ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal
la data de 18 iunie 2010, reclamantul B.V.P. a chemat în judecată pe pârâtul
Parlamentul României solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige
pârâtul să treacă pe ordinea de zi a Parlamentului a unui punct referitor
direct la rezultatele Referendumului din data de 22 noiembrie 2009.
În motivare,
reclamantul a arătat că prin Referendumul ținut simultan cu primul tur al
alegerilor prezidențiale, pe data de 22 noiembrie 2009, la care s-au prezentat,
conform datelor Biroului Electoral Central, 50.4% din electoratul cu drept de
vot - ceea ce a făcut posibilă validarea acestui plebiscit - la întrebarea nr.
2 privind acordul sau dezacordul față de „reducerea de la 471 la maximum 300 de
parlamentari”, rezultatul Referendumului validat oficial de Curtea
Constituțională a fost într-o proporție covârșitoare, de aproape 90% (respectiv
88,84%) în favoarea reducerii la maximum 300 a numărului de parlamentari.
Reclamantul a
susținut că, deși au trecut aproape 7 luni de la validarea rezultatelor
referendumului, pârâtul nu a efectuat nici un demers în sensul respectării
voinței cetățenilor de a reduce la 300 numărul parlamentarilor, nefiind
suficientă constituirea unei Comisii pentru revizuirea Constituției.
Conchide reclamantul
că, la o citire corectă a Constituției, a legilor adiacente și mai ales a Legii
alegerilor parlamentare pentru Camera Deputaților și Senat, voința poporului
precede voința Parlamentului, solicitând obligarea pârâtului, ca într-un termen
rezonabil de maxim 30 de zile, să se pună pe ordinea de zi, atât a Camerei
Deputaților cât și a Senatului, punctul privitor la traducerea în viață,
eventual chiar fără modificarea Constituției, a voinței poporului exprimată în
proporție de 88,84% la întrebarea nr. 2 din Referendumul din 22 noiembrie 2009.
Mai arată că
întrebările nr. 1 și nr. 2 din Referendum trebuie disjunse din punct de vedere
formal, datorită faptului că întrebarea nr. 1 privind trecerea la un Parlament
Unicameral implică obligatoriu revizuirea Constituției, în timp ce întrebarea
nr. 2 nu necesită revizuirea Constituției.
Pârâtul Parlamentul
României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței
materiale a instanței și a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă,
față de prevederile Legii nr. 554/2004.
În motivare, s-a
arătat că nu poate fi reținută conformitatea obiectului acțiunii cu exigențele
Legii contenciosului administrativ, având în vedere că prin cererea sa,
reclamantul solicită concursul instanței de contencios administrativ în scopul
obligării autorității legiuitoare la declanșarea unei proceduri legislative.
Prin Decizia nr. 552
din 01 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, având în
vedere calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului, reținând incidența
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 C. proc. civ., și a
înaintat cauza spre competență soluționare Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr.
5987 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul
B.V.P., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României, ca inadmisibilă.
Analizând cauza sub
aspectul admisibilității ei, Curtea de apel a reținut că cererea de obligare a
Parlamentului la înscrierea pe ordinea de zi a unui punct în vederea
dezbaterilor nu poate fi primită, deoarece excede competenței generale a
instanțelor judecătorești, în virtutea prevederilor constituționale care
consacră principiul separării puterilor în stat, enunțat în cuprinsul art. 1 alin.
(4) din Constituție.
A mai reținut Curtea
că procedurile parlamentare pentru elaborarea și adoptarea legilor sunt supuse
unui regim juridic de drept constituțional, nefiind cenzurabile de instanțele
judecătorești, astfel că cererea reclamantului este inadmisibilă.
În termen legal,
recurentul-reclamant a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanțe,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra în drept
motivele de recurs.
În motivarea căii de
atac, recurentul a susținut că hotărârea atacată reprezintă o sfidare juridică
la adresa a 8 milioane de votanți valizi motiv pentru care consideră soluția
instanței nelegală, nepertinentă și neconcludentă pe fond.
În opinia sa, cererea
de chemare în judecată nu vizează o derogare de la principiul separării
puterilor în stat, deoarece nu obligă în niciun fel Parlamentul să facă ceva
împotriva voinței sale, așa încât nu se poate susține că excede competenței
instanțelor judecătorești.
Consideră că
instanțele judecătorești pot obliga, formal, Parlamentul României să dezbată,
succint măcar, într-un for legislativ dacă este oportun sau nu să se transpună
în viață ceea ce a votat electoratul.
Intimatul-pârât a
formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând
în esență aceleași argumente privind inadmisibilitatea demersului procesual al
recurentului-reclamant.
Înalta Curte
examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat
la prevederile legale incidente, incluzând art. 304
1
C. proc. civ.
dar și față de apărările intimatului Parlamentul României reține că nu subzistă
în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie
modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Recurentul-reclamant
a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect
obligarea Parlamentului României la trecerea pe ordinea de zi a unui punct
privind aplicarea voinței poporului exprimat prin rezultatele Referendumului
din data de 22 noiembrie 2009, în termen de maxim 30 de zile, în temeiul art. 2
din Constituție și art. 1077 C. civ.
În raport de natura
litigiului dedus judecății, instanța de fond a stabilit în mod judicios că
demersul reclamantului excede competenței generale a instanțelor judecătorești,
în virtutea prevederilor constituționale care consacră principiul separării
puterilor în stat, enunțat în cuprinsul art. 1 alin. (4) din Constituție,
acțiunea în contencios administrativ fiind inadmisibilă.
Concluzia se impune
deoarece solicitarea recurentului reclamant vizează, în realitate, intervenția
instanței judecătorești în activitatea legislativului reglementată de legiuitor
în cuprinsul Constituției, ceea ce este inadmisibil, în condițiile în care,
procedurile parlamentare pentru elaborarea și adoptarea legilor sunt supuse
unui regim juridic de drept constituțional, nefiind cenzurabile de instanțele
judecătorești.
În virtutea
principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție
și a prevederilor art. 61 alin. (1), numai Parlamentul și, prin delegare
legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de
a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele
judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind
aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -,
adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu
privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, toate
considerentele expuse converg către concluzia că, în raport cu dispozițiile
legale incidente în cauză, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii
reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv
pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de
recurentul-reclamant.
Față de toate cele
mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge
așadar ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de B.V.P. împotriva Sentinței nr. 5987 din 18 octombrie 2011 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM