ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 762/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 762/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 17

septembrie 2013, în dosarul nr. 215/320/2012 Tribunalul Mureș a pronunțat

decizia penală nr. 210/R prin care a respins, ca inadmisibil, recursul promovat

de revizuienta P.M. împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 februarie 2012

pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș și a obligat-o pe recurentă la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a adopta

această soluție instanța de control judiciar a reținut următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr.

20 din 27 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș, în dosarul nr. 215/320/2012,

s-a dispus în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca

inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire a deciziei penale nr. 61/R din

14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 14243/320/2010

(nr. în format vechi nr. 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva

sentinței penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Târgu-Mureș,

formulată de revizuenta P.M. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a

fost obligată aceasta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim-grad a reținut în esență că:

În fapt, revizuenta a

formulat plângere penală împotriva SCC F.C.M., M.R. și S.M. pentru comiterea

unei părți din faptele reclamate, care s-a finalizat cu o soluție de

netrimitere în judecată, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Târgu-Mureș în dosarul nr. 1943/II/2/2010.

Atacând soluția de

netrimitere în judecată pe calea procedurii prevăzute art. 278

1

lit.

a) C. proc. pen., aceasta a fost respinsă definitiv prin sentința penală nr. 1408

din 16 decembrie 2010.

Împotriva acestei

soluții, revizuenta a promovat recurs, respins de Tribunalul Mureș, ca

inadmisibil, prin decizia penală nr. 61/R din 14 februarie 2011, motivat de

faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârile

judecătorești, pronunțate în procedura prevăzută de art. 278

1

lit. a)

C. proc. pen., au fost definitive.

Împotriva acestei

soluții, revizuenta a promovat recurs, respins de Curtea de Apel Târgu-Mureș,

ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 346/R din 25 mai 2011, motivat de

faptul că a fost promovat împotriva unei hotărâri care nu este atacabilă cu

recurs.

Împotriva acestei

soluții, revizuenta a promovat contestație în anulare, respins de Curtea de

Apel Târgu-Mureș, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 501/R din 07

septembrie 2011, motivat de faptul că nu s-a încadrat în cazurile prevăzute de

lege, fără a se soluționa fondul contestației.

În drept, s-a reținut

că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., „.

revizuirea

poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o

infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.”.

În concret, instanța

de fond a apreciat că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, prin

care se pot corecta erorile judiciare, rezultate dintr-o greșită reținere a

stării de fapt, din hotărârea definitivă solicitată a fi revizuită.

În acest sens, în

principiu revizuirea tinde la o reexaminare, în fapt, a cauzei soluționate

definitiv, cu titlul de excepție, în cazurile limitativ prevăzute de lege la art.

394 C. proc. pen. și este admisibilă în ipoteza dovedirii unei stări de fapt

diferită de cea reținută în hotărârea solicitată a fi revizuită, dacă noua

stare de fapt este aptă să conducă la o soluție judiciară diferită.

În cea mai bună

interpretare a cererii revizuentei, sub aspectul conținutului acesteia, s-a

putut aprecia că revizuenta a solicitat revizuirea hotărârii judecătorești,

prin care s-a cercetat starea de fapt, reclamată de aceasta, sub aspectul

legalității soluției de netrimitere în judecată a SCC F.C.M., M.R. și S.M.,

respectiv a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Mureș în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi 137/2011),

prin care a fost respins recursul împotriva sentinței penale nr. 1408 din 16

decembrie 2010 Judecătoriei Târgu-Mureș.

În această situație,

prima instanță a apreciat că hotărârile judecătorești definitive, pronunțate în

temeiul art. 278

1

lit. a) C. proc. pen., așa cum era și sentința

penală nr. 1408/2010 a instanței, nu reprezenta hotărâri care rezolvau fondul

cauzei, respectiv nu se pronunța asupra unor raporturi juridice de drept penal,

substanțial și procesual și nu stabilește existența/nonexistența unor

infracțiuni, a persoanelor care le-au comis sau dacă acestea răspund penal, ci

reprezintă o procedură specială, ca având natura unui control judecătoresc, de

legalitate, a actelor și măsurilor de urmărire penală.

În concluzie,

întrucât prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 278

1

lit. a) C. proc. pen., nu s-au stabilit, judiciar, stări de fapt,

revizuirea acestora, care au vizat stabilirea unei alte stări de fapt decât cea

care a condus la hotărârea afirmat nelegală, s-a reținut a fiind inadmisibilă.

În acest sens a

stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii

cu privire la admisibilitatea căii de atac a revizuirii, stabilind că

revizuirea, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive

pronunțate în temeiul art. 278

1

lit. a), b) C. proc. pen., este

inadmisibilă.

Din altă perspectivă,

niciuna dintre hotărârile judecătorești pronunțate în căile de atac promovate

de revizuenta nu au rezolvat fondul pretențiilor acesteia.

Pentru aceste motive

instanța de fond, în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca

inadmisibilă, în principiu cererea de revizuire a deciziei penale nr. 61/R din 14

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr.

în format vechi 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva

sentinței penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Târgu-Mureș,

formulată de revizuenta P.M. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a

obligat revizuenta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș, a declarat recurs revizuenta P.M.,

împotriva Sentinței penale nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunțată de

Judecătoria Târgu-Mureș, în dosarul nr. 215/320/2012, solicitând admiterea

recursului, desființarea sentinței penale atacate prin pronunțarea unei noi

hotărâri și soluționarea acțiunii penale și civile de la judecata de fond și de

recurs.

Recursul a fost

motivat în scris de către revizuenta prin memoriile aflate la filele 2-4,

18-20, 23-26.

Analizând

recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor

dosarului nr. 215/320/2012 al Judecătoriei Târgu-Mureș, a susținerilor părților

și ale reprezentantului Ministerului Public, dar și din oficiu, în limitele

stabilite de lege, instanța de control judiciar l-a găsit inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Recursul

declarat de petentă a fost inadmisibil, prin prisma prevederilor art. 407 C.

proc. pen. potrivit cărora „sentințele instanței de revizuire, date potrivit art.

403 alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și

hotărârile la care se referă revizuirea”.

În

speță, hotărârea supusă revizuirii era dată în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., respectiv, a fost atacată, cu această cale extraordinară de

atac, o hotărâre pronunțată în urma plângerii împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, conform art. 278

1

alin. (10

1

)

C. proc. pen.

În

consecință, și hotărârea dată în revizuire împotriva unei astfel de hotărâri

era definitivă.

În

lumina celor mai sus arătate, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de revizuenta-recurentă P.M. împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 februarie

2012, pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. 215/320/2012.

Pentru

culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac inadmisibile, potrivit

art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurenta a fost obligată să suporte

cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului.

Nemulțumită de

soluția Tribunalului Mureș, petenta P.M. a promovat un recurs, amplu motivat,

ce a fost înaintat spre competentă soluționare acestei instanțe.

Curtea de Apel Târgu-Mureș

investită, în acest mod, cu soluționarea acestei căi de atac, respectând pe

deplin dispozițiile art. 4 C. proc. pen., a invocat inadmisibilitatea

recursului, din oficiu.

Prin decizia penală nr.

737/R din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil recursul

promovat de către petenta P.M. împotriva deciziei penale nr. 210/R din 17

septembrie 2012, a Tribunalului Mureș.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș are

prin ea însăși un caracter definitiv, neputând fi, în nici un caz, supusă

criticii prin exercitarea vreunei căi de atac.

Împotriva acestei

decizii recurenta P.M. a formulat o nouă cerere de recurs.

Recursul este

inadmisibil și va fi respins pentru următoarele considerente:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I

și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora

potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate

hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia

acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicități acesteia, în

raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este

exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză se constată

că recurenta a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri

nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs

declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiu!

unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că, în cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei

hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, fiind incidente prevederile art.

24

1

din Legea nr. 304/2004, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit.

a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta P.M. împotriva deciziei penale nr.

737/R din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția Penală și

pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Obligă

recurenta revizuentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

01

martie 2013

.