ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2013

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj sub nr. 380/33/2012, reclamantul N.G.G. a chemat în judecată

Ministerul Sănătății, solicitând suspendarea actului administrativ adoptat de

Ministrul Sănătății și anume al Ordinului nr. 52 din 25 ianuarie 2012, prin

care s-a dispus încetarea de drept a raportului său de serviciu, ca director

executiv al Direcției de Sănătate Publică Sălaj, pe care îl consideră nelegal

și netemeinic, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond.

instanței de fond.

Prin Sentința nr. 368

din 15 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus suspendarea

Ordinului nr. 52 din 25 ianuarie 2012 emis de Ministerul Sănătății până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că cerințele de admisibilitate a cererii de

suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile art. 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004 sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantului se circumscrie

sferei cazurilor bine justificate întrucât se poate susține cu temei că este

posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare

anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat

irevocabil cu privire la legalitatea acestuia cu consecința producerii unor

prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea

decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale,

ipoteza normei legale fiind îndeplinită.

A apreciat Curtea că

art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 condiționează suspendarea executării unui

act administrativ de existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea

unei pagube iminente, condiții cerute a fi îndeplinite și a căror verificare

trebuie făcută prin raportare la definițiile pe care însuși legiuitorul le-a

dat acestor expresii/termen, respectiv la art. 2 (1) lit. ș) și t).

Mai mult, afirmațiile

reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să

creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ contestat.

Prima instanță a

considerat că, în sprijinul acestei îndoieli este și Sentința civilă nr. 298

din 11 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 379/33/2012 a Curții de Apel

Cluj, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.G.-G. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a fost anulat Ordinul nr. 52

din 25 ianuarie 2012 al Ministerului Sănătății, s-a dispus reintegrarea în

funcție a reclamantului și obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate,

de la data eliberării din funcție și până la repunerea în funcție, actualizată

cu rata inflației și a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata, în

favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 RON, daune morale.

Curtea a invocat și

Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei prin

care se arată că măsurile de protecție provizorie - ce pot îmbrăca și forma

suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea

actului este de natură să cauzeze prejudicii grave ireparabile doar cu

dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității

actului respectiv, ipoteză întrunită în speță.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul pârât a

susținut că în mod greșit prima instanță a justificat "îndoiala" cu

privire la legalitatea actului administrativ cu caracter individual făcând

trimitere la pronunțarea pe fondul cauzei, lipsind astfel de eficiență juridică

instituția recursului în cererea de suspendare, pe de o parte, și instituția

recursului în fondul cauzei, pe de altă parte.

În ceea ce privește

paguba iminentă recurentul a precizat că instanța de fond nu a analizat

îndeplinirea acestei condiții, în ceea ce privește actul administrativ

contestat. Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștrii din

cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 cu privire la protecția

juridică provizorie în materie administrativă, dispune că măsura suspendării

poate fi acordată în situația în care executarea actului administrativ este de

natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există

un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului

administrativ, ceea ce în speță nu s-a dovedit.

Pe de altă parte,

recurentul pârât a arătat că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1

alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reiese că, pentru

suspendarea actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ cele

două condiții, care prin tonul lor restrictiv-imperativ denotă caracterul de

excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând,

așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "cazului

justificat" și a "iminenței producerii pagubei".

Or, în speță nu s-a

dovedit cazul bine justificat, ordinul a cărui suspendare se solicită fiind

emis cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o eventuală îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ, nu pot fi cercetate

decât prin acțiunea pe fond privind cererea în anularea acestui act

administrativ iar suspendarea executării actului administrativ constituie o

situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și

condițiile anume reglementate: doar în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea producerii unei pagube iminente.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală, cu aplicarea corectă a legii și în

mod corect și just a suspendat executarea actului atacat, apreciind că sunt

îndeplinite condițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, fiind dovedită prezența unui caz bine justificat,

precum și condiția cu privire la prevenirea unei pagube iminente.

Potrivit art. 15 (1)

din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art.

14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în

parte a actului atacat". În acest caz, instanța poate dispune suspendarea

definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula

odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la

soluționarea acțiunii pe fond.

De asemenea, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin urmare,

suspendarea actelor administrative unilaterale poate fi dispusă de instanță

până la soluționarea cererii în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță

a apreciat că cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine

justificate afirmațiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în

probațiune fiind în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

În sprijinul acestei

îndoieli este și Sentința civilă nr. 298 din 11 aprilie 2012 pronunțată în

Dosarul nr. 379/33/2012 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul N.G.-G. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Sănătății, a fost anulat Ordinul nr. 52 din 25 ianuarie 2012 al

Ministerului Sănătății, s-a dispus reintegrarea în funcție a reclamantului și

obligarea pârâtului la plata veniturilor neîncasate, de la data eliberării din funcție

și până la repunerea în funcție, actualizată cu rata inflației și a fost

obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata, în favoarea reclamantului, a

sumei de 10.000 RON, daune morale.

Înalta Curte constată

că și condiția privitoare la prevenirea unei pagube iminente a fost

îndeplinită, aceasta decurgând din privarea de remunerația aferentă funcției

sale cu consecințele care decurg din lipsa oricăror venituri.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază sentința recurată ca fiind legală

și temeinică, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 368 din 15 mai 2012 a Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - CL