ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 388 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții F.V. și F.C. în contradictoriu cu pârâtele C.C.S.D. și Președintele C.C.S.D. București – B.G. și, în consecință, a obligat pârâtul B.G., în calitate de Președinte al C.C.S.D., la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 4 aprilie 2011 și până la îndeplinirea obligației stabilită prin Sentința nr. 132 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă conform Deciziei nr. 1329 din 4 martie 2011, respingând restul pretențiilor ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința nr. 132 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 1329 din 04 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, Statul Român, prin C.C.S.D. a fost obligat să desemneze evaluator și să comunice dosarul depus de reclamant evaluatorului, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Deși această hotărâre, conform dispozițiilor din art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuia pusă în executare până la data de 6 aprilie 2011, acest lucru nu s-a întâmplat până la data înregistrării prezentei acțiuni, respectiv 11 august 2011. Față de acestea, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru a aplica autorității publice obligate o amendă în cuantumul solicitat de reclamant, respectiv de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 4 aprilie 2011 (30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii menționate) și până la îndeplinirea obligației stabilite prin Sentința nr. 132 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Suceava.

A mai apreciat instanța de fond că pârâtul B.G. nu se poate apăra prin invocarea adoptării O.U.G.

nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente si nici a Legii nr. 117/2012 care a prelungit termenul de 6 luni pana la data de 15 mai 2013 din mai multe motive: 1. În primul rând de la rămânerea irevocabila a Sentința nr. 132 din 31 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 388/39/2010 a Curții de Apel Suceava, respectiv 04 martie 2011 si până la O.U.G.

nr. 4 din 13 martie 2012, a trecut mai mult de un an, timp în care autoritatea publică avea posibilitatea sa pună în executare obligațiile impuse prin titlul executoriu; 2. În al doilea rând nici O.U.G. nr. 4/2012 si nici Legea nr. 117/2012 nu au modificat dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, nici măcar in ceea ce privește hotărârile care aveau ca obiect cereri întemeiate pe dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât aceste hotărâri se executa în același termen și aceleași condiții ca orice altă hotărâre pronunțată în contencios administrativ, privind o obligație de a face; 3. Daca s-ar accepta teza propusa de pârâți, s-ar ajunge la aplicarea O.U.G.

nr. 4/2012 si a Legea nr. 117/2012 asupra unor situații juridice irevocabile născute anterior intrării in vigoare a acestor acte normative ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Potrivit regulii constituționale, în doctrina juridică s-a afirmat că o lege nouă nu poate aduce atingere situațiilor juridice definitiv formate și nici efectelor produse înainte de intrarea ei în vigoare. S-a afirmat de asemeni că dispozițiile unei legi noi se aplică doar actelor și faptelor juridice încheiate, produse sau săvârșite după intrarea ei în vigoare.

Curtea a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâților să pună în executare Sentința nr. 132 din 31 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 388/39/2010 a Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, cu motivarea că modalitatea indirectă, instituită de dispozițiile art. 24 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de asigurare a executării obligației de a încheia, înlocui, modifica actul administrativ, respectiv de a elibera conform dispozițiilor hotărârii judecătorești un act, adeverință, nu mai îndreptățește reclamanții sa solicite instanței de contencios administrativ emiterea unei hotărâri de obligare a unei autorități sau instituții publice la executarea unei sentințe irevocabile.

1. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul G.B. – Președinte al C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamanților, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ. În argumentarea recursului, pârâtul a susținut, în esență, că în speță nu există o neexecutare culpabilă de natură a justifica aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Referindu-se la incidența prevederilor O.U.G.

nr. 4/2012, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 117/2012, recurentul - pârât a arătat că, raportat la aceste dispoziții, nu se mai poate pune în discuție neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești și că în speță nu există o intenție a autorității publice de a nesocoti o hotărâre judecătorească irevocabilă, dar Comisia Centrală are obligația de a respecta prevederile imperative ale actului normativ menționat, care instituie măsuri temporare, de imediată aplicare, ce nu intră în contradicție cu dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cu privire la demersurile întreprinse pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești obținute de reclamanți, recurentul - pârât a arătat că dosarul de despăgubire a fost introdus pe lista de ședință a Comisiei Centrale, în vederea aprobării emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dar la cele două convocări din data de 14 decembrie 2011 și 9 martie 2011 nu s-a întrunit cvorumul legal prevăzut în art. 14 alin. (2) teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu privire la cererea de amendare a președintelui C.C.S.D., recurentul - pârât a arătat că interpretarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în spiritul și în litera lor conduce la concluzia că nu pot fi aplicate față de acesta, pentru că scopul prevederilor amintite este în sensul de a constrânge autoritatea publică, ce a fost obligată la îndeplinirea unei operațiuni administrative prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea judecătorească respectivă și nicidecum doar de a sancționa pe conducătorul acesteia prin aplicarea amenzii prevăzute de dispoziția legală amintită. S-a mai susținut că recurentul a fost numit în funcția de Președinte al C.C.S.D.

începând cu data de 29 mai 2012, deci nu poate fi sancționat pentru neîndeplinirea obligației în perioada 04 martie 2011 și până la 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 și că, pe de altă parte, suspendarea activității Comisiei Centrale cu privire la emiterea titlurilor de despăgubire și evaluarea imobilelor a intrat în vigoare la un moment anterior numirii lui G.B. în funcția de președinte al Comisiei Centrale, astfel că, în mod obiectiv, nu se poate reține culpa acestuia, având în vedere suspendarea legală prevăzută în mod expres de legiuitor pentru perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și în baza art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în privința criticii care vizează pasivitatea C.C.S.D., manifestată în perioada cuprinsă între data la care hotărârea judecătorească irevocabilă trebuia executată și până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, pentru argumentele expuse în continuare. Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, președintelui C.C.S.D., cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a Sentinței nr. 132 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 1329 din 04 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Așa fiind, rezultă că președintele C.C.S.D.

avea obligația de a executa hotărârea judecătorească menționată, în sensul de a comunica dosarul reclamanților către un evaluator desemnat în acest scop, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării deciziei, respectiv din 4 martie 2011. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa încât se impune, în concordanță cu prevederile legale menționate, aplicarea, în sarcina președintelui în funcție în perioada de referință, a amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 4 aprilie 2011 și până la data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Această soluție este rezultatul aplicării dispozițiilor art. 8, Cap. III din Regulamentul de Organizare și funcționare al A.N.R.P., „Președintele conduce întreaga activitate Autorității, având calitatea de ordonator terțiar de credite reprezintă Autoritatea în raporturile cu autoritățile administrației publice, cu instituțiile publice centrale și locale și cu persoanele fizice și juridice române sau străine, precum și în justiție”, coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind aplicarea unei sancțiuni constând în amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere conducătorului unei autorități care nu execută o hotărâre irevocabilă în temeiul prevăzut în conținutul acesteia sau în lipsa unui asemenea termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă.

Prin Sentința nr. 132 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 1329 din 04 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, Statul Român, prin C.C.S.D. a fost obligat să desemneze evaluator și să comunice dosarul depus de reclamanți evaluatorului, în vederea întocmirii raportului de evaluare; sentința trebuia pusă în executare până la 04 aprilie 2011, ceea ce nu s-a întâmplat. Alegațiile recurentului privind caracterul colegial al C.C.S.D. și votul personal al membrilor acesteia, deși corecte, nu sunt de natură să îl exonereze de răspunderea instituită de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deoarece recurentul nu a făcut dovada vreunor diligențe pentru executarea sentinței Curții de Apel Suceava nr. 132/2010 în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din același act normativ.

Chiar dacă, pentru ședințele C.C.S.D. din 14 decembrie 2011 și 9 martie 2012, deși membrii Comisiei au fost convocați, ar fi fost lipsă de cvorum, convocarea acestor ședințe s-a făcut cu depășirea termenului de executare a hotărârii irevocabile privind Dosarul autorității nr. 34708/ CC, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că acest dosar s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței, cum a susținut recurentul. Invocarea, de către recurent, a O.U.G. nr. 4/2012 este lipsită parțial de relevanță întrucât, la data intrării în vigoare a acestei Ordonanțe – 13 martie 2012, pârâții se aflau deja în întârziere cu privire la executarea Sentinței Curții de Apel Suceava nr. 132/2010. Pe de altă parte, prin O.U.G.

nr. 4/2012 s-a suspendat până la 15 mai 2013 emiterea acestora și procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În raport cu prevederile acestui act normativ, nu se poate pune în discuție, după data intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești. De aceea, critica formulată de recurent este în parte legală și va antrena admiterea recursului în sensul precizat anterior. Înalta Curte nu poate reține argumentul privind imposibilitatea aplicării sancțiunii prevăzute de lege conducătorului autorității căreia îi incumbă obligația de executare a hotărârii judecătorești irevocabile. Faptul că, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D.

funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocat ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Președintelui A.N.R.P. calitatea de conducător al lucrărilor C.C.S.D. și în această calitate avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că autoritatea pârâtă, prin conducătorul său, a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătorești, dar ceilalți membri ai comisiei s-ar fi opus.

Faptul că o altă persoană a fost numită, în acest interval, la conducerea autorității publice, nu este de natură a afecta legalitatea soluției pronunțate de către instanța de fond sub aspectul obligării președintelui instituției pârâte la plata amenzii, textul legal referindu-se, însă, la președintele în funcție în perioada de referință, căruia, astfel, îi va incumba obligația astfel stabilită. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va modifica sentința atacată, în sensul celor arătate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul B.G. – Președintele C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 388 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că aplică Președintelui C.C.S.D. o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu 04 aprilie 2011 și până la 15 martie 2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2013.