ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 martie 2013, petentul R.A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 22209/200/2011 al Curții de Apel Ploiești către o altă instanță în grad egal, invocând faptul că a constatat existența unei vădite lipse de obiectivitate și imparțialitate, în defavoarea sa. A arătat că Dosarul nr. 22209/200/2011 al Curții de Apel Ploiești are ca obiect contestația în anulare formulată de petent împotriva Deciziei penale pronunțate de această instanță cu ocazia judecării recursului din dosarul menționat, iar completul de judecată care soluționează contestația în anulare a avut, la termenul din 6 martie 2013, aceeași componență cu completul de judecată care a judecat recursul, pronunțând condamnarea petentului la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

A precizat că președintele completului de judecată a făcut parte dintr-un alt complet care, prin Sentința penală nr. 148 din 03 octombrie 2008, a soluționat o cauză penală în defavoarea tatălui petentului, numitul R.S.L., soluție ulterior desființată de către CEDO la data de 10 ianuarie 2012. A făcut precizarea că în cauză nu sunt persoane arestate. În consecință, a arătat că are puternice temeri referitoare la lipsa de obiectivitate și de imparțialitate a instanței în judecarea cauzei a cărei strămutare se solicită, apreciind că, în situația în care soluționarea cauzei ar rămâne în competenta Curții de Apel Ploiești, secția penală, este prezumat subiectivismul magistraților în pronunțarea unei soluții corecte, existând riscul de a nu se realiza o analiză obiectivă și nepărtinitoare a motivelor invocate în susținerea contestației în anulare.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost înregistrat Dosarul nr. 22209/200/2011/al, având ca obiect contestație în anulare formulată de către petent împotriva Deciziei penale nr. 103 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești. Acest aspect rezultă din informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Ministerul Justiției prin Adresa nr. 27050/2013, în cuprinsul căreia se arată că, prin rechizitoriul nr. 111/P/2010 din data de 26 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a petentului R.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 6 martie 2010, în jurul orelor 12,30, în timp ce conducea autoturismul marca M cu număr de înmatriculare M1 pe DN 1 B E557 din direcția Merei către Buzău, pe raza comunei Merei, în afara localității, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul marca RK care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta, apoi a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism marca DL care circula regulamentar, din accident rezultând decesul părții vătămate B.M., în vârstă de 70 de ani, pasageră în autoturismul marca DL. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău cu nr. 22209/200/2011 la data de 28 septembrie 2011, fiind pronunțată Sentința penală nr. 390 la data de 12 aprilie 2012, prin care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 47 C. pen., s-a dispus achitarea petentului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen., existând o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei. S-a luat act ca B.G., soțul victimei, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-au respins acțiunile civile promovate de Spitalul Județean de Urgență Buzău și de Spitalul Clinic de Urgență București, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Ministerul Public, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești cu nr. 22209/200/2011, la data de 7 noiembrie 2012. Curtea de Apel Ploiești a pronunțat Sentința penală nr. 103 din 25 ianuarie 2013, prin care a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva Sentinței penale nr. 390 din data de 12 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Buzău, pe care a casat-o în parte și, în baza art. 178 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și a art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe petent la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. S-au aplicat art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 81 C. pen.

fiind dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 3 ani prevăzut de art. 82 C. pen. și, conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția petentului asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. Totodată, în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, fiind obligat petentul, alături de asigurătorul SC A.R. - A. SA București, să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență București suma de 3.395,15 RON și părții civile Spitalul Județean de Urgență Buzău suma de 296.53 RON, cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare), cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitelor.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, fiind obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova. Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare petentul, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 7 februarie 2013, cu numărul de Dosar 22209/200/2011/al. Prin Încheierea din data de 6 martie 2013 s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat R.A. împotriva Deciziei penale nr. 103 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind fixat termen de judecată la data de 20 martie 2013. Urmare admiterii, prin încheierea din 19 martie 2013, a cererii de abținere de la judecarea cauzei formulată de completul de judecată compus din domnii judecători S.I., M.V.

și L.T., cauza a fost repartizată aleatoriu, fixându-se termen de judecată la data de 12 aprilie 2013 când, datorită lipsei apărătorului ales al contestatorului inculpat din motive medicale, s-a acordat un nou termen de judecată la data de 16 mai 2013. Ministerul Justiției precizează că în informarea trimisă de către Curtea de Apel Ploiești se arată că, prin admiterea cererii de abținere a tuturor membrilor completului de judecată, cauza urmează a fi judecată de alți judecători, prin urmare cererile petentului au rămas fără obiect. În concluzie, Ministerul Justiției apreciază că la instanțele din județul Prahova sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca această cauză să se soluționeze cu respectarea dispozițiilor incidente în materie și a principiilor privind dreptul la apărare și judecare a cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cererea de strămutare este nefondată. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, niciuna dintre cerințele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent nefiind circumscrise situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control al imparțialității, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Înalta Curte constată că suspiciunile petentului în sensul afectării imparțialității și obiectivității magistraților întrucât completul de judecată care soluționează contestația în anulare formulată a avut, la termenul din 6 martie 2013, aceeași componență cu completul de judecată care a pronunțat decizia penală împotriva căreia s-a formulat contestația (decizie prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare) nu sunt justificate, în raport de împrejurarea că, pe de o parte, motivele invocate sunt temeiuri ce pot atrage recuzarea membrilor completului de judecată, nu și strămutarea cauzei, iar pe de altă parte, la termenul din 6 martie 2013 completul de judecată a pronunțat o încheiere de admitere în principiu a contestației promovate de petent, aspect de natură a infirma temerile și suspiciunile exprimate de către petent.

Cât privește faptul că președintele completului de judecată a făcut parte din completul de judecată care, prin Sentința penală nr. 148 din 03 octombrie 2008, a soluționat o cauză penală în defavoarea tatălui petentului, R.S.L., soluție ulterior desființată de către CEDO la data de 10 ianuarie 2012, Înalta Curte apreciază că aceste împrejurări nu se circumscriu motivelor prevăzute de art 55 alin. (1) C. proc. pen., exprimarea opiniei unui membru al completului într-o cauză privind pe tatăl petentului neavând vocația de a atrage strămutarea unei cauze penale privind pe petent, știut fiind că în domeniul dreptului penal, răspunderea este personală.

Înalta Curte subliniază faptul că, așa cum s-a menționat în adresa transmisă de Ministerul Justiției nr. 27050/2013, ulterior pronunțării încheierii din 6 martie 2013 prin care s-a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare promovată de petent, membrii completului de judecată au formulat cerere de abținere în privința judecării pe fond a contestației, cerere admisă cu consecința repartizării aleatorii a cauzei. Față de considerentele arătate, se constată că aspectele invocate de petent nu pot știrbi în vreun mod imparțialitatea judecătorilor și nu pot constitui motive de suspiciune cu privire la posibila nepărtinire a instanței învestită cu soluționarea cauzei. În raport de împrejurările concrete examinate, văzând prevederile art. 55 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanței ce soluționează cauza fiind magistrați de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate. Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul R.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 22209/200/2011 al Curții de Apel Ploiești. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 aprilie 2013. Procesat de GGC - LM