ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 759/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din 2 aprilie 2012, Tribunalul Iași a dispus următoarele: „În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. p roc . p en . raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. p roc . p en . cu referire la art. 18 1 C. pen . achită pe inculpatul D.J. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală” prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. Î n baza art. 18 1 alin . ( 3 ) cu referire la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. aplică inculpatului amenda administrativa in cuantum de 500 lei. În baza disp. art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp.

art. 998 C. civ . obligă inculpatul D.J. să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Iași suma de 1.655,72 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 120 din O . G . nr. 92/2003. În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului (delegația nr. 4304/2012) avansat inițial către Baroul Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.” Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut următoarele: „În fapt, inculpatul D.J. nu are o ocupație stabilă și nu primește de la Primăria comunei Voinești nici un ajutor social lunar, neavând practic nici o sursă de venit.

În aceste condiții pentru a putea asigura existența familiei sale, inculpatul s-a deplasat în mai multe rânduri, cu căruța, prin satele limitrofe orașului Iași, achiziționând de la diverse persoane, la prețuri mici, deșeuri metalice feroase și neferoase, pe care le-a comercializat ulterior la SC R. SA Iași – Punctul de colectare Tomești. De la societatea achizitoare au fost ridicate un număr de 14 adeverințe de primire și plată, care au fost anexate în xerocopie la dosarul cauzei. Din adresa nr. 48354 din 30 noiembrie 2010 a Direcției Generale a Finanțelor publice Iași rezultă faptul că inculpatul nu a depus nici o declarație de venit în anul fiscal 2009, iar din adresa nr. AIF/2592 din 09 februarie 2011, ANAF Iași – Administrația Finanțelor Publice Comunale Iași a precizat că impozitul pe venitul realizat datorat de către inculpat este în sumă de 2.535,08 lei.

Din cuprinsul formularului de adeverință de primire și plată rezultă că se face distincție între materialele feroase predate din gospodăria proprie și cele predate din „alte surse”, veniturile obținute pentru cele din a doua categorie fiind reținute la sursă din valoarea brută, motiv pentru care inculpatul le-a declarat ca fiind din prima categorie, „din gospodăria proprie”, semnând și certificând astfel în dreptul rubricii respective un neadevăr, tocmai pentru a eluda impozitarea. Agentul economic achizitor (SC R. SA Iași) a menționat în cuprinsul adeverinței proveniența deșeului declarată de către deținătorul deșeului, în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. f) din O.U.G.

nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor reciclabile, astfel încât inculpatul cunoștea obligația sa de a declara proveniența reală a materialului predat, având în vedere și activitatea sa de colectare/predare cu caracter de continuitate în anul 2009. Prin adresa nr. 8133 din 18 ianuarie 2011 a ANAF Iași – Administrația Finanțelor Publice Comunale Iași, a comunicat că în evidența sa, D.J. nu figurează cu venituri realizate în anul 2009. Prin adresa nr. 570 din 19 ianuarie 2011 a Instituției prefectului județului Iași, s-a comunicat că D.J. nu figurează în evidențele instituției ca persoana fizică autorizată să colecteze deșeuri industriale reciclabile. Fiind audiat în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă, motivând săvârșirea ei prin necesitatea asigurării traiului zilnic al familiei sale.

Audierea inculpatului nu s-a putut realiza în faza cercetării judecătorești, acesta nerăspunzând la chemările instanței. Situația de fapt așa cum a fost reținută de instanță se probează cu ansamblul probator administrat în cauză: sesizarea penală din oficiu nr. 2660003 din 03 ianuarie 2011 făcută de Postul de Poliție Transporturi Feroviare Socola Iași; procesul verbal din 15 decembrie 2010 de verificare la sediul SC R. SA Iași a celor 17 adeverințe de predare/plată a deșeurilor metalice în cursul anului 2009; dovada de ridicare a copiilor xerox ale celor 14 adeverințe; copiile adeverințelor de primire și plată din care rezultă că societatea nu a reținut și virat în anul 2009 impozit pe venit de 16 % de la persoanele fizice care au declarat deșeurile ca fiind din gospodăria proprie; cazierul inculpatului; declarațiile inculpatului date în faza urmăririi penale prin care acesta a recunoscut integral comiterea faptei.

Din coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că din activitatea de colectare a deșeurilor, inculpatul a obținut venituri totale în valoare de 10.348,27 lei iar prin ascunderea provenienței reale a deșeurilor metalice predate în mod repetat în cursul anului 2009 la SC R. SA Iași, acesta s-a sustras de la plata sumei de 1.655,72 lei cu titlu de impozit pe venit. Examinând fapta inculpatului sub raportul încadrării sale juridice, Tribunalul a reținut că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, a fost săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penal. Din considerentele ce preced, tribunalul a reținut că ultimele două condiții impuse de disp. art. 17 C. pen.

sunt îndeplinite. Pentru a verifica îndeplinirea primei condiții, cea referitoare la pericolul social, tribunalul a reținut că, potrivit art. 18 C. pen., prezintă pericol social, în înțelesul legii penale orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. La polul opus, în conf. cu art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală „ dacă prin atingerea minimă adusă, uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Or, din dispozițiile legale rezultă că la aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, instanța este obligata să aibă în vedere în ansamblu circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului și nu doar să se limiteze la verificarea dispoziției incriminatorii. Reținând vinovăția inculpatului se impune deci a se verifica dacă în funcție de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului, fapta pentru care este cercetat prezintă gradul de pericol social necesar pentru existența infracțiunii prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală.

Raportat la aceste criterii, se reține că inculpatul a săvârșit fapta în condițiile în care colectarea de fier vechi a fost identificată ca unică sursă de venit pentru el și familia sa, că acesta are un grad redus de instrucție, având doar 4 clase, este la prima abatere de natură penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a avut o poziție procesuală corespunzătoare, recunoscând fapta imputată, la care se adaugă valoarea relativ redusă a prejudiciului cauzat bugetului de stat, în sumă de 1655 lei, condiții în care tribunalul a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul D.J. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiunii și pentru sancționarea acestuia nu se impune aplicarea unei pedepse, procesul penal intentat împotriva sa, atingând finalitatea de exemplaritate a legii penale.

Legat de acesta aspect, raportat la ansamblul circumstanțelor reale și personale, la conduita inculpatului atât anterior, cât și ulterior săvârșirii infracțiunii, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse penale nu satisface finalitatea legii penale, o sancțiune cu caracter administrativ fiind suficientă pentru realizarea, în cazul concret dedus judecății, prevenției generale și speciale. În considerarea argumentației mai sus-expuse, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului D.J., prin conținutul său concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, în consecință, a dispus achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. coroborat cu disp. art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. cu referire la disp. art. 18 1 C. pen. În baza disp. art. 18 1 alin. (3) cu referire la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că partea civilă ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.655,72 lei, reprezentând impozit pe venit. Având în vedere că pretențiile formulate de aceasta sunt întemeiate, instanța le-a admis, dispunând, în temeiul disp. art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ., obligarea inculpatului la plata sumei de 1.665, 72 lei cu dobânda legală prev. de art. 120 din O.G.

nr. 92/2003, până la achitarea integrală a debitului. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.” În termenul prevăzut de lege, partea civilă A.N.A.F – D.G.F.P Iași și procurorul au declarat apel împotriva acestei sentințe penale. În motivare procurorul arată, în esență, că sentința penală este netemeinică, considerând că poziția procesuală corespunzătoare, lipsa antecedentelor penale și faptul că singura sursă de venit a inculpatului era colectarea fierului vechi, nu duce la concluzia că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Partea civilă nu a motivat apelul declarat.

Prin decizia penală nr. 166 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a respins, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și partea civilă ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței penale nr. 122 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că faptele comise de inculpat au adus atingere minimă valorilor apărate de lege și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar latura civilă a cauzei a fost corect soluționată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, care a solicitat, prin motivele scrise depuse la dosar, luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 1655,72 lei, cu dobânda legală prev. de art. 120 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de partea civilă nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond modul în care se impune sancționarea inculpatului pentru fapta comisă.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului D.J. care, în perioada anului 2009, a realizat venituri suplimentare din comercializarea deșeurilor feroase, pe care nu le-a declarat la ANAF– Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, producând un prejudiciu statului român în valoare de 1655,72 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Referitor la recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte constată că daunele solicitate de aceasta au fost acordate.

Cu privire la instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în mod justificat nu a fost luată această măsură întrucât nu au fost identificate astfel de bunuri. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei penale nr. 166 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, privind pe intimatul inculpat D.J. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.J., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2013 .