ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3292/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3292/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul cererii deduse
judecății
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta N.R.G. a solicitat în
contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea Ordinului nr. 1633 din 1 iunie 2010
prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă prin desființarea
postului, precum și constatarea nulității examenului de ocupare a posturilor
din cadrul D.G.D.R. organizat în baza Ordinului nr. 1477/2010, astfel cum a
fost completat prin Ordinul nr. 1544/2010.
La
termenul din 5 iulie 2011, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a
Ordinului nr. 1477/2010.
Prin
încheierea pronunțată la data de 9 septembrie 2011, Tribunalul București a
sesizat Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu
soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor Ordinului nr. 1477 din 19
mai 2011 emis de M.D.R.T. invocată de reclamanta N.R.G.
Soluția instanței
de fond
Prin Sentința nr. 1183
din 21 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția de
nelegalitate invocată de reclamanta N.R.G., în contradictoriu cu pârâții M.D.R.T.
și M.D.R.T., ca neîntemeiată.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta a solicitat
în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T. anularea Ordinului nr. 1633 din 1 iunie 2010
prin care i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, în perioada 2 iunie 2010
– 22 iunie 2010, invocând totodată excepția de nelegalitate a Ordinului M.D.R.T.
nr. 1477 din 19 mai 2010 prin care s-a dispus în temeiul H.G. nr. 434 din 28
aprilie 2010 restructurarea și reorganizarea Ministerului.
Judecătorul
fondului a apreciat că nu poate fi reținută critica reclamantei referitoare la faptul
că textul art. 4 din H.G. nr. 434/2010 ar face trimitere la dispozițiile codului
muncii, întrucât dreptul comun aplicabil în cauză este reprezentat de
dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, și nu
codul muncii.
De
asemenea, pentru aceleași considerente, au fost respinse și susținerile
referitoare la încălcarea disp.art. 5 H.G. nr. 434/2010 ce fac trimitere la
respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 68 C. muncii privind
concedierea colectivă, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.
188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Recursul declarat
de reclamantă
Împotriva acestei
soluții a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a
susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și
nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale
incidente în cauză, în sensul că în mod greșit a reținut că în cauză sunt
incidente prevederile Legii nr. 188/1999, deși reclamanta a fost angajată a M.D.R.T.
în baza contractului individual de muncă încheiat în temeiul Codului muncii,
având funcția de consilier pentru afaceri europene.
Recurenta a precizat
că Ordinul 1477/2010 a fost emis cu nerespectarea prevederilor art. 68 și
următoarele C. muncii care reglementează concedierea colectivă, în condițiile
în care prin nota de fundamentare a H.G. nr. 434/2010 se arată că vor fi
desființate 13 posturi de consilieri pentru afaceri europene din totalul de 63.
Recurenta a criticat soluția
instanței de fond și sub aspectul încălcării prevederilor art. 75 și 76 din
Legea nr. 24/2004, întrucât Ordinul 1477/2010 a fost emis cu nerespectarea
prevederilor art. 4 din H.G. nr. 434/2010, deoarece conține soluții care
contravin prevederilor hotărârii de guvern în baza și în executarea căruia a
fost emis.
Prin urmare, recurenta
solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul
admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului 1477/2010
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza
art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este
nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Contrar celor
statuate de prima instanță, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a apreciat
că dreptul comun aplicabil în cauză este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 188/1999,
întrucât într-adevăr reclamanta făcea parte din personalul contractual, fiind
angajată cu contract individual de muncă. Însă înlăturarea respectivului
considerent nu atrage de plano reformarea hotărârii, acest lucru nefiind de
natură a afecta legalitatea și temeinicia soluției de respingere a excepției de
nelegalitate.
În cauză, este
necontestat că recurenta-reclamantă deși s-a prezentat la examenul organizat
pentru posturile de consilieri pentru afaceri europene rămase în cadrul D.G.D.T.,
totuși nu a înțeles să-l susțină, astfel că acesteia i-a încetat contractul
individual de muncă în baza Ordinului nr. 1633/2010, începând cu data de 23
iunie 2010.
Ordinul nr. 1633/2010
a fost atacat de recurenta-reclamantă în Dosarul nr. 33171/3/2010 de la
Tribunalul București, în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate
a dispozițiilor Ordinului nr. 1477/2010 privind organizarea și desfășurarea
examenului în vederea ocupării posturilor din compartimentele supuse
reorganizării și restructurării la nivelul M.D.R.T.
Ordinul nr. 1477/2010
a fost emis în baza art. 5 din H.G. nr. 434/2010 privind restructurarea și
reorganizarea ministerului, a statului de funcții al ministerului avizat de A.N.F.P.
prin Adresa nr. 33107/2010 și aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1476/2010, art.
99 alin. (1) lit. b), alin. (3), (4), (5), (6), și (7), art. 100 alin. (3)
și art. 106 din Legea nr. 188/1999, a dispozițiilor art. 65 și 67, art. 73
și 75, art. 283 alin. (1) lit. a) și art. 284 din Legea nr. 53/2003- C.
muncii și a prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) și art. 13 alin. (6) din H.G.
nr. 1631/2009.
Prin anexa nr. 1 la
Ordinul nr. 1477/2010 s-a stabilit regulamentul privind organizarea și
desfășurarea examenului în vederea ocupării posturilor din compartimentele
supuse reorganizării și restructurării la nivelul M.D.R.T.
Prin Ordinul nr. 1544/2010
privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul nr. 1477/2010 s-a stabilit, în
temeiul art. 5 din H.G. nr. 434/2010 privind restructurarea și reorganizarea
ministerului, a statului de funcții al ministerului avizat de A.N.F.P. prin Adresa
nr. 33107/2010 și aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1476/2010, art. 99 alin.
(1) lit. b), alin. (3), (4), (5), (6) și (7), art. 100 alin. (3) și art. 106
din Legea nr. 188/1999, a dispozițiilor art. 65 și 67, art. 73 și 75,
283 alin. (1) lit. a) și art. 284 din Legea nr. 53/2003- C. muncii și a
prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) și art. 13 alin. (6) din H.G. nr. 1631/2009,
că, în cazul D.G.D.T., toți consilierii pentru afaceri europene vor susține
examenul de ocupare a posturilor de aceeași natură disponibile la nivel de
direcție generală în urma aprobării noului stat de funcții.
Susținerea recurentei
în sensul că Ordinul nr. 1477/2010 a fost emis de M.D.R.T. cu încălcarea
condițiilor concedierii colective, este nefondată urmând a fi respinsă,
întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile referitoare la concedierea
colectivă.
Potrivit art. 68 alin.
(1) C. muncii,
prin
concediere
colectivă
se înțelege
concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai
multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:a) cel puțin
10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de
20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați;b) cel puțin 10% din
salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100
de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați;c) cel puțin 30 de salariați,
dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de
salariați.
Instanța
de recurs constată că, raportat la numărul de salariați ai instituției astfel
cum a fost stabilit prin
art. 10 pct. (2) din
H.G.
nr. 1.631/2009, în ipoteza încălcării condițiilor concedierii colective, în speță
ar fi fost incidente prevederile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. muncii
referitoare la concedierea a cel puțin 30 de salariați, iar nu cele art. 68 alin.
(1) lit. a) invocate de reclamantă.
Or,
având în vedere că numărul personalului vizat de concediere era sub 30, se
constată că susținerile reclamantei referitoare la încălcarea condițiilor concedierii
colective sunt lipsite de temei legal, în cauză neputând fi vorba de o
concediere colectivă.
Totodată,
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă deși susține că Ordinul nr. 1477/2010
a fost emis cu
încălcarea
prevederilor art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2004 și nerespectarea prevederilor art.
4 din H.G. nr. 434/2010,
nu arată în ce constă această
pretinsă încălcare, prin urmare nu poate fi reținută nici această critică.
Față de
considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau
de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va
respinge prezentul recurs ca nefondat.
Temeiul de drept al
soluției pronunțate în recurs
În baza dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta
Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de N.R.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de N.R.G. împotriva Sentinței civile nr. 1183 din 21 februarie 2012 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 martie 2013.