ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3110/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 160 din 01 martie

2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat S.E. cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, prin adresa nr. 12/111-6/2012 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, transmisă instanței, s-a arătat

că revizuentul condamnat S.E. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 859

din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

Dosarul nr. 14985/3/2005, prin care a fost condamnat 1 an și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În motivarea cererii,

revizuentul a solicitat audierea martorilor M.A., B.A., Z.D., Ț.L., Ț.D. și

V.F., susținând și faptul că, în cauză, nu a fost efectuată o expertiză

contabilă prin care să se evalueze prejudiciul cauzat de fiecare inculpat în

parte. De asemenea, a mai solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice a

Sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006, a minutei și a Deciziei penale nr.

2423 din 09 august 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, întrucât

consideră că „nu sunt scrise și emise" de către instanțele Tribunalul

București, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 24

ianuarie 2012, revizuentul a formulat o nouă cerere de revizuire, motivând că

nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune,

invocând prevederile art. 394 lit. d) C. proc. pen.

În cauză, a fost

atașat Dosarul nr. 14958/3/2005 al Tribunalului București, secția I penală.

Examinând cererea de

revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a

apreciat că nu sunt incidente niciunul din cazurile de revizuire prev. de art.

394 C. proc. pen.

Analizând actele

dosarului, instanța de fond a reținut că, prin Sentința penală nr. 859 din 14

iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

14985/3/2005, a cărei revizuire s-a solicitat, revizuentul a fost condamnat 1

an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la

mărturie mincinoasă.

În baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 25 rap.

la art. 260 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și

6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie

mincinoasă.

În baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 26 rap.

la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la înșelăciune.

În baza art. 65 C.

pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a), b) C. pen.,

pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 C. pen.

Sentința penală nr.

859 din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a

rămas definitivă prin Decizia nr. 2423 din 09 iulie 2008, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost admis recursul

formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând cererea de

revizuire, instanța de fond a apreciat că nu există date pentru admiterea în

principiu a acesteia.

Astfel, s-a reținut

că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul S.E. a susținut că trimiterea

sa în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen. și de art. 25 raportat la art. 260 C. pen., s-a dispus

în mod abuziv, întrucât la dosar nu există dovezi din care să rezulte comiterea

acestor fapte, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Totodată, a mai

arătat că nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească

prejudiciul, nu au fost audiați martori care prin declarațiile lor ar fi condus

la o altă soluție în privința sa, iar sentința penală a fost falsificată,

mandatul de executare este un fals grosolan, ca și minuta și decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond a

constatat că revizuentul, prin cererea sa, tinde la prelungirea probatoriului

administrat în cursul soluționării procesului penal, împrejurare care nu se

circumscrie cerinței prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

referitoare la descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În ceea ce privește

falsurile invocate, s-a constatat că nici această susținere nu se poate încadra

în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

care presupune ca membrii completului de judecată să fi comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, cu atât mai mult cu cât această

împrejurare trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța

procurorului.

Împotriva acestei

soluții a declarat apel revizuentul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținând că în mod greșit i s-a respins cererea de revizuire.

Prin Decizia penală

nr. 745 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul

condamnat S.E. împotriva Sentinței penale nr. 160 din 01 martie 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

În considerentele

deciziei, s-a reținut că, prin cererea de revizuire, condamnatul revizuent a

arătat că nu au fost audiați doi martori menționați în cererea de revizuire, nu

a fost efectuată o expertiză evaluatorie asupra imobilului în cauză, pentru ca

în final, să aprecieze că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea severă,

și a fost reținut alin. (5) al art. 215 C. pen.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., pentru a fi admisibilă o cerere de

revizuire trebuie să existe ori să se învedereze unul din cele cinci cazuri de

revizuire, prevăzute la lit. a) - e) din norma legală menționate, respectiv:

când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei; în situația în care un martor, un expert sau

un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză, dacă un

înscris care aservit ca temei a hotărârii în discuție a fost declarat fals,

dacă un membru al completului care a judecat cauza, procurorul sau persoana

care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu

cauza și când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia în

cauza dedusă judecății, revizuentul critică, în fapt, soluția de condamnare pe

motiv că, în timpul cercetării, urmăririi penale și cercetării judecătorești,

autoritățile statului nu au efectuat anumite acte și au aplicat în mod greșit,

legea.

Condamnatul revizuent

nu a invocat nicio faptă sau împrejurare nouă, a cărei incidență să poată

genera netemeinicia hotărârii de condamnare, ci doar a solicitat - pe de o

parte - o prelungire a probatoriului, constând în administrarea unor - mijloace

de probă care în opinia sa nu au fost administrate, fără a preciza în ce

manieră, în cazul în care s-ar da curs solicitării sale, s-ar putea ajunge la o

soluție diametral opusă celei deja pronunțate în condițiile în care existența

infracțiunii pentru care a fost condamnat și vinovăția sa în săvârșirea

acesteia au fost stabilite nu doar pe baza declaraților martorilor, ci în urma

evaluării coroborate a întregului ansamblu probator existent în cauză, iar - pe

de altă parte - celelalte motive reprezintă aspecte care nu se circumscriu

cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) cu referire la art.

394 alin. (2) C. proc. pen., dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri de

revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c), d) și e) C. proc. pen.

În plus, din

verificarea actelor dosarului, s-a constatat că revizuentul condamnat nu este

la prima cerere de revizuire, astfel cum rezultă și din referatul procurorului

ce a efectuat cercetările în cauză, acesta a invocat și în precedent aceleași

motive, respectiv că nu s-a efectuat o expertiză contabilă și că nu au fost

audiați anumiți martori ori, pe calea revizuirii, nu se poate readministra (sau

prelungi) probatoriul administrat cu ocazia soluționării pricinii în fond și,

mai mult decât atât, prin Decizia nr. 36/2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a hotărât

că sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire, dacă există identitate de

persoane, temei legal, motive și apărări invocate în soluționarea acestora.

Instanța de apel a

mai reținut că, nici în cazul susținerilor revizuentului, în sensul că sentința

penală a fost falsificată, mandatul de executare a pedepsei închisorii este un

fals grosolan și, de asemenea, și minuta deciziei pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 lit. d) C.

proc. pen., întrucât această împrejurare trebuia dovedită printr-o hotărâre

judecătorească ori ordonanță a procurorului.

În termen legal,

împotriva deciziei penale menționate, a declarat recurs revizuentul condamnat

S.E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, pe

fond, revizuirea hotărârii de condamnare, reiterând în esență criticile

referitoare la greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată

că recursul este nefondat.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, pusă la dispoziția părților de legiuitor pentru

motive excepționale, limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca, pe

această cale, să se ajungă la repunerea în discuție a unor aspecte soluționate

definitiv de instanțe.

În mod corect atât

instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că nu sunt incidente

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., invocate de

condamnatul S.E.

Astfel, cazul de

revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanțe, la soluționarea cauzei pe fond și în cadrul căilor ordinare de atac.

În prezenta cauză,

instanțele au interpretat corect dispozițiile legale menționate, întrucât

revizuentul nu a invocat nicio faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de

instanțe la soluționarea cauzei sale, ci doar a criticat neadministrarea unor

mijloace de probă, ceea ce a determinat nelegalitatea condamnării sale.

Revizuirea nu

presupune însă prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute

de instanțe și nici readministrarea sau interpretarea probelor deja

administrate. în caz contrar, ar însemna ca revizuirea să se transforme într-un

nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

De asemenea, și în

ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., invocat de revizuent, instanțele au apreciat corect că nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, întrucât

susținerea referitoare la falsificarea anumitor înscrisuri trebuia dovedită

printr-o hotărâre judecătorească ori ordonanță a procurorului.

În consecință, Înalta

Curte, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.E. împotriva Deciziei

penale nr. 134 din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul S.E. împotriva Deciziei penale nr.

134 din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS