ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4802/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 mai 2008,

sub nr. 19289/3/2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

contestatoarea D.F. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 10224

emisă la data de 15 aprilie 2008 de intimatul Primarul General al Municipiului

București, în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în sector

2.

În motivare, contestatoarea a

învederat că prin dispoziția atacată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent pentru terenul în suprafață de 252 mp, situat la adresa

menționată mai sus, deși suprafața reală a terenului ce i-a fost preluat abuziv

de stat a fost de 300 mp.

S-a mai susținut că, deși prin

notificare s-a solicitat acordarea de despăgubiri atât pentru teren cât și

pentru construcția ce a existat pe teren și care a fost demolată, intimatul a

respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru construcție, pe motiv

că aceasta ar fi fost demolată de foștii proprietari și nu de stat, situație de

fapt care nu corespunde realității.

La data de 17 septembrie 2008

contestatoarea a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a învederat că

suprafața de teren pe care a deținut-o în sector 2 a fost de 300 mp și nu de 252 mp, cum din eroare s-a consemnat în dispoziția de soluționare a

notificării, iar construcția pe care a deținut-o la această adresă a fost

demolată în mod abuziv de stat în vederea creării frontului de lucru necesar

construirii de blocuri noi, ocazie cu care i s-a repartizat o nouă locuință în sector

3.

Prin sentința civilă nr. 1886 din 17

decembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația,

a anulat în parte dispoziția nr. 10224 din 15 aprilie 2008, în sensul că a

dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc și pentru construcția

demolată aflată pe terenul în litigiu și rectificarea erorii materiale

strecurate în această dispoziție, cu privire la sectorul în care domiciliază

petenta, acesta fiind sectorul 3 și nu sectorul 1, cum din eroare s-a

consemnat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că prin notificările nr. 1933/2001 și nr. 1558/2001, contestatoarea D.F.

a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru

imobilul situat în București, sector 2, compus din teren în suprafață de 252 mp

și construcția ce s-a aflat pe acest teren și care a fost demolată.

S-a apreciat că în raport de aceste

notificări, în mod corect intimatul a acordat contestatoarei despăgubiri prin

echivalent doar pentru terenul solicitat prin notificări, în suprafață de 252

mp, și nu în suprafață de 300 mp, cum s-a solicitat abia prin prezenta

contestație.

În ceea ce privește construcția ce a

existat pe teren, tribunalul a reținut că, deși din probele administrate a

rezultat că la data de 29 ianuarie 1973 Consiliul Popular Sector 3 București a

emis decizia nr. 26 prin care a dispus eliberarea mai multor autorizații cerute

de proprietari pentru demolarea construcțiilor lor, inclusiv pentru demolarea

construcției ce exista pe terenul în litigiu, aceasta a fost ulterioară ofertei

de donație făcută de autorii contestatoarei în favoarea statului, situație în

care aceasta este îndreptățită să primească despăgubiri și pentru construcția

demolată.

S-a reținut în plus de tribunal că

intimatul nu a fost în măsură să susțină din punct de vedere probatoriu teza

potrivit căreia demolarea construcției ar fi fost realizată de proprietari, din

moment ce aceștia au contestat formularea vreunei cereri pentru eliberarea

autorizației de demolare, iar o astfel de cerere nu a fost găsită în arhiva

Primăriei Sectorului 3 București, în a cărei rază teritorială se afla imobilul

la acea dată.

În condițiile în care, din probele

administrate a rezultat demolarea de către stat a mai multor imobile situate în

aceeași zonă în vederea construirii unui ansamblu de blocuri, instanța a

reținut și existența unei prezumții simple în sensul că imobilul a fost demolat

de autorități în vederea edificării blocurilor ce se găsesc și în prezent pe

teren.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel intimatul Primarul General al Municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel s-a susținut că

la momentul emiterii dispoziției nr. 10224 din 15 aprilie 2008 Comisia pentru

Aplicarea Legii nr. 10/2001 a avut în vedere situația juridică a imobilului,

astfel cum aceasta rezulta din adresele nr. 7743 din 11 iulie 2007 și nr. 27159/7893/2001

emise de Direcția Evidenta Imobiliară și Cadastrală din cadrul Primăriei

Municipiului București, din care rezultă că pentru demolarea construcțiilor și

amenajărilor existente pe teren autorizațiile au fost eliberate la cererea

foștilor proprietari.

Analizând sentința instanței de fond

în raport de criticile formulate de apelant, care stabilesc limitele

devoluțiunii cauzei în prezenta cale de atac, Curtea a reținut că apelul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

În baza acestor dispoziții art. 3 și

art. 11 din Legea nr. 10/2001 și a probatoriului administrat în cauză, instanța

de fond a constatat că intimata - reclamantă D.F., în calitate de succesoare a

defunctului T.V., este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru

terenul situat în București, sector 2, precum și pentru construcția care a

existat pe acest teren și care a fost demolată.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Primarul General al Municipiului București care a invocat drept motiv de

nelegalitate motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că potrivit art. 23 în

înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în

termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data

depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deținătoare este

obligată sa se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra

cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Așadar, termenul de 60 zile, pentru

îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de

restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării,

fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 Legea nr. 10/2001 - pct. 23.1

H.G. nr. 498/2003).

În cazul în care persoana

îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege

să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de

la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu

s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii

acestora.

S-a mai considerat că obligația de a

depune actele doveditoare ale proprietății, precum și în cazul moștenitorilor,

cele care atestă aceasta calitate revine potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea

Legii nr. 10/2001 notificatorului, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la

notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește capătul de

cerere prin care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

situat în București , sectorul 2, în favoarea reclamantului.

Criticile formulate de recurentul –

pârât Primarul General al Municipiului București vizează aspecte ce nu au fost

susținute în cadrul motivelor de apel, în calea de atac a apelului fiind

invocate critici ce vizau faptul că această construcție existentă pe teren a

fost demolată de fostul proprietar și nu de către stat. Astfel, se susține că

din înscrisurile atașate la dosarul cauzei nu rezultă că acea locuință ar fi

fost preluată abuziv de către stat.

Aceste susțineri nu au fost

reiterate cu ocazia declarării recursului, în cuprinsul motivelor de recurs

fiind învederate aspecte privind termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din

Legea nr. 10/2001 și pct. 23.1 H.G. nr. 498/2003 pentru îndeplinirea obligației

unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, termen ce

nu are relevanță în speța supusă judecății, dat fiind faptul că Primarul

General a emis dispoziția nr. 10224 din 15 aprilie 2008 prin care s-au propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de

252,00 mp, fiind respinsă cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru

construcția demolată, dispoziție ce este atacată în prezenta cauză.

Învestirea pentru prima dată în faza

recursului cu critici ce nu au fost formulate, în calea de atac a apelului, s-a

realizat „omisso medio”, cu încălcarea principiului respectării gradelor de

jurisdicție, astfel încât instanței de recurs nu i se poate cere să soluționeze

un aspect de nelegalitate al deciziei de apel dacă acesta nu a fost pus în

discuția instanței de apel și analizat de aceasta.

Atribuțiile instanței de control

judiciar în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale

deciziei din apel, aspecte ce nu au fost invocate pe calea apelului.

Nici susținerile recurentului

Primarul General al Municipiului București privind lipsa dovezii acordării sau

neacordării de despăgubiri la momentul preluării în proprietate a statului a

terenului de 252,00 mp nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei

recurate prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece ele nu au constituit critici de nelegalitate sau

netemeinicie a sentinței instanței de fond, în calea de atac a apelului.

De altfel, prin dispoziția nr. 10224

din 15 aprilie 2008 a Primarului Municipiului București atacată de reclamanta D.F.

s-a soluționat favorabil notificarea, în privința imobilului – teren, fiind

propusă acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 252,00 mp,

fiind respinsă cererea formulată de reclamanta D.F. de acordare a măsurilor

prin echivalent, pentru construcția demolată.

Pentru aceste considerente, se va

respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține

decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei civile

nr. 606/A din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă

și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2010.