ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2013

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 380/33/2012, reclamantul N.G.G. a chemat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând suspendarea actului administrativ adoptat de Ministrul Sănătății și anume al Ordinului nr. 52 din 25 ianuarie 2012, prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului său de serviciu, ca director executiv al Direcției de Sănătate Publică Sălaj, pe care îl consideră nelegal și netemeinic, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 368 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus suspendarea Ordinului nr. 52 din 25 ianuarie 2012 emis de Ministerul Sănătății până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate întrucât se poate susține cu temei că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.

A apreciat Curtea că art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 condiționează suspendarea executării unui act administrativ de existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții cerute a fi îndeplinite și a căror verificare trebuie făcută prin raportare la definițiile pe care însuși legiuitorul le-a dat acestor expresii/termen, respectiv la art. 2 (1) lit. ș) și t). Mai mult, afirmațiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. Prima instanță a considerat că, în sprijinul acestei îndoieli este și Sentința civilă nr. 298 din 11 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 379/33/2012 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.G.-G.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a fost anulat Ordinul nr. 52 din 25 ianuarie 2012 al Ministerului Sănătății, s-a dispus reintegrarea în funcție a reclamantului și obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcție și până la repunerea în funcție, actualizată cu rata inflației și a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 RON, daune morale. Curtea a invocat și Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei prin care se arată că măsurile de protecție provizorie - ce pot îmbrăca și forma suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave ireparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv, ipoteză întrunită în speță.

3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul pârât a susținut că în mod greșit prima instanță a justificat "îndoiala" cu privire la legalitatea actului administrativ cu caracter individual făcând trimitere la pronunțarea pe fondul cauzei, lipsind astfel de eficiență juridică instituția recursului în cererea de suspendare, pe de o parte, și instituția recursului în fondul cauzei, pe de altă parte. În ceea ce privește paguba iminentă recurentul a precizat că instanța de fond nu a analizat îndeplinirea acestei condiții, în ceea ce privește actul administrativ contestat.

Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, dispune că măsura suspendării poate fi acordată în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ, ceea ce în speță nu s-a dovedit.

Pe de altă parte, recurentul pârât a arătat că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reiese că, pentru suspendarea actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ cele două condiții, care prin tonul lor restrictiv-imperativ denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "cazului justificat" și a "iminenței producerii pagubei". Or, în speță nu s-a dovedit cazul bine justificat, ordinul a cărui suspendare se solicită fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o eventuală îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, nu pot fi cercetate decât prin acțiunea pe fond privind cererea în anularea acestui act administrativ iar suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate: doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, cu aplicarea corectă a legii și în mod corect și just a suspendat executarea actului atacat, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, fiind dovedită prezența unui caz bine justificat, precum și condiția cu privire la prevenirea unei pagube iminente. Potrivit art. 15 (1) din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat". În acest caz, instanța poate dispune suspendarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii pe fond. De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Prin urmare, suspendarea actelor administrative unilaterale poate fi dispusă de instanță până la soluționarea cererii în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate afirmațiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune fiind în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. În sprijinul acestei îndoieli este și Sentința civilă nr. 298 din 11 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 379/33/2012 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.G.-G.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a fost anulat Ordinul nr. 52 din 25 ianuarie 2012 al Ministerului Sănătății, s-a dispus reintegrarea în funcție a reclamantului și obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcție și până la repunerea în funcție, actualizată cu rata inflației și a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 RON, daune morale. Înalta Curte constată că și condiția privitoare la prevenirea unei pagube iminente a fost îndeplinită, aceasta decurgând din privarea de remunerația aferentă funcției sale cu consecințele care decurg din lipsa oricăror venituri. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază sentința recurată ca fiind legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 368 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - CL