ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2729/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2729/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursurilor de

față, constată că, prin sentința penală nr. 912 din 19 decembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Galați, s-a dispus condamnarea inculpatului L.F. la o

pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3

ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. (faptă din 23/24 mai

2011).

În

baza art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest

a inculpatului, iar, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestării preventive de la 24 mai 2011 la zi.

În

baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea

probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în

Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, iar, conform art. 5 alin. (5) din

aceeași lege, s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice ce vor fi

recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Totodată, a fost admisă acțiunea civilă

promovată de partea civilă I.G., iar, în baza art. 14 C. proc. pen. rap la art.

998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3.000

RON cu titlu de daune materiale.

În

baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea

de la inculpat a levierului de care s-a folosit la comiterea infracțiunii.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul L.F. este pensionar, având vârsta

de 82 de ani, iar, de aproximativ 8 ani, locuiește într-un imobil compus dintr-o

cameră de locuit și un hol. Acesta a cunoscut-o pe victima I.D., persoană fără adăpost,

fără ocupație și consumatoare de băuturi alcoolice, în urmă cu aproximativ 6 ani.

În cursul anului 2006, victima a început o relație de concubinaj cu D.G., care avea

o baracă în imediata apropiere a locuinței inculpatului. Accesul în locuința inculpatului

și spre baraca deținută de victimă se făcea pe un podeț comun, zonă în care cei

doi (victima și inculpatul) îngrijeau și hrăneau mai mulți câini comunitari.

În

jurul datei de 16 mai 2011, concubina victimei, numita D.G.,

a plecat în Italia, dar până la acea dată, cei doi concubini s-au îngrijit de inculpat,

în sensul că îi cumpărau cele necesare traiului și îi găteau. Inculpatul avea obiceiul

să consume băuturi alcoolice împreună cu victima I.D. și cu D.G. și, pe fondul consumului

de băuturi alcoolice, se mai iscau conflicte fizice și verbale. De-a lungul timpului,

inculpatul, care are o constituție robustă, în ciuda vârstei înaintate, datorată

cel mai probabil și faptului că a practicat boxul în tinerețe, s-a manifestat violent

în câteva rânduri față de victima I.D., aceasta fiind văzută de mai multe ori de

martorii care locuiau în zonă cu leziuni la nivelul feței și a capului. Chiar inculpatul

L.F. a admis că, în urmă cu aproximativ 4-5 ani, în timp ce victima dormea în patul

din locuința sa, supărat fiind că aceasta îl tot înjura, i-a aplicat, în zona capului

și a spatelui, lovituri cu o rangă metalică.

După plecarea concubinei sale în Italia,

victima a stat și a dormit în imobilul deținut de inculpat.

În

ziua de 23 mai 2011, în jurul orelor 05.00, victima I.D. a

plecat în piață, așa cum făcea de obicei. În jurul orelor 10.00, a plecat de la

locuința sa și inculpatul L.F., care a mers la barul aparținând martorei B.A., de

unde și-a cumpărat bere.

În

jurul orelor 11.00, la barul martorei B.A. a ajuns și victima

I.D. Aici, cei doi au băut împreună bere, au cumpărat țigări și au revenit împreună

la domiciliu. în jurul orelor 14.00, inculpatul a mers singur la barul martorei

B.A. și a cumpărat 4 litri de vin, respectiv 2 bidoane a câte 2 litri fiecare, iar

apoi s-a întors spre locuința sa. Când a intrat pe podeț, a mers la baraca în care

stătea victima, unde cei doi au consumat împreună vin, după care inculpatul l-a

invitat pe I.D. la locuința sa pentru a găti și pentru a consuma vinul cumpărat.

Accesul înspre curtea și locuința inculpatului se face pe o alee cu lățimea de maximum

50 cm, în partea stângă a aleii fiind amplasată rigola (șanț cu rol de colectare

a apelor reziduale). Parcurgerea acestei alei necesită atenție și echilibru chiar

și pentru o persoană în deplinătatea capacităților fizice.

Inculpatul și victima I.D. au consumat

băuturi alcoolice la locuința primului până în jurul orelor 19.00-20.00, oră la

care victima a plecat la barul martorei B.A. pentru a-și cumpăra țigări, banii fiind

dați de inculpat. Pe traseul parcurs până la bar și înapoi spre locuința inculpatului,

victima I.D. a fost văzută de către martorii U.M., B.A., G.I.A., G.L., O.V.L., P.G.

Fiecare dintre acești martori a precizat că victima era în stare avansată de ebrietate,

că abia își ținea echilibrul, că nu avea urme de violențe pe cap sau pe membre și

că purta pe cap o pălărie tip „cowboy”. După ce I.D. a revenit la locuința inculpatului,

cei doi au mai consumat vin, după care s-au așezat în pat să se culce, victima la

perete, iar inculpatul la marginea patului. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice

și a tulburării organice de personalitate (diagnosticată de medicii specialiști),

așa cum a mai procedat și altă dată, inculpatul L.F. a luat o rangă metalică din

curte și a aplicat victimei lovituri repetate peste tot corpul, inclusiv în zone

vitale - cap, torace, gât. În mod cert, în raport de concluziile medicului legist

și de declarațiile martorilor care au văzut-o în ultimele ore ale vieții pe victimă,

aceasta a fost în imposibilitate de a se apăra, având intoxicație etilică acută

(3,85 g‰ alcool în sânge și 4,25 g‰ alcool în urină). În momentul în care a realizat

gravitatea leziunilor, pentru a-și ascunde fapta comisă, inculpatul a tras-o pe

victimă jos din pat, în ideea de a o scoate din cameră și din locuința sa. În acest

sens, a învelit-o într-un covor și târând-o, cu pauze și poticneli, a dus-o din

cameră în holul locuinței și din hol pe aleea din curte, alee acoperită cu un covor

din cauciuc. La colțul aleii, inculpatul s-a oprit (împrejurare evidentă prin sângele

acumulat în acea zonă), iar de aici a reușit să o scoată pe poartă, aruncând victima

în rigolă, în speranța că apele reziduale o vor trage și duce până în lacul C. Ulterior,

inculpatul a revenit în locuință, unde a încercat, fără însă a reuși, să acopere

urmele și petele de sânge. A acoperit petele de sânge din încăpere și holul locuinței

cu preșuri, a aruncat apă pe aleea acoperită cu cauciuc și a aruncat ranga metalică

de care s-a folosit pe beciul din fața casei. De asemenea, a aruncat în rigolă perna

de pe pat, care era îmbibată cu sânge. Apoi a băut restul de vin și a rămas treaz

până a doua zi, iar în jurul orelor 08.00, a ieșit din casă și a mers la rigolă.

Întâmplarea a făcut că victima fusese trasă de apele reziduale aproximativ 2 metri,

la granița dintre grădina inculpatului și a martorului U.M. În aceste condiții,

inculpatul a apreciat că este bine să fie el primul cel care anunță prezența corpului

victimei și să-și pregătească și explicațiile necesare. Astfel, a mers la barul

martorei B.A. și a spus acesteia că victima I.D. este în rigolă. Martora i-a solicitat

să meargă împreună și să-l scoată de acolo ca să nu se înece, moment în care inculpatul

i-a spus că „este cu fața în jos, în apă”. Martora a mers și a alertat vecinii și

apoi a anunțat poliția.

Această situație de fapt a fost reținută

de prima instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare

la fața locului și planșele fotografice, raportul medico-legal de necropsie și planșele

foto aferente, planșele fotografice privind aspectele fixate și urmele ridicate

cu ocazia examinării corporale, efectuată la data de 24 mai 2011 asupra inculpatului,

raportul de constatare tehnico-științifică traseologică, raportul de constatare

tehnico-științifică biocriminalistică, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică,

din care rezultă că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate pe fond

toxic etilic și că are discernământul scăzut în raport cu fapta comisă, precum și

declarațiile martorilor G.I.A., G.L., O.V.L., P.G., U.M. și B.A.

În

drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului L.F. care,

în noaptea de 23/24 mai 2011, în locuința sa, pe fondul unui conflict spontan și

al consumului de băuturi alcoolice, profitând de neputința victimei I.D. de a se

apăra (intoxicație etilică acută - 3,85 g‰ alcool în sânge și 4,25 g‰ alcool în

urină), a aplicat acesteia lovituri repetate cu un obiect contondent (posibil rangă)

în zona capului și a corpului, cauzându-i leziuni traumatice (cranio-cerebrale,

fracturi de stern, costale, etc), care au fost de natură să producă moartea, după

care a târât-o și a aruncat-o în rigola de lângă casă, în apă cu o adâncime de aproximativ

50 cm, victima decedând, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin.

(1) lit. d) C. pen.

La individualizarea pedepsei, judecătorul

fondului a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, gradul de pericol social concret al infracțiunii, apreciat în raport de

modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită (pe fondul unui conflict spontan

și al consumului de alcool, într-un mod deosebit de violent, asupra unei persoane

în imposibilitate de a se apăra), dar și persoana și conduita inculpatului, care

nu a recunoscut comiterea infracțiunii, are o vârstă înaintată și se află la primul

impact cu legea penală. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că scopul preventiv

și coercitiv al pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen. și reeducarea inculpatului

se pot realiza prin aplicarea pedepsei minime prevăzute de textul incriminator,

respectiv aceea de 15 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul L.F., pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal,

achitarea sa, fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis fapta de care este acuzat, fie în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.,

întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, și anume iresponsabilitatea.

De asemenea, s-a mai invocat cuantumul exagerat al pedepsei aplicate, solicitându-se

reducerea acestuia față de vârsta înaintată a inculpatului și lipsa antecedentelor

penale.

Prin decizia penală nr. 123/A din 28 mai

2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul

declarat de inculpatul L.F., a desființat în parte sentința penală atacată și, în

rejudecare, a făcut aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și a redus cuantumul pedepsei

principale de la 15 ani închisoare la 10 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții

ale hotărârii.

A fost menținută starea de arest a inculpatului

și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la

24 mai 2011 la 28 mai 2012.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel,

făcând trimitere și analizând dovezile administrate în cauză, a constatat că prima

instanță, pe baza ansamblului probator, a reținut o corectă stare de fapt și a dat

infracțiunii încadrarea juridică legală.

A arătat, totodată, că simpla negare a

săvârșirii faptei sau invocarea unor împrejurări necredibile - pătrunderea unor

persoane necunoscute în locuință, care ar fi agresionat victima și ar fi aruncat-o

în rigolă, inculpatul fiind doar simplu spectator -nu sunt de natură să atragă achitarea

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., din moment ce probatoriul, cu precădere cel științific, demonstrează

fără echivoc că inculpatul a fost autorul omorului, apărarea neaducând argumente

logice prin care să explice existența sângelui victimei pe corpul, îmbrăcămintea

intimă și pe încălțămintea inculpatului. Pe de altă parte, împrejurarea că în locuință

nu au pătruns alte persoane a fost dovedită și prin declarațiile martorilor audiați

în cauză, potrivit cărora sub nicio formă noaptea și, uneori nici ziua, nu se putea

trece pe lângă podețul ce face accesul către locuința victimei și a inculpatului

din cauza câinilor comunitari pe care cei doi îi creșteau, în noaptea respectivă

vecinii neauzind hărmălaia ce ar fi produs-o câinii la apropierea unor persoane

străine.

Neîntemeiată a fost apreciată și susținerea

potrivit căreia s-ar fi impus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la

art. 48 C. pen., având în vedere că, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică,

rezultă că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate pe fond toxic

etilic și că are discernământul scăzut în raport cu fapta comisă, împrejurare care

nu echivalează cu starea de iresponsabilitate, ce presupune abolirea totală a discernământului.

Curtea a apreciat, însă, că împrejurările

în care inculpatul a comis fapta, respectiv pe fondul unui discernământ scăzut și

a stării precare de sănătate, precum și vârsta înaintată, de 83 ani, a acestuia,

justifică reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu referire la

art. 76 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut

de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Împotriva acestor hotărâri au declarat

recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul

L.F., pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său, Ministerul Public, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul cuantumului redus al pedepsei

aplicate inculpatului, care nu este proporțională cu gravitatea faptei comise și

atitudinea procesuală a acestuia, motiv pentru care a solicitat casarea deciziei

Curții de Apel și menținerea sentinței primei instanțe.

În

ceea ce îl privește pe inculpat, acesta, prin prisma cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., a reiterat întocmai criticile formulate în apel cu privire la greșita sa condamnare

și greșita individualizare a pedepsei, solicitând, în principal, achitarea sa, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) sau e) C.

proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea cuantumului sancțiunii penale ce i-a fost

aplicată. În plus, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurentul a susținut că, în mod neîntemeiat, instanța

de apel i-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale, solicitând

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la această instanță pentru administrarea respectivei

probe.

Deși în cuprinsul memoriului scris depus

la dosar au fost invocate și cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 17

2

C. proc. pen., recurentul nu a formulat critici

concrete în cadrul acestora, făcând referire la aceleași aspecte de nelegalitate

și netemeinicie care au fost circumscrise cazurilor de casare reglementate de

art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen., motiv pentru care

Înalta Curte nu le va mai examina în mod distinct, apreciind, raportat la poziția

adoptată de apărătorul ales al inculpatului în ședința publică din data de 10 septembrie

2012, când nu a mai susținut oral cazurile de casare prevăzute de pct. 9 și 17

2

ale art. 385

9

, precum și la precizările făcute de acesta cu privire la

cazurile de casare reglementate de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 18 și

14 C. proc. pen., că acestea au fost indicate pur formal, fără să fie menționate

elemente de fapt și de drept susceptibile de a fi încadrate în aceste dispoziții

legale.

Așadar, examinând hotărârile atacate prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10,

18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul L.F. ca fiind nefondate, având

în vedere în acest sens următoarele considerente:

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, atunci

când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau asupra

unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să

influențeze soluția procesului.

Pentru a fi incident acest caz de casare

se cere, deci, ca, pe parcursul procesului penal, să fi fost administrate anumite

probe, prin procedeele și mijloacele prevăzute de lege, probe de natură să influențeze

soluția procesului, în sensul schimbării acesteia - din condamnare în achitare sau

invers - ori modificării soluției de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică

a faptei, fie cu pedeapsa aplicată, iar instanța să fi omis să se pronunțe asupra

unora din aceste probe administrate în cauză.

În

speță, însă, ceea ce se critică de recurent nu este omisiunea

instanțelor de a lua în considerare unele dintre probele administrate, ci faptul

că instanța de prim control judiciar nu a administrat o anumită probă solicitată

de inculpat, respingând cererea acestuia de efectuare a unei noi expertize medico-legale,

aspect care nu poate fi cenzurat în cadrul cazului de casare prevăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și nici prin prisma vreunui alt motiv de recurs

dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C.

proc. pen.

În

acest sens, este de menționat că respingerea de către instanțe

a unora dintre probele solicitate pe parcursul procesului penal nu poate constitui

cazul de casare prevăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., care

are în vedere doar omisiunea judecătorului de a se pronunța asupra unor cereri esențiale

pentru părți, iar nu și situația în care instanța a respins respectivele cereri,

apreciindu-le motivat ca fiind neîntemeiate, așa cum este cazul și în speța de față,

în care instanța de apel, prin încheierea din data de 27 aprilie 2012, a respins

solicitarea inculpatului de efectuare a unei noi expertize medico-legale, apreciind-o

ca neconcludentă și neutilă soluționării cauzei.

Așa fiind, se constată că nu este incident

în speță cazul de casare prevăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen.

caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

Înalta Curte arată că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de

fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce

rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt

trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă,

și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat

contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență

bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu

poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat

anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut

drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator

o susținea.

În

speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației

de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să

vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin

probele sale, nefiind întemeiate susținerile inculpatului L.F. în sensul că nu ar

fi săvârșit infracțiunea reținuă în sarcina sa ori că ar fi acționat în stare de

iresponsabilitate, având discernământul abolit, și că ar fi fost, așadar, comisă

o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond

și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat,

Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din

actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea

de către inculpatul recurent a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată

și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile

administrate, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului (cu această

ocazie procedându-se la ridicarea mai multor bunuri, inclusiv a unei răngi metalice,

care prezentau pete de substanță de culoare brun-roșcată; de asemenea, cu ocazia

audierii inculpatului, s-a procedat la ridicarea de la acesta a unui chilot prezentând

pete de substanță de culoare brun-roșcată, a unei pălării prezentând pete de substanță

de culoare brun-roșcată și fragment de țesut uman și a unei perechi de încălțăminte

sport prezentând pete de substanță culoare brun-roșcată), raportul medico-legal

de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Galați (din ale cărui concluzii

rezultă că moartea victimei a fost violentă, datează din noaptea de 23/24 mai 2011

și se datorează insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive asfixiei mecanice

prin înec, la o persoană cu politraumatism, cu traumatism cranio-cerebral grav cu

plăgi contuze, fracturi complexe de boltă și bază craniană, contuzii cerebrale și

hemoragie meningee, fractură de laringe și mandibulă, fractură de stern și fracturi

costale drepte, produs prin lovire repetată cu corp contondent cu margine alungită,

lovire cu corp dur, comprimare cu corpuri dure (posibil degete) și comprimare între

corp dur și plan dur, între asfixia mecanică prin înec la o persoană cu comă profundă

traumatică și etilică și moartea victimei existând un raport direct de cauzalitate),

planșele fotografice privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia examinării

corporale, efectuată la data de 24 mai 2011, asupra inculpatului, raportul de constatare

tehnico-științifică traseologică din 07 iunie 2011 întocmit de I.P.J. Galați - Serviciul

criminalistic (din care rezultă că fragmentul de urmă de încălțăminte prezentat

în raport a fost creat de talpa unui obiect de încălțăminte de genul pantofului

sport pus la dispoziție - pantof ridicat și aparținând inculpatului), raportul de

constatare tehnico-științifică biocriminalistică din 10 iunie 2011 întocmit de I.P.J.

Galați - Serviciul criminalistic (din care rezultă că tamponul steril purtător de

substanță de culoare brun-roșcat ridicată de pe exteriorul porții de acces în curtea

inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparține grupei sanguie 0I - grupa

sanguină a victimei, tamponul steril purtător de substanță de culoare brun-roșcat

ridicată de pe banda din cauciuc din curtea inculpatului prezintă urme de sânge

uman care aparține grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, tamponul steril

purtător de substanță de culoare brun-roșcat ridicată de pe podeaua holului din

locuința inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparține grupei sanguie

0I - grupa sanguină a victimei, tamponul steril purtător de substanță de culoare

brun-roșcat ridicată de pe plapuma de pe patul din camera de dormit a inculpatului

prezintă urme de sânge uman care aparține grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei,

bocancii de culoare maro prezintă urme de sânge uman care aparține grupei

sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, chilotul inculpatului prezintă urme de sânge

uman care aparține grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, pantofii sport

de culoare bleu prezintă urme de sânge uman care aparține grupei sanguine 0I - grupa

sanguină a victimei), raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 01

iulie 2011 (din care rezultă că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate

pe fond toxic etilic și are discernământul scăzut, deci nu abolit, în raport cu

fapta comisă), precum și declarațiile martorilor G.I.A., G.L., O.V.L., P.G., U.M.

și B.A. (care au declarat că au văzut-o pe victimă în seara respectivă, aceasta

fiind în stare avansată de ebrietate, abia ținându-și echilibrul, neavând urme de

violențe pe cap sau pe membre și purtând o pălărie tip „cowboy”; de asemenea, au

arătat că nu se putea trece noaptea și, uneori, nici ziua, prin dreptul podețului

ce asigura accesul în locuința victimei și a inculpatului din cauza câinilor comunitari

pe care cei doi îi creșteau, precum și faptul că, în noaptea respectivă, nu au auzit

hărmălaia ce ar fi produs-o câinii la apropierea unor persoane străine).

Toate aceste probe confirmă pe deplin situația

de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de Apel cu privire la comiterea

de către inculpatul L.F. a infracțiunii pentru care a fost condamnat, instanța de

recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor

administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că

este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, în motivele scrise de recurs

și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici inculpatul nu a invocat aspecte esențiale,

necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor

cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor

administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracțiunii ce i

s-a reținut în sarcină și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate

de către instanța fond și cea de prim control judicar, reinterpretarea și reaprecierea

materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave

de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există

o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită

de Tribunal și Curtea de Apel, nefiind indicată de recurent și nici identificată

de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în

mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat

contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta

Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate

sub acest aspect de inculpatul recurent.

pedepsei cu închisoarea stabilită de instanța de apel, aspect în legătură cu care

atât procurorul, cât și inculpatul au formulat critici prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte,

contrar susținerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor

prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale

ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu

care a fost stabilită o sancțiune penală judicios individualizată, aptă să asigure

realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În

mod justificat, în procesul de stabilire a tratamentului sancționator

aplicat inculpatului, au fost avute în vedere de Curtea de Apel importanța deosebită

a valorii sociale lezate prin comiterea infracțiunii, modalitatea în care a acționat

inculpatul care, pe fondul consumului excesiv de alcool, a unui discernământ scăzut

și profitând de neputința victimei de a se apăra, a aplicat acesteia lovituri repetate

cu un obiect contondent în zona capului și a corpului, cauzându-i leziuni traumatice

(cranio-cerebrale, fracturi de stern, costale ș.a.) care au fost de natură să producă

moartea, după care a târât-o și a aruncat-o în rigola de lângă casă, în apă cu o

adâncime de aproximativ 50 cm, precum și datele ce caracterizează persoana acestuia

- în vârstă de 83 de ani și necunoscut cu antecedente penale - și comportamentul

său procesual, inculpatul încercând, în permanență, să denatureze adevărul și să

inducă în eroare organele judiciare, prin acreditarea ideii false că infracțiunea

a fost comisă de o altă persoană.

Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate

în mod judicios de instanța de prim control judiciar în procesul de cuantificare

a sancțiunii penale, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea

răspunderii penale a inculpatului, așa cum a solicitat procurorul, dar nici stabilirea

unei pedepse mai ușoare, așa cum a cerut recurentul, sancțiunea penală aplicată

de Curtea de Apel fiind corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor

criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporțională atât cu gravitatea

faptei, cât și cu circumstanțele personale ale inculpatului și aptă să asigure reeducarea

acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Ca urmare, se observă că nu își găsesc

aplicarea în speță nici dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen.

În

consecință, constatând, față de toate considerentele anterior

expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3)

C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul L.F.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 24 mai 2011 la zi și,

având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală,

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul L.F. împotriva deciziei

penale nr. 123/A din 28 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive de la 24 mai 2011 la 10 septembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie

2012.