ÎCCJ, Decizia nr. 230/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 220

din 12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 8549/1/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuenta G.F. împotriva deciziei penale nr. 3272 din

15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu

motivarea că hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu

conține o rezolvare a fondului cauzei, potrivit dispozițiilor art. 393 alin.

(1) și art. 394 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs revizuenta G.F.

Examinând hotărârea

atacată, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 393

hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la

latura penală, cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text

legal, rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care

conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește

înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în

cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele în măsură să

conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În cauză, revizuenta G.F.

a formulat cererea, solicitând revizuirea deciziei nr. 3272 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibil,

recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 791/R din 5 august 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de

revizuire formulată de petentă nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc.

pen., deoarece nu conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispozițiilor

art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că "Instanța hotărăște

prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz,

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".

Mai mult decât atât,

revizuenta nu a invocat critici care să poată fi încadrate în vreunul din

cazurile de retractare prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Pe de altă parte, cât

timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii

extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești

pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situația

contrară s-ar contraveni dispozițiilor procesuale menționate și principiului

instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în

condițiile legii".

Criticile recurentei

revizuente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată

primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

Așadar, soluția

primei instanțe, de respingere, ca inadmisibilă a cererii de revizuire

formulată de revizuentă împotriva deciziei nr. 3272 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este legală și temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.F.

împotriva sentinței nr. 220 din 12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8549/1/2009.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuentă va fi obligată la plata

sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenta G.F. împotriva sentinței nr. 220 din

12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 8549/1/2009.

Obligă recurenta

revizuentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 martie 2011.