ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 18 iunie 2010, reclamantul B.V.P.

a chemat în judecată pe pârâtul Parlamentul României solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul să treacă pe ordinea de zi a Parlamentului a unui punct referitor direct la rezultatele Referendumului din data de 22 noiembrie 2009. În motivare, reclamantul a arătat că prin Referendumul ținut simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, pe data de 22 noiembrie 2009, la care s-au prezentat, conform datelor Biroului Electoral Central, 50.4% din electoratul cu drept de vot - ceea ce a făcut posibilă validarea acestui plebiscit - la întrebarea nr. 2 privind acordul sau dezacordul față de „reducerea de la 471 la maximum 300 de parlamentari”, rezultatul Referendumului validat oficial de Curtea Constituțională a fost într-o proporție covârșitoare, de aproape 90% (respectiv 88,84%) în favoarea reducerii la maximum 300 a numărului de parlamentari.

Reclamantul a susținut că, deși au trecut aproape 7 luni de la validarea rezultatelor referendumului, pârâtul nu a efectuat nici un demers în sensul respectării voinței cetățenilor de a reduce la 300 numărul parlamentarilor, nefiind suficientă constituirea unei Comisii pentru revizuirea Constituției.

Conchide reclamantul că, la o citire corectă a Constituției, a legilor adiacente și mai ales a Legii alegerilor parlamentare pentru Camera Deputaților și Senat, voința poporului precede voința Parlamentului, solicitând obligarea pârâtului, ca într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile, să se pună pe ordinea de zi, atât a Camerei Deputaților cât și a Senatului, punctul privitor la traducerea în viață, eventual chiar fără modificarea Constituției, a voinței poporului exprimată în proporție de 88,84% la întrebarea nr. 2 din Referendumul din 22 noiembrie 2009. Mai arată că întrebările nr. 1 și nr. 2 din Referendum trebuie disjunse din punct de vedere formal, datorită faptului că întrebarea nr. 1 privind trecerea la un Parlament Unicameral implică obligatoriu revizuirea Constituției, în timp ce întrebarea nr. 2 nu necesită revizuirea Constituției.

Pârâtul Parlamentul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, față de prevederile Legii nr. 554/2004. În motivare, s-a arătat că nu poate fi reținută conformitatea obiectului acțiunii cu exigențele Legii contenciosului administrativ, având în vedere că prin cererea sa, reclamantul solicită concursul instanței de contencios administrativ în scopul obligării autorității legiuitoare la declanșarea unei proceduri legislative. Prin Decizia nr. 552 din 01 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, având în vedere calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului, reținând incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 C. proc.

civ., și a înaintat cauza spre competență soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința nr. 5987 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul B.V.P., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României, ca inadmisibilă. Analizând cauza sub aspectul admisibilității ei, Curtea de apel a reținut că cererea de obligare a Parlamentului la înscrierea pe ordinea de zi a unui punct în vederea dezbaterilor nu poate fi primită, deoarece excede competenței generale a instanțelor judecătorești, în virtutea prevederilor constituționale care consacră principiul separării puterilor în stat, enunțat în cuprinsul art. 1 alin. (4) din Constituție.

A mai reținut Curtea că procedurile parlamentare pentru elaborarea și adoptarea legilor sunt supuse unui regim juridic de drept constituțional, nefiind cenzurabile de instanțele judecătorești, astfel că cererea reclamantului este inadmisibilă. În termen legal, recurentul-reclamant a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra în drept motivele de recurs. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea atacată reprezintă o sfidare juridică la adresa a 8 milioane de votanți valizi motiv pentru care consideră soluția instanței nelegală, nepertinentă și neconcludentă pe fond. În opinia sa, cererea de chemare în judecată nu vizează o derogare de la principiul separării puterilor în stat, deoarece nu obligă în niciun fel Parlamentul să facă ceva împotriva voinței sale, așa încât nu se poate susține că excede competenței instanțelor judecătorești.

Consideră că instanțele judecătorești pot obliga, formal, Parlamentul României să dezbată, succint măcar, într-un for legislativ dacă este oportun sau nu să se transpună în viață ceea ce a votat electoratul. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență aceleași argumente privind inadmisibilitatea demersului procesual al recurentului-reclamant. Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. dar și față de apărările intimatului Parlamentul României reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Parlamentului României la trecerea pe ordinea de zi a unui punct privind aplicarea voinței poporului exprimat prin rezultatele Referendumului din data de 22 noiembrie 2009, în termen de maxim 30 de zile, în temeiul art. 2 din Constituție și art. 1077 C. civ. În raport de natura litigiului dedus judecății, instanța de fond a stabilit în mod judicios că demersul reclamantului excede competenței generale a instanțelor judecătorești, în virtutea prevederilor constituționale care consacră principiul separării puterilor în stat, enunțat în cuprinsul art. 1 alin. (4) din Constituție, acțiunea în contencios administrativ fiind inadmisibilă.

Concluzia se impune deoarece solicitarea recurentului reclamant vizează, în realitate, intervenția instanței judecătorești în activitatea legislativului reglementată de legiuitor în cuprinsul Constituției, ceea ce este inadmisibil, în condițiile în care, procedurile parlamentare pentru elaborarea și adoptarea legilor sunt supuse unui regim juridic de drept constituțional, nefiind cenzurabile de instanțele judecătorești. În virtutea principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și a prevederilor art. 61 alin. (1), numai Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. În consecință, toate considerentele expuse converg către concluzia că, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentul-reclamant. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.V.P. împotriva Sentinței nr. 5987 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM