ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

de fond

1.1.

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 29

iunie

2012, reclamanta SC S

.

SA Dr.Tr.Severin a

solicitat, în temeiul

art.

14 din Legea

nr.

554/2004, suspendarea

executării Deciziei de impunere

nr.

F – MC

/

103

din

24

aprilie

2012 și a R

.

I

.F.

nr, F – MC

/

94

din

24

aprilie

2012

emise de D

.

G

.

A

.

M

.

C

.

până la pronunțarea

instanței de fond, potrivit

art.

14 din Legea

nr.

554/2004.

1.2.Prin Sentința nr.

766 din 13 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, a fost admisă cererea de

suspendare a executării formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., în sensul că a fost dispusă suspendarea

executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale, precum și a

constatărilor din raportul de inspecție fiscală până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că reclamanta SC S

.

SA Dr.

Tr.

Severin a solicitat, în temeiul

art.

14 din Legea

nr.

554/2004, suspendarea

executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale în sumă de

1.047.603 lei reprezentând T

.

V

.

A

.

respinsă la rambursare, 2.456.893 lei

reprezentând T

.

V

.

A

.

stabilită

suplimentar și rămasă la plată, 341.561 lei reprezentând accesorii, precum și a

constatărilor din

R.I.F. nr.

F

-

MC

/

94

din

24

aprilie

2012, ambele emise de

pârâta D

.

G

.

A

.

M

.

C

.

Instanța

a apreciat că în cauza dedusă judecății este îndeplinită cerința legală a

cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004.

Instanța

a constatat că aspectul de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor

administrative fiscale atacate vizează calificarea plăților efectuate de

reclamantă din fondurile Băncii Europene de Investiții.

Astfel,

organele fiscale au reținut că, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie

2011, reclamanta a încasat de la Primăria Mun. Dr. Tr. Severin avansuri în sumă

de 467.876 euro (1.964.585 lei), în vederea achitării parțiale a contravalorii

lucrărilor consemnate în facturile SC C.T. SA, SC C.S. SRL, SC Y.C. SRL; pentru

perioada 1 octombrie 2011 - 30 noiembrie 2011 avansuri în sumă de 493.777 lei

euro (2.139.022 lei) în vederea achitării parțiale a contravalorii lucrărilor

înscrise în facturile emise de furnizorii SC C.T. SA, SC C.S. SRL și SC H. SA ;

pentru perioada 1 decembrie 2011 - 30 decembrie 2011 avansuri în sumă de 53.518

euro (231.599 lei) în vederea achitării parțiale a contravalorii lucrărilor

înscrise în facturile emise de furnizorul SC C.S. SRL.

Instanța

a analizat în aparență acest aspect și a constatat că nu au fost încasate

avansuri, așa cum prevede art. 134

2

alin. (2) C. fisc., ci au fost

efectuate plați din subîmprumutul acordat de B.E.I., plați reprezentând

contravaloarea serviciilor și lucrărilor executate de constructori, care au

emis facturi, potrivit art. 155 C. fisc., pe numele reclamantei, facturi care

conțin sumele pe toate cele trei surse de finanțare în cotele prevăzute de

Memorandumul de Finanțare și diverse stadii de execuție a unor obiecte de

învestiții.

Instanța

a reținut că în cauză, cazul bine justificat rezidă în argumentele juridice

prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială

în ceea ce privește legalitatea actelor contestate.

În ceea

ce privește cerința pagubei iminente, care s-ar produce reclamantei în cazul

executării imediate, instanța a apreciat că această condiție este îndeplinită

și nu doar în considerarea valorii debitului în sine, incontestabil mare, ci datorită

specificului activității reclamantei, care execută în regim de gestiune

delegată serviciul public de alimentare cu apa și canalizare în mun. Drobeta

Turnu-Severin, reținând că executarea sumelor va duce la imposibilitatea plății

furnizorilor de apă și energie și, pe cale de consecință, la paralizarea

alimentării cu apa în Mun. Dr. Tr. Severin și a serviciului de preluare în

canalizare și epurare a apelor pluviale și uzate.

soluții a formulat recurs A.N.A.F. care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 coroborat

cu art.  304

1

C. proc. civ. - 1865, susținând, în esență,

următoarele critici:

- instanța de fond a

ignorat faptul că suspendarea executării unui act administrativ fiscal reprezintă

o măsură de excepție, care înfrânge prezumția de legalitate a acestuia;

- instanța de fond a reținut

în mod greșit că ar fi existat un caz bine justificat pentru suspendarea executării

actelor administrativ - fiscale în litigiu;

- de asemenea,

instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat iminența producerii unui prejudiciu

ireparabil pentru societatea comercială.

În concluzie, a solicitat

admiterea recursului și desființarea sentinței atacate, cu rejudecarea cererii de

suspendare și reverificarea acesteia ca neîntemeiată.

2.2. Societatea

comercială reclamantă a depus Concluzii scrise prin care, în esență, a răspuns criticilor

recursului și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând că

soluția instanței de fond este legală și temeinică.

de recurs

Recursul este

întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:

În cauză este necontestat

că actul administrativ fiscal apt să fie pus în executare îl reprezintă Decizia

de impunere nr. F – MC/94 din 24 aprilie 2012 prin care organele fiscale competente

au stabilit, pe baza raportului de inspecție fiscală, obligații bugetare

suplimentare, T.V.A. în sarcina societății comerciale reclamante.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003

– C. proc. fisc., rezultă ca actul administrativ, în general, dar și actul

administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția

de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004

rezultă c ă suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ - fiscal)

este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru

este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea

persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act

administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu

condiția depunerii prealabile; a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul

sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul actelor administrative

fiscale neevaluabile în bani.

Or, potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză,

instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de

natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de

nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care urmează/ar urma

să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului

administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să

producă ci îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

uri act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură; să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ fiscal)

au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de

către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ

emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea

actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute

ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea

drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar

atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de

prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal,

care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Pe de altă parte, soluția

instanței de fond este nelegală și pentru faptul că, dispunând suspendarea

executării Raportului de inspecție fiscală nr. F - MC/94 din 24 aprilie 2012, a

încălcat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se referă și prevede

posibilitatea suspendării executării unui act administrativ, iar nu a unei

operațiuni administrative care a stat la baza emiterii actului administrativ

producător de efecte juridice.

Or, în cauză, este

incontestabil că actul administrativ fiscal producător de efecte juridice, apt

să fie pus în executare, este doar decizia de impunere prin care au fost

stabilite obligațiile fiscale suplimentare în sarcina societății fiscale

reclamante.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală dispunând

suspendarea executării deciziei de impunere fiscală, urmând să fie desființată,

iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de A.N.A.F. – A.I.F. împotriva Sentinței nr. 766 din 13 iulie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC S. SA ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2013.