ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 74/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 74/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 426 din 24

mai 2011 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. 1532/121/2011, s-a

dispus condamnarea inculpatului D.P.M. la o pedeapsă de 14 (paisprezece) ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen., în referire la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (introdus prin Legea 202/2010), faptă din 17 decembrie 2010.

Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 24

decembrie 2010 la zi.

S-a constatat că partea vătămată N.E. nu

s-a constituit parte civilă.

Conform art. 7 alin. (l) din Legea nr.

76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea

introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr.

76/2008 s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice ce vor fi

recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a

profilului genetic.

Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., s-a

dispus confiscarea de la inculpat a unui baston din lemn cu lungimea de 86 cm

și diametrul de 1,5 - 2,5 cm (obiect contondent de care inculpatul s-a folosit

la comiterea infracțiunii).

În temeiul art. 191 alin. (l) C. proc.

pen., a obligat pe inculpat să plătească către stat suma de 1.970 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în faza urmăririi penale, onorariu ce se va

avansa către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul nr. 920/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Galați a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,

inculpatul D.P.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută

de art. 174 alin. (l) C. pen., raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen.,

constând în aceea că, la data de 17 decembrie 2010, a aplicat victimei H.G. (bunică)

multiple lovituri cu corpuri contondente pe corp, cauzându-i un șoc traumatic

consecutiv unor multiple echimoze pe suprafețe mari și fracturi costale, pe un

fond patologic preexistent, ce au dus la moartea victimei.

În cursul urmăririi penale s-au

efectuat acte de urmărire specifice, concretizate în procesul-verbal de

sesizare a infracțiunii, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele

fotografice efectuate la cercetarea la fața locului, raportul de constatare

medico-legală și planșele fotografice autopsie, declarațiile martorilor P.V., H.V.,

G.G., H.M., declarațiile de recunoaștere parțială ale inculpatului.

Analizând și coroborând materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut că

inculpatul D.P.M., în vârstă de 24 de ani și absolvent al Facultății de

Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Al.

I.

C. Iași, locuia împreună cu mama sa, H.M. zisă „C.” și cu

bunica sa, victima H.G. într-un imobil din municipiul Tecuci, județul Galați. În

această locuință mai obișnuia să stea și martorul G.G., concubinul mamei

inculpatului.

De la sfârșitul lunii septembrie 2010,

atât mama inculpatului, cât și acesta din urmă nu mai erau angajați și nu mai

obțineau venituri.

Victima H.G. avea vârsta de 81 ani și

suferea de scleroză, afecțiune care i-a determinat dificultate în deplasare și

pierderi de memorie. De multe ori s-a întâmplat ca victima să plece de la

domiciliu, rară o țintă anume. Din cauza faptului că mama inculpatului și

inculpatul se purtau urât cu bătrâna, relațiile dintre cei doi și alte rude

de-ale victimei, martorele N.E. și H.V., nu erau tocmai bune.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că, de-a lungul timpului, victima H.G. a fost supusă unor violențe

fizice și verbale exercitate, în mod majoritar, de către inculpatul D.P.M. și,

într-o mai mică măsură, de către făptuitoarea H.M.

În jurul datei de

15 decembrie 2010, victima H.G. pe fondul afecțiunii

de care suferea, a părăsit curtea

locuinței sale. Pentru că nu reușea să o aducă singură înapoi, H.M. a solicitat

ajutorul fiului său, inculpatul D.P.M. Cei doi au luat-o pe victimă de

subțiori, au adus-o în curtea

imobilului și

pentru că victima s-a împiedicat și a căzut, a fost lovită de inculpat cu

pumnii și cu picioarele peste corp. Apoi, făptuitoarea a dus-o pe victimă în

locuință

și a așezat-o pe pat și, potrivit susținerilor acesteia, din acel moment

victima nu s-a mai ridicat din pat.

La data de 17

decembrie 2010, în jurul orelor 22:00 - 22:30, inculpatul se afla în

camera sa, moment în care victima H.G.

a început să delireze și să

vorbească pe un

ton ridicat cu persoane imaginare. Enervat de reacțiile victimei (un om bolnav

care nu mai avea capacitatea să raționeze și să perceapă), după ce în

prealabil, timp de aproximativ 2 ore, a strigat la ea să se liniștească,

inculpatul

a mers în camera victimei și a lovit-o în repetate rânduri,

peste corp, inclusiv în zona toracelui și peste membrele inferioare și

superioare, cu un obiect contondent (posibil cârjă).

Strigătele victimei au fost auzite și

de către fiica acesteia, H.M., care a venit și ea în camera victimei pentru a-l

liniști pe inculpat. Aceasta a solicitat inculpatului să o lase în pace pe

bătrână și i-a propus să

meargă să doarmă

în camera sa pentru a nu o mai auzi pe victimă.

Din declarațiile lui H.M. rezultă că,

înainte de acest incident care ar fi avut loc înspre dimineață, mai devreme, în

jurul orelor 00:00, în timp

ce se afla în

bucătărie, l-a văzut pe inculpatul D.P.M. ieșind vijelios

în curte

înspre poarta din spate, spunând „uite nebuna asta iar iese”. H.M. a susținut

că a ieșit și ea după inculpat să vadă ce se întâmplă și l-a văzut în dreptul

porții, trăgând-o înapoi în curte pe victimă. Totodată, a susținut că

inculpatul o lovea pe victimă cu pumnii peste umeri, strigând „m-a distrus

nebuna asta”.

Urmele de leziuni și starea gravă în

care se afla victima a fost sesizată la data de 18 decembrie 2010 de H.M. care,

a doua zi, a hotărât să o anunțe pe

sora sa

de această situație și să-i solicite să o ia pe victimă de la locuința sa.

În dimineața zilei de 19 decembrie 2010,

H.M. s-a deplasat la

domiciliul martorei N.E.

(soră) căreia i-a solicitat să vină să o vadă pe

victimă deoarece

aceasta nu mai are mult de trăit.

În aceeași zi, martora N.E., însoțită

de cumnata sa, martora H.V., s-au deplasat la locuința bătrânei. Aici, în

camera victimei, au constatat că hainele și plapuma erau aruncate pe podea iar

bătrâna se afla pe covor, în mijlocul camerei, în poziția șezut. Victima era

îmbrăcată sumar, în picioare avea o pereche de șosete ce prezenta pete de sânge

iar mâinile prezentau multiple vânătăi.

În camera alăturată, se afla

inculpatul D.P.M. care dormea.

La solicitarea martorei H.V.,

inculpatul a condus-o la locuința martorului G.G. unde se afla H.M. Pentru că

martora N.E. hotărâse să o ia pe bătrână la locuința sa, a cerut lui H.M. să

dea și buletinul victimei însă făptuitoarea a refuzat.

În momentul în care martora N.E. a

îmbrăcat-o pe victimă, a observat că aceasta prezenta vânătăi în zona

coastelor, pe partea stângă și pe partea dreaptă, în zona feselor și a

picioarelor.

Victima H.G. a solicitat martorelor să

nu o mai lase acolo pentru că „iar vine băiatul și mă bate, mă omoară”.

Martorele N.E. și H.V. au sprijinit-o pe bătrână până la stradă, pe parcursul

deplasării aceasta acuzând dureri în zona coastelor, în partea stângă.

La data de 21 decembrie 2010, în timp

ce se afla la locuința martorei N.E., victimei i s-a făcut rău, fiindu-i

prescris un tratament de către medicul de familie. La data de 22 decembrie 2010,

după ce în prealabil martora N.E. a formulat plângere la Poliția Municipiului

Tecuci în care a descris cele suferite de mama sa, victima a decedat.

Din raportul de constatare

medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei au rezultat următoarele:

- moartea victimei a fost violentă;

- ea s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi

costale și multiple revărsate sanguine subcutanate pe suprafețe mari, pe fond

patologic preexistent plurivisceral (ateroscleroză aorto-coronariană, scleroză

cicatricială miocardică, miocardoscleroză difuză, nefroangioscleroză, ciroză

hepatică);

- având în vedere localizarea,

numărul, aspectul morfologic și ținând cont de dispoziția multipolară,

leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin loviri active cu corpuri

dure;

- leziunile descrise pot data de 3-5

zile antemortem;

- leziunile traumatice descrise și-au

cumulat efectul în producerea morții, ele, în totalitate, concurând cu

producerea directă și necondiționată a decesului;

- poziția victimă-agresor a fost

variabilă în timp; direcția de propagare a forței traumatice în momentul

producerii leziunilor a fost de la dreapta spre stânga, de la stânga spre

dreapta, antero-posterioară, postero-anterioară și oblică;

- sângele recoltat de la victimă nu

conține alcool.

În cauză a fost citată, în calitate de

parte vătămată, cea de-a doua fiică a victimei, N.E., care însă a precizat că

nu se constituie parte civilă.

În cursul urmăririi penale inculpatul

a recunoscut parțial comiterea infracțiunii, în sensul că a precizat că a

aplicat victimei câteva lovituri cu o cârjă din lemn, în reprize, de câte 3-5

ori, „dar nu într-atât de tare încât să-i provoace moartea”. A mai susținut

inculpatul că a aplicat loviturile peste plapuma cu care era învelită victima

și că nu a urmărit uciderea acesteia ci doar aplicarea unei corecții, în

condițiile în care nu-l lăsa să se odihnească.

Afirmațiile sale sunt infirmate de

mijloacele de probă administrate în cauză, în mod special de concluziile

medicului legist.

Mai mult, împrejurarea că inculpatul

aplica bunicii sale, periodic, din varii motive, lovituri peste corp, rezultă

din declarațiile martorilor audiați în cauză.

În faza de cercetare judecătorească,

la termenul din 03 mai 2011, până la începerea cercetării judecătorești,

respectiv până la citirea rechizitoriului, inculpatul a declarat că recunoaște

săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare a instanței și a

solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

În raport de dispozițiile art. 320 din

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor și față de manifestarea de voință a inculpatului, judecata a avut

loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul

ales al inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte.

Prima instanță a arătat că cererea nu

poate fi primită, având în vedere că infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., se săvârșește cu

praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de

lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul produs (moartea victimei), spre

deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu intenție directă sau

indirectă.

La stabilirea intenției cu care a

acționat făptuitorul s-au avut în vedere, între altele, obiectul vulnerabil

folosit, zona spre care au fost îndreptate și exercitate actele de violență,

intensitatea acestora, precum și gravitatea leziunilor cauzate.

În speță, victima era o persoană în

vârstă, de 81 ani, cu grave probleme de sănătate (suferea de scleroză), în timp

ce inculpatul este tânăr, având 24 de ani.

Inculpatul i-a aplicat bunicii sale

multiple lovituri, în diferite zone ale corpului, lovituri de o intensitate

deosebită, având în vedere că deși au fost aplicate peste plapumă, i-au produs

victimei multiple fracturi costale.

Instanța de fond a considerat

relevante, din acest punct de vedere, concluziile din raportul de constatare

medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei care atestă că moartea

acesteia a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute

consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi costale și multiple

revărsate sanguine subcutanate pe suprafețe mari, pe fond patologic preexistent

plurivisceral (ateroscleroză aorto-coronariană, scleroză cicatricială

miocardică, miocardoscleroză difuză, nefroangioscleroză, ciroză hepatică).

S-a apreciat că, în raport de persoana

inculpatului (persoană instruită, absolventă a unei facultăți) este greu de

crezut că nu a perceput intensitatea loviturilor pe care le-a aplicat și

urmăririle pe care le-ar fi putut avea pe corpul victimei.

Prima instanță a reținut că modul în

care inculpatul a săvârșit fapta evidențiază intenția indirectă de a ucide, specifică

infracțiunii de omor și nu existența intenției depășite, ce caracterizează

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

La individualizarea pedepsei ce a fost

aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale

Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o

treime, conform alin. (7) al art. 320 din Legea nr. 202/2010, gradul de pericol

social concret al infracțiunii, apreciat în raport de modalitatea și

împrejurările concrete în care a fost săvârșită, relațiile dintre victimă și

inculpat (bunică și nepot), dar și persoana și conduita inculpatului, care este

tânăr și se află la primul impact cu legea penală, conform fișei de cazier

judiciar.

Având în vedere criteriile sus

menționate, tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatului nu pot fi

reținute circumstanțe atenuante.

Cu privire la modalitatea de executare

a pedepsei s-a constatat, în raport de natura și gravitatea deosebită a faptei

comise, că aceasta nu poate fi decât în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel inculpatul D.P.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

în dispozițiile art. 183 C. pen. și coborârea pedepsei către minimul special

prevăzut prin raportare la art. 320 C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei aplicate către limita inferioară prevăzută de art. 320' C.

proc. pen., în încadrarea juridică dată faptei.

Prin decizia penală nr. 202 din 22

septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

a admis apelul declarat de inculpatul D.P.M. și a redus de la 14 ani închisoare

la 11 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului D.P.M.

A menținut starea de arest preventiv a

inculpatului și a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive cu începere

de la 24 decembrie 2010 la zi. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control

judiciar a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului este deosebit de aspră

raportat la vârsta acestuia, a poziției procesuale sincere pe durata

procesului, a lipsei antecedentelor penale, a gradului de cultură și instrucție

al inculpatului, a comportării sale bune în familie și societate, aspecte

reliefate de caracterizările favorabile depuse la dosar.

S-a apreciat că o pedeapsă prea aspră

nu mai are menirea să contribuie la reeducarea și resocializarea condamnatului.

Referitor la cel de-al doilea motiv de

apel privind schimbarea de încadrare juridică, instanța de apel a considerat că

se dovedește nefondat, întrucât în mod constant doctrina și practica judiciară

au apreciat că lovirea activă, în mod repetat, cu un băț din lemn lung și gros,

a unei persoane în vârstă, chiar printr-o plapumă, de către o persoană tânără,

cu forță, conturează intenția (chiar indirectă) de a ucide, astfel încât nu se

poate vorbi de infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul D.P.M.

care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

și diminuarea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea dispozițiilor art. 74

alin. (l) lit. a) C. pen.

Examinând hotărârile atacate prin

prisma motivelor de casare invocate de inculpat, prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârșite i s-a dat o

greșită încadrare juridică.

Înalta Curte consideră că critica

inculpatului privind greșita încadrare juridică dată faptei este neîntemeiată

întrucât încadrarea juridică în art. 174 alin. (l) raportat la art. 175 alin. (l)

lit. c) C. pen., corespunde situației de fapt reținută de către cele două

instanțe de fond și poziției subiective a inculpatului față de fapta comisă.

În acord cu instanțele de fond, Înalta

Curte reține, în fapt, că la 17 decembrie 2010, recurentul inculpat a aplicat

bunicii sale, victima H.G., multiple lovituri cu corpuri contondente pe corp,

cauzându-i un șoc traumatic consecutiv unor multiple echimoze pe suprafețe mari

și fracturi costale, pe un fond patologic preexistent ce au dus la moartea

victimei, la data de 22 decembrie 2010.

Conform probelor administrate în

cauză, inculpatul în vârstă de 24 de ani, absolvent al Facultății de Educație

Fizică și Sport, a lovit în mod repetat, cu un corp contondent, pe bunica sa,

în vârstă de peste 80 de ani, cu multiple afecțiuni medicale, în diferite zone

corporale, cauzându-i un politraumatism cu multiple fracturi costale și

multiple revărsate sanguine subcutanate pe suprafețe mari, pe un fond patologic

preexistent plurivisceral.

Potrivit raportului de constatare

medico legală, leziunile traumatice pe care le-a prezentat victima, au cumulat

efectul în producerea morții victimei, în totalitatea lor, concurând cu

producerea directă și necondiționată a decesului, ceea ce înseamnă o legătură

de cauzalitate directă între leziunile provocate de acțiunea inculpatului și

decesul victimei.

Pe cale de consecință, ținându-se cont

de instrumentul contondent folosit de inculpat, zonele corporale ale victimei

unde a aplicat loviturile, numărul acestora, intensitatea lor, vârsta victimei

și starea de sănătate a acesteia, se consideră că inculpatul a acționat cu

intenția indirectă de a ucide.

Relevantă sub aspectul poziției

psihice cu care a acționat inculpatul este și împrejurarea că acesta, după

agresiunea fizică exercitată asupra victimei, la 17 decembrie 2010, nu a

acordat vreun ajutor acesteia, ci a lăsat-o în starea în care a adus-o, iar în

ziua în care una dintre fiicele victimei a venit să o ia acasă la ea (găsind

victima singură, în camera ei, pe jos, cu șosete ce prezentau urme de sânge și

cu vânătăi), inculpatul dormea în camera sa.

În concluzie, se consideră că

inculpatul a prevăzut rezultatul letal al faptei sale și, deși nu l-a urmărit,

a acceptat posibilitatea producerii lui.

Așadar, inculpatul nu a comis cu

praeterintenție infracțiunea ce a avut ca urmare socialmente periculoasă

moartea victimei, ci cu intenție indirectă, condiții în care încadrarea

juridică a faptei nu este cea invocată de inculpat în apărarea sa, respectiv

lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., ci omor calificat

prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen.

Potrivit art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Din perspectiva acestui caz de casare,

Înalta Curte consideră că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului

este just individualizată în funcție de circumstanțele reale ale faptei și

persoana inculpatului recurent.

Pedeapsa este evident orientată spre

minimul special de 10 ani închisoare, stabilit ca efect al aplicării art. 320

1

C. proc. pen., iar reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art.

74 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., nu se impune.

Conduita bună a inculpatului înainte

de săvârșirea infracțiunii nu trebuie să se reducă la absența antecedentelor

penale, ci presupune existența unei bune comportări în toate relațiile sociale,

fiind imperios necesar să fie analizată conduita anterioară a inculpatului, în

întregul ei.

Sub acest aspect, din actele dosarului

rezultă că inculpatul nu a avut atât în societate, cât și în familie și față de

rudele sale un comportament ireproșabil, acesta exercitând violențe fizice

chiar împotriva victimei, și înainte de data de 17 decembrie 2010.

Totodată, Înalta Curte precizează că

aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare este facultativă, iar față de

datele cauzei, chiar dacă s-ar fi constatat existența unei bune conduite a

inculpatului înainte de comiterea infracțiunii, nu ar fi fost incidente

dispozițiile art. 74 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., întrucât raportând

această circumstanță atenuantă la ansamblul faptei concrete și la persoana

inculpatului, circumstanța în discuție nu apare suficient de ușurătoare pentru

a determina diminuarea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare.

Pe cale de consecință, constatând

legale si temeinice hotărârile instanțelor de fond, analizate si din

perspectiva motivelor de casare care pot fi luate in discuție din oficiu, în

temeiul art. 385

15

alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P.M. împotriva

deciziei penale nr. 202/ A din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 385

17

alin.

(3) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2010 la 17 ianuarie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.P.M. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 22

septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2010

la 17 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

ianuarie 2012.