ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 287/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 287/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față:

Prin Sentința penală nr. 337 din 14 aprilie

2011, Tribunalul Galați a dispus condamnarea inculpatului D.D. la o pedeapsă de

15 (cincisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a b) și e) C. pen.

pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale pentru

săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin.

(1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Conform art. 71 din

C. pen. s-a aplicat inculpatului D.D. pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a b) și e) C. pen.

Conform art. 350 din

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului D.D., iar potrivit

art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii

și arestării preventive începând cu data de 6 februarie 2010 la zi, respectiv

14 aprilie 2011.

S-a constatat că

partea vătămată R.N.D. prin reprezentant legal C.G. nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

Conform art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la

inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J) .

Conform art. 5 alin.

(5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștință inculpatului că probele

biologice recoltate au fost utilizate pentru obținerea și stocare în S.N.D.G.J

a profilului genetic.

Conform art. 189 -

191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Galați, s-a reținut că începând cu anul 2000, martora C.G. a

întreținut relații de concubinaj cu inculpatul D.D., în urma căreia au rezultat

doi copii minori, respectiv martorul D.A.N., în vârstă de 8 ani și D.D.N., în

vârstă de 4 ani.

Urmare unei cereri la

Primăria municipiului Tecuci, cei doi concubini au primit o suprafață de teren

pe str. A., unde au construit prin forțe proprii o locuință. La această adresă,

martora C.G. a adus-o și pe fiica sa, din prima căsătorie, partea vătămată

R.N.D. care, până la vârsta de 10 ani, a fost crescută de către bunicii din

partea mamei, locuind la adresa din municipiul Tecuci, str. V.

În cursul lunii iunie

2008, martorul minor D.A.N. s-a îmbolnăvit și a fost internat în Spitalul

Municipal Tecuci împreună cu mama sa, martora C.G. și, în acest interval de

timp, inculpatul a rămas acasă cu partea vătămată R.N.D. (12 ani la acea dată)

și celălalt minor D.D.N. în vârstă de 2 ani.

În această perioadă,

într-una din seri, inculpatul D.D. a consumat băuturi alcoolice și a dat vin și

minorei, partea vătămată R.N.D., până când acesteia i s-a făcut rău și a plecat

la culcare. La puțin timp, inculpatul s-a urcat în pat lângă ea și a început să

o mângâie pe sâni și în zona genitală, propunându-i să întrețină raport sexual.

Cu ocazia audierii,

partea vătămată a precizat că nu avea reprezentarea a ceea ce înseamnă un

raport sexual, însă cunoștea vag din discuțiile avute cu colegele de clasă, precum

și din filme.

De menționat este și

faptul că, fiind crescută de bunica maternă, partea vătămată a fost practic

lipsită de o educație morală adecvată vârstei, precum și de un climat familial

care să-i permită să se descurce în momente dificile, să nu intre în situații

care o pot pune în pericol și că mama sa nu s-a preocupat de nevoile sale

afective.

Revenind la momentul

când inculpatul a propus părții vătămate să întrețină raport sexual, din probe

a rezultat faptul că aceasta s-a opus în primă fază, însă ulterior, datorită

insistențelor inculpatului și a promisiunilor că îi va da bani și îi va cumpăra

un motoscuter (lucru pe care și-l dorea foarte mult), a acceptat, având în

vedere și starea euforică în care se afla, în urma consumului de băuturi alcoolice.

În acest sens

inculpatul a dezbrăcat-o pe partea vătămată de pantalonii de pijama și chiloți,

lucru pe care l-a făcut și el. în acea noapte au întreținut un singur raport

sexual normal.

A doua zi partea

vătămată a acuzat dureri în zona genitală și a constatat că pătase pantalonul

de pijama și cearceaful, lucru pe care l-a adus la cunoștință inculpatului.

Acesta a asigurat-o că nu este nimic grav, că e normal să se întâmple așa și că

durerile vor trece, dacă va continua să întrețină în continuare raporturi

sexuale.

Ulterior, aceasta a

spălat cearceaful înainte de venirea mamei din spital, iar despre pantalonul de

pijama a precizat că un știe pe unde a rămas după plecarea sa din imobil.

De asemenea,

inculpatul i-a spus să nu spună nimănui despre ceea ce s-a întâmplat între ei,

amenințând-o că dacă îi va spune mamei, aceasta tot pe ea o va bate.

De menționat este

faptul că partea vătămată avea o relație distantă cu mama sa motivat de faptul

că o luase de lângă bunica, care o crescuse și pe care o iubea foarte mult,

lipsind comunicarea între ele.

De atunci și până în

luna aprilie 2009 inculpatul a întreținut, în mod frecvent, relații sexuale

normale cu partea vătămată, minora R.N.D., protejat și neprotejat, din

declarația părții vătămate rezultând faptul că, aproape în fiecare săptămână,

de circa 2 - 3 ori.

Acest lucru se

întâmpla, pe timp de zi, în timp ce martora C.G. se afla la serviciu, iar

ceilalți doi frați mai mici se aflau la joacă, în curte.

Partea vătămată

R.N.D. a precizat că au fost situații, când inculpatul fiind băut, pleca

noaptea de lângă martora C.G. și venea în pat lângă ea, cerându-i să întrețină

raport sexual. De fiecare dată l-a refuzat, fiindu-i teamă să un fie surprinși

de mamă.

Inculpatul nu avea

serviciu, ocazional efectuând diferite transporturi pentru persoane fizice cu o

căruță.

Inculpatul avea pe

malul Bârladului un teren unde a amenajat o baracă în care avea pat, masă,

scaune și aragaz. Acesta venea frecvent cu minorii martorul D.A.N., D.D.N. și

partea vătămată R.N.D. la baracă, unde de asemenea, partea vătămată a precizat

că a întreținut de mai multe ori raporturi sexuale cu inculpatul D.D., o dată

fiind surprinși chiar de minorul martor D.A.N..

Inculpatul era o

persoană violentă, agresând de multe ori pe martora C.G., motiv pentru care

părții vătămate R.N.D. îi era teamă de acesta.

De câteva ori, partea

vătămată R.N.D. a spus inculpatului că îi va spune mamei ce se întâmplă, acesta

replicând-i că tot pe ea o va bate, iar el va afirma că era beat și că

"minora a tras de el".

Cu toate că a fost

amenințată în sensul de a nu spune la nimeni ce se întâmplă, partea vătămată

R.N.D. a spus prietenei sale martora M.M. despre faptul că întreține raporturi

sexuale cu inculpatul.

Aceasta ar fi început

să spună și altor persoane, motiv pentru care cele două s-au certat.

Martora C.G. avea

unele bănuieli în legătură cu faptul că inculpatul ar întreține raporturi

sexuale cu fiica sa R.N., motiv pentru care a întrebat-o pe aceasta, însă

partea vătămată a negat în permanență, fiindu-i teamă de inculpat. De asemenea,

a întrebat chiar și pe inculpat, dar și acesta a negat cu vehemență.

Inculpatul D.D. o

urmărea în permanență pe partea vătămată și nu o lăsa să stea de vorbă și cu

alți băieți din zonă, probabil de teama de a nu spune și altor persoane despre

relația lor.

Ulterior, în urma

numeroaselor raporturi sexuale neprotejate, partea vătămată R.N.D. a rămas

însărcinată.

Faptul că a rămas

însărcinată a fost adus la cunoștință inculpatului care, în primă fază a

acuzat-o că ar fi rămas însărcinată cu altcineva, dar ulterior a spus că-i va

da bani pentru a merge la spital să întrerupă sarcina. Partea vătămată a

precizat că nu o va primi în spital în aceste condiții, deoarece este minoră și

tot se va afla.

Între timp, martora

C.G. a aflat despre relația fiicei sale cu inculpatul, telefonic de la martora

M.M. și întrebând-o, partea vătămată R.N.D. a negat, spunând că ar fi rămas

însărcinată cu un vecin pe nume M.M.M..

Ca urmare a unor

complicații, la data de 30 iunie 2009, partea vătămată R.N.D. a fost internată

în spital unde a întrerupt sarcina, Spitalul Municipal Tecuci sesizând

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

După externare,

martora C.G. a dorit să facă o confruntare între fiica sa și martorul M.M.M.

Fiind pusă într-o situație delicată, partea vătămată R.N.D. i-a spus mamei

adevărul, în sensul că martorul M.M.M. nu a avut nici o contribuție la starea

sa fiziologică și că a întreținut numeroase raporturi sexuale cu concubinul

său, inculpatul D.D., însă i-a fost teamă să-i spună datorită amenințărilor

primite de la inculpat.

Martora M.M., cu

ocazia audierii, nu a confirmat faptul că i-ar fi spus martorei C.G., însă din

declarația martorei M.E.M. rezultă că partea vătămată ar fi recunoscut față de

aceasta că, ar fi întreținut relații sexuale cu inculpatul D.D.

În aceste condiții,

martora C.G. a formulat plângere penală la organele de poliție.

Martora C.G. a

precizat că într-o convorbire telefonică cu inculpatul, acesta a recunoscut că

ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată, înregistrarea fiind făcută

de către partea vătămată cu un alt telefon pe care l-a pus la dispoziție

organelor de poliție.

Din redarea acestei

convorbiri rezultă, într-adevăr, aspectele precizate de martora C.G., și anume

că inculpatul ar fi recunoscut verbal față de martora C.G. că ar fi întreținut

relații sexuale cu partea vătămată, indicându-i acesteia și locul unde ținea

prezervativele, respectiv pe o poliță în grajd. În acest loc, martora C.G. a

precizat că a găsit un prezervativ nefolosit.

După aflarea

adevărului, martora C.G. a părăsit domiciliul comun și s-a mutat împreună cu

cei trei copii la mama sa pe str. V.

În luna noiembrie

2009, cu ocazia unei vizite a inculpatului pentru a-și vedea cei doi copii, s-a

întâlnit cu partea vătămată R.N.D. ocazie cu care, a amenințat-o că o va omorî,

dacă va spune adevărul la Poliție.

Instanța de fond a

constatat că situația de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită cu

mijloacele de probă administrate.

În drept, instanța de

fond a constatat că fapta inculpatului D.D. care, în perioada iunie

2008-aprilie 2009, a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale normale cu

partea vătămată R.N.D. (fiica concubinei sale), în vârstă de 13 ani, profitând

de imposibilitatea acestuia de a-și exprima consimțământul (fapta fiind comisă prin

constrângere morală), aceasta rămânând însărcinată, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii continuate de viol prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că, în

apărare, inculpatul nu a recunoscut fapta, ci a susținut că fapta este

prezentată de mama părții vătămate, respectiv reprezentantul legal al acesteia,

ca un motiv pentru a renunța la relația de concubinaj cu acesta. În acest sens,

a solicitat achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la

art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de inculpat) .

Prima instanță a

considerat că apărările inculpatului nu au suport probator, astfel că le-a

înlăturat. S-a apreciat că, la dosar, sunt indicii temeinice de vinovăție

privind pe inculpatul D.D. sub aspectul comiterii infracțiunii de viol prev. de

art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referindu-se la

mijloacele de probă administrate, respectiv declarația părții vătămate,

raportul de constatare medico-legală, raportul de consiliere psihologică a

părții vătămate minore și a martorului D.A.N. în vârstă de 8 ani,

procesul-verbal de confruntare, declarațiile martorilor C.G., M.E.M., M.E.,

M.M.M. și M.M.D., audiați în cele două faze procesuale, instanța de fond a

reținut că acestea confirmă faptul că inculpatul a comis fapta infracțională

reținută în sarcina sa, respectiv, de viol asupra unei persoane lipsite de

capacitate de exercițiu, ce nu a avut reprezentarea faptului că întreține

relații sexuale cu tatăl vitreg.

S-a constatat că

inculpatul, deși a susținut că nu a comis fapta, nu a făcut nicio probă cu care

să combată cele reținute prin actul de inculpare. S-a concluzionat că

afirmațiile inculpatului nu au suport probator și nu se coroborează cu nicio

probă a dosarului.

S-a reținut că

inculpatul are antecedente penale, iar la individualizarea pedepsei ce a fost

aplicată acestuia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen. referitoare la dispozițiile părții generale a Codului

penal, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, la gradul de pericol

social al faptei comise, persoana inculpatului, precum și la împrejurările care

agravează răspunderea penală. Sub acest ultim aspect, s-a avut în vedere faptul

că inculpatul, în calitate de concubin al mamei părții vătămate, avea obligația

morală să se comporte față de minoră ca un tată în condițiile în care locuia în

aceiași casă cu minora, fratele acesteia și mama sa. Mai mult decât atât,

inculpatul avea obligația să se ocupe și de educația celor doi minori și, în

special, de partea vătămată care este fată și se află la vârsta pubertății.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul D.D. care a susținut că hotărârea

instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, toate probele administrate

fiind o înscenare, o răzbunare din partea concubinei C.G. - mama părții

vătămate, pe care a surprins-o întreținând relații sexuale cu alți bărbați,

motiv pentru care s-a și despărțit de aceasta. În subsidiar, a solicitat

redozarea pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală

nr. 230 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul D.D. și, în

rejudecare, s-a redus pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași

hotărâre, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării preventive.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a arătat că în mod judicios,

instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, care rezultă din următoarele

mijloace de probă:

- declarația părții

vătămate R.N.D. în care descrie în amănunt modul în care inculpatul a

întreținut în mai multe rânduri relații sexuale cu aceasta;

- declarația părții

vătămate se coroborează cu declarația martorului minor D.A. care, audiat în

prezența părinților și a unui psiholog, a precizat că l-a văzut pe inculpat

împreună cu partea vătămată stând în pat în baraca pe care inculpatul o avea,

în Lunca Bârladului și că pe ușa deschisă i-a văzut pe aceștia înveliți cu

plapuma până la gât, a văzut că plapuma se mișca, iar inculpatul sufla greu.

Precizează martorul că l-a mai văzut pe inculpat împreună cu partea vătămată

R.N.D. și în alte rânduri, împreună în pat când mama părții vătămate era

plecată la serviciu.

- declarația părții

vătămate R.N.D. se coroborează și cu declarația martorei C.G., concubina

inculpatului care a precizat că partea vătămată a recunoscut că a rămas

însărcinată cu D.D. și că, de asemenea, a aflat de la martora M.M. - prietena

părții vătămate că aceasta a întreținut relații sexuale cu inculpatul D.D., în

repetate rânduri.

- declarațiile

martorei M.E.M. din care rezultă că partea vătămată ar fi recunoscut față de

aceasta că ar fi întreținut relații sexuale cu inculpatul D.D.

- din convorbirea

telefonică avută de către martorul C.G. - concubină cu inculpatul, unde acesta

ar fi recunoscut că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată,

înregistrarea a fost făcută de martora C.G. cu un alt telefon, convorbire ce a

fost pusă la dispoziția organelor de poliție.

Instanța de apel a

constatat că toate aceste probe coroborate și cu declarațiile celorlalți

martori audiați: M.E., M.M.M., M.M.D., precum și raportul de constatare

medico-legală, coroborate între ele, confirmă declarațiile părții vătămate -

minora R.N.D. și stabilesc vinovăția inculpatului.

Față de aceste

considerente, instanța a apreciat că vinovăția inculpatului a fost pe deplin

dovedită.

În ceea ce privește

pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta dedusă judecății, Curtea a apreciat

că pedeapsa principală de 15 ani închisoare este prea aspră, deși fapta

inculpatului de a întreține relații sexuale, profitând de imposibilitatea

părții vătămate, minoră de 13 ani, de a-și exprima în mod liber consimțământul,

este o faptă deosebit de gravă, mai ales că a dus, în final, la faptul că

partea vătămată a rămas însărcinată.

Curtea a considerat

că se impune o reducere a pedepsei principale aplicate inculpatului având în

vedere modalitatea concretă în care acesta a săvârșit faptele deduse judecății,

mai precis, infracțiunea de viol asupra părții vătămate a fost săvârșită nu

printr-o agresiune fizică ci prin starea de temere percepută de partea vătămată

în raport de inculpat care era concubinul mamei sale.

Împotriva deciziei,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.D. care a invocat motivul de

recurs prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând

achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar motivul

de recurs prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

diminuarea cuantumului pedepsei aplicate.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare invocate de inculpat, prev. de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 din C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursul nu este întemeiat.

Asupra cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de condamnare.

Stabilirea situației

de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente, în

fața cărora cauza devoluează în fapt și în drept, respectiv instanța de fond și

de apel, în cazul ambelor situații fiind admisibilă administrarea oricăror

probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În mod excepțional,

examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs numai în cazul în

care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea gravă trebuie

să rezulte din compararea faptelor reținute prin hotărâre cu probele

administrate, cazul de casare menționat neputând fi asimilat cu o greșită

apreciere a probelor.

Critica recurentului

inculpat D.D. privind greșita condamnare va fi analizată din perspectiva unei

pretinse erori de fapt în legătură cu autorul infracțiunii de viol în formă

continuată, reținută în sarcina sa.

Din acest punct de

vedere, Înalta Curte constată că situația de fapt stabilită de instanțele de

fond nu este în contradicție cu probele administrate.

Inculpatul este cel

care, în perioada iunie 2008 - aprilie 2009 a întreținut raporturi sexuale

normale cu partea vătămată R.N.D., fiica concubinei sale, în vârstă de 13 ani,

profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima în mod liber

consimțământul, precum și de faptul că era concubinul mamei părții vătămate,

exercitând acțiuni de constrângere morală asupra părții vătămate minore,

determinând-o în acest fel să întrețină relații sexuale.

Mijloacele de probă

avute în vedere de instanțele de fond, care demonstrează, într-adevăr, că

inculpatul este autorul infracțiunii, sunt declarațiile părții vătămate R.N.D.,

declarațiile martorilor D.A.N., C.G., M.E.M., M.E., M.M.D., raportul de

evaluare psihologică efectuată asupra părții vătămate și a martorului D.A.N.,

raportul de constatare medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Galați

care confirmă starea de graviditate a minorei parte vătămată și presupune

existența raporturilor sexuale în intervalul martie - aprilie 2009.

Ca și în faza de

urmărire penală, partea vătămată a declarat în fața instanței de judecată că

inculpatul a întreținut cu ea relații sexuale, dar nu a spus autorităților,

vecinilor sau bunicii, de frica inculpatului care a amenințat-o cu moartea. În

schimbul celor întâmplate, a menționat că inculpatul i-a cumpărat un motoscuter

și i-a dat bani ori de câte ori i-a cerut.

Martora C.G., mama

părții vătămate, a precizat inclusiv în timpul cercetării judecătorești că a

observat "o apropiere" între inculpat și partea vătămată, dar a pus-o

pe seama alcoolului consumat de inculpat, aflând adevărul, după ce fiica sa a

suportat o intervenție chirurgicală, ca urmare a faptului că a rămas

însărcinată.

Fratele părții

vătămate, martorul D.A.N., fiind audiat de instanță, și-a menținut afirmațiile

din faza de urmărire penală, în sensul că, la un moment dat, când se aflau pe

malul Bârladului, a văzut-o pe sora lui în baracă, cu inculpatul, și "cum

se mișca patul și erau unul peste celălalt" și că nu " m-a lăsat să

intru". Martorul a relatat că, aceleași fapte, le-a constatat și când era

acasă și că i-a spus mamei sale cele întâmplate, iar aceasta a fost la poliție

când s-a certat cu inculpatul.

În mod indirect,

despre activitatea infracțională a inculpatului au aflat martorele M.E., M.E.M.

și M.M.D. Martorul M.M.M. a infirmat întreținerea vreunor relații sexuale cu

partea vătămata, care în fața instanței de judecată a menționat că, la un

moment dat, l-a indicat pe M.M.M. ca fiind cel cu care a rămas însărcinată,

pentru că i-a fost milă de inculpat, fiind arestat, și pentru că acesta a

amenințat-o.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte constată că, cu prilejul soluționării prezentei cauze,

instanțele nu au comis o eroare gravă de fapt, adică o greșeală esențială -

care să fi influențat soluția procesului, și neîndoielnică, situația de fapt

nefiind evident contrară probelor administrate.

Susținerea

inculpatului că instanțele de fond au reținut vinovăția sa deoarece au

interpretat greșit probele nu poate conduce la casare, în baza art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., întrucât aprecierea probelor de către instanțele de fond

nu este cenzurabilă în cadrul cazului de casare analizat.

Asupra cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. Conform art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C.

pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține cont de dispozițiile părții generale a Codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată este sancționată cu închisoare de la

10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa aplicată

inculpatului de către instanța de apel este orientată către limita minimă a

textului incriminator al faptei, în condițiile în care acesta a manifestat

nesinceritate în fața organelor judiciare iar faptele constituie acte materiale

ale formei continuate a infracțiunii de viol asupra unei persoane care nu a

împlinit vârsta de 15 ani, situație juridică de natură a atrage, în

conformitate cu dispozițiile art. 42 C. pen., sancționarea mai gravă a

acestuia.

Reducerea pedepsei

sub minimul special prevăzut de lege ar fi fost posibilă numai prin reținerea

în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante, însă instanța de recurs

nu identifică împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen.

Apoi, trebuie

menționat că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o

aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante.

Înalta Curte reține

că inculpatul a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat

anterior pentru furt, tâlhărie, vătămare corporală, loviri sau alte violențe.

De asemenea, împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru

infracțiunile prev. de art. 192 C. pen., art. 217 C. pen., art. 1

1

din Legea 61/1991.

Totodată, inculpatul

nu a recunoscut comiterea faptei, în pofida probelor care dovedesc vinovăția

sa. Mai mult, inculpatul nu doar a negat acuzațiile care i s-au adus, ci a

încercat să creeze convingerea că partea vătămată a rămas însărcinată cu un

vecin, pe nume M.M., ca mai apoi să-l indice ca autor pe fratele concubinei

sale, numitul C.C., susținând că aceasta "i-ar fi înscenat acest dosar"

pentru că a surprins-o cu un bărbat.

Important de relevat

este profilul autoritar și agresiv al inculpatului în familie și colectivitate,

precum și atitudinea inculpatului la momentul la care partea vătămată a fost

dusă la spital, când s-a intervenit chirurgical cu pierderea sarcinii, când a

intrat în salonul unde se afla partea vătămată și, cu un cuțit, a agresat-o pe

mama acesteia, martora C.G., în mai multe zone corporale.

Înalta Curte

consideră că s-a realizat o justă individualizare prin aplicarea pedepsei de 12

ani închisoare, în raport de natura juridică a infracțiunii comise - prin care

s-a adus atingere libertății și inviolabilității sexuale a altei persoane, de

etatea persoanei vătămate - care nu împlinise vârsta de 15 ani, ținând cont, de

asemenea, de natura relațiilor specifice unei familii care ar fi trebuit să

existe între inculpat și partea vătămată - aceasta fiind fiica concubinei

inculpatului, de urmările socialmente periculoase ale faptei constând în

consecințele negative asupra dezvoltării psiho-fizice și afective a victimei.

Ca atare, se constată

că nu este incident în cauză nici acest caz de casare.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.

împotriva Deciziei penale nr. 230 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 385

17

C. proc. pen. va deduce prevenția de la 06 octombrie 2010 la 31 ianuarie 2012.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400

RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariul

avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva Deciziei penale nr. 230 din 12

octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce prevenția de

la 06 octombrie 2010 la 31 ianuarie 2012.

Obligă recurentul la

400 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON, onorariul avocatului

din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 ianuarie 2012.

Procesat

de GGC - NN