ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3292/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta N.R.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea Ordinului nr. 1633 din 1 iunie 2010 prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă prin desființarea postului, precum și constatarea nulității examenului de ocupare a posturilor din cadrul D.G.D.R. organizat în baza Ordinului nr. 1477/2010, astfel cum a fost completat prin Ordinul nr. 1544/2010. La termenul din 5 iulie 2011, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1477/2010. Prin încheierea pronunțată la data de 9 septembrie 2011, Tribunalul București a sesizat Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor Ordinului nr. 1477 din 19 mai 2011 emis de M.D.R.T.

invocată de reclamanta N.R.G. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1183 din 21 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanta N.R.G., în contradictoriu cu pârâții M.D.R.T. și M.D.R.T., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T. anularea Ordinului nr. 1633 din 1 iunie 2010 prin care i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, în perioada 2 iunie 2010 – 22 iunie 2010, invocând totodată excepția de nelegalitate a Ordinului M.D.R.T. nr. 1477 din 19 mai 2010 prin care s-a dispus în temeiul H.G. nr. 434 din 28 aprilie 2010 restructurarea și reorganizarea Ministerului.

Judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi reținută critica reclamantei referitoare la faptul că textul art. 4 din H.G. nr. 434/2010 ar face trimitere la dispozițiile codului muncii, întrucât dreptul comun aplicabil în cauză este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, și nu codul muncii. De asemenea, pentru aceleași considerente, au fost respinse și susținerile referitoare la încălcarea disp.art. 5 H.G. nr. 434/2010 ce fac trimitere la respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 68 C. muncii privind concedierea colectivă, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

3. Recursul declarat de reclamantă Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale incidente în cauză, în sensul că în mod greșit a reținut că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999, deși reclamanta a fost angajată a M.D.R.T. în baza contractului individual de muncă încheiat în temeiul Codului muncii, având funcția de consilier pentru afaceri europene. Recurenta a precizat că Ordinul 1477/2010 a fost emis cu nerespectarea prevederilor art. 68 și următoarele C. muncii care reglementează concedierea colectivă, în condițiile în care prin nota de fundamentare a H.G.

nr. 434/2010 se arată că vor fi desființate 13 posturi de consilieri pentru afaceri europene din totalul de 63. Recurenta a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul încălcării prevederilor art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2004, întrucât Ordinul 1477/2010 a fost emis cu nerespectarea prevederilor art. 4 din H.G. nr. 434/2010, deoarece conține soluții care contravin prevederilor hotărârii de guvern în baza și în executarea căruia a fost emis. Prin urmare, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului 1477/2010 II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Contrar celor statuate de prima instanță, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a apreciat că dreptul comun aplicabil în cauză este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 188/1999, întrucât într-adevăr reclamanta făcea parte din personalul contractual, fiind angajată cu contract individual de muncă. Însă înlăturarea respectivului considerent nu atrage de plano reformarea hotărârii, acest lucru nefiind de natură a afecta legalitatea și temeinicia soluției de respingere a excepției de nelegalitate.

În cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă deși s-a prezentat la examenul organizat pentru posturile de consilieri pentru afaceri europene rămase în cadrul D.G.D.T., totuși nu a înțeles să-l susțină, astfel că acesteia i-a încetat contractul individual de muncă în baza Ordinului nr. 1633/2010, începând cu data de 23 iunie 2010. Ordinul nr. 1633/2010 a fost atacat de recurenta-reclamantă în Dosarul nr. 33171/3/2010 de la Tribunalul București, în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor Ordinului nr. 1477/2010 privind organizarea și desfășurarea examenului în vederea ocupării posturilor din compartimentele supuse reorganizării și restructurării la nivelul M.D.R.T.

Ordinul nr. 1477/2010 a fost emis în baza art. 5 din H.G. nr. 434/2010 privind restructurarea și reorganizarea ministerului, a statului de funcții al ministerului avizat de A.N.F.P. prin Adresa nr. 33107/2010 și aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1476/2010, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), (4), (5), (6), și (7), art. 100 alin. (3) și art. 106 din Legea nr. 188/1999, a dispozițiilor art. 65 și 67, art. 73 și 75, art. 283 alin. (1) lit. a) și art. 284 din Legea nr. 53/2003- C. muncii și a prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) și art. 13 alin. (6) din H.G. nr. 1631/2009. Prin anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1477/2010 s-a stabilit regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului în vederea ocupării posturilor din compartimentele supuse reorganizării și restructurării la nivelul M.D.R.T.

Prin Ordinul nr. 1544/2010 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul nr. 1477/2010 s-a stabilit, în temeiul art. 5 din H.G. nr. 434/2010 privind restructurarea și reorganizarea ministerului, a statului de funcții al ministerului avizat de A.N.F.P. prin Adresa nr. 33107/2010 și aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1476/2010, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), (4), (5), (6) și (7), art. 100 alin. (3) și art. 106 din Legea nr. 188/1999, a dispozițiilor art. 65 și 67, art. 73 și 75, 283 alin. (1) lit. a) și art. 284 din Legea nr. 53/2003- C. muncii și a prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) și art. 13 alin. (6) din H.G. nr. 1631/2009, că, în cazul D.G.D.T., toți consilierii pentru afaceri europene vor susține examenul de ocupare a posturilor de aceeași natură disponibile la nivel de direcție generală în urma aprobării noului stat de funcții.

Susținerea recurentei în sensul că Ordinul nr. 1477/2010 a fost emis de M.D.R.T. cu încălcarea condițiilor concedierii colective, este nefondată urmând a fi respinsă, întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile referitoare la concedierea colectivă. Potrivit art. 68 alin. (1) C. muncii, prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați;b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați;c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.

Instanța de recurs constată că, raportat la numărul de salariați ai instituției astfel cum a fost stabilit prin art. 10 pct. (2) din H.G. nr. 1.631/2009, în ipoteza încălcării condițiilor concedierii colective, în speță ar fi fost incidente prevederile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. muncii referitoare la concedierea a cel puțin 30 de salariați, iar nu cele art. 68 alin. (1) lit. a) invocate de reclamantă. Or, având în vedere că numărul personalului vizat de concediere era sub 30, se constată că susținerile reclamantei referitoare la încălcarea condițiilor concedierii colective sunt lipsite de temei legal, în cauză neputând fi vorba de o concediere colectivă. Totodată, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă deși susține că Ordinul nr. 1477/2010 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2004 și nerespectarea prevederilor art. 4 din H.G.

nr. 434/2010, nu arată în ce constă această pretinsă încălcare, prin urmare nu poate fi reținută nici această critică. Față de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de N.R.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.R.G. împotriva Sentinței civile nr. 1183 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.