale de consecință, la paralizarea alimentării cu apa în Mun.

Dr. Tr. Severin și a serviciului de preluare în canalizare și epurare a apelor pluviale și uzate. 2. Calea de atac exercitată 2. 1.Împotriva acestei soluții a formulat recurs A.N.A.F. care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ. - 1865, susținând, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a ignorat faptul că suspendarea executării unui act administrativ fiscal reprezintă o măsură de excepție, care înfrânge prezumția de legalitate a acestuia; - instanța de fond a reținut în mod greșit că ar fi existat un caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrativ - fiscale în litigiu; - de asemenea, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat iminența producerii unui prejudiciu ireparabil pentru societatea comercială.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței atacate, cu rejudecarea cererii de suspendare și reverificarea acesteia ca neîntemeiată. 2.2. Societatea comercială reclamantă a depus Concluzii scrise prin care, în esență, a răspuns criticilor recursului și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare: În cauză este necontestat că actul administrativ fiscal apt să fie pus în executare îl reprezintă Decizia de impunere nr. F – MC/94 din 24 aprilie 2012 prin care organele fiscale competente au stabilit, pe baza raportului de inspecție fiscală, obligații bugetare suplimentare, T.V.A.

în sarcina societății comerciale reclamante. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., rezultă ca actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă c ă suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ - fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile; a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.

Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură uri act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură; să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ fiscal) au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Pe de altă parte, soluția instanței de fond este nelegală și pentru faptul că, dispunând suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. F - MC/94 din 24 aprilie 2012, a încălcat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se referă și prevede posibilitatea suspendării executării unui act administrativ, iar nu a unei operațiuni administrative care a stat la baza emiterii actului administrativ producător de efecte juridice.

Or, în cauză, este incontestabil că actul administrativ fiscal producător de efecte juridice, apt să fie pus în executare, este doar decizia de impunere prin care au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare în sarcina societății fiscale reclamante. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală dispunând suspendarea executării deciziei de impunere fiscală, urmând să fie desființată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de A.N.A.F. – A.I.F. împotriva Sentinței nr. 766 din 13 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC S. SA ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2013.