ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3110/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 160 din 01 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat S.E. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin adresa nr. 12/111-6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, transmisă instanței, s-a arătat că revizuentul condamnat S.E. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 14985/3/2005, prin care a fost condamnat 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În motivarea cererii, revizuentul a solicitat audierea martorilor M.A., B.A., Z.D., Ț.L., Ț.D. și V.F., susținând și faptul că, în cauză, nu a fost efectuată o expertiză contabilă prin care să se evalueze prejudiciul cauzat de fiecare inculpat în parte. De asemenea, a mai solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice a Sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006, a minutei și a Deciziei penale nr. 2423 din 09 august 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, întrucât consideră că „nu sunt scrise și emise" de către instanțele Tribunalul București, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 24 ianuarie 2012, revizuentul a formulat o nouă cerere de revizuire, motivând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, invocând prevederile art. 394 lit. d) C. proc.

pen. În cauză, a fost atașat Dosarul nr. 14958/3/2005 al Tribunalului București, secția I penală. Examinând cererea de revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a apreciat că nu sunt incidente niciunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen. Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut că, prin Sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 14985/3/2005, a cărei revizuire s-a solicitat, revizuentul a fost condamnat 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 25 rap. la art. 260 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen. Sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a rămas definitivă prin Decizia nr. 2423 din 09 iulie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Analizând cererea de revizuire, instanța de fond a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a acesteia. Astfel, s-a reținut că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul S.E. a susținut că trimiterea sa în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

și de art. 25 raportat la art. 260 C. pen., s-a dispus în mod abuziv, întrucât la dosar nu există dovezi din care să rezulte comiterea acestor fapte, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Totodată, a mai arătat că nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească prejudiciul, nu au fost audiați martori care prin declarațiile lor ar fi condus la o altă soluție în privința sa, iar sentința penală a fost falsificată, mandatul de executare este un fals grosolan, ca și minuta și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de fond a constatat că revizuentul, prin cererea sa, tinde la prelungirea probatoriului administrat în cursul soluționării procesului penal, împrejurare care nu se circumscrie cerinței prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., referitoare la descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În ceea ce privește falsurile invocate, s-a constatat că nici această susținere nu se poate încadra în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care presupune ca membrii completului de judecată să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, cu atât mai mult cu cât această împrejurare trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Împotriva acestei soluții a declarat apel revizuentul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit i s-a respins cererea de revizuire.

Prin Decizia penală nr. 745 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat S.E. împotriva Sentinței penale nr. 160 din 01 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. În considerentele deciziei, s-a reținut că, prin cererea de revizuire, condamnatul revizuent a arătat că nu au fost audiați doi martori menționați în cererea de revizuire, nu a fost efectuată o expertiză evaluatorie asupra imobilului în cauză, pentru ca în final, să aprecieze că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea severă, și a fost reținut alin. (5) al art. 215 C. pen. S-a mai reținut că, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire trebuie să existe ori să se învedereze unul din cele cinci cazuri de revizuire, prevăzute la lit. a) - e) din norma legală menționate, respectiv: când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; în situația în care un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză, dacă un înscris care aservit ca temei a hotărârii în discuție a fost declarat fals, dacă un membru al completului care a judecat cauza, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza și când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia în cauza dedusă judecății, revizuentul critică, în fapt, soluția de condamnare pe motiv că, în timpul cercetării, urmăririi penale și cercetării judecătorești, autoritățile statului nu au efectuat anumite acte și au aplicat în mod greșit, legea.

Condamnatul revizuent nu a invocat nicio faptă sau împrejurare nouă, a cărei incidență să poată genera netemeinicia hotărârii de condamnare, ci doar a solicitat - pe de o parte - o prelungire a probatoriului, constând în administrarea unor - mijloace de probă care în opinia sa nu au fost administrate, fără a preciza în ce manieră, în cazul în care s-ar da curs solicitării sale, s-ar putea ajunge la o soluție diametral opusă celei deja pronunțate în condițiile în care existența infracțiunii pentru care a fost condamnat și vinovăția sa în săvârșirea acesteia au fost stabilite nu doar pe baza declaraților martorilor, ci în urma evaluării coroborate a întregului ansamblu probator existent în cauză, iar - pe de altă parte - celelalte motive reprezintă aspecte care nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 394 alin. (2) C. proc.

pen., dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c), d) și e) C. proc. pen. În plus, din verificarea actelor dosarului, s-a constatat că revizuentul condamnat nu este la prima cerere de revizuire, astfel cum rezultă și din referatul procurorului ce a efectuat cercetările în cauză, acesta a invocat și în precedent aceleași motive, respectiv că nu s-a efectuat o expertiză contabilă și că nu au fost audiați anumiți martori ori, pe calea revizuirii, nu se poate readministra (sau prelungi) probatoriul administrat cu ocazia soluționării pricinii în fond și, mai mult decât atât, prin Decizia nr. 36/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a hotărât că sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire, dacă există identitate de persoane, temei legal, motive și apărări invocate în soluționarea acestora.

Instanța de apel a mai reținut că, nici în cazul susținerilor revizuentului, în sensul că sentința penală a fost falsificată, mandatul de executare a pedepsei închisorii este un fals grosolan și, de asemenea, și minuta deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen., întrucât această împrejurare trebuia dovedită printr-o hotărâre judecătorească ori ordonanță a procurorului. În termen legal, împotriva deciziei penale menționate, a declarat recurs revizuentul condamnat S.E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, revizuirea hotărârii de condamnare, reiterând în esență criticile referitoare la greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 rap.

la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, pusă la dispoziția părților de legiuitor pentru motive excepționale, limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca, pe această cale, să se ajungă la repunerea în discuție a unor aspecte soluționate definitiv de instanțe. În mod corect atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., invocate de condamnatul S.E. Astfel, cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe, la soluționarea cauzei pe fond și în cadrul căilor ordinare de atac. În prezenta cauză, instanțele au interpretat corect dispozițiile legale menționate, întrucât revizuentul nu a invocat nicio faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de instanțe la soluționarea cauzei sale, ci doar a criticat neadministrarea unor mijloace de probă, ceea ce a determinat nelegalitatea condamnării sale. Revizuirea nu presupune însă prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanțe și nici readministrarea sau interpretarea probelor deja administrate. în caz contrar, ar însemna ca revizuirea să se transforme într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

De asemenea, și în ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocat de revizuent, instanțele au apreciat corect că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, întrucât susținerea referitoare la falsificarea anumitor înscrisuri trebuia dovedită printr-o hotărâre judecătorească ori ordonanță a procurorului. În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.E. împotriva Deciziei penale nr. 134 din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.E. împotriva Deciziei penale nr. 134 din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2012. Procesat de GGC - AS